Interviu cu Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Romaniei


"In Dobrogea a fost primul lacas natural de rugaciune crestin"

Interviu cu Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Romaniei

- Va aflati la Techirghiol, un loc de inceput de crestinism, si in preajma unei mari sarbatori, dragi noua, tuturor crestinilor, Sfanta Maria. Vorbiti-ne mai intai despre prezenta Domniei Voastre aici, in legatura cu aceste doua repere crestine.

- Am cunoscut Dobrogea in urma cu trei decenii si am indragit-o foarte mult. Am intalnit-o pentru prima data tot aici, in manastirea in care ne aflam. Lacasul era foarte modest, cu o singura maica. Se numea maica Nectaria. Locul acesta este deosebit de semnificativ si in adancimea istoriei crestine si in actualitate.

Imprejurarile speciale in care se afla Biserica romaneasca in 1948, la o infricosata trecere in alt sistem, un prag mare, greu de depasit, au dus la o noua faza, creand ceea ce putem numi in istorie un paradox al ei.

- In ce sens?

- Faptul ca o biserica ortodoxa intr-un regim ateu, comunist, a dobandit si si-a modelat, ba chiar a imbunatatit mostenirea ei, poate fi apreciat astazi ca un paradox.

- Un exemplu la ceea ce ati spus este chiar manastirea Techirghiol.

- Exact. Primul patriarh al Romaniei, Miron Cristea, a dobandit un teren aici-asa cum scrie si in monografia dumneavoastra, "Techirghiol pentru Europa", o lucrare bine facuta, cu multa acribie - si a stabilit o straja pe care mai apoi patriarhul Iustinian Marina, in 1948, a aflat-o: o maicuta si o cladire modesta. Imprejurarile au facut sa avem astazi aceasta cladire moderna si aceasta biserica care predomina spiritualitatea dobrogeana: biserica prin vechimea ei, iar organizarea noastra bisericeasca impunandu-se pe plan ecumenic. Mai mult, este vorba si de vocatia manastirii de ingrijire a celor care au nevoie de tratament balnear. Acestea au fost gandul si scopul pe care le-a avut patriarhul Miron Cristea. Apoi patriarhul Iustian Marina le-a implinit cu fapta, adica prin aducerea aici a actualei biserici din lemn.

- Care sunt cel mai vechi amintiri pe care le aveti in legatura cu acest loc?

- Am asistat si eu, in 1949, la momentele in care patriarhul Iustian, personal, lucra la aceste materiale foarte pretioase, la biserica adusa aici de la straja tarii, de la Campina. Eu cred ca insasi prezenta bisericii aici si organizarea vietii monahale au ridicat foarte mult pe litoral viata bisericeasca.

- Se poate vorbi despre un model de slujire in noile conditii impuse de regimul comunist?

- Chiar asa este: un model de slujire a semenilor. Sub dictatura comunista acest asezamant probeaza felul cum biserica a lucrat si a stiut sa infrunte tocmai actiunea de distrugere a ei. Prin izvoarele ei de inspiratie, prin slujirea lui Dumnezeu si a oamenilor a derutat dusmanul si in loc sa piarda, biserica a castigat foarte mult. Nu numai aici, in Dobrogea, ci in toata tara.

- Este interesant sa reiteram aceasta lupta de rezistenta a bisericii in anii dictaturii.

- In acel timp s-au restaurat manastiri, s-au infiintat unitati de invatamant teologic, s-a organizat viata bisericeasca pe temelii trainice, cu un statut al bisericii aprobat in 1948 si care se afla si acum in functiune. Luam si modelul acestei manastiri. Sa ne amintim ca, in acea vreme, preotii si familiile lor nu erau admisi la toate institutiile de tratament sau odihna. Se socotea ca ei raspandeau idei nesanatoase pentru oamenii muncii. Patriarhul a conceput astfel un sistem de asistenta sociala dupa modelul de la Techirghiol, impunand prezenta bisericii in societate. Mai mult, aici nu veneau in anii aceia doar preotii, ci si romanii de peste hotare, si preoti de la alte biserici ortodoxe, dar si protestante.

- Un ecumenism practic pentru o perioada tulbure in care nu era vorba de asa ceva...

- Biserica ortodoxa romana tocmai ca a dezvoltat acest ecumenism practic. As concluziona ca, iata, peste inceputurile noastre crestine in Dobrogea - cele mai autentice, cele mai lucratoare - locurile acestea au devenit un important model social, nu numai liturgic, precedand ideea de dialog teologic, de ecumenism. Un simbol al lucrarii sanmaritene a bisericii. Iar maica stareta Semfora a organizat aceasta manastire ca sa fie ca toate celelalte de acest fel, dar independenta, apartinand doar canonic de Arhiepiscopia Bucurestilor. Asemenea asezamant manastiresc nu au alte biserici. El este rod al trecutului romanesc foarte trist - cinci decenii de dictatura comunista - dar si dovada permanentei unei biserici dinamice, vii. Aceasta manastire actualizeaza peste milenii doctrina sfintilor parinti ai Dobrogei: Sfantul Ioan Cassian, Dionisie cel Smerit.

- Se confirma ca una dintre prioritatile romanesti este cea legata de afirmarea spiritului ecumenic Cat de mari sunt astazi personalitatea si aria de cunoastere a acestor invatati crestini?

- Foarte mare. Dionisie cel Smerit este asemuit de catre unii teologi de astazi cu marele teolog din secolul al cincilea, Dionisie Ariopagitul. O discutie mai larga care incurajeaza circulatia ideilor ar putea fi promovata si de mass-media.

Maica Domnului, mama a neamului omenesc

- Traim sub emotiile marii sarbatori crestine de la 15 august - Sfanta Maria. Preziceri de tot felul anunta ca la noi fi-va candva o mare gradina a Fecioarei Maria. Asa s-a pronuntat si Sanctitatea sa Papa Paul al doilea cand a venit in Romania. Vorbiti-ne despre aceasta semnificatie.

- Maica Domnului este considerata in toata obstea crestina ca mama a neamului omenesc, mangaietoarea si ocrotitoarea lui. Tara noastra a fost ocrotita mereu de Maica Domnului. Domnitorii romani au ales aceasta sarbatoare pentru toate marile biserici si manastiri din tara. Am trait in toate aceste decenii in interiorul acestor lacasuri si va pot spune ca au constituit o parghie puternica de rezistenta pentru apararea credintei si pentru strabaterea prin valurile vietii comunismului.

Asemanarea facuta de catre Sanctitatea Sa Papa Paul al doilea precum ca tara noastra ar putea fi o gradina a Maicii Domnului a fost o mare multumire pentru noi toti. Este o voce din aceasta emisfera care a vazut Romania si a spus asemenea cuvinte extraordinare.

- Doi Sfinti Parinti ai crestinatatii, Prea Fericirea Voastra si Papa Ioan Paul al doilea, v-ati intalnit in Romania si este acest fapt cel mai important eveniment al sfarsitului acestui mileniu. Care sunt astazi roadele acestei vizite memorabile?

- Aceasta vizita a incheiat cele doua milenii de viata crestina neasteptat de frumos. Vizita a fost solicitata din 1990 si nu a fost de la sine.

- Cand l-ati cunoscut prima data pe Sanctitatea sa Papa Paul al doilea?

- In 1984, cu prilejul unor conferinte in nordul Italiei, la Riva del Garda.

Apoi am plecat la Roma, unde am participat la o audienta publica si fiind foarte aproape de Papa, la sfarsitul intrevederii, am discutat mai staruitor decat cu ceilalti, dupa ce a aflat ca eram din Romania. Eram atunci mitropolit la Craiova. A doua oara, in 1989, am facut o vizita oficiala in India. Am intrerupt la Roma in asteptarea cursei de Bombay.

Am fost invitat de Cardinalul Willy Brams, presedintele Congregatiei pentru unitatea crestina, si alti prieteni italieni, la Vatican. In dimineata cand trebuia sa ma intalnesc cu Papa, ambasadorul nostru Enache a venit ingrijorat sa ma avertizeze ca Bucurestiul imi interzice aceasta vizita.

Eram, insa, pregatit pentru orice repercusiune. Fiind cazat in incinta Vaticanului, nu era de conceput sa nu ma intalnesc cu Papa. Convorbirea noastra de jumatate de ora a decurs intre patru ochi si atunci am abordat probleme care zidesc raporturi intre biserici, intre popoare. Nimic nu s-a vorbit despre diferentele confesionale sau despre situatia grecocatolicilor, ci despre rolul lui Mircea Eliade, sau al Movilestilor, ajutorul nostru catre polonezi in 1940 si altele. Ati vazut ca in cuvantarile de acum Papa a amintit de Eminescu, de cultura noastra si a declamat ca un imn: Tu, Romanie, gradina Maicii Domnului, care faci legatura dintre Apus si Rasarit.

- A fost o vizita venita de la sine, nu impusa de ratiuni politice?

- A fost de la sine. Sigur ca noi, biserica, am cautat sa demonstram celor care impuneau atunci, inainte de Revolutie, si solicitau, agresau chiar, ca sa se faca aceasta vizita, ca nu este implinirea ei, ci trebuie bine pregatita. Roadele ei? De la sine inteles ca altele sunt acum raporturile in interior, intre noi, cu biserica romano-catolica si greco - catolica. Roadele sunt binefacatoare si pe plan extern. Avem in Italia la ora aceasta aproape 20 de parohii, la Roma functioneaza doua. Ni s-a dat de curand o biserica foarte importanta unde a fost martirizat Sfantul Apostol Pavel, o manastire celebra a fost acordata comunitatii romanesti. Sunt invitat acolo si ma voi duce, caci la dragoste se raspunde cu dragoste. Suntem in dialog continuu cu Vaticanul, ca sa nu mai vorbesc de roadele culturale, diplomatice si chiar politice. Nu ne atribuim toate acestea doar noua, Bisericii ortodoxe romane.

- Si in tara? Care mai sunt relatiile cu romano-catolicii, cu grecocatolicii?

- Am sfintit recent doua catedrale mari in judetul Mures - la Reghin si la Bistra Muresului. Aflandu-ma acolo, l-am vizitat pe cardinalul Todea, care este pensionar si suferind. Era de datoria mea sa fac aceasta vizita. In general este o atmosfera de fratietate, de destindere.

Este tot o roada a vizitei Papei, evident. Vom constitui conferintele interconfesionale  si alte manifestari de acest fel. Facem atata cat trebuieconvinsi ca toti mergem spre un tel comun.

Punte intre Occident si Orient - Ca sa supravietuim in istorie ne-am ostenit mult, ne mai ostenim si acum. Care sunt relatiile Bisericii ortodoxe cu lumea?

- Trebuie sa cunoasteti ca Biserica ortodoxa romana a avut si a pastrat relatii foarte apropiate cu Vaticanul, cu toti marii cardinali si cu bisericile catolice din Austria, Germania, Tarile de Jos. Patriarhul nostru, Iustian Marina, este primul dintre rasariteni care, in fruntea unei delegatii bisericesti, din care am avut fericirea sa fac si eu parte, a vizitat bisericile reformate, anglicane si protestante din multe tari europene.

- Se dovedeste astfel ca biserica noastra a fost mereu una deschisa Occidentului, dar pastrand traditia crestina, romaneasca. Din cele citite am inteles ca romanizarea noastra s-a facut ca o necesitate a crestinismului, iar astazi, din nou, avem misiunea de a fi o punte intre Occident si Orient.

- Un popor de sinteza, de credinta rasariteana, dar de cultura si izvor daco-roman care suntem - ne-am construit istoria noastra si spiritualitatea pe aceste temelii. Astazi bisericile din lume sunt atente cu noii si m-as referi doar la singurul exemplu recent: am sfintit biserica romaneasca din Caracas - Venezuela si acolo m-au primit episcopul romano-catolic si Nuptiul papal cu atentii deosebite participand la intampinare si slujba noastra.

Nostradamus a facut previziuni despre viitorul Romaniei. Lumea sa se sperie ca va veni anticristul pe pamant?

- Ce ne puteti spune despre toate vorbele care circula astazi in legatura cu apropiatul sfarsit al lumii, cu pogorarea anticristului pe pamant?

- Acest lucru circula cu destula indoiala, cu mica doza de credibilitate.

Nu este prima data in cei 2000 ani de crestinism cand s-au facut asemenea pronosticuri: pe vremea Sfintilor Apostoli, chiar si pe vremea Mantuitorului. El spune :"Nu voi stiti vremurile si anii". Inca pe pamant fiind a spus despre sfarsitul lumii si cea de-a doua venire a fiului lui Dumnezeu ca nimeni nu stie. Aceste zvonuri sunt izvorate din nesiguranta sociala, politica a zilei de astazi. A saraciei accentuate a poporului. Ele duc la proliferarea acestor vorbe, a ghicitorilor raspandite chiar de televiziune a carei menirea nu este asta. Nu au nici o valoare in optica bisericii si a Sfintilor Parinti, care promoveaza optimismul in viata fiecarui om si in colectivitate. In lumina Taborului - schimbarea la fata - una din recentele mari sarbatori crestine, se are in vedere tocmai faptul ca omul il are pe Dumnezeu, are calea, adevarul si viata.

Cat timp esti in calea credintei si in legatura cu duhovnicul si te impartasesti cu trupul si sangele Domnului, nu ai de ce te teme.

- Socotiti un pacat aplecarea spre preziceri, ghicit, farmece?

- Oamenii sunt si asa destul de necajiti. Pacat ca institutiile noastre mass-media, care ar trebui sa zideasca - asa cum am vazut ca faceti dv. in suplimentul "Spiritualitate" (al cotidianului "Cuget liber") - sa aduca lumina in sufletele tinerilor, iata, raspandesc tot felul de lucruri care degradeaza fiinta umana.

- Si care incurajeaza proliferarea sectelor, a celor ce-si cauta aiurea linistea si impacarea sufletului.

- Marturisesc - si am facut-o de atatea ori - ingrijorarea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane fata de invazia sectelor ucigatoare a unitatii de credinta prin prozelitism, nu numai a iehovistilor, atat de agresiva. Ortodoxia nu instraineaza oamenii intre ei, ci ii aduna pe  fagasul invataturii Mantuitorului Hristos, a Sfintilor Apostoli si Parinti.

Ea promoveaza stiinta, cultura si tot ceea ce este indreptat spre binefacerea si implinirea omului si a vietii sale. Tocmai de aceea Ortodoxia este agresata din toate partile de secte si secularism. Ati vazut cum sectarii isi construiesc case de rugaciune, chiar in preajma scolilor, cum iehovistii navalesc tinand adunari si congrese, construind asa zise centre umanitare. Unde nu este simtita prezenta Duhului Sfant, nu este Biserica cea adevarata, intemeiata de Domnul Hristos, crestinii care se lasa amagiti de alte invataturi se instraineaza si de Biserica, si de neam, si de parinti, si de frati, si de surorile lor. Biserica si neamul ne aduna ca intr-o albie a vesniciei si aceasta este imparatia lui Dumnezeu.

- Va rugam sa ne spuneti cateva lucruri despre Dv., despre inceputurile vietii monahale.

- Sunt dintr-o familie de agricultori pe care o stimez mult si ma rog pentru ea, caci nu a mai ramas nimeni dintre ai mei in viata. Dumnezeu mi-a purtat pasii si eu, de la foarte tanara varsta, am luat calea manastirii. Aproape de satul meu, la o manastire unde am ramas pana am inceput studiile seminariale la Bucuresti, apoi facultatea. Am intrat in toate aceste slujiri bisericesti cate pot exista, incepand cu cele foarte simple de la manastire - asemenea celor din casa parintilor mei - si pana la treapta de astazi. Ma socotesc de atunci, fara intrerupere, in ascultarea bisericii. Am fost ales vicar administrativ, apoi episcop la Bucuresti, vicarul patriarhului Iustinian, mult timp, apoi episcop la Arad. In 1963, am fost ales episcop al romanilor din America, dar nu mi s-a acordat viza, am devenit mitropolit la Craiova, mai tarziu la Iasi, iar din 1986, la Bucuresti, in misiunea pe care o am si astazi. Am pastorit, de asemenea, credinciosii din episcopia Oradiei, din mitropolia Transilvaniei.

O biografie cu toate incercarile, alunecarile, cu greutatile, dar si putinele bucurii pe care le-am trait si pentru care multumesc bunului Dumnezeu. M-a stapanit totdeauna gandul sa colaborez cu cei din jurul meu si sa nu pun altora jugul pe care nu l-am incercat mai intai eu. Tin si pretind acest lucru: mai mult curaj, mai dinamice faptele. Suntem confruntati cu foarte multe probleme, si bisericesti si sociale, confruntati intai de toate cu egoismul nostru personal. Orice fel de reinnoire a lumii si a oamenilor, aceasta schimbare la fata, se savarseste necontenit pentru cel credincios din interior, fiecare in parte. Viata crestina este ca o scara - asa cum este scara de la manastirea Sucevita sau Voronet - scara cerului, pe care urca si coboara ingerii lui Dumnezeu.

Si acestia suntem fiecare din noi. Trebuie sa tindem doar spre urcus, spre imparatia Lui. Asta zideste Biserica noastra, zi dupa zi. Ne trebuie mai multa ravna, mai multa credinta si optimism. Asa vom birui totul. Avem un popor cult, bun, rabdator. Rugaciunea este calea, este arma duhovniceasca a regasirii cu noi insine si a unuia cu celalalt. Este calea reconcilierii si a pacii intre oameni.

"Prezenta Sfintei Pesteri a Apostolului Andrei este o marturie istorica, este dovada Apostoliei invataturii Bisericii noastre"

- Am putea incheia discutia de fata cu cateva aprecieri despre crestinismul in Dobrogea si despre Apostolul Andrei.

- Am cunoscut nemijlocit realitatile vietii religioase ale Arhiepiscopiei Tomisului care pastoreste credinciosi ortodocsi din Dobrogea. Aici a patruns la strabunii nostri daco-romani cuvantul Evangheliei Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Tinutul dintre Dunare si mare este binecuvantat prin fertilitatea pamantului inundat de lumina si caldura soarelui, dar si de razele Soarelui Dreptatii, credinta ortodoxa. Aici traiesc aceiasi buni crestini, preoti si monahi, slujind si vestind Evanghelia Mantuitorului nostru Iisus Hristos, adusa aici de Sfantul Apostol Andrei, cel dintai chemat sa-L urmeze pe Domnul.

- Ce semnificatii are pestera Sf. Apostol Andrei astazi pentru lumea crestina?

- Pestera a devenit prin secole sanctuar mantuitor. Aici, in pestera, a poposit, s-a adapostit, s-a rugat a savarsit "Frangerea Painii" - adica Sfanta Euharistie, un ucenic al Mantuitorului Hristos, in persoana Sfantului Apostol Andrei. In acest spatiu odraslit, ferit de invalmaseala specifica unui port, ca acel ce facea legatura intre cetatea Tomisului si Imperiul Roman, Apostolul Andrei, trimis de Duhul Sfant sa predice Evanghelia in Scitia, a descoperit acest loc de rugaciune si invatatura, inconjurat de o importanta ceata de ucenici devotati. Sub calauza lui au facut cunoscut celor ce traiau in aceste tinuturi - strabuni ai nostri, Cuvantul Mantuitorului Hristos. Aceasta sfanta pestera, numita a Sfantului Apostol Andrei, este primul lacas natural de rugaciune crestin de pe cuprinsul patriei noastre. Prezenta Sfintei Pesteri este o marturie istorica, este dovada Apostoliei invataturii Bisericii noastre, invatatura pastrata cu credinciosie si jertfe de secole. Fara aceasta pestera, ca document de netagaduita valoare, fara statornicia in credinta a ucenicilor Sfantului Andrei, fara taria marturiei lor, pastrata apoi cu aureola de traditia vie, aici, in Dobrogea, fara pastoria primilor episcopi tomitani, a bisericilor si scrierilor patristice, din acest spatiu al stramosilor nostri, crestinismul romanesc nu s-ar fi dezvoltat in sobornicitatea si comuniunea Bisericii Universale, cum este prezentat in Istoria Bisericii Ortodoxe Romane.

- Noul an scolar incepe odata cu anul bisericesc, iar peste putin timp vom pasi in al treilea mileniu crestin...

- Cu parinteasca dragoste binecuvantam tinerele vlastare ale neamului nostru, iubitii elevi chemati sa dobandeasca lumina cartii, distinsii dascali care aprind si pastreaza vie flacara culturii, stiintei si dragostei de invatatura in inimile si sufletele lor si pe toti ceilalti care au misiunea cresterii, educarii si formarii lor. Concordanta dintre anul scolar si cel bisericesc semnifica legatura totala care trebuie sa existe intre biserica si scoala, intre religie si stiinta, intre credinta si viata. Invatatura de fiecare zi trebuie considerata ca o permanenta rugaciune, pentru ca numai atunci lumina invataturii innobileaza si purifica sufletul. Il rugam pe Bunul Dumnezeu sa caute cu milostivenie asupra tinerilor nostri si sa trimita in inima si in mintea lor duhul intelepciunii, al stiintei si intelegerii.

A consemnat AURELIA LAPUSAN

Interviul a fost luat la Manastirea Techirghiol si a aparut sub titlul "Rugaciunea este calea, este arma duhovniceasca a regasirii cu noi insine si a unuia cu celalalt. Este calea reconcilierii si a pacii intre oameni. Interviu cu Prea Fericitul Patriarh Teoctist." Supliment Spiritualitatea, Cuget liber, an 13, nr. 3123, septembrie 2000, pag. 3-7.

Carti Ortodoxe

Cuprins