Elie Miron Cristea si implicarea Bisericii in sustinerea scolilor romanesti din timpul dualismului austro-ungar


Elie Miron Cristea si implicarea Bisericii in sustinerea scolilor romanesti din timpul dualismului austro-ungar


Elie Miron Cristea secretar mitropolitan si asesor consistorial la Sibiu

Printre personalitatiile de seama ridicate din partile noastre, Elie Miron Cristea, care avea sa ajunga primul patriarh al romanilor, a fost fara indoiala unul dintre cei mai inversunati luptatori pentru sustinerea si apararea invatamantului romanesc din Transilvania, intr-o perioada a dualismului austro-ungar, in care, atacurile de subminare a intereselor nationale ale romanilor, atingeau apogeul.

Inca de cand activa la Sibiu ca secretar mitropolitan, asesor consistorial sau astrist de frunte, Elie Miron Cristea s-a implicat din plin in sustinerea invatamantului romanesc din intreg Ardealul, inclusiv din zona noastra.

Astfel, un mijloc de promovare al invatamantului nostru a reprezentat si activitatea in cadrul conferintelor invatatoresti, care aveau rolul de indrumare si supraveghere a demersului didactic. Erau conduse de comisari consistoriali cu pregatire pedagogica. La initiativa lui Miron Romanul si a secretarului sau Elie Cristea, in 1898, s-au reorganizat in 12 cercuri sau districte aceste conferinte. Elie Cristea conducea cercul Reghin. S-a alcatuit si un "Proiect pentru producerea si decurgerea conferintelor invatatoresti in Arhidieceza greco ortodoxa romana din Transilvania" la care a contribuit si Elie Cristea alaturi de Ilarion Puscariu, Matei Voilenu, Vasiliu Bologa si Ioan Popovici. Elie Cristea a fost de fapt reinitiatorul conferintelor invatatoresti si sufletul lor. Fiind pe atunci tanar, plin de idei si de idealuri, bun organizator, tenace, vizionar lucid si indraznet, el era un adevarat strateg in lupta pentru afirmarea romanilor, pentru progresul lor in cultura si mai ales pentru eliberarea de complexele seculare de inferioritate fata de natiunile care se socoteau mai dotate in domenile vietii tehnice, industriale, comerciale, politice si culturale.

Intre anii 1891-1892 existasera in Transilvania, intretinute de Biserica, 3083 scoli primare, 4 scoli civile, 5 scoli secundare, 7 scoli normale si 7 seminarii pentru preoti (cf. M. Racovitean). Acestea au dus la reactii de ingrijorare ale guvernelor de la Budapesta si, incepand cu 1879 pana la Unirea din 1918, loviturile date scolilor confesionale in limba romana n-au incetat. Prin legile draconice elaborate se atenta impotriva existentei insasi a culturii si spiritualitatii romanesti, E. M. Cristea atragea atentia inca din 1898, asupra maghiarizarii prin scoala si denunta intentia de a se scoate de sub tutela Bisericii a preparandiilor pentru invatatori si de a se trece sub administratia statului. El scrie intr-un articol ca "... cu alte cuvinte se urmareste sa se maghiarizeze institutele in care se cresc dascalii poporului roman." De-altfel, din 1893, statul se amesteca in numirea si destituirea invatatorilor din scolile cofesionale, atacand astfel autonomia Bisericii. In 1904, ministrul Berzevizy introducea un nou proiect de lege, restrangand si mai mult autonomia Bisericii in problemele scolare si indicand o noua sporire a orelor de limba maghiara. In 1905, statul isi retragea toate subventiile pentru scolile confesionale. Mecenatul Vasile Stroescu, a salvat multe scoli de la disparitie, un partener local prin care si-a distribuit ajutoarele financiare a fost si E. M. Cristea.

Rapoartele de inspectie scolara pe care le intocmea M. Cristea, in calitate de secretar si comisar consistorial, fac observatii didactice de inalta competenta profesionala de specialitate pedagogica. Rapoartele erau intocmite foarte minutios si constiincios, care pot fi modele de inspectie pana si azi. Prevedeau, pe langa observatii critice asupra metodei, si indicatii concrete valoroase. Cu privire, de exemplu, la metodica examenelor de sfarsit de an, el era de parere ca e prea greoaie si obositoare si pentru studenti si profesori pentru ca se sustineau examene la toate obiectele, care durau doua saptamani si el indica o reforma in sensul ca examenele sa fie repartizate pe toti cei trei ani de studii si cel care s-a sustinut odata sa nu mai fie necesar a fi sustinut din nou. Pana in 1914, romanii vor pierde aproape 600 de scoli, exceptie la Caransebes unde E. M. Cristea, ca episcop, va salva multe scoli de la disparitie.

Facand parte din anvangarda tinerilor constienti de necesitatea implicarii lor in lupta pentru apararea scolii romanesti si a limbii romane, Elie Miron Cristea, alaturi de figuri politice importante ale istoriei ardelene ca Iuliu Maniu, Al. Vaida Voievod, O.Goga, I. Lupas, Aurel Vlad, Valeriu Moldovan s.a., va protesta energic impotriva elaborarii de catre ministrul de trista amintire Apponyi, in 1907, a proiectului de lege a invatamantului. Aceasta lege, menita a maghiariza de fapt toate scolile romanesti (Art. de lege XXVII/1907), fixa scopul scolii astfel: "...fiecare scoala si fiecare invatator, fara considerare la caracterul scoalei si la imprejurarea ca beneficiaza de ajutor de stat sau ba, se indatoreaza a dezvolta si intarii in sufletul elevilor spiritul de alipire catre patria maghiara si constiinta apartinerii la natiunea maghiara. Punctul acesta de vedere trebuie sa predomineze intreaga instructiune".

Dealtfel, Elie Miron Cristea, alaturi de Partenie Cosma, O. Goga, I. Lupas, Nicolae Ivan, Lazar Triteanu, Ilie Beu, Nicolae Balan, Dimitrie Comsa s.a., au convocat o mare adunare populara de protest la Sibiu imediat dupa aparitia legii. La preluarea inaltei demnitati arhieresti de episcop al Caransebesului, in mai 1910, Elie Miron Cristea declara ca nu se va abate de la "calea de bun roman, de convins ortodox si de credincios patriot" si ca va trebui "sa imbratisam cu luare aminte toate trebuintele poporului nostru, fie acele religioase bisericesti, fie culturale scolare, fie economice materiale, fie artistice si sociale, fie patriotice si nationale..." Noul arhiereu enunta ca "principiul de viata al Bisericii pretinde cea mai inalta cultivare a individului si prin aceasta a intregii omeniri, dezvoltandu-i toate puterile sale, ca sa cunoasca binele, frumosul si iubirea". Totodata, arata ca adevarata cultura a unui popor nu se poate face decat in limba-i proprie, si il cita pe nemuritorul Eminescu ca "fiecare are nevoie de un tezaur sufletesc, de un reazem moral intr-o lume a mizeriei si a durerii, si acest tezaur il pastreaza limba sa proprie in cartile bisericesti si mirene".

Elie Miron Cristea episcop de Caransebes

Ca episcop de Caransebes, va promova aceste principii, dand recomandari scolilor sa foloseasca "metoda intuitiva" si sa se faca analize si discutii in legatura cu aceasta la Conferintele invatatoresti. Emitea circulare si pentru organizarea de cursuri de vara pentru invatatori, in care preocuparea principala era metodica predarii matematicii, a stiintelor naturale, a desenului, cantarilor, a creatiunii sociale mai noi, a pedagogiei etc. (ex. circularele nr. 3572 si 2588/1913).

Abia la doua zile de la instalare, se adresa printr-o circulara invatatorilor si protopresbiteriatelor: "... Din parte-mi va indemn si va sfatuiesc sa grijiti de scoala voastra confesionala ca de lumina ochilor din cap si sa faceti tot ce puteti pentru sustinerea ei."

Cat de mult a luptat pentru scolile romanesti. ca episcop, rezulta foarte bine dintr-un raport al prefectului judetului Caras-Severin, Medve Zoltan, datat 4 februarie 1911, cu nr. 56/1911, catre ministrul regesc de culte si instructiune publica de la Budapesta (cf. I. Rusu Abrudeanu). Ministrul ceruse un raport amanuntit despre "tinuta si activitatea antimaghiara din punct de vedere al Statului atat de condamnabila, dezvoltata in ultimul timp de episcopul dr. Miron Cristea si curtea sa".

Prefectul raporteaza in urma cercetarii ca: "episcopul dr. Miron Cristea - desi prin unele fapte de manifestari exterioare ar vrea sa convinga pe factorii in drept despre sentimentele sale amicale fata de maghiari - de fapt el insa este fidelul directiei romanesti si inca al directiei national-romane extreme si pentru latirea si intarirea acestei doctrine pe teritoriul eparhiei sale dezvolta o activitate foarte puternica voind a-si fructifica toata influenta demnitatii sale de prelat in interesul acestui scop." Concret, in ceea ce priveste problema scolilor gasim in acest raport urmatoarele: "Episcopul, vazand ca prin organizarea treptata de scoale comunale invatamantul poporului se va lua din mana bisericii si prin aceasta va inceta rolul scoalei confesionale pentru cultivarea si latirea doctrinei nationaliste, in foarte multe locuri, unde organizarea de scoale comunale a fost deja pornita, a facut uz de toate mijloacele ce se pot inchipui spre a impiedica infiintarea de scoale comunale". Iar prefectul da cateva exemple de cazuri concrete din care noi reproducem doar cateva puncte, din lipsa de spatiu. O prima problema, era cea a comunei Curtea din plasa Faget, care avea o scoala confesionala ce trebuia transformata ca scoala comunala de stat. Autoritatile au facut presiune asupra reprezentantei comunale pentru a se elibera o veche cazarma, drept spatiu pentru scoala comunala. "... Dar cumpararea acestei cladiri pentru scopul scolei comunale n-a avut succes pana acuma, gratie intrigarilor episcopul de la Caransebes, desi chestiunea mai bine de 2 ani preocupa organele statului, pentru ca membrii consiliului parohial intarzie executarea definitiva a hotararilor organelor oficiale. In spatele chestiunii sta fara indoiala episcopul Cristea" Un alt exemplu era comuna Ruji, plasa Timis, care trebuia sa devina din 1907 cu scoala comunala. ". .. Pentru zadarnicia infiintarii scoalei unguresti si aici tot episcopul Cristea se osteneste, aceasta reiese din imprejurarea ca pe baza indrumarilor episcopului, s-a si cladit o noua cladire scolara cu reducerea organelor de stat, asa ca in petitia pentru permiterea cladirii aceasta scoala apare ca este "Casa parohiala", incat autoritatea competenta n-a putut refuza permisia de cladire. Prefectul isi incheia raportul cu propunerea de a nu se acorda micul ajutor de stat al eparhiei de 19.800 coroane anual "retras de mai multi ani pentru purtarea antimaghiara a episcopului Cristea".

Izbucnirea razboiului, in vara anului 1914, il pune pe episcopul M. Cristea in una din cele mai delicate situatii. Numerosi preoti si invatatori de pe intreg cuprinsul eparhiei sale sunt arestati si internati in lagarele din Ungaria, unii fiind acuzati de spionaj, altii pentru activitatea lor anterioara in plan national si cultural. Impreuna cu consistoriul diecezan a facut eforturi deosebite pentru eliberarea fie si a unora dintre acestia, caci satele romanesti ramasesera si fara preoti si fara invatatori.

Permanent neimpacat cu legile scolare ale contelui Apponyi va face pe tot parcursul anului 1914 demersuri pe langa curtea de la Viena pentru anularea unor prevederi ale acestora care amenintau existenta invatamantului romanesc din provinciile asuprite. Se afla in grupul constituit din dr. Valeriu Braniste, Iuliu Hossu si Victor Mihaly, care au reusit sa determine modificarea statutului scolilor confesionale si sa le sustina si mentina sub scutul bisericii.

Totusi, in anul 1914, profitand de starea de razboi guvernul maghiar a preluat aproape toate scolile confesionale de pe granite. Dupa intrarea Romaniei in razboi alaturi de Antanta, in zona de granita cu Romania, s-au luat masuri drastice impotriva institutiilor romanesti. Guvernul maghiar a instituit o " zona culturala " de protectie antiromaneasca. Episcopul Miron Cristea si-a vazut amenintate principalele institutii de invatamant, institutul pedagogic si scolile confesionale. La 3/16 august 1917 el se va adresa consistorului mitropolitan, condus din pacate de Vasile Mangra si va lua atitudine fata de masurile preconizate de acelasi Albert Apponyi, care atacase vehement institutiile pedagogice diecezane si le amenintase cu statificarea. Contele Apponyi urmarea in continuare diminuarea numarului de ore in limba romana, marind cel de limba maghiara, apoi intentiona ca la cele mai importante si mai sensibile obiecte de invatamant guvernul sa numeasca profesorii. Dar M.Cristea protesteaza in memoriul sau astfel: "... nu-i nici o trebuinta de restrangere a limbei de propunere romanesti. Din contra, toti au trebuinta in masura tot mai mare de instructiune in limba romana, pe care n-au mai invatat-o si deci n-o posed in gradul in care se cere pentru invatator de la o scoala confesionala romaneasca..." (cf. I. D. Suciu, R.Constantinescu). Aluzia referitoare la necunoasterea limbii romane se refera la elevii proveniti din fosta granita militara banateana unde din 1872 toate scolile nationale romane au fost transformate in scoli comunale si de stat, cu limba de predare maghiara.

In acelasi memoriu M. Cristea sublinia: "Cultura nationala este un drept pe care mai ales astazi il recunoaste lumea pentru fiecare popor deci cand toata lumea tinde a asigura drepturile fiecarui popor la limba si cultura sa nationala, ar fi un lucru nedemn pentru un popor de patru milioane ca sa admita astazi restrangerea dreptului de cultivare in limba sa nationala".

In fata ofensivei crescande a autoritatilor de stat maghiare de a impune controlul asupra invatamantului confesional, M. Cristea impreuna cu episcopul Aradului, Ioan I. Papp, vor protesta contra impunerii unor comisari scolari permanenti pe langa institutele pedagogice diecezane. La Caransebes fusese numit in aceasta functie Antal Kalkbrenar-directorul gimnazului de stat din localitate, masura fiind inteleasa umilitoare avand si scopul de "a vatama autoritatea profesorilor, a directorului si deci este in contrazicere cu cerintele educative si pedagogice".

Prin "zona culturala" se urmarea de fapt crearea unei zone militare, etnografice si culturale intre romanii liberi de dincolo si cei transilvaneni de dincoace de Carpati (cf. Lazar Triteanu). In acest scop, ministrul Apponyi primise ordin de lichidare a scolilor confesionale romanesti si se dorea crearea a 1600 de scoli unguresti de stat, 800 gradinite pentru a putea trece cat mai repede la realizarea sarcinii primite de maghiarizare a tarii. In martie 1918, Apponyi in proiectul de lege pentru subventia de stat a diverselor culte a anulat ajutorul care se cuvenea celor doua biserici romane unite si ortodoxe, precum si subsidiile celor 238 scoli ortodoxe de frontiera (cf. Mario Ruffini).

In vara anului 1918, la conducerea Ministerului de Culte si instructiune publica din Budapesta a urmat ministrul Zichy, care a continuat politica antiromaneasca a antecesorului sau. Guvernul era hotarat ca in "zona culturala" creata special, scolile confesionale in totalitatea lor, sa fie statificate si reorganizate. Pentru realizarea obiectivului s-a creeat o comisie in frunte cu baronul Petrichevich-Horvath Emil, prefectul comitatului Tarnava Mare, numit comisar guvernamental cu sediul la Sibiu. M. Cristea si consistoriul diecezan de la Caransebes a facut insa cunoscut la 13 iulie 1918 ca va sustine in continuare toate scolile si refuza orice fel de discutie cu autoritatile "pentru cedarea vreunei scoli" (cf. I. D. Suciu, R. Constantinescu)

La refuzul categoric al autoritatilor bisericesti Caransebesene au fost chemati la Budapesta toti arhiereii ortodocsi romani, dar cei doi episcopi de la Caransebes si Arad au facut cunoscut ca problema scolilor apartine sinodului arhidiecezan si congresului national bisericesc.(cf. Foaia Diecezana, 32/1918). Aceasta dovedeste faptul ca M. Cristea a ramas consecvent ideei exprimate la urcarea in scaun episcopal care a transformat-o apoi in misiune de lupta: "nu imputinarea, ci sporirea cu orice pret a scolilor confesionale romanesti este datoria fiecaruia care simte romaneste!"

Activitatea in domeniul invatamantului sustinuta de Elie Miron Cristea a surprins doar acele aspecte asupra carora s-a insistat intr-o masura mai mica, intentia noastra fiind de a accentua acele laturi ale implicarii Episcopului in viata scolara care erau in stransa legatura cu atitudinea sa politica. Oricum M. Cristea ramane unul dintre acei prelati romani care, a stiut sa pastreze cu orice pret fundamentul spiritualitatii noastre, acela care a fost cultivat si intretinut prin scoala romaneasca.

Prof. drd. Dorel Marc

Carti Ortodoxe

Cuprins