Newsletter
Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
I. LA SFARSITUL VEACULUI NOSTRU
Facutu-mi-s-au lacrimile mele
painea ziua si noaptea...
Pentru ce umblu mahnit...
Pentru ce esti mahnit, suflete al meu...?
(Psalmul 41)
Calatori ai vietii acesteia, "mergem intristati, cu chip intunecat" prin pustiul sterp al veacului nostru. Ratacim intr-o lume a intunericului si a decaderii. Bantuim prin valea plangerii de fiecare zi, "prin umbra mortii", "in pamant pustiu si desert si sterp..." (Psalmul 22, 41).
Dar "cel ce umbla in intuneric nu stie pe unde merge" (Ioan 12, 35). Este un om care a renuntat la firea sa cea duhovniceasca, fiind "cel intunecat la cuget" (Efeseni 4, 18).
Noi, oamenii lipsiti de orientare duhovniceasca, traitori in intunericul nestiintei, sa ne deschidem sufletele spre a primi cuvantul calauzitor si milostiv al Parintelui Porfirie: "Iubiti-L pe Hristos... Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate cele frumoase salasluiesc in Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mania, supararea, amintirea ranilor ce le-am primit in viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie".
Sa incercam asadar cu gandul sa trecem intr-o lume cu adevarat duhovniceasca, departe de moleseala noastra zilnica, departe de viata prozaica si de "ceasurile fara vis". Sa pasim in alta lume in care, printre amintiri sfinte si trairi intense, sa incercam a ne apropia de cuviosul chip al Batranului Porfirie, pentru a-i intelege cuvantul de invatatura.
Traim intr-o epoca ce este caracterizata de intense tendinte psihopatologice si psihopatogene, ce-l conduc pe omul modern la negarea de sine. Epoca noastra este acea perioada din istoria civilizatiei umane caracterizata de mari antiteze si contradictii. Este epoca in care omul a trait cele mai tragice momente ale existentei sale. Marile schimbari sociale si culturale din aceasta perioada creeaza omului modern insolvabile probleme de adaptare la noile conditii de viata ce-i apar in cele. Educatorul epocii noastre a devenit o prezenta alienanta si patologica. Societatea zilelor noastre este, prin excelenta, antipedagogica. Prin mecanisme si metode speciale "de marketing" creeaza si promoveaza o viziune specifica asupra lumii si o reprezentare nesanatoasa a omului, care deformeaza adevarul despre viata, despre om, despre lume si despre Dumnezeu. Astfel, mai ales tinerii vad adevarul "ca prin oglinda, in ghicitura" (I Corinteni 13, 12), creand o cosmologie si o antropologie aparte, denaturata. Prin urmare, raspunsurile pe care le da marilor sale probleme existentiale, sunt imperfecte si gresite, ducandu-l in directii obscure si nesigure.
Societatea epocii noastre a divinizat masina, robindu-se acesteia. Dupa cum observa Batranul Paisie Aghioritul, "s-au inmultit masinile, s-a inmultit si risipirea; omul l-au transformat in masina, iar acum masinile si fierul poruncesc omului; din aceasta pricina pana si inimile oamenilor au devenit oamenilor au devenit de fier".
Societatea noastra a divinizat chiar si stiinta si gandirea rationala. A devenit o societate a consumului, a concurentei si totodata o societate a uniformizarii, a instrainarii si a nelinistii. Aceasta societate, cu profilul sau "duhovnicesc" bolnav, il educa negativ pe omul modern, indrumandu-l spre "calea cea lata care duce la pieire" (Matei 7,13). Prin mesajele si indemnurile sale, se adreseaza mai ales nevoilor instinctive ale tinerilor. Incita regiuni ale psihismului lipsite de ratiune, promoveaza modele de viata alienate, propune idei. Totodata le creeaza nevoi secundare imaginare, le cultiva si le intretine tendintele narcisiste, transformandu-i in "animale consumatoare", indreptate doar spre exterior si lipsite de orice rezistenta morala interioara.
Astfel omul se afla pierdut in zarva vietii acestei epoci, cu constiinta impovarata de zadarnicia drumului sau fundamental, de evolutie duhovniceasca. In incercarea sa de a-si acoperi golurile existentiale, aluneca lesne pe diferite cai ce-l conduc in prapastia a nenumarate erezii, spre false religii contemporane, mai ales de sorginte asiatica, spre miscari anticrestine si curente internationale, spre grupuri parapsihologice de esoterism, care promit "solutia unica", insa acolo omul intalneste doar confuzie si deznadejde.
In aceasta epoca tragica, marcata de tendinta instrainarii, in aceasta epoca a criminalitatii crescande, a nelinistii, a insingurarii, a introvertirii, in aceasta perioada de confuzie a ideilor, de zadarnicire a asteptarilor omenesti si de injosire a valorii umane, exista o singura orientare corecta: intoarcerea spre Hristos, Care este totul, Care este Lumina si Viata lumii.
Asadar, in aceasta epoca a noastra, pentru a izbandi mantuitoarea intoarcere spre Lumina vietii, Dumnezeu Cel iubitor de oameni a intervenit si a actionat echilibrand, tamaduind, educand si chemand, prin intermediul prezentei sfintilor contemporani noua.
Prezenta sfintilor in lumea de astazi exprima iconomia dumnezeiasca, daruindu-ne noua, pacatosilor, nadejdea mantuirii, a invierii si a tamaduirii duhovnicesti. Sfintii - cei din vechime, dar si sfintii zilelor noastre - sunt parinti duhovnicesti "indumnezeiti"; sunt si ei "lumina lumii", ce lumineaza si sfinteste lumea (Matei 5, 14-16). Ei sunt pedagogii, sfatuitorii oamenilor pe care ii indreapta spre adevar. Conform invataturii Sfantului Simeon Noul Teolog, sfantul este parintele duhovnicesc al credinciosilor, este prezenta vie a lui Hristos, este omul desavarsit, cel renascut intru Hristos; este, in fine, vatra luminii celei dumnezeiesti si prototipul vietii duhovnicesti. Sfantul reprezinta prezenta lui Hristos in lumea pacatului :"iar unde s-a inmultit pacatul, a prisosit harul" (Romani 5,20).
Daca n-ar mai fi sfinti in lumea noastra, lume a mortii si a deznadejdii, atunci ar disparea si "fericita nadejde" (Tit 2, 13) din viata noastra. Sfintii sunt sarea ce fac viata sa dainuie (Matei 5,13).
Elementul fundamental ce lipseste din viata omului modern si pe care acesta il tot cauta, este sfintenia. In zilele noastre, pentru a putea supravietui biologic si social, dar mai ales duhovniceste, omul are nevoie de sfintenie. Iar sfintii de astazi sunt aceia care intrupeaza sfintenia pe care o rasfrang si asupra celorlalti. Trebuie sa intelegem ca sfintii traiesc si in zilele noastre, ca sunt alaturi de noi, ca pasesc si lucreaza langa noi. Prezenta lor discreta ne transmite un mesaj supralumesc. Trebuie sa intelegem ca sfintenia nu este o stare indepartata si de neatins. Sfintenia, dupa cum ne invata Sfantul Ioan, cel care a scris "Scara", descriind duhul monahismului sinaitic, este un urcus pe scara vietii duhovnicesti. Acest urcus pe treptele virtutii si ale unei vieti sfinte, omul il poate savarsi doar dupa o lupta duhovniceasca de-o viata, prin asceza, prin practica continua, prin rugaciune, smerenie si discernamant.
Batranul Porfirie, asemenea multor alti Batrani cunoscuti din zilele noastre si multor chipuri cuvioase nestiute care nu se arata lumii, ne incredinteaza prin vietuirea lui ca sfintenia mai exista inca in epoca noastra. Noi insa trebuie sa transcendem limitele priceperii omenesti, pentru a putea astfel sa intelegem maretia coexistentei sfinteniei cu pacatosenia in aceeasi lume si in aceeasi societate. Este foarte anevoie, de nu chiar cu neputinta, sa pricepem noi, oamenii stapaniti de ratiune ai epocii noastre, oamenii a caror constiinta este sufocata de sentimentul realitatii prozaice, ca sfintenia se afla langa noi, ca este o experienta a imediatului, ca nu este o stare duhovniceasca din trecut, indepartata de cele pamantesti. Este aproape cu neputinta ca ratiunea noastra limitata sa ne ingaduie a crede ca suntem "impreuna-cetateni cu sfintii si casnici ai lui dumnezeu" (Efes.2, 19).
In zilele noastre se remarca faptul ca interesul tinerilor mai ales se indreapta spre personalitatile luminoase ale sfintilor Batrani. De asemenea se constata faptul ca in fiecare zi apar tot mai multe carti noi ce au drept subiect viata si invataturile acestor chipuri cuvioase. Sa ne rugam ca aceasta tendinta sa vadeasca o cautare constienta din partea oamenilor, a acelor tipare sfinte de viata, si totodata sa exprime o renastere duhovniceasca.
Prezenta in aceasta lume a sfintilor contemporani nu constituie doar o promovare vie a tiparelor unei vieti sfinte, ci ne este totodata un sprijin puternic si mangaiere. Este lumina, mangaierea si chemarea vietii, pentru anumite categorii de oameni: pentru singuratici, pentru neputinciosii vietii, pentru suferinzii de boli incurabile, pentru paralitici si pentru cei ce zac, pentru parinti si mai ales, pentru maicile ce duc, fara a se plange, crucea invaliditatii sau a unor boli cronice ale copiilor lor, pentru tineri si pentru familiile lor care pier incet-incet prinsi in capcana drogurilor. Pentru toti acesti oameni necajiti si pentru multi altii, care in nesfarsita singuratate a ceasurilor din noapte, traiesc mai intens stapanirea decaderii, a durerii si a mortii, in fiinta lor biologica si sufleteasca, pentru toti acestia, asa cum vom vedea mai departe, Sfintii Parinti au fost si vor fi mereu "nadejdea vie" (Petru 1, 3), singura capabila sa-i izbaveasca din deznadejde si sa ii renasca duhovniceste.
Cu toate acestea, criteriile axiologice pervertite ale societatii noastre, in loc sa promoveze modele desavarsite si o temelie a vietii, asa cum am spus, se preocupa de o alta categorie de oameni. De obicei evidentiaza si promoveaza virtutile inexistente ale celor tari, ce tin de puterea lumeasca, ale "inteleptilor" in lume, ale magnatilor, ale starurilor de pe firmamentul artistic, ale sportivilor, in general, ale oamenilor puternici si stralucitori. Sfintii insa, sunt cu totul si cu totul diferiti! Din aceasta pricina multi ii ignora, adesea ii batjocoresc sau ii urasc, "pentru ca nu sunt din lume" (Ioan 17, 14). Sfintii sunt smeriti, nevazuti in lume, sunt umilitii si neinsemnatii lumii. Totodata sfintii reprezinta transcendentul, catafaza si maretia lumii. "Ci Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti. Dumnezeu Si-a ales pe cele slabe ale lumii, ca sa rusineze pe cale tari. Dumnezeu Si-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebagate in seama, ca sa strice pe cele ce sunt" (1 Corinteni 1, 27-28).
Asa cum ne invata Clement Alexandrinul, adevaratii intelepti sunt cei smeriti, cei socotiti de lume "prunci", pe cand inteleptii acestei lumi sunt stapaniti de semetie si de mandrie: "cei ce se socotesc pe sine a fi intelepti se umplu de trufie... de aceea cele ascunse inteleptilor si stiutorilor acestui veac, s-au descoperit pruncilor".
Parintele Porfirie era cu adevarat un om simplu. Era slab trupeste si bolnavicios. Era un om umil in privinta originii sale, fiind totodata "un prunc" si un om "smerit" in lume. Era un om ce se ferea sa iasa in fata. Asa cum insusi povesteste, mic fiind - adolescent, poate - a calatorit cu corabia spre Sfantul Munte. Cea mai mare parte a calatoriei si-a petrecut-o pe punte, privind nesfarsita mare albastra si pescarusii ce se scufundau in valuri pentru ca, mai apoi, sa se piarda in departare. In jurul lui, pe punte, calatorii mancau asezati in grupuri si stateau de vorba. Era ceasul pranzului. La un moment dat, o doamna de langa el s-a oprit din mancat, l-a privit cu mila pe bietul taranus imbracat in haine sifonate ce statea pe copastia corabiei, si apoi a spus: "Iata un cersetor. Sarmanul de el... Sa-i dam ceva de mancare". Mancau pestisori prajiti. De atunci Parintele Porfirie isi aducea aminte mereu cu mare emotie acea clipa insemnata din viata sa, spunand: "M-au luat drept cersetor. Mi-au spus cersetor! Intr-adevar sunt cersetor, un cersetor de-al lui Hristos"!. Insa tocmai acestui om umil si neinsemnat Dumnezeu i-a descoperit unicele si cele mai inalte adevaruri, "caci asa a fost bunavoirea inaintea Sa" (Matei 11, 26). Dumnezeu i-a dat Parintelui Porfirie harul inaltarii spre alte lumi duhovnicesti, dincolo de stricaciunea si de zadarnicia celor lumesti, acolo unde, asa cum el insusi spunea intr-o convorbire inregistrata, traia stari ca acelea de pe Tabor, vazand "cele ce ochiul n-a vazut si urechea nu a auzit, si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (i Corinteni 2, 9).
Parintele Porfirie (1906-1991) este una dintre cale mai marcante personalitati duhovnicesti ale secolului nostru. Arareori prezente ca a sa apar in spatiul teologiei, al Bisericii si al societatii, in general. Asa cum vom vedea mai departe, personalitatea sa este impodobita de nenumarate harisme. Asemenea cazuri de oameni harismatici sunt rare in multiseculara istorie a Sfintilor Bisericii, Cuviosul Batran Porfirie era o personalitate sfanta ce a trait mereu in spatiul minunii, unde se afla si acum.
Asa cum remarca Batranul Paisie Aghioritul (1924-1994), o alta figura a zilelor noastre, in insemnata sa carte "Parinti Aghioriti si intamplari aghiorite", "Parintii din vremea aceea aveau multa credinta si simplitate. Cei mai multi erau putin stiutori de carte dar, datorita faptului ca aveau smerenie si duh neinfricat, erau mereu luminati de Dumnezeu. In vremea noastra insa, desi cunoasterea s-a dezvoltat, din pacate ratiunea a clatinat din temelii credinta oamenilor, umpland sufletele de intrebari si de indoieli. Prin urmare, suntem lipsiti de minuni, fiindca minunea trebuie traita si nu explicata pe cale rationala".
Asadar, spatiul in care a vietuit si s-a exprimat Batranul Porfirie, este acela al minunii, al ascezei si al rugaciunii mintii. Este un spatiu duhovnicesc transcendent, aproape inaccesibil cugetului si ratiunii. Acest spatiu tine de categoria "supra-rationalului" si, pentru multi dintre noi, care suntem stapaniti de duhul contemporan al rationalismului, al stiintei si al tehnocratiei, tine de categoria "absurdului", a nebuniei sau, cel putin, "a prunciei" (i Corinteni 1, 18 si 21). Ma tem asadar, ca nu suntem in stare sa intelegem aceasta sfanta personalitate, doar cu ajutorul mijloacelor de exprimare si al gandirii rationaliste. Cu toate acestea, vom cuteza sa prezentam si pe alocuri sa comentam si sa analizam "pedagogia" Batranului Porfirie, chiar cu riscul de a imputina cumva seva duhovniceasca a invataturii si a povetelor sale. Cuviosul Batran a formulat o insemnata teorie pedagogica ce se refera mai ales la chestiuni vizand povatuirea tinerilor, pastorirea parintilor si pedagogia familiei. Cred ca aceasta teorie constituie esenta experientei sale de preot ce a spovedit, a sfatuit si a indrumat atatia oameni. In primul rand aceasta teorie se bazeaza pe capacitatea sa de intelegere a sufletelor, capacitate luminata de Dumnezeu.
Pentru a intelege insa mai deplin teoriile psihopedagogice si duhovnicesti ale sfantului Batran, ne vom referi pe scurt la cateva momente importante din viata sa si vom prezenta cateva caracteristici ale personalitatii sale, din care putem cunoaste profunzimea culturii sale duhovnicesti.
