DIECEZELE. AUTONOMIA IERARHILOR SI A UNITATILOR BISERICESTI - 2 sin. II ec.

Episcopii pusi peste o dieceza sa nu se intinda (treaca) asupra bisericilor din afara hotarelor lor, nici sa nu se tulbure bisericile, ci potrivit canoanelor, episcopul Alexandriei sa carmuiasca numai pe cele (bisericile) din Egipt, iar episcopii Orientului sa chiverniseasca (administreze) numai Orientul, pastrandu-se pe seama Bisericii antiohienilor intaietatile (privilegiile) cele din canoanele de la Niceea; si episcopii diecezei Asiei; si cei ai (diecezei) Pontului, numai pe ale (diecezei) Pontului si cei ai Traciei numai pe ale (diecezei) Traciei sa le carmuiasca. Iar nechemati, episcopii sa nu treaca peste dieceza lor pentru hirotonie sau pentru alte oarecari (lucrari de carmuire bisericeasca) carmuiri bisericesti. Pazindu-se insa canonul stabilit mai inainte privitor la chivernisiri, este clar ca cele privitoare la fiecare eparhie le va carmui sinodul eparhiei (respective), potrivit celor oranduite (hotarate) la Niceea. Iar bisericile lui Dumnezeu cele ce sunt la popoarele barbare trebuie sa se carmuiasca dupa obiceiul parintilor, care s-a tinut.

15 Mai 2009

Vizualizari: 223

Voteaza:

DIECEZELE. AUTONOMIA IERARHILOR SI A UNITATILOR BISERICESTI - 2 sin. II ec. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE