ISPITIREA CU SARG A CELOR CE INTRA IN CLER - 4 Chiril

Trebuie sa avem grija de totul ce este de trebuinta si de nevoie pentru zidirea popoarelor si ceea ce contribuie spre slava sfintei Biserici. Caci scris este Faceti evlaviosi pe fiii lui Israel (Lev. 15, 31). Deci Parintii manastirilor din eparhia Tebaida, barbati evlaviosi si avand vietuire vrednica de admirat, venind in Alexandria si intrebati fund de catre mine in privinta starii manastirilor de acolo, mi-au spus ca multi se smintesc din cauza urmatoare. Unii care de curand s-au insurat si, intocmai ca si cum ar fi venit din camerele nuptiale, amagesc pe unii dintre episcopii lui Dumnezeu iubitori, si poate ca nimeni nu s-a pronuntat pentru dansii, se hirotonesc clerici, adica presbiteri.
Iar altii oarecare, scosi fiind chiar din manastiri ca dezordonati, iarasi alearga spre hirotonie si, facandu-se clerici, intra in aceleasi manastiri de unde au fost scosi; si voiesc sa aduca jertfa si sa savarseasca toate care sunt obisnuite clericilor si acestea cauzeaza ca si unii dintre cei ce-i cunosc pe dansii nu evita numai adunarile bisericesti, ci se retin de a se impartasi cand liturghisesc aceia. Deci fiindca precum am zis, totul trebuie sa se faca de catre noi spre zidirea popoarelor, cucernicia voastra sa bage de seama la acestea. Si daca cineva ar vrea sa se hirotoneasca cleric, sa se cerceteze viata lui si ori de are sotie, sau nu; si cum si cand a luat-o; si daca s-a despartit de ea; si de este el vreunul dintre cei lepadati, sau de catre alt episcop de Dumnezeu cinstitor, sau din manastire; si atunci sa se hirotoneasca, daca se va gasi neprihanit. Ca asa vom pazi atat constiinta noastra curata, cat si sfanta si cinstita slujba neprihanita.

15 Mai 2009

Vizualizari: 828

Voteaza:

ISPITIREA CU SARG A CELOR CE INTRA IN CLER - 4 Chiril 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE