OSANDA PENTRU DESFRANARE CU SOACRA - 26 Ioan Ajunatorul

Acelorasi epitimii se va supune si cel ce iubeste nebuneste pe soacra sa, nefiind despartit de sotia sa, potrivit legii, care zice ca Cele intarite dintru inceput sa ramana neschimbate sub toate imprejurarile . Dar Sfantul si dumnezeiescul Sinod de acum hotaraste ca cei ce savarsesc un astfel de pacat sa ramana neimpartasiti sase ani, supunandu-se canonului urmator sase luni sa se abtina cu totul la mancare de carnuri, asistand totdeauna la sfintele slujbe ale bisericii, daca nu li se intampla vreo boala sau alta nevoie inevitabila, cand vor sta afara de biserica, plangand si rugand pe Dumnezeu sa le ierte nelegiuirea; nici sa nu primeasca anafora, nici sa nu bea apa sfintita, daca nu cumva se apropie timpul sfant al luminarii; si ridicand numai painea intru numele Sfintei Treimi, sa o manance cu evlavie, drept arvuna a iubirii de oameni a lui Dumnezeu; dar sa nu sarute cu indrazneala cu buzele sfintele icoane, decat numai pedes-tralele lor cu toata frica. Dar in intreg timpul celor sase ani sa faca zilnic 100 de metanii, afara de sambata si duminica; iar in fiecare miercuri si vineri sa se bucure de mancari uscate, abtinandu-se de la peste, si de la vin, si de la untdelemn, si in curs de doi ani sa stea in biserica dupa cantaret si sa asculte dumnezeiestile cantari, iar ceilalti trei ani si jumatate sa stea laolalta cu credinciosii si impreuna sa se roage; si astfel dupa sfarsitul celor sase ani sa se invredniceasca de impartasanie. insa trebuie sa observe si acestea sa faca milostenie dupa putinta, mai ales in mentionatele zile de post, adica miercurea si vinerea. Apoi sa daruiasca saracilor toate cate le-a fost ingaduit sa manance mai inainte de a se fi supus canonului, adresandu-se lor cu rugamintea ca sa se roage pentru dansii; si sa trimita la biserica in fiecare saptamana o liturghie, daca au mijloace; si sa se abtina de la minciuni si juraminte cu care de multe ori este impreunata calcarea de juramant.
Cazand insa ei in boala de moarte, sa se invredniceasca de dumnezeiasca impartasanie; dar intremandu-se sa revina iarasi in acea treapta a pedepsei in care s-au gasit inainte de impartasania data lor din necesitate; si sa-si zdrobeasca inima, cu lacrimi calde sa-si curateasca dupa putinta cat mai mare pacatul greu al sufletului.

15 Mai 2009

Vizualizari: 100

Voteaza:

OSANDA PENTRU DESFRANARE CU SOACRA - 26 Ioan Ajunatorul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE