SE OSANDESTE IUBIREA DE ARGINT SI SIMONIA - 4 sin. VII ec.

Dumnezeiescul apostol Pavel vestitorul adevarului (propovaduitorul), asezand (randuind) presbiterilor din Efes, sau mai degraba intregului cin (corp) preotesc (randuiala) asemenea unui canon, a grait deschis astfel Argintul sau aurul sau haina nimanui nu am poftit; toate vi le-am aratat voua, caci astfel ostenindu-va se cade sa veniti in ajutorul celor necredinciosi, socotind voi ca este mai fericit a da decat a lua (F. Ap. 20, 33-35). Drept aceea, si invatandu-ne de la acela, oranduim ca episcopul, nascocind pentru castig rusinos (nascociri, pretexte) in pricini de pacate, sa nu planuiasca nicidecum a cere aur, sau argint, sau altceva de la episcop, sau clericii, sau monahii cei care se afla sub el (ii sunt supusi). Caci zice apostolul Nedreptii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu (I Cor.
6, 9) si Nu sunt datori copiii sa agoniseasca parintilor, ci parintii copiilor (II Cor. 2,14). Daca, asadar, pentru stoarcerea aurului sau a vreunui alt soi sau pentru vreo patima a sa, s-ar gasi cineva (dintre episcopi) oprind de la slujba (liturghie) si afurisind pe vreunul dintre clericii supusi lui, sau inchizand vreo cinstita (sfanta) biserica, spre a nu se savarsi in ea slujbele lui Dumnezeu, si trecand (intinzand) nebunia lui asupra (lucrului) celui nesimtitor, cu adevarat fara simtire fiind (acela), se va supune si aceleiasi patimiri si se va si intoarce rautatea lui asupra capului sau (Ps. 7, 16), ca un calcator al poruncii lui Dumnezeu si al randuielilor apostolice. Caci si Petru, capetenia (corifeul) dintai al apostolilor, porunceste Pastoriti turma lui Dumnezeu cea intru a voastra (grija), veghind asupra ei, si nu cu silnicie, ci cu tragere de inima, dupa Dumnezeu; nu cu cautare de castig rusinos, ci cu ravna, nu ca si cand ati fi stapani ai obstilor (pastoritilor), ci pilda facanduva turmei; si cand se va arata Arhipastorul, primiti cununa cea nevestejita a maririi (I Petru 5, 2-4).

15 Mai 2009

Vizualizari: 817

Voteaza:

SE OSANDESTE IUBIREA DE ARGINT SI SIMONIA - 4 sin. VII ec. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE