Tinerete si Inviere


Tinerete si Inviere

"Viata noastra autentica, in inviere, tineretea si supletea noastra spirituala vor constitui cea mai evidenta dovada a Invierii lui Hristos, marturia noastra adusa lumii de astazi".

- Parinte Serafim, sunteti un calugar tanar, care a trait destul de multa vreme intre tineri, situatia fiind valabila si la timpul prezent. Ati putea sa ne spuneti care credeti ca ar trebui sa fie raportul dintre un tanar si societate, dintre tineri si lumea care-i inconjoara?

- Mai intai as dori sa fac o precizare. Avand in vedere tinerii, eu o sa ma refer aici la tineri crestini, o sa-i am in vedere in primul rand pe ei, idealurile lor, aceasta neinsemnand nicidecum o excludere a celorlalti, ci dimpotriva, o invitatie adresata tuturor la a trai tineretea la cele mai inalte cote ale ei, o tinerete in si pentru Inviere. As dori ca cele spuse de mine sa fie percepute ca pornind de la o persoana care are aceste doua calitati: este monah si tanar, de la un om care nu vrea sa prezinte celor la care vor ajunge aceste cuvinte doar un moralism uscat si steril, ci de la unul care are si el framantarile, cautarile, experientele lui si, de ce nu, poate chiar si unele solutii. As aminti aici un cuvant al Parintelui Teofil Paraian, calugarul atat de cunoscut, indragit si dorit de tineri, cuvant pe care l-a spus unui inginer care nu prea era de acord cu cele afirmate de Parintele si care l-a intrebat: "Parinte, dar dumneavoastra cand ati ajuns la concluziile acestea?" Parintele i-a raspuns: "N-are importanta cand am ajuns eu la ele; important este ca tu poti sa incepi cu ele".

Traim, din pacate intr-o societate in care, desi majoritatea oamenilor declara o apartenenta la religia crestin-ortodoxa, in realitate cei mai multi nu traiesc deloc crestineste, poate chiar anticrestin, constient sau nu, unii se cred credinciosi, dar, cum ar zice Sf. Ap. Pavel, sunt "mai rau decat necredinciosii" si destul de putini se straduiesc sa traiasca conform cerintelor Evangheliei. Astfel, societatea, in ansamblul ei, este necrestina, lucru usor observabil daca urmarim comportamentul membrilor ei, sau mai ales ultimele legi adoptate sau proiectate, cum sunt de exemplu cele referitoare la legalizarea homosexualitatii si, mai recent, a prostitutiei, legi care, sub masca eliberarii omului, il conduc spre cea mai crunta robie, spre promiscuitate si, in final, spre moarte. Cauza nu este alta decat slabirea credintei, aceasta fiind, la randul ei, o urmare a inmultirii relelor. Sfantul Vasile cel Mare in repetate randuri in opera sa citeaza pe Sf. Ap. Pavel, spunand, in contextul tulburarilor din vremea lui, ca "din pricina inmultirii faradelegii iubirea multora se va raci". In acest context, salvarea din aceasta degradare la care s-a ajuns nu poate veni decat printr-o viata raportata la Dumnezeu, la Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care a inviat biruind moartea si, prin aceasta, deschizandu-ne si noua calea spre inviere si viata vesnica.

Din pacate, cei mai multi tineri sunt atrasi de anumite curente, mode, false modele, care sunt proiectate azi cu atata insistenta. Anumite alegeri facute in graba, fara discernamant, sub influenta a tot felul de factori duce la esec si...  As recomanda din toate puterile ca cineva, inainte de a apuca pe un drum, sa priveasca mai intai in viata altora, unde i-a condus acel drum pe cei care l-au urmat. Sunt oare chiar asa de fericiti cei prezentati de mass-media: actori, staruri, oameni putrezi de bogati (foarte graitoare expresie), sportivi etc., sau, in spatele unor aparitii de scena, a unei masti pe care o afiseaza, se ascunde de fapt neimplinirea, nemultumirea si singuratatea. Inainte de a se apuca cineva de fumat, sa se informeze bine asupra consecintelor lui; inainte de a incepe consumul de alcool, sa priveasca unde au ajuns cei ce au consumat asa ceva; cei ce sub pretextul libertatii vor sa se apuce de sex, sa cerceteze si consecintele acestuia. De asemenea, inainte de a incepe cineva consumul de droguri, sa-si puna mai intai intrebarea daca este gata sa accepte desfiintarea sa ca persoana si, in cele din urma, moartea, avand in vedere faptul ca cei ce ajung la dependenta de droguri doar intr-un procent insignifiant mai pot sa le paraseasca, iar urmarea acestui consum este o degradare incheiata cu o moarte deloc demna de un om. In plus, toti cei ce se simt atrasi de astfel de cai, sa ia aminte si la cuvintele Sf. Ap. Pavel, care spune ca, nici desfranatii, nici betivii, nici adulterii, nici mincinosii, nici lacomii nu vor avea mostenire in imparatia lui Dumnezeu."

Fata de tot ce-l inconjoara, tanarul care isi doreste fericirea izvoratoare doar dintr-o viata in comuniune cu Dumnezeu, va trebui sa aiba o privire critica, atenta, sa nu se lase amagit de unele aparente, ci sa patrunda profunzimea lucrurilor, sa traiasca viata plenar, sa aleaga, deci, tot ce e bun si sa evite raul, cum spune Psalmistul: "Fereste-te de rau si fa bine".

- Dar oare de ce societatea dupa 2000 de ani de crestinism a ajuns asa de necrestina?

- Pentru ca, dupa cum deja am amintit, din pricina inmultirii faradelegii, iubirea, credinta multora s-au racit. Doar o lipsa de traire autentica a crestinismului, falsitatea, fariseismul, egoismul, rautatea, in general pacatele crestinilor au putut conduce pe unii sa afirme chiar ca Dumnezeu ar fi murit. De ce? Fiti atenti la nuanta; s-a afirmat chiar ca desi Dumnezeu ar putea fi o putere, o energie situata undeva departe de noi, sigur El a uitat lumea, iar aceasta isi este siesi suficienta, nemaiavand nevoie de El. Cum s-a putut ajunge la asa ceva? Stim ca Dumnezeu este viata, este lumina, este dragoste. Or, Nietzsche, nevazand in viata asa zisilor crestini toate acestea, nu a facut, in cele din urma, decat o constatare: in oamenii acestia Dumnezeu e mort si ei sunt morti pentru Dumnezeu. Sa nu credeti cumva ca vreau sa fac aici o figura de stil. In veacul al patrulea, de exemplu, cand crestinatatea din partea orientala a imperiului Roman era bantuita de arianism, Sfantul Atanasie cel Mare era privit drept stalpul, reazimul Ortodoxiei, iar credinciosii, atata vreme cat il stiau pe el ca este in viata, stiau ca Ortodoxia este aparata si ca Dumnezeu este viu. Iata, deci, ca Dumnezeu este viu, sau este vazut ca viu prin oamenii care il manifesta prin viata lor. Cand acestia nu mai sunt, este evident ca intervine o absenta a lui Dumnezeu din viata noastra. Iar situatia grea in care ne aflam, nu este altceva decat o urmare a pacatelor noastre si ale inaintasilor nostri.

- Si ce credeti ca ar trebui sa faca tinerii pentru a se apropia din nou de Dumnezeu?

- Daca pricina departarii de Dumnezeu este pacatul, atunci sa elimine aceasta cauza.

- Usor de zis, greu de facut!

- N-am spus ca ar fi usor. Mantuitorul chiar vorbeste de urmarea caii celei "inguste", de intrarea pe poarta cea "stramta". Este greu, mai ales la inceput si mai ales pentru cineva care a dus mai intai un alt fel de viata. De aceea, eu am mare incredere in tineri. Cred ca nu intamplator, doua din cele trei invieri din morti savarsite de Mantuitorul nostru Iisus Hristos au fost facute in legatura cu tineri. E vorba de fiica lui Iair si de fiul unei vaduve din Nain, iar al treilea inviat din morti a fost Lazar, prieten al Mantuitorului, care se gasea, si el, undeva la granita dintre tinerete si maturitate. De ce aceasta incredere in tineri, in tinerete? Pentru ca la tinerete cineva traieste viata in ce are ea mai frumos, mai adevarat, mai curat si cu atat mai necesar pentru o reusita. Pentru ca atunci cineva are puterea de a se entuziasma pentru idealuri nobile, inalte, pentru ca atunci are puterea interioara de a se darui pentru a implini ceva maret. As asemana tineretea cu apa cea vie pe care Mantuitorul a venit sa ne-o ofere tuturor. Toti, la tinerete suntem plini de acea apa vie, de o forta clocotitoare a vietii, de acea forta de innoire a omenirii prin ideal si jertfa. Or, crestinismul se bazeaza chiar pe aceste forte, el fiind o tinerete vesnica, o primavara a vietii umane, o inviere continua a umanitatii. Ce este crestinismul, daca nu o chemare a omului la tinerete, la innoire spirituala, la a se innoi, la a fi tanar si a vietui vesnic? Prin urmare, intalnirea dintre crestinism si tinerete nu este altceva decat o intalnire dintre doua tinereti. Si, crestinismul a dat tineretii cele mai inalte idealuri. Sa gandim mai intai la Jertfa Mantuitorului. Parintele Teofil caracterizeaza adesea Crucea Mantuitorului drept "fata lui Dumnezeu intoarsa catre oameni", adica simbolul iubirii capabile de jertfa. Sa ne gandim la atatia martiri, in mare parte tineri, care au suferit, cu bucuria nadejdii invierii si a vietii vesnice, infricosatoarele chinuri ale martiriului. Tineretea este, prin ea insasi, o primavara a vietii, un simbol al invierii, iar crestinismul nu este decat o inviere si o continua primavara sufleteasca.

- Cum credeti ca ar putea sa traiasca tinerii invierea?

- Mitropolitul Nicolae Mladin spunea ca ucenicul Ioan, cu capul aplecat pe pieptul, pe inima lui Iisus, este simbolul relatiei dintre tineret si crestinism, sau dintre tineret si Hristos. Bineinteles ca noi, fizic, n-o sa putem sa ne aplecam cu capul pe pieptul Domnului Hristos, dar putem sa-L primim pe Domnul Hristos intreg in pieptul nostru, in fiinta noastra, in Sf. Impartasanie, sa-L purtam in noi, sa nu ne despartim de El niciodata.

As dori sa exemplific cu o imagine: cand Sfintii Vasile cel Mare si Grigorie Teologul s-au dus la studii superioare in Atena, au gasit acolo un mediu de viata pagan, un mediu spiritual caracterizat de filozofia antica si de noile curente sincretiste. Luand in consideratie influenta pe care o manifesta asupra sufletelor lor insetate de cunoastere acea vraja a artei filozofice, acest mediu exercita asupra lor o puternica atractie, indemnandu-i sa-si insuseasca si sa exprime si ei modul de viata al Atenei de atunci. Dar ei nu s-au lasat furati de filozofie si de arta re-torica, atat de pretuite in acea vreme, ci, privind mai adanc, si-au dat seama ca de fapt ele sunt doar realizari omenesti. Cata vreme au stat la Atena, viata lor era organizata avand in centru Biserica si scoala. Restul vietii ateniene: petrecerile, teatrele, tot ceea ce distra spiritul - deci il imprastia, pentru ca asta inseamna de fapt distractie - toate acestea le ramasesera straine, erau inexistente pentru ei. Pentru toate, masura lor era folosul pe care li-l putea aduce un lucru in apropierea de Dumnezeu si in sporirea in virtute. Astfel, au reusit sa termine studiile cu idealul de a urma dupa aceea viata monahala, adevarata filozofie, adevarata intelepciune, ceea ce au si facut ulterior. La scurt timp dupa sosirea la Atena - suntem in anul 351/352 - cativa studenti credinciosi, avand in centru pe cei doi, Vasile si Grigorie, au organizat prima grupare a studentilor crestini, grupare ce, prin inalta tinuta a membrilor ei, s-a facut curand cunoscuta, conform marturiei Sf. Grigorie Teologul, nu doar in Atena, ci in intreaga Grecie. Ar fi extraordinar ca orice student teolog, si cat mai multi tineri, sa citeasca, nu doar panegiricul rostit de Sf. Grigorie Teologul in cinstea Sf. Vasile, in care zugraveste atat de frumos viata lor de tineri animati de cele mai inalte idealuri, ci cat mai multe vieti ale marilor sfinti, in care se gasesc pilde de adevarata inalta traire crestina pe care ar putea sa le urmeze.

- Dar in conditiile grele din tara noastra, aflata in aceasta lunga tranzitie, credeti ca s-ar mai putea trai inaltimea si puritatea acestor idealuri?

- Dar oare crestinii din timpul prigoanelor, care erau despuiati de orice avut, chinuiti si omorati pentru faptul de a fi crestini, aveau conditii mai bune ca noi? Esentialul nu il constituie un cadru istoric, social, economic, ci dragostea, entuziasmul nostru, credinta, capacitatea noastra de autodepasire si daruire pentru un ideal. Sa nu uitam ca veacul de aur al istoriei crestine, numit astfel pentru autenticitatea vietii ortodocsilor, dar mai ales pentru ca a dat la inceputul lui un nor de martiri, a fost totusi pentru crestini un veac de prigoana. Si cred ca tocmai acea prigoana i-a tinut treji pe crestini, i-a facut sa-si puna toate nadejdile doar in Dumnezeu, pentru ca, omeneste, situatia era de multe ori disperata. Si daca au biruit, aceasta s-a datorat autenticitatii lor.

Conditiile economico-sociale din tara noastra sunt grele? Sa dam slava lui Dumnezeu pentru ce avem, sa traim autentic crestinismul si sa nadajduim in El. Iata ca in Europa Occidentala si in SUA exista conditii economice, dar, moral, spiritual, oamenii sunt in majoritate debusolati. Grecia, tara cu o puternica traditie ortodoxa, in care in ultimii ani a fost impus modelul de viata occidental, in general, se afla in aceeasi situatie, desi, sa nu uitam, exista inca destui oameni, destui tineri, care pastreaza inca traditia ortodoxa, straduindu-se sa duca un mod de viata autentic crestin. Se duce o campanie sustinuta pentru dezintegrarea poporului nostru. Daca noi vom fi credinciosi, daca vom face voia lui Dumnezeu si vom nadajdui in El, sigur nu ne va lasa. Nu putem impiedica aplicarea, la noi, a unei legi pagane - desi poate ca ar fi cazul sa ne impotrivim mai mult - se vrea acum legalizarea prostitutiei, ei bine, nici un roman ortodox sa nu desfraneze, si atunci legea va fi invalidata. Daca noi ne vom comporta ca fii ai lui Dumnezeu, in aceasta lume care lupta impotriva Lui, sigur nici El n-o sa-si uite copiii si o sa le vina repede in ajutor. Sf. Ap. Pavel spune: "Voiesc sa fiti intelepti spre bine si nevinovati la rau, iar Dumnezeul pacii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana".

- Este totusi destul de greu pentru un tanar plin de dorinta de viata sa poata sa se conformeze principiilor crestine, daca avem in vedere presiunea pe care o exercita intregul mediu asupra lui.

- Da, dar este singura cale de a ajunge la fericire, la o viata in inviere. Mantuitorul nostru Iisus Hristos, pentru a invia, a rabdat mai intai patimile si rastignirea. Iubirea Lui pentru noi a trecut printr-o proba foarte dificila, proba care a aratat-o adevarata. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu iubitor, care se jertfeste din dragoste pentru omul pe care l-a zidit, este, cum adesea si cu drag repeta Parintele Teofil, Dumnezeul care spala picioarele omului.

Din pacate - si asta si ca urmare a unor tendinte pietiste din cadrul Bisericii - crestinismul a ajuns sa fie privit ca un fel de stare de inertie, imagine cu totul falsa. Parintele Serafim Popescu, de la noi de la manastire (n.n. Sambata de Sus), spunea ca "crestinismul e viata, nu-i gheata". Daca in zilele noastre, cand se pune atata accent pe faptul de a ne iubi, distra impreuna, sfintii au o tendinta de a ocoli lumea, ei ocolesc doar negativul din ea, sau, ma rog, chiar lumea in general, dar nu pentru ca o urasc, ci cu scopul de a se curati, pentru a putea fi liberi de patimile, care, altfel, i-ar stapani si dirija in actiunile lor, pentru a putea ajunge la o dragoste curata. Sfantul nu se retrage din lume de dragul retragerii, ci pentru a se purifica si a dobandi ochi curati cu care sa priveasca lumea, pentru a o putea iubi cu adevarat.

In societatile moderne, foarte multi tineri au parasit Biserica in numele unei inchipuite libertati, dar au sfarsit in singuratate, gelozie, despartiri, care-i ranesc pe viata, daca nu chiar in moarte. Au parasit pe Cel Care este Dragostea adevarata si izvorul dragostei si s-au dus sa invete singuri sau de la niste oameni impatimiti, despre dragoste. Crezand ca iubesc si ca sunt liberi, au ajuns in amara robie a patimilor si a urii.

Sf. Isaac Sirul spune ca vinul care veseleste inima omului, despre care se vorbeste in psalmi, este dragostea lui Dumnezeu si dragostea omului fata de aproapele. El spune ca, din acest vin, din aceasta dragoste, au baut desfranatii si s-au rusinat, au baut pacatosii si au uitat calea ratacirii lor, au baut betivii si au inceput sa posteasca, au baut bogatii si au dorit saracia, au baut saracii si s-au imbogatit de nadejde, au baut cei simpli, cei neinvatati si au devenit intelepti. Sa facem efortul de a ne purifica de toata zgura din noi si vom ajunge cu totii sa privim lumea cu ochi curati, sa nu mai fim robi ai egoismului nostru, sa iubim cu adevarat. Mitropolitul Nicolae Balan spunea ca cea mai frumoasa podoaba a unui tanar este inima curata si mintea treaza. Sa ne imbracam, deci, in haina curatiei si a dragostei. Tanarul poate ajunge - si ar trebui sa ajunga - sa priveasca o fata, de exemplu, cum ar privi o floare.

Acele distractii, in timpul carora tinerii se agita, se tulbura la maximum in ritmurile unor sunete la intensitate maxima, vatamatoare ale sensibilitatii umane, numite muzica, aduc si mai mult un sentiment de neimplinire, un gol interior si o minte zdruncinata. Si intreb: care-i adevarata viata, adevarata dragoste? Aceea pe care o striga afisele pornografice? Sigur nu. Este aceea in comuniune cu Dumnezeu, in liniste, in libertate, in ordine, in armonie, dar pentru realizarea careia este atat de necesara jertfa, omorarea egoismului din noi. Aceasta biruinta asupra egoismului, asupra placerilor de moment este atat de necesara pentru pastrarea puritatii si a tineretii noastre!

- Exista o cale de biruire a egoismului? Cum poate cineva sa fie liber, sa iubeasca curat?

- Calea este tocmai acest efort ascetic de a birui patimile care ne caracterizeaza, aceasta jertfa de sine insusi. Toate patimile noastre: lacomia, desfranarea, mania, intristarea, trandavia si mandria, absolut toate ne ingradesc libertatea. Parintii filocalici le caracterizeaza drept manere de care vrajmasul ne prinde, ne tine in stapanirea lui si ne conduce unde vrea el. Si, din pacate astazi, in numele libertatii si iubirii, aceste patimi ale oamenilor sunt exploatate la maxim, sunt provocate, stimulate, astfel incat omul ajunge sclavul propriilor lui placeri si comoditati. Prin urmare, pentru a putea fi liber, cineva trebuie sa se elibereze de aceste manere, lucru intr-adevar anevoios, care presupune mai intai smerenie, recunoasterea faptului ca esti bolnav, apoi trezvie, urmarire continua a gandurilor, efortul de a te depasi, de a implini voia lui Dumnezeu, de a fi in armonie cu El si cu intreaga creatie. Pentru a putea face aceasta este nevoie, mai ales, de sinceritate cu noi insine, cu Dumnezeu si cu semenii. Pentru ca doar printr-o privire sincera putem recunoaste adevarul lui Dumnezeu, putem vedea adevarata noastra stare sufleteasca, putem recunoaste bolile de care suferim, vindecarea neputand incepe decat odata cu stabilirea diagnosticului. Apoi, pe masura curatirii de patimi si a inaintarii in virtute, putem vedea lucrurile clar, in adevarata lor valoare, ajungem ca toate ale noastre sa fie curate, sa iubim curat. Pe masura ce ne apropiem de Dumnezeu, ne asemanam cu El, vedem lumea cu ochii Lui.

- Lucrurile acestea sunt oare posibile pentru toti crestinii sau doar pentru monahi?

- Sunt posibile tuturor, insa monahii le au in vedere in mod special. Cred, insa, ca absolut toti crestinii ar trebui sa le urmareasca cu aceeasi fervoare, deoarece constituie singura modalitate a apropierii de Dumnezeu. Nu te poti apropia de Cel curat, de Cel ce este dragoste, frumusete, armonie, atata vreme cat traiesti in murdarie, in ura, in dezordine. Deci, orice crestin, orice om care vrea sa se apropie de Dumnezeu, trebuie sa se asemene cat mai mult posibil cu El. Si, sa nu uitam, ca la aceasta inaltare spirituala suntem invitati cu totii, ca asemanarea cu Dumnezeu si comuniunea cu El este tinta spre care trebuie sa nazuiasca toti oamenii. Sa nu uitam, de asemenea, ca efortul nostru este binecuvantat si sustinut de Dumnezeu, Tatal nostru, Care ne asteapta, doreste sa reverse asupra noastra, a tuturor, harul Sau, doar cu o conditie: sa fim gata sa-l primim si sa conlucram cu El.

La tinerete, omul are cu mult mai multe posibilitati de a pune acest inceput bun al conlucrarii cu Dumnezeu. Tanarul este modelabil, sufletul lui mai pur, mai fraged, vointa este mai puternica, entuziasmul mai mare, capacitatea de jertfa, la fel. Daca tineretea fizica va fi conjugata cu frumusetea morala a crestinismului, amandoua vor da omului, tanarului o adevarata icoana a frumusetii, a puritatii, se va restabili in el chipul, icoana lui Dumnezeu. Ar fi minunat sa ajungem cat mai multi sa avem acea puritate si frumusete a tineretii, sa privim lumea cu ochii cu care o priveste Dumnezeu, sa o iubim cu o dragoste purificata, asemanatoare dragostei lui Dumnezeu.

Pentru a participa la Invierea Mantuitorului, trebuie sa inviem si noi, sa omoram in noi omul pacatului, pentru a invia impreuna cu Hristos, pentru a participa la tineretea spirituala dumnezeiasca. Sa ne folosim, deci, de toate mijloacele pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru insanatosirea si inaltarea noastra spirituala, pentru invierea si viata noastra. Se ne curatim de pacate prin Sf. Spovedanie, sa ne unim cu Domnul Hristos prin Sf. Impartasanie, pentru ca El sa lucreze inlauntrul nostru schimbarea, innoirea noastra.

- Ati putea sa ne spuneti ceva referitor la modul in care un monah poate trai o tinerete spirituala, avand in vedere singuratatea monahilor, retragerea lor, asprimea vietii pe care o duc?

- Da. Pentru un om care gandeste cu criteriile lumesti, monahul este un izolat, un insingurat, un om care lancezeste intre peretii manastirii si e intru totul nefolositor. Acest lucru se intampla, insa, doar in capul celor ce au un criteriu nesigur sau cu totul fals de judecata, criteriu insuflat de societatea necrestina in mijlocul careia traim. Am amintit, deja, ca aceasta societate pune atata accent pe dragoste, pe comunicare, pe actiuni umanitare, insa, din pacate, idolatrizand omul, cultivandu-i egoismul, patimile, pe care sa i le poata exploata. In aceste conditii, oamenii traiesc o insingurare colectiva. Desi sunt multi la un loc, sunt totusi singuri, iar dragostea necontrolata, nepurificata sfarseste in cel mai crunt egoism, astfel ca persoana iubita este transformata in obiect de satisfacere a propriilor placeri, notiunea de jertfa lipsind din preocuparile, din sfera de gandire a omului modern care cauta doar comoditati, placeri cat mai multe si mai ieftine.

Ce face insa monahul? El se retrage tocmai pentru a se putea interioriza, pentru a se intalni cu el insusi si cu Dumnezeu, pentru a se curata de patimi, de egoismul atat de distrugator pentru sufletul uman. As putea spune ca monahul se jertfeste continuu - sau ar trebui s-o faca - pentru a invia. El sta in ascultarea unui parinte duhovnicesc, invata sa-si infranga propriul eu, duce o lupta sustinuta cu tot ce e negativ in el, in scopul curatirii si al apropierii de Dumnezeu. Pe masura acestei curatiri si apropieri de Dumnezeu, el dobandeste posibilitatea de a iubi curat si adevarat. Astfel ca, ajunge la o adevarata comuniune cu semenii, cu intreaga lume pe care nu o iubeste pentru posibilitatea de a-i satisface anumite interese sau placeri, ci pentru ca nu poate trai altfel decat iubind. Avva Dorotei, cautand sa exemplifice acest lucru, asemana lumea cu un cerc al carui centru este Dumnezeu. Noi, oamenii, care ne aflam in acest cerc, cu cat suntem mai departe de centru, suntem mai departati si intre noi si cu cat ne apropiem de centru, ne apropiem si unii de altii.

Iata ca, in fond, monahii fac ceea ce toti crestinii sunt datori sa faca. Doar ca ei, monahii, fac aceasta cu mai multa intensitate, se dedica total acestei meniri a omului, de a se apropia, asemana si uni cu Dumnezeu. Ei se elibereaza de multe impedimente pe care lumea, viata in societate le pune in calea acestui efort si, sub protectia oferita de manastire, merg spre Dumnezeu cu ascensorul. Parintelui Teofil ii place atat te mult sa caracterizeze manastirea drept: "tinda raiului", "poarta cerului", "casa lui Dumnezeu" si "locul implinirilor" si spune ca toti crestinii sunt candidati la rai. Dar, pe cand credinciosii simpli pot trai pe pamant cu gandul la cer, monahii au posibilitatea sa traiasca pe pamant ca in cer. Iar daca fac lucrul acesta, manastirea este, cu adevarat, o casa a lui Dumnezeu, o tinda a raiului, un loc al implinirilor. La aparitia monahismului, acest mod de viata era numit filozofie, deci iubire de intelepciune, iar ceea ce azi numim filozofie, un sistem teoretic fara un corespondent in viata celui care il profeseaza, se numea sofism. Cineva care incepea modul de viata ascetic, monahal, considera ca incepe adevarata filozofie, ca imbratiseaza un mod de viata, care sa-l conduca la intelepciune. Monahul trebuie, prin excelenta, sa fie un om care iubeste intelepciunea, frumosul. Insusi termenul de "calugar" inseamna "batran frumos". As zice chiar frumos si bun pentru ca adjectivul "kalos" din greaca veche are ambele valente, de frumos si bun. Chiar la tinerete, calugarul se numeste batran frumos, pentru ca de la tinerete trebuie sa fie caracterizat de intelepciunea batranilor si de bunatatea si frumusetea sufleteasca, izvoratoare din Dumnezeu, cu Care calugarul se uneste.

Prin urmare, monahii se retrag, se insingureaza intr-adevar, dar nu fac aceasta de dragul insingurarii, ci pentru avantajele, pentru foloasele izvorate dintr-o viata dusa in liniste. Se vorbeste atat in zilele noastre despre progresul umanitatii si se confunda, de multe ori, acest progres cu acela al tehnicii. Daca tehnica progreseaza, aceasta nu inseamna ca oamenii traiesc la cote spirituale mai inalte, lucru usor vizibil la o privire in jurul nostru. Apoi, umanitatea nu progreseaza asa, abstract, ci progresul ei inseamna progresul oamenilor care o alcatuiesc. Asistam, in ultimul timp, la o salbaticire continua a oamenilor in societatile puternic dezvoltate economic. Oare progresul consta in perfectionarea sistemelor de alarma, a armelor de lupta impotriva terorii si in marirea numarului de agenti de politie? Iata ca monahii, despre care unii cred ca pierd vremea, sunt tocmai aceia care intr-adevar contribuie la ridicarea acestui nivel al umanitatii, prin faptul de a fi ei insisi mai buni, mai umani. Si aceasta este de fapt o datorie a oricarui crestin. Parintele Staniloae spunea ca, cu cat este cineva mai indumnezeit, cu atat este mai uman si cu cat este mai uman, cu atat este mai aproape de Dumnezeu.

- Stim ca va preocupa problema importantei modelului. Ce importanta credeti ca are din aceasta perspectiva o viata in inviere.

- Extraordinara. Cred ca nici nu putem aprecia suficient valoarea unei astfel de vieti. Pentru o corecta intelegere, trebuie mai intai sa spun ca in jur de 90% din actiunile noastre, din ceea ce facem, in general, constituie o imitare a celor vazute la altii. De aici deducem deja cat de mult poate influenta in rau un model negativ, ce urmari catastrofale poate avea, dar si consecintele benefice ale vietii unui om care traieste frumos, in comuniune cu Dumnezeu. Este tocmai motivul pentru care Biserica ne propune drept modele de urmat pe sfintii care au trait in mod plenar comuniunea cu Dumnezeu. Sfantul Serafim de Sarov spunea: "Dobandeste Duhul Sfant si mii de oameni se vor mantui in jurul tau".

Astazi, cand societatea noastra, in ansamblul ei, este supusa unui proces de educare spre actiuni care scad demnitatea umana, printr-o presa, literatura si mai ales televiziune ce proiecteaza violenta, placerea, patimile, pornografia, cu urmari catastrofale pentru sufletele tinere in care se imprima aceste imagini negative, este nevoie, mai mult ca oricand, de influenta benefica a unor modele pozitive. Din aceasta pricina, tinerilor teologi, tinerilor crestini, in general, le revine aceasta sarcina de a trai plenar crestinismul, comuniunea cu Dumnezeu si, prin aceasta, de a fi "lumina lumii" si "sarea pamantului". Daca ceilalti tineri vor vedea la noi acea prospetime, nevinovatie, puritate, tinerete si suplete sufleteasca, izvorate din starea noastra de oameni ai imparatiei lui Dumnezeu, vor avea in noi un model de viata demn de urmat. E de ajuns aici sa mentionez impactul pe care il au asupra tinerilor, a oamenilor in general, marii nostri duhovnici. Ce cauta oare atatia tineri, care umplu salile de conferinte la refuz pentru a-l intalni de exemplu pe Parintele Teofil? Intentionat am folosit cuvantul "intalni". Puteam spune "audia", dar ei nu merg acolo, in primul rand, sa audieze, ci sa vada, sa intalneasca un om care e tanar la 73 de ani. Cum e tanar? E tanar deoarece si-a pastrat si sporit neincetat tineretea spirituala. Ce gasesc tinerii la un astfel de monah? Gasesc cea mai autentica dovada a faptului ca Dumnezeu, pe care ei Il cauta, traieste, este prezent in noi. Gasesc un om care traieste in comuniune, in stransa legatura cu Dumnezeu, un om care nu doar le spune niste formule invatate, citite undeva, ci le descrie experienta vietii lui, o marturie ca si ei pot ajunge acolo unde a ajuns el. Gasesc un om care le vorbeste despre un Dumnezeu bun, milostiv si iubitor de oameni, despre un Dumnezeu, Care ne asteapta pe toti sa ne ridicam la El, Care se pogoara El Insusi pentru a ne ajuta in acest efort de inaltare. Gasesc un om, despre care stiu ca o sa le spuna adevarul, ca nu o sa-i insele din pricina unor interese ascunse, ci o sa faca tot posibilul pentru binele lor.

Iata asadar, importanta unei vieti in inviere. Este cea mai autentica dovada a Invierii Mantuitorului, Inviere care constituie fundamentul invierii noastre, a tuturor. Sa traim, deci, la cote cat mai inalte, sa sporim tineretea noastra punand-o in slujba lui Dumnezeu, sa traim ca fii ai invierii si atunci lumea din jurul nostru se va improspata, va intineri, va invia, va veni si ea sa-L preamareasca pe Cel ce este Invierea si Viata. Viata noastra autentica, in inviere, tineretea si supletea noastra spirituala vor constitui cea mai evidenta dovada a Invierii lui Hristos, marturia noastra adusa lumii de astazi.

- Spre final, adresati un cuvant de folos tinerilor pentru postul Sfintelor Pasti?

- La prima vedere, cuvantul post, pentru tineri, inseamna renuntare, restrictii si intr-adevar asa si poate fi, daca ei nu integreaza vremea postului intr-un timp liturgic, intr-o stare continua care ne pregateste pentru plinatatea Invierii. Sa se gandeasca ca in acest efort al lor, renuntarea devine, de fapt, daruire, cuvant pe care se intemeiaza insasi creatia si ordinea divina si, in acest act al daruirii, in mod paradoxal, Dumnezeu nu ne lasa singuri in povara noastra, ci mai mult, vine in intampinare si ne sprijina, lasandu-ne sa credem, ca un Bun si Iubitor ce este, ca ne apartine noua aceasta puterea de jertfa.

Urez cititorilor revistei "Grai romanesc", ca, in urcusul duhovnicesc spre Invierea Mantuitorului Iisus Hristos, sa paseasca cu nadejde si credinta, si, cu cat vor fi mai daruitori si mai milostivi, cu atat vor fi mai pregatiti sa-l primeasca pe Hristos cel Inviat, in sufletele lor.

Tesalonic - Grecia, 2002

Interviu cu pr. ieromonah Serafim PATRUNJEL (azi Prea Sfintitul Episcop Vicar Sofian Brasoveanu, Mitropolia Romanilor din Germania si Europa Centrala si de Nord), realizat de prof. Violeta Patrunjel

Carti Ortodoxe

Cuprins