Taierea capului Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan, Inaintemergatorul Mantuitorului, precum a fost inaintea Domnului sau cu nasterea, tot asa i se cadea sa fie inainte si cu moartea cea de buna voie a Aceluia pe Care L-a propovaduit pe pamant, zicand: Vine Cel mai tare decat mine, in urma mea. Astfel a propovaduit venirea Domnului si sufletelor care erau tinute in iad ale sfintilor stramosi, caci acum s-a aratat in lume Mesia cel asteptat. Si precum Iisus Domnul Hristos avea sa patimeasca pentru pacatele oamenilor, tot asa si Mergatorul Sau inainte a suferit moarte muceniceasca pentru faradelegea lui Irod.

Deci, aceasta s-a inceput astfel: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pe pruncii cei din Betleem, fiind a patra odrasla rea a radacinii celei rele, care a stapanit in Galileea, a luat mai intai de sotie pe fiica lui, Areta, imparatul Arabiei, si a petrecut cu ea multa vreme. Apoi, ranindu-se de frumusetea Irodiadei, femeia fratelui sau, Filip, a luat-o pe ea de sotie, invoindu-se astfel la pofta lui necurata. El, dupa dorinta acelei desfranate, a gonit pe femeia sa cea dintai dupa lege si a luat-o pe ea, femeia fratelui sau - impotriva legii; caci chiar de ar fi murit fratele lui, tot nu i se cadea s-o ia pe dansa, fiindca ramasese fiica fratelui sau cea nascuta dintr-insa. Legea poruncea ca numai pe femeia fratelui cea ramasa vaduva, s-o ia fratele cel viu, daca fratele cel mort nu ar fi lasat dupa sine fii. Insa sant cei ce vorbesc cu dovedire, ca pe cand traia Filip, fratele sau, Irod i-a luat pe femeia lui si mare rau i-a facut, facandu-se ca un rapitor desfranat si amestecator de sange.

Irod facand o faradelege ca aceasta, n-a suferit Sfantul Ioan Botezatorul, rivnitorul Legii lui Dumnezeu, defaimatorul pacatelor omenesti si propovaduitorul pocaintei; ci mustra pe fata pe Irod inaintea tuturor, ca pe un desfranat si rapitor - apucatorul sotiei fratelui sau -, si zicea: Nu ti se cade tie sa ai de sotie pe femeia lui Filip, fratele tau. Irod, nesuferind mustrarile, a poruncit sa arunce pe Ioan in temnita, legat cu lanturi. Dar mai ales Irodiada se mania asupra sfantului si voia ca indata sa-l ucida; dar nu putea, oprind-o insusi Irod si pazind pe cel legat de femeia care sufla cu ucidere. Irod n-a voit sa-l omoare, stiind pe Ioan ca este barbat drept si sfant, si pe care mai inainte il asculta cu placere si luind aminte la cuvintele lui, multe le facea bine si se temea sa-l ucida. El insa nu se temea asa de Dumnezeu, precum se temea de oameni, fiindca evanghelistul Matei zice: Vrand sa-l ucida pe el, se temea de popor, caci il avea ca pe un prooroc. Ca poporul sa nu se scoale asupra lui si sa ridice tulburare, de aceea nu indraznea sa dea la aratare spre moarte pe proorocul Ioan Botezatorul, cel iubit si cinstit de toti, ci il chinuia pe dansul numai prin inchisoare, vrand sa inchida gura cea netacuta a mustratorului sau.

Sfantul Ioan a stat in temnita multa vreme si se adunau la dansul ucenicii lui, pe care el, invatindu-i mult la viata cea imbuna-tatita si dupa Legea lui Dumnezeu, ii incredinta pe ei despre Mesia, Care venise acum in lume si la Care ii si trimitea pe dansii, precum se povesteste in Evanghelie. Ioan, auzind din inchisoare despre lucrurile lui Hristos, a trimis pe doi din ucenicii sai ca sa-l intrebe pe el: Tu esti Cel ce va sa fie, sau sa asteptam pe altul? Nu doar ca nestiind de El, a trimis ca sa-l intrebe, caci cum nu-L stia pe Acela pe Care el L-a botezat? Cum nu stia el pe Sfantul Duh pe Care L-a vazut pogorandu-se peste Iisus si a auzit glasul Tatalui marturisindu-i, si el insusi i-a marturisit, aratandu-l cu degetul si zicand: Iata mielul lui Dumnezeu. Ci ca ucenicii lui sa vada minunile cele preaslavite pe care le facea Domnul Hristos si sa se incredinteze despre El, ca Acela este Cel ce a venit ca sa mantuiasca neamul omenesc.

Dupa aceea a sosit ziua in care Irod se obisnuise a savarsi ziua nasterii sale. El a adunat pe boierii sai, pe voievozi, pe cei mai mari si pe toate capeteniile Galileei, si le-a facut un ospat mare. La acest ospat, fiica Irodiadei, jucand si placand lui Irod si celor ce sedeau cu dansul, a cerut de la dansul - dupa povata maicii sale cea rea, - capul Sfantului Ioan Botezatorul. Deci, ea a cistigat ce a cerut, caci Irod se jurase ei sa-i dea orice va cere, chiar si jumatate din imparatie. Ticalosul, nevrand sa-si calce juramantul, nici sa mahneasca pe jucatoare si pe nelegiuita ei mama, a lepadat frica prin care se temea sa ucida pe Ioan, si, uitand sfintenia aceluia, s-a umplut de indrazneala spre varsarea sangelui cel nevinovat; si, trimitind indata pe calau in temnita, a poruncit sa-i taie capul lui Ioan si sa-l aduca pe tipsie.

Astfel Mergatorul Inaintea lui Hristos a fost taiat in temnita, noaptea tarziu, pentru mustrarea faradelegii lui Irod cu Irodiada. Sfantul Evanghelist Marcu povesteste ca acel ospat urat s-a numit cina. Ca zice: A facut cina boierilor sai, care s-a prelungit pana noaptea tarziu, si dupa ce s-au imbatat si s-au desfatat destul prin jucarea fetei celei fara de rusine, atunci s-a savarsit acea nedreapta ucidere. Deci, aducandu-se pe tipsie capul Sfantului Ioan in mijlocul acelui ospat, picurand inca sangele - precum spun unii -, acel cap a grait aceleasi cuvinte mustratoare: Nu ti se cade sa ai de sotie pe femeia lui Filip, fratele tau! O, ce frica s-a facut atunci celor ce erau de fata la ospatul acela, cand au vazut capul de om, aducan-du-se pe tipsie ca o mancare si, curgand sangele, ca misca inca buzele si graieste cuvinte!

Jucatoarea, luindu-l in maini, fara temere l-a dus la maica-sa. Irodiada, luindu-l, intepa cu acul limba care mustra faradelegea lor. Si, batjocorindu-l din destul, nu l-a dat sa-l ingroape impreuna cu trupul, pentru ca se temea sa nu invieze cand se va lipi capul de trup, si sa nu-i certe din nou. Deci, ucenicii lui, luind in noaptea aceea trupul cel scos din temnita, l-au ingropat in Sevastia; iar capul l-a ingropat Irodiada in curtea sa, in pamant adanc, la un loc ascuns si necinstit. Iar cum a fost luat de acolo, s-a scris pe 24 februarie, cand se praznuieste aflarea cinstitului lui cap.

Dupa uciderea Sfantului Ioan Inaintemergatorul, acel ticalos Irod a facut o alta rautate si mai mare, pentru ca a batjocorit pe Domnul nostru Iisus Hristos, in vremea patimirii Sale cea de buna voie pentru noi, precum graieste de aceasta Evanghelistul Luca. Irod, cu ostasii sai, ocarand si batjocorind pe Iisus, L-a imbracat in haina luminoasa si L-a intors la Pilat.

Dupa acestea n-a zabovit izbandirea lui Dumnezeu asupra ucigasului de prooroc si a batjocoritorului lui Hristos; pentru ca pe de o parte sangele lui Ioan striga catre Dumnezeu asupra lui - precum de demult al lui Abel asupra lui Cain -, iar pe de alta, pe linga alte faradelegi, si batjocora facuta de dansul Domnului, tragea asupra lui vrednica pedeapsa de la Dumnezeu, dreptul Judecator.

Deci, nu dupa multa vreme, s-a lipsit de imparatie si de viata cu Irodiada si cu jucatoarea, pentru ca Areta, imparatul Arabiei, voind sa-si razbune pentru necinstea si batjocura care s-a facut fiicei lui, a adunat putere de oaste si s-a dus asupra lui Irod. Asemenea si Irod, adunandu-si puterea sa, a iesit impotriva lui Areta. Deci, fiind razboi tare din amandoua partile, ostasii arabilor au biruit pe ai lui Irod, si i-a biruit cu taiere mare, cazand toata puterea lui Irod, abia scapand numai el singur. Dupa aceea a fost lipsit de Cezarul Romei, de stapanirea tetrarhiei sale si de toate bogatiile. El a fost trimis in surghiun impreuna cu desfranata si cu fiica ei, mai intai in Lugdunum, cetatea Galiei, apoi de acolo a fost dus la Ilard, cetatea Spaniei.

Acolo s-a sfarsit in strimtoare si in rea patimire, vazand mai intai moartea jucatoarei sale fiice care a pierit in acest chip: fiind vreme de iarna, ea a voit sa treaca raul, care se numea Sicoris, pentru o trebuinta oarecare si, mergand pe gheata, s-a rupt gheata sub dansa si s-a afundat pana la grumaz. Dar prin dumnezeiasca razbunare, gheata i-a strans grumazul foarte tare, incat atarna cu trupul in apa, iar capul il avea pe gheata. Ea a stat asa spanzurata, pana ce gheata cea ascutita i-a taiat grumazul. Deci, apa ducand pe sub gheata starvul ei cel necurat, nu s-a aflat; iar capul i-a fost adus lui Irod si Irodiadei, precum odata se adusese capul Mergatorului Inainte; dar nu taiat de sabie, ci de gheata. Asa a masurat judecata cea dreapta a lui Dumnezeu, jucatoarei care a fost pricinuitoare taierii cinstitului cap al Sfantului Ioan.

Dupa aceasta si acel nelegiuit ucigas Irod cu spurcata Irodiada, au pierit cu zgomot; caci se povesteste despre dansii ca i-au inghitit pamantul de vii. Sfantul Ioan, precum in viata sa, tot asa si dupa sfarsit, a fost mergator inaintea lui Hristos, pentru ca, apucand inainte de pogorirea in iad, a binevestit celor ce erau acolo pe Dumnezeu, cel ce S-a aratat in trup si a veselit pe sfintii stramosi, cu care, dupa stricarea iadului, scotindu-se de acolo, dupa invierea lui Hristos, s-a invrednicit de multe cununi in cereasca Imparatie; ca un feciorelnic, ca un vietuitor in pustie, ca un invatator si propovaduitor, ca un prooroc, ca un Mergator Inainte, ca un botezator si ca un mucenic. Cu ale carui sfinte rugaciuni, sa ne povatuiasca si pe noi la calea adevaratei pocainte si sa ne invredniceasca Imparatiei ceresti, Hristos, Domnul si Dumnezeul nostru, Caruia se cuvine slava impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh in veci. Amin.

.