Singuratatea patriarhului


II. VREMURI DE CUMPANA

Ganduri, analize si evocari

Singuratatea patriarhului

Daca ai sta sa numeri in ce calitati si virtuti a inotat acest uluitor ierarh ortodox roman pe o perioada istorica dintre doua milenii, ai putea incepe cu Credinta curata in Dumnezeu! Nici o abatere si nici o delasare de la implinirea datoriei! Mi-a spus, la ceas de taina, de mai multe ori: Voi plecati mereu si ma lasati singur! Sunt atatea probleme care cer rezolvare urgenta! Cum n-as pleca si eu ca voi, dar stau legat aici pe Dealul Patriarhiei unde bat vanturile din toate partile! Ce stiti voi! Apoi se rezema pe speteaza scaunului si privirea si-o ducea in zare, iar pleoapele ii striveau lacrimi de diamant. De fiecare data am ramas dezarmat si fara cuvant de aparare! Eram in fata unui magnific Patriarh! Asa precum ii era si Singuratatea!

Am fost martor in anumite momente cand modestia si smerenia se revarsau in torente peste amaraciunile si indarjirile de tot felul.

Sa-l vezi avand aura iertarii si ingaduintei paterne! A uimit pe cei care credeau ca Patriarhul nu va putea ierta niciodata pe cei care l-au poticnit in slova veacului democratic, rabdand ca stanca nevorbitoare si cu intelesurile ce aveau sa vina! Ca nimeni altul, a intuit si intrupat puntea de legatura intre doua milenii, punte peste galcevi si talmaciri. La sfarsit de doua mii de ani si inceputul altei mii, cei doi ierarhi apostolici ai lumii: Teoctist si Ioan Paul al II-lea, legau in spiritul pacii si bucuriei, Rasaritul de Apus! Numai aceasta daca ar fi savarsit, era de ajuns pentru ca numele sau sa nu i se mai stearga din memoria Bisericii Universale!

Intr-un iures rar intalnit si cu o profunzime care nu poate fi tagaduita, Parintele Patriarh Teoctist a oranduit toate in Biserica Domnului nostru Iisus Hristos! Sinodul Bisericii lui Hristos din Romania, intru sacra ascultare, a hotarat drumul Bisericii intr-o lume cuprinsa de zbuciumari aprinse. Lucrari ce-o sa dainuie in timp stau deja marturie de neclintit. Oamenii Tarii au inteles ca Patriarhia Romana are nevoie de spatii potrivite pentru lucrare si reprezentare. Oricine vine si urca pe Dealul Mitropoliei, vede intru deslusire oranduiala care aproape ca uimeste, acolo unde, sub rotirea vulturilor cu Crucea in plisc, acum respira cu plamani sanatosi activitati de spirit intru rodire. Daca Justinian Patriarhul, de o darzenie incontestabila, a trecut corabia Bisericii din dictaturi regale prin dictaturi comuniste, pentru ca nu este vorba doar de dictatura romaneasca, Teoctist Patriarhul a avut menirea de a tranzita Biserica dintr-o latura a dictaturii comuniste in democratia care se zidea pe jertfe, in cei saptesprezece ani de nadejdi, disperari, furtuni de tot felul si strigate la Dumnezeul Indurarilor! Fost-a omul acesta trimis de Dumnezeu la raspantia mileniilor, pentru a zidi cu tactul si intelepciunea stiuta de o lume! In viata acestei Tari au existat si exista oameni de seama. Sunt contemporani cu noi, azi, printre noi mereu. Sa nu palim de invidie cand ii vedem si li se rosteste numele si sa ne para rau, dupa o oarecare vreme, ca nu i-am cinstit cum se cuvine intru uriasa lor munca si sfanta responsabilitate. Am vazut pe Duhul Sfant cum lucreaza pe deasupra firii, ca s-a sfinteasca! Am vazut pe Duhul Sfant asupra harnicului Sinod! Am vazut cum Duhul Sfant ne cauta pe toti fiii acestui Neam, intru sfanta lucrare mantuitoare! Hotarat: in aceste uriase lucrari responsabile, Duhul Sfant isi face lucrarea prin bietele inimi si maini de tarana ale preotimii jertfitoare, purtate in aura implinirii! Teoctist Patriarhul a fost atins de aripa Duhului Sfant!

CALINIC ARGATU, Episcop de Arges si Muscel

Carti Ortodoxe

Cuprins