Fericirile Patriarhului Teoctist


Fericirile Patriarhului Teoctist

Bunul Dumnezeu a randuit sa fiu martor direct sau indirect la cateva momente de gratie din viata Patriarhului Teoctist. Momente in care mi s-a parut ca si-a atins deplinatatea numelui sau ierarhic - acela de Prea Fericit.

Primul moment l-am urmarit in direct pe micul ecran, intr-o transmisie de la Roma.A fost momentul rostirii Crezului in limba romana, dupa tipiconul originar, impreuna cu Papa Ioan Paul al doilea. Atunci slavonul Papa s-a facut a se poticni la pasajul delicat al purcederii Duhului Sfant iar orientalul nostru Patriarh l-a calauzit, ca pe un copil, in vazul intregii lumi, pe Calea cea Dreapta. A fost ca si cum, pentru cateva clipe, Infailibilul Papa si-ar fi depus la picioarele Ortodoxiei Romane "toate cele trei coroane puse una peste alta". A fost ca si cum, atunci, Papa s-ar fi usurat de o povara prea grea!

La terminarea slujbei, l-am vazut pe Patriarhul Teoctist plutind pe treptele podiumului, cuprins de-o indescriptibila fericire divina. Atunci mi-am spus intru sine: "Parinte, ti-ai castigat cununa de sfant! Ai croit o punte, ai plantat un stindard".

La celelalte momente am participat personal. A fost, mai intai, hramul Manastirii Vorona - Botosani, la 8 septembrie 2005, Nasterea Maicii Domnului si proclamarea canonizarii Sfantului Cuvios Onufrie de la Sihastria Voronei. Cuviosul Onufrie, sfantul din mar, care face minuni tainice, (inclusiv in familia subsemnatului) este Sfantul care a vegheat inmugurirea monahala a Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, acolo, in locul retras al Sihastriei Voronei.

A fost o zi de basm, in care albastrul divin al Cerului, atat de indragit de Parintele Patriarh, s-a revarsat in vesmintele Prea Fericirii Sale si asupra intregii crestinatati adunate in curtea Manastirii Vorona. In fata lui lui Dumnezeu, a raclei de argint a Cuviosului Onufrie, a multimii de arhierei si a miilor de credinciosi Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a ridicat Sfintele Daruri cuprins de o tulburatoare fericire divinoumana. Le-a ridicat avand mainile impletite cu cele ale Inalt Prea Sfintitului Parinte Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei, intr-o profunda si vizionara comuniune arhiereasca. A fost un moment din care m-am infruptat si eu cu nevrednicie. Atunci cand privirea vultureasca si gestul bine precizat al Prea Fericitului Parinte m-a capturat din multime si m-a adus catre dansul, pe cand eu nici nu intelegeam ce se intampla cu mine. Am putut astfel sa-i sarut mana, ca un lujer de floare si sa ma asez alaturi, pret de cateva clipe, in fulgerari de blitzuri si priviri de multimi.

Si a mai fost revarsarea unor alte momente pe care as indrazni sa le numesc clipe de fericire umana. Au fost Zilele Sfintilor Botosaneni, Onufrie de la Sihastria Voronei si Ioan Iacob Romanul ce-si odihneste trupul neputrezit la Hozeva. Manifestari initiate cu stralucita clarviziune de I.P.S. Parinte Mitropolit Daniel.

Pelerinajul la Sihastria Voronei. Intalnirile cu rudeniile de la Tocileni, neam de pastori, oameni aspri si iuti, dar iubitori de Hristos. Care spun, glumind, ca Prea Fericitul a fugit la manastire de teama tatalui sau, fiindca a pierdut o oaie. Si ca, pana la urma, a gasit o turma intreaga.

Pelerinajul la mormintele parintilor din cimitirul din sat, ca un fiu iubitor si neuitator. Inaugurarea scolii din Tocileni, care ii poarta numele. Acordari de distinctii. Discursuri ale oficialitatilor. Un cuvant al Prea Fericirii Sale catre consateni, presarat cu glume si cu amintiri, care el insusi ar putea sa constituie o carte. Agapa arhiereasca, in care Parintele Patriarh s-a aratat un desavarsi t comesean... Momente de relaxare cu cantece populare si jocuri pe roluri. Flori, copii, multi copii, mangaiati pe crestet si binecuvantati.

Si deasupra tuturora: bisericile! Stravechea ctitorie stefaniana de la Popauti cu picturi unice, ascunse sub straturi de fum si navala. Biserica din Victoria Tocileni, ctitorie a Prea Fericirii Sale, ridicata cu stradanii, precautii si riscuri nenumarate, inainte de 1989. Biserica in care si-a tainuit cripta de rezerva, pentru orice eventualitate... Sau bisericuta veche din Tocileni, in care Prea Fericirea Sa a fost botezat! Intrand ca om in aceste biserici, nu ca preot slujitor, cu atat mai putin ca Arhiereu, am observat ca Parintele Patriarh se lasa patruns, cu ochii larg deschisi, pana in adancul sufletului, de Puterea divina, in toata maretia Sa, cutremurat de o fericire supusa, ca orice muritor. Aceeasi fericire supusa cred ca l-a insotit pe Patriarhul Teoctist pana in ultimele clipe ale vietii. Asa cum Mielul merge la jertfire plin de fericire pentru pacatele noastre cele neostoite.

Un sfarsit demn si hotarat. Un sfarsit care cred ca a fost oranduit de Sus, spre comparatie cu agonia nesfarsita si indelulng mediatizata a colegului de Eden al Prea Fericirii Sale, Papa Ioan  Paul al doilea. Intr-un cuvant emotionant, la slujba de pomenire de la Botosani, Parintele Protopop Lucian Leonte a spus, in lacrimile intregii asistente, ca cerul si-a dezlegat baierile ploilor, de indata de sufletul neprihanit al Patriarhului Teoctist s-a ridicat la Ceruri.

Eu cred ca acesta e numai inceputul fericirii noastre!

RADU CAJVANEANU

Carti Ortodoxe

Cuprins