e. Darul tamaduirii

Dintre multe daruri ce impodobeau personalitatea Parintelui Porfirie, trebuie sa-l amintim si pe acela al tamaduirii a tot felul de boli. Ca parinte duhovnicesc, Batranul avea relatii personale foarte stranse cu fiii sai duhovnicesti si astfel le influenta sufletul, comportamentul si intreaga fiinta. In multe cazuri, cu ajutorul Harului, lucra diagnosticand si tamaduind. Desi suferea el insusi de multe boli, niciodata nu L-a rugat pe Domnul sa-l vindece. Ba chiar spunea adesea: "Mi-e rusine. Cum I-as putea cere asa ceva lui Hristos?". Astfel, pana la sfarsitul vietii si-a dus cu rabdare crucea impovaratoare a bolii, rabdand durerea cu multumire. "Aici este rabdarea si credinta sfintilor" (Apocalipsa 13, 10). Totusi, Domnul a daruit acestei firi atat de slabite trupeste, darul tamaduirii multor neputinte trupesti, a unor boli grave si a tuturor tulburarilor psihice.

Asa cum marturisesc multi oameni ce au suferit de diverse boli si au fost tamaduiti de Parintele Porfirie, si chiar si doctori ce au trait alaturi de parintele, fiindu-i fii duhovnicesti, sfintia sa, cu ajutorul Harului dumnezeiesc, avea putinta de a pune diagnosticul corect multor bolnavi. Isi dadea seama repede de existenta unor boli, al caror diagnostic era greu de stabilit chiar de cei mai priceputi doctori, avand la dispozitie cele mai desavarsite mijloace moderne ale tehnologiei medicale. Reusea sa-si puna diagnosticul doar atintindu-si privirea asupra acelei parti din trup aflata in suferinta sau luand pulsul bolnavului sau pulsul mamei acestuia. Cu ajutorul primei metode de diagnosticare, de multe ori parintele a descoperit existenta cancerului, spunand cu exactitate si in ce faza se afla boala. De asemenea a descoperit existenta unei tumori maligne (a unui chist) la ovare si a spus exact care erau dimensiunile acesteia. Cu ajutorul celei de-a doua metode de diagnosticare, adica prin luarea pulsului, din cate stim, putea sa cerceteze toata viata unui om, sa ii cerceteze arborele genealogic si programul genetic. Uneori descoperea malformatii de natura genetica, de a caror existenta cei bolnavi nu stiusera pana in clipa in care le spunea parintele. Dupa aceea ii trimetea de urgenta la doctorii specialisti.

Din urmatoarea intamplare vom intelegem mai bine capacitatea Parintelui Porfirie de a diagnostica diferite boli. Intr-o zi, in primavara anului 1990, o familie, parinti si copii, s-au dus la parintele sa ia binecuvantare. Parintele i-a spus mamei sa vina ea prima. Cand s-a apropiat, tinand-o de mana si luandu-i pulsul, i-a spus: "Acum sa-mi spui incet numele copiilor tai, unul cate unul." Cand a ajuns la numele fetei sale, pe atunci adolescenta, parintele i-a luat pulsul mai cu luare-aminte, a ramas tacut o vreme, iar la urma i-a cerut sa ii spuna varsta fetei. In clipa aceea Parintele Porfirie diagnosticase existenta unei "boli autoimune", care ar fi fost greu de depistat pe cale medicala si care nu se manifestase si de aceea, inca nu afectase sanatatea fetei.

De atunci, mai precis din clipa in care s-a manifestat boala respectiva, o multime de medici, intr-un rastimp foarte lung si cu ajutorul a foarte multe analize de laborator, cu mare greutate au ajuns la diagnosticul ce fusese pus cu atata usurinta de Parintele Porfirie. Astfel, asa cum se intampla intotdeauna in asemenea cazuri, stiinta cea plina de osteneala s-a intalnit inca o data cu diagnoza cea de Dumnezeu luminata, daruita de Harul cel dumnezeiesc smeritei, simplei si totodata atat de inteleptei, maritei si dumnezeiestii "experiente clinice" a Cuviosului Parinte Porfirie.

Medici greci foarte cunoscuti respectau si cinsteau metoda sa de diagnosticare, ce de multe ori salva oamenii, scotandu-i din nevoi. Multumita acestui dar al sau, Parintele Porfirie prevenea situatii dureroase, corecta greselile sau neglijentele doctorilor, indicand intotdeauna cel mai bun tratament medicamentos.

In chip deosebit Parintele Porfirie avea grija de oamenii bolnavi de diferite forme de cancer. Bolnavii de cancer ce facusera timp indelungat chimioterapie, dar fara nici un folos, erau vindecati de Parintele Porfirie. Alte boli, nedureroase, erau vindecate prin simpla binecuvantare a maini sale.

Din intamplarea pe care o vom povesti in continuare vom intelege mai bine, pe cat este omeneste cu putinta, pana unde lucra acest dar al Parintelui Porfirie de a diagnostica si de a tamadui. Este o intamplare minunata legata de sanatatea maicii Theosemni, stareta Sfintei Manastiri Hrysopighi, din Hania (insula Creta).

Povestirea ce urmeaza se bazeaza pe doua surse. Pe de o parte ne-a fost povestita de o persoana de la aceasta Sfanta Manastire, iar pe de alta parte am aflat multe lucruri de la persoane apropiate Parintelui Porfirie, care au trait impreuna cu sfintia sa experienta tulburatoarei intamplari ce urmeaza. Dupa cum bine stim, Parintele Porfirie avea la evlavie mare si tinea foarte mult la Sfanta Manastire Hrysopighi (Izvorul de aur). De aceea se ruga necontenit pentru stareta si maicile acelei manastiri. Asadar, ori de cate ori aparea vreo problema la manastire, vorbeau cu Sfantul Batran si-i cereau ajutorul.

Astfel, la un moment dat, stareta Theosemni a simtit o durere persistenta in abdomen. In data de 30 ianuarie 1986 s-a dus la cuviosul parinte, in Oporos, insotita de maica Theoxeni, pentru a-i cere sfatul in privinta sanatatii sale. Ca intotdeauna, parintele a primit-o cu mare dragoste si cu bunavointa. I-a ascultat pasul, a aflat amanunte despre durerea pe care o simtea maica stareta si, dupa ce si-a indreptat privirea spre partea trupului aflata in suferinta, a inceput sa puna diagnosticul: "Fiica mea, esti grav bolnava. Trebuie sa te duci de indata la un medic specialist. Nu amana, fiindca nu ai prea mult timp".

Spunand acestea parintele a sunat imediat la cabinetul unuia dintre fiii sai duhovnicesti din Kolonaki. Este vorba despre domnul Ilias Kouroimalis, care mai apoi a fost profesor de gastroenterologie la Universitatea din Creta. La inceput doctorul a spus ca nu o poate primi imediat, din pricina ca avea foarte mult de lucru in acea dupa-amiaza dar, fiindca parintele l-a rugat foarte staruitor, a acceptat sa o examineze in seara aceleiasi zile. Dupa cum era de asteptat, diagnosticul a fost acelasi cu cel stabilit de Parintele Porfirie: "cancer generalizat in cavitatea abdominala".

Fiindca boala se afla in faza avansata si, prin urmare, situatia era grava, s-a hotarat sa fie tratata in strainatate. Prin urmare, stareta a plecat la Londra impreuna cu maica Theoxeni. Acolo s-au dus la un specialist care, din cauza numarului mare de bolnavi pe care trebuia sa ii trateze in perioada aceea, la inceput nu a vrut sa le primeasca. Nelinistita, stareta l-a sunat imediat pe Parintele Porfirie, pentru a-i cere sfatul in legatura cu ce era de facut mai departe. Atunci parintele i-a spus: "Staruiti, fiindca acest medic, pe langa faptul ca este un medic foarte bun, mai are si o mare datorie de indeplinit". Ele l-au ascultat si au hotarat sa se duca iar la doctor, desi in clipa aceea nu au inteles foarte bine ce vrusese sa spuna Parintele Porfirie.

A doua zi s-au dus din nou la doctor si l-au rugat iar, de aceasta data prin intermediul unui doctor tanar din Creta, care in acea perioada isi facea specializarea acolo. Lucrurile s-au schimbat. Indata ce a aflat ca stareta era din insula creta, doctorul a fost foarte miscat si s-a aratat foarte interesat. Ba mai mult, a acceptat imediat sa se ocupe de cazul ei, spunandu-i ca in acest fel are ocazia sa se implineasca "o mare datorie", o datorie morala pe care si-o asumase in fata tatalui sau. Le-a explicat apoi maicilor ca tatal sau luase parte ca soldat britanic la "Batalia Cretei", impreuna cu trupele aliate. Pe cand se retragea, calugarii cretani l-au salvat ca prin minune si l-au ascuns. Omul n-a uitat binele pe care i l-au facut. Asadar, l-a rugat pe fiul sau sa implineasca el aceasta obligatie, dand ajutor medical oricarui om din Creta ce ar veni la el. Aceasta era obligatia morala pe care acel medic fagaduise sa o implineasca. Despre aceasta "mare obligatie" vorbise Parintele Porfirie cu o zi inainte, luminat fiind de Sfantul Duh.

Astfel oncologul englez a hotarat ca stareta Theosemni trebuia operata pe 13 februarie 1986. In ziua aceea, la ora opt seara, la Manastirea Hrysopighi, s-a facut priveghere toata noaptea. Tocmai in clipele acelea maica stareta era operata la Londra.

La ora patru dimineata a sunat telefonul la manastire. Era Parintele Porfirie, care voia sa le spuna maicilor despre operatie si sa intareasca duhovniceste: "Ati vazut ce s-a petrecut! O Sfanta Liturghie... si noi toti adunati acolo! Chiar toti eram..." Si, vorbind cu maicile, indrumat de o lumina interioara, cuviosul parinte prinse a le povesti cum i-a vazut pe toti rugandu-se, pe cei de la Hrysopighi, pe cei de la Oporos, ca si pe cei ce, aflati in fata salii de operatie, se rugau si ei, in acele clipe de asteptare plina de neliniste. I-a vazut pe toti, si pe surorile ce parca se aflau in jurul salii de operatie, slujind o sfanta si supra-lumeasca Liturghie! A vazut cum se adunasera acolo rugaciunile tuturor, iar sfintia sa se bucura urmarindu-le cu ajutorul Harului. Totodata a vazut cum rugaciunile cele fierbinti strabateau cerurile, indreptandu-se spre tronul lui Dumnezeu.

Pe la ora patru si jumatate, Parintele Porfirie ii dadu telefon Episcopului de Hania si ii spuse: "Prea Sfintia voastra, ati vazut ce s-a intamplat?". "Nu, parinte, eu nu pot vedea. Spuneti-mi sfintia voastra", ii raspunse Episcopul. Atunci Parintele Porfirie ii spuse si lui minunatele lucruri pe care le vazuse: "Prea Sfintia voastra, in acel ceas ne aflam toti acolo...".

Cu putin timp inainte de operatie chirurgul, medic de talie internationala, spusese cat de grava era situatia. Apreciase stiintific situatia, pastrandu-si stapanirea de sine si nelasand nici o urma de speranta: "Bolnava nu va trai".

Astazi, dupa unsprezece ani, cea care atunci era grav bolnava, este cu desavarsire sanatoasa. Iar cele prevazute stiintific, prin iconomia lui Dumnezeu, au fost cu desavarsire infirmate.

Probabil acel doctor se va intreba mereu ce s-a intamplat cu adevarat atunci. In orice caz, asa cum spunea chiar el, a intervenit ceva nefiresc. S-a petrecut o minune! O minune, am adauga noi, care continua sa se savarseasca pana in ziua de astazi. O minune ce se savarseste prin Parintele Porfirie, spre slava lui Dumnezeu, Care este "minunat intru toti sfintii Sai" (Psalmul 67, 36).

Cuviosul Parinte, asa cum am spus mai sus, nutrea o deosebita dragoste si era foarte apropiat de bolnavii de cancer. Le analiza cu atentie boala, incerca sa le puna diagnosticul si cerceta atent aceasta cumplita boala a epocii noastre. El insusi era bolnav de cancer ce i se raspandise in tot organismul. Si totusi, dupa cum spunea el insusi, reusise sa-si adoarma cumplita boala timp de zeci de ani, folosind ca unic medicament rugaciunea neincetata si studiul Sfintei Scripturi.

Odata Parintele Porfirie a stat de vorba cu o doctorita de la Spitalul Singru, despre cancer si SIDA, exprimandu-si parerea cu privire la aceste boli, parere pe care mai tarziu a impartasit-o altora: "Am cercetat si eu cancerul si am descoperit destule elemente. De obicei se imbolnavesc de cancer persoanele stapanite de confuzie sufleteasca, oamenii nelinistiti, cei chinuiti de diverse intamplari si cei supusi unor presiuni. Cand patesti ceva si ti se spune ca ai cancer, trebuie sa te incredintezi cu totul iubirii lui Dumnezeu. Trebuie sa te linistesti, sa te calmezi, sa iubesti lumea, sa iubesti totul. Sa fii doar iubire si doxologie a lui Dumnezeu. Atunci ti se va sfinti sufletul, cand te vei apropia de Dumnezeu si se va asterne pacea, sistemul simpatic si cel parasimpatic, ca si intregul organism, se va linisti, iar cancerul, chiar daca nu se va vindeca, cel putin va ramane in acel stadiu...

Daca ai aflat ca esti bolnav de SIDA, nu trebuie sa te intristezi, ci, mai degraba sa fii bucuros. Nu trebuie sa-ti spui ca esti bolnav si vei muri. In nici un caz! Trebuie sa studiezi Sfanta Scriptura. Vei vedea ca nu exista moarte si ca cine crede in cuvintele lui Dumnezeu nu moare nicicand!

Sa nu refuzi sa iei medicamente, dar sa incerci sa te vindeci prin rugaciune, incredintandu-te cu totul lui Dumnezeu. Stii cat de puternic eram eu pe vremuri? Puteai sa imi faci operatie fara anestezie si suportam durerea cu Harul dumnezeiesc. Acum nu mai am nimic din toate acestea. Intr-adevar, ce mi se intampla acum este o ispita".

Cu cateva luni inainte de a face ultima calatorie la Sfantul Munte, i-am cerut sa ne primeasca pentru a ne da binecuvantarea sa. Chiar in acele zile primisem din strainatate un aparat de fotografiat automat, de tip nou. Asadar, l-am rugat pe Bunicutul sa ne ingaduie sa il fotografiem. Dupa ce a stat o vreme pe ganduri, ne-a spus: "Stiti, nu prea vreau sa fiu fotografiat ca sa nu se rada de mine. Totusi va voi lasa sa imi faceti o fotografie, caci oricum nu conteaza. Va fi nevoie de aceasta fotografie. Dar sa-mi dati si mie cateva fotografii, ca sa dau si altora. Stiti, in ultima vreme, cu dumnezeiescul Har se vindeca de cancer tot mai multi oameni in Grecia, Canada, Australia si America. Toti acesti oameni imi cer cate ceva de amintire. Acum voi avea ce sa le dau". Iata cum un sfant atat de simplu, de-o naivitate copilareasca, s-ar putea spune, vorbeste despre o minune atat de mare de parca ar vorbi despre o neinsemnata intamplare zilnica: "Stiti. In ultima vreme, cu dumnezeiescul Har, se vindeca de cancer tot mai multi oameni...".

Apoi si-a indreptat pe cap scufia, capatand o expresie supra-fireasca. Fata ii stralucea! Cu crucea in mana, binecuvanta. De atunci ii binecuvinteaza in fiecare zi pe toti cei care il cheama, privindu-i chipul senin.

Aceasta fotografie, prima fotografie facuta cu noul nostru aparat de fotografiat, va ramane, cred, o fotografie "istorica". Aceasta este poate cea mai elocventa fotografie a Parintelui Porfirie, care este astazi, pentru mii de oameni, un sprijin nevazut, in ceasurile de singuratate si de incercare. Aceasta fotografie a Parintelui Porfirie este legata de o intamplare minunata petrecuta intr-un mare oras din Macedonia, cam la trei luni dupa adormirea sa.

In noaptea de vineri spre sambata, in 22 februarie 1992, doamna Maria I., functionara, a suferit un infarct acut si a fost dusa de urgenta la unitatea de terapie intensiva a spitalului din oras. Doctorita care se ocupa de tratamentul bolnavei le-a spus colaboratorilor sai sa nu ii faca bolnavei injectia trombolitica ce se face de obicei in astfel de situatii, fiindca in zilele acelea bolnava suferea si de cele femeiesti.

Doamna Maria era buna prietena cu maica M., stareta unei sfinte manastiri vestite in acea regiune. Pe de alta parte, stareta era una dintre fiicele duhovnicesti ale Parintelui Porfirie si cu cateva zile inainte fusese in Oporos pentru parastasul de patruzeci de zile al Parintelui Porfirie. La intoarcere, adusese putin ulei din candela ce arde in chilia parintelui si fotografii de-ale sfintiei sale, pe care manastirea le-a daruit credinciosilor. Prin intermediul sotului doamnei Maria, maica stareta i-a trimis putin ulei si o fotografie. Femeia le-a primit cu mare emotie si le-a pus alaturi pe noptiera, nestiind cine era cuviosul parinte.

Veni si ziua de 26 februarie, intr-o miercuri, ziua Sfantului Porfirie al Gazei, cand isi serba ziua si Parintele Porfirie. Maica stareta hotarase ca in ziua aceea, deosebit de draga parintelui, sa ii faca parastas la manastirea ei. Asadar, pe la ora cinci si jumatate dimineata, in timp ce pregatea coliva, se ruga fierbinte lui Dumnezeu pentru vindecarea sorei sale duhovnicesti, Maria, a carei stare era foarte grava. Totodata ii cerea ajutorul si Parintelui Porfirie si il ruga cu smerenie si lacrimi sa mijloceasca mantuirea ei.

Chiar in clipa aceea, din penumbra salonului de terapie intensiva se ivi usor chipul unui preacuvios preot, ce se apropie neauzit de patul Mariei, cea grav bolnava. Bolnava nu ii distinse prea bine trasaturile si se intra de nu cumva cel pe care il vedea era preotul A., parintele sau duhovnicesc. Preotul se apropie si mai mult de ea si, surazand, ii spuse: "Nu sunt parintele pe care il astepti; sunt...". Bunicutul sopti un nume, dar ea nu-l putu auzi prea bine. In orice caz, foarte miscata si uluita de ce ii spusese acel parinte necunoscut, ramase cu ochii tinta la el... El ii surase din nou, atinse usor marginea de jos a patului, o binecuvanta si apoi se indeparta... Trecu apoi prin fata paturilor celorlalti opt bolnavi, ii binecuvanta si pe aceia, apoi pleca. Parea ca nu atingea podeaua, iar mersul semana mai degraba cu o plutire usoara. Nu iesi pe usa, ci disparu, indreptandu-se spre fereastra!

In clipa aceea Maria simti ca s-a vindecat! Simti ca s-a eliberat de ceva neplacut, de o presiune interioara. Se simti ca inainte de boala si se ridica imediat din pat!

Aceasta minune s-a petrecut in ziua de miercuri, 26 februarie 1992, a Sfantului Porfirie! La ora 11, facandu-i analizele doamnei Maria s-a constatat ca tromboza disparuse de la sine! Uluita, doctorita ce o ingrijea a incercat sa afle daca nu cumva vreunul dintre colaboratorii sai, in ciuda indicatiilor ei, ii facuse bolnavei injectia trombolitica. Toti au incredintat-o ca nu au incalcat indicatiile. Astfel au ajuns la concluzia ca, ori au gresit cand au pus diagnosticul initial, ori aveau de a face cu o adevarata minune!

Actiunea tamaduitoare a minunatei prezente a Parintelui Porfirie nu s-a limitat doar la Maria, ci s-a extins asupra tuturor celorlalti bolnavi din salonul de terapie intensiva, pe care ii vizitase si ii binecuvantase in acea dimineata. Prin urmare, starea sanatatii li s-a imbunatatit brusc, evoluand in chip "ciudat si nemaivazut", dupa cum spuneau medicii.

Vestea acestei minunate si nemaivazute intamplari s-a raspandit cu iuteala in cercurile medicale si a fost mult discutata ca si caz clinic, la un congres de cardiologie desfasurat dupa putin timp la Atena. Acest caz a fost un fapt real, constatat de medici, neputand fi insa abordat, analizat si cercetat de catre avansata stiinta moderna, cu mijloacele rationale.

Apropiatii Mariei, pentru a se incredinta de vindecarea sa, s-au adresat unor medici de la Londra, pentru a supraveghea starea bolnavei, dar si aceia, uluiti, au constatat la randul lor ca bolnava se vindecase pe deplin!

Cu trecerea timpului, aceasta minunata intamplare a inceput a se raspandi si mai mult. Primele informatii pe care le-am primit despre acest eveniment erau generale si vagi. Singurul lucru pe care l-am stiut cu exactitate din prima clipa, a fost locul unde s-a petrecut minunata aratare a cuviosului parinte. Din clipa aceea, dragostea si respectul pe care le nutream pentru Parintele Porfirie, m-au indemnat sa purced de indata la analizarea si la cercetarea sistematica a acestui eveniment.

Dupa aproape opt luni, intre 24 si 27 septembrie 1992, ma aflam in vizita la Muntele Athos, unde obisnuiesc sa merg in pelerinaj in fiecare an in aceasta perioada. Voiam sa pornesc de la Sfanta Manastire Simonopetra. Insa Maica Domnului si cuviosul parinte au oranduit altfel lucrurile. In dimineata zilei de 24 septembrie m-am intalnit in Uranopolis cu Ioan, Mitropolitul de Sidirokastro, care voia sa il viziteze pe parintele Maxim in Kerasia, unde hirotonea un preot. Dupa ce mi-a spus ce program avea, mi-am schimbat si eu traseul si ne-am dus impreuna in Kerasia, la parintele Maxim. Inainte insa voiam sa trec sa ma inchin la mormantul Parintelui Porfirie din Kafsokalivia.

Caiacul ce ne-a dus a ancorat in portul din Kafsokalivia dupa-amiaza. Am pornit-o pe carare in sus cu totul sapte oameni ce nu ne cunosteam intre noi. Suiam pe sub coamele umbroase ale copacilor, iar in jos marea albastra se pierdea in zare, unindu-se cu cerul. Aceasta nesfarsire intindere albastra-sidefie era marea iubire a Parintelui Porfirie. Erau clipe cand privirea ti se adancea in acel albastru profund, cand gandurile stau impacate, iar sufletul se insenina.

La mormantul Parintelui Porfirie am ajuns doar trei din grup. Ceilalti patru o luasera inainte. Dupa ce ne-am inchinat la mormant cu emotie mare, am prins a vorbi despre parintele si astfel ne-am cunoscut intre noi. Unul era domnul K.K., teolog, iar celalalt, domnul K.M., mestesugar. Amandoi erau din acelasi oras cu Maria, doamna care traise minunea de care am vorbit mai sus, si ii erau chiar buni prieteni. Domnul K.M. era chiar vecin cu ea.

Astfel, in chip minunat parintele ne-a adunat inaintea mormantului sau, in acel amurg. Parintele i-a adus acolo tocmai pe acei doi oameni care puteau sa dea un raspuns intrebarilor mele. Asadar, cei doi frati intru credinta mi-au dat numarul de telefon al Mariei ca sa pot sta de vorba cu ea. I-am rugat ca, pana atunci, sa ii transmita din partea mea ca as dori sa ne intalnim pentru a vorbi despre minunata intamplare pe care o traise. Am petrecut seara impreuna cu cei doi prieteni si a doua zi ne-am vazut fiecare de drumul sau.

Odata ajuns la Atena, i-am trimis o scrisoare Mariei, punand inauntru o fotografie a Parintelui porfirie. Dupa cum mi-au spus mai apoi cei doi prieteni ai mei, in tot acest rastimp Maria era chinuita de o mare indoiala, incercand sa afle cine putea fi sfantul care a vizitat-o in dimineata aceea si a vindecat-o, salvandu-i viata. Pe Parintele Porfirie nu-l cunostea. Voia sa creada, dar glasul indoielii era inca foarte puternic.

Intr-o seara insa, asa cum mi s-a spus mai apoi, Maria s-a trezit deodata, auzind o voce care ii spunea: "Maine vei primi o scrisoare. In plic vei gasi o fotografie. Cel pe care il vei vedea in fotografie este cel ce te-a vindecat in dimineata aceea. Asadar, de-acum sa nu te mai indoiesti"

A doua zi dimineata, Maria a primit intr-adevar o scrisoare! Era scrisoarea pe care i-o trimisesem cu cateva zile mai inainte, punand in plic fotografia cuviosului parinte.

f. Darul "intelegerii" limbilor straine

Asa cum am mai spus, in istoria seculara a Bisericii noastre, putini sunt Sfintii care au avut atat de multe si insemnate daruri, ca acelea ce impodobeau personalitatea Parintelui Porfirie.

Un alt dar al parintelui era acela al intelegerii limbilor straine. Stim cu totii ca numele cuviosului parinte, precum si faima vietii sale ascetice, se raspandisera in toata lumea. Astfel, multi oameni din diferite tari, greci, dar si alte nationalitati, veneau la el pentru a-i cere sfatul cand intampinau probleme grave ce le impovarau sufletul. Alergand astfel la sfatul Parintelui Porfirie, se faceau partasi tainei prezentei Sfantului Duh, prin intermediul actiunii darurilor parintelui.

Ne-am putea intreba in ce fel comunica Parintele Porfirie cu vizitatorii de alta nationalitate, de vreme ce, stim bine, cuviosul parinte nu invatase nici o limba straina. Si totusi, asa cum vom vedea, chiar si in asemenea situatii, comunicarea era pornita din suflet, profunda si temeinica.

Intr-o scrisoare pe care mi-a trimis-o in data de 27 august 1996 maica Theodosia, stareta Sfintei Manastiri Varnakova a Maicii Domnului, din Efpalio, judetul Dorida, povesteste o intamplare legata tocmai de acest dar al Parintelui Porfirie. Aceasta povestire a fost povestita dupa adormirea parintelui de catre unul din fiii sai duhovnicesti, care a vazut si a auzit cele intamplate:

"Odata l-a vizitat pe Parintele Porfirie un oficial irlandez impreuna cu interpretul sau, pentru a discuta cu sfintia sa si pentru a-i cere sfatul intr-o problema grava ce il preocupa. Nedorind prezenta interpretului in timpul discutiei, Parintele Porfirie intreba: "La ce ai nevoie de el?". Interpretul interveni spunand: "Bine, parinte, dar cum va veti intelege?". Atunci parintele ii spuse de-a dreptul: "Tu sa iesi afara, ca om sti noi cum sa ne intelegem". Atunci interpretul a plecat si in chilie au ramas doar parintele si vizitatorul sau. Dupa vreo douazeci de minute irlandezul iesi din parintelui, iar interpretul il intreba: "Cum v-ati inteles?" Irlandezul ii raspunse: "N-a fost nici o greutate, fiindca parintele stie irlandeza la perfectie".

Darul acesta il avea si Cuviosul Paisie Aghioritul, la care a venit un profesor universitar din Franta, de la Sorbona, gazduit la Simonopetra, care s-a inteles cu parintele in acelasi fel.

Dupa umila mea parere, in astfel de cazuri, prezenta Sfantului Duh s-a manifestat in chip "talmacitor", ca sa zic. Adica i-a ajutat pe amandoi interlocutorii sa inteleaga fiecare in parte, limba celuilalt, desi ii era necunoscuta. As indrazni sa spun ca este vorba despre repetarea unui eveniment unic in istoria Bisericii, dar si a civilizatiei universale, eveniment petrecut in ziua Cinzecimii: "Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti Apostolii la un loc... si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai. Si erau in Ierusalim locuitori iudei, barbati cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer... si fiecare ii auzea pe ei vorbind in limba sa. Si erau uimiti toti si se minunau..." (Fapte 2,1-7).