VANTUL IUBIRII DE PLACERI TRUPESTI

Un vant, care se numeste Livas (vant de sud-vest), este insuportabil de cald si de distrugator. Oriunde sufla, usuca toate plantele de pe campuri si din gradini. Maracinii aspri si cu radacini adanci nu patesc nimic. Livas distruge numai plantele folositoare, ale caror roade sunt necesare oamenilor si animalelor.

Acest vant salbatic si ucigator seamana cu una dintre cele mai nefaste probleme ale epocii noastre, care asemenea lui Livas, usuca si face sa dispara din viata oamenilor roadele virtutilor. Este vorba despre placerile si patimile trupesti. Acesta este cel mai mare rau al vremurilor noastre. Distruge familiile, ii dezonoreaza pe oameni, barbati si femei deopotriva, ii conduce pe tineri la decadere si ii afecteaza pe copii cu adierea sa veninoasa. Si parca nimic nu este in stare sa impiedice aceasta influenta devastatoare!

De aceea, avem aceasta mare raspundere de a va indemna pe voi, parintilor, pentru ca prin grija si supravegherea voastra atenta, sa ii paziti pe copii de aceasta boala distrugatoare.

Ce minunata existenta era omul pe vremea cand abia iesise din mainile Creatorului sau! Sufletul sau pastra neatinsa pecetea lui Dumnezeu! Trupul era pe cea mai inalta treapta a lumii vii!

In concordanta cu ratiunea Creatiei, sufletul trebuia sa fie conducatorul absolut al trupului. Si chiar asa se intampla la inceput. In vreme ce sufletul omului asculta de Dumnezeu, trupul era supus sufletului, fara sa il ingreuneze sau sa-l supuna vreunei ispite.

O alta directie au luat insa lucrurile, dupa caderea in pacat. Sufletul omului s-a revoltat impotriva lui Dumnezeu, avand ca rezultat imediat revolta trupului impotriva duhului.

O consecinta a caderii a constat in faptul ca simtirea a fost atrasa catre cel viclean, iar dorintele trupesti au inceput sa tiranizeze sufletul, inabusind orice forma de rezistenta spirituala a oamenilor. Patimile au reusit sa ii conduca si sa le robeasca vointa. Astfel a aparut in om, acea tendinta de a-si satisface indata, orice fel de dorinta trupeasca. Cu alte cuvinte, omul a devenit supus trupului.

Esenta iubirii de placeri si a dorintelor trupesti este urmatoarea: sufletul este supus incet-incet poftelor trupesti; dorinta trupeasca il stapaneste pe om, il corupe si il orbeste atat de mult incat, nu se mai poate gandi deja la Dumnezeu, la credinta in Acesta, la poruncile si la voia Sa. In cele din urma, patimile ucid in om orice sentiment de puritate, sfin-tenie sau evlavie.

Aceasta stare reprezinta cel mai mare rau si cea mai mare catastrofa, care i se poate intampla omului. Si daca este adevarat ca pomul se cunoaste dupa roadele sale, atunci trebuie sa spunem ca sen-zualitatea este un copac otravitor, care da roade dez-gustatoare.

Primul dintre aceste fructe otravite este trandavia, fuga de orice efort, indreptat spre savarsirea binelui. Omul iubitor de placeri este lenes. Nu cunoaste niciodata multumirea de a construi ceva util. Munca pentru el este o greutate, un jug, un blestem si nu un mijloc de a dobandi virtutea sau o obligatie serioasa si importanta, stabilita de Dumnezeu.

Omului iubitor de placeri ii este frica de munca si de greutati, deoarece acestea perturba viata sa trandava. Ii este frica in acelasi timp si de efortul intelectual, deoarece aceasta ar presupune o trezire a puterilor spirituale.

Vi s-a intamplat desigur de multe ori sa cu-noasteti oameni despre care ati auzit sa se spuna: "acest om ar fi putut sa faca foarte multe. Insa nu face nimic!". Care este de cele mai multe ori cauza? Iubirea de placeri, care il face pe om trandav. Si in vreme ce are toate conditiile si posibilitatile de a progresa, sufera de saracie si de lipsuri. Si cu toate ca ar fi fost cu mult mai fericit daca ar fi muncit si ar fi progresat pe plan social, prefera sa ramana rob al leneviei si al placerilor josnice.

Acelasi lucru se intampla si pe plan spiritual. O constatam mai ales in cadrul scolii. De exemplu, intalnim adeseori copii cu deosebite calitati si talen-te. Copii care invata sa citeasca repede, ca si cum s-ar juca. Cu aceasta vocatie spre studiu pe care o demonstreaza, cei mai multi se asteapta ca acesti copii sa devina oameni importanti ai societatii. Si cu toate acestea, in multe cazuri, acesti copii nu reusesc sa ajunga prea departe. De ce? Pentru ca odata cu trecerea timpului, crescand, ei devin lenesi, neinteresati, ingropand talantul primit la nastere, in loc sa il inmulteasca printr-un efort sustinut.

Astfel de oameni sunt incapabili sa obtina rezultate deosebite atat pe plan social, cat si pe cel duhovnicesc, al dobandirii virtutilor.

Si nu sunt putine cazurile in care, oameni foarte inzestrati, au fost inecati in mocirla patimilor senzuale. Multi, care aveau daruite de Dumnezeu vocatia si puterea de a deveni modele de moralitate si virtute, s-au pierdut, deoarece au fost corupti de iubirea de placeri. Astfel, atractia lor catre virtute a fost inabusita de buruiana trandaviei si a indolentei!

Al doilea fruct al iubirii de placeri este lacomia fata de mancare si bautura. Este foarte adevarata acea zicala a poporului rus, care spune:

"Mai multi oameni s-au inecat in pahar decat in raul Volga".

Nu vom analiza aici amanuntit cata nenorocire, nefericire si dezastre a pricinuit oamenilor darul betiei. O putem observa foarte des la persoane cunoscute, vecini sau rude, care au ajuns sa deformeze in mod respingator chipul lui Dumnezeu din ei, pierzandu-si si cea mai mica urma de umanitate.

Al treilea rod al iubirii de placeri este desfra-narea.

Daca exista pe pamant ceva cu adevarat mi-nunat si ceresc, aceasta este exact puritatea si nevi-novatia pruncilor. Si dimpotriva, daca exista ceva mai josnic si mai dezgustator, aceasta este predarea sufletului catre desfranarea trupeasca. Nu vom vorbi insa, acum, despre roadele acestei porniri a senzuali-tatii. Cu totii cunoastem catre ce isi conduce victi-mele imoralitatea...

Insa ce sa facem, veti intreba, ca sa impiedicam dezvoltarea pornirilor senzuale la copii?

Mai intai de toate sa ii invatati sa munceasca. Sa le inspirati respectul pentru munca cinstita. Sa invete pe dinafara si sa poarte in inimile lor cuvintele Sfantului apostol Pavel: "daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance!" (II Tes. 3,10). Sa ii invatati ca munca nu este niciodata o rusine ci dimpotriva, rusine pentru om este trandavia si nepasarea. Sa le dati chiar exemplul Domnului, care a ajutat-o pe Preasfanta sa Maica si pe Sfantul Iosif, care era tamplar, la muncile de zi cu zi.

Sa ii obisnuiti pe copii cu efortul fizic, mai ales atunci cand nu sunt obligati sa isi castige exis-tenta prin munca zilnica. In anii din vechime, in familiile regale, toti membrii familiei erau obligati sa invete o meserie manuala.

Vedem in Sfanta Scriptura ca si apostolul Pavel, alesul lui Dumnezeu si marele predicator al credintei, nu se rusina sa munceasca la impletirea corturilor, meserie pe care o invatase inca din copila-rie. Vorbiti-le despre el copiilor vostri si nu le permiteti sa fie lenesi, pentru ca lenevia este inceputul tuturor relelor.

Sa ii obisnuiti sa manance mancaruri simple si numai la orele stabilite pentru masa. Sa nu le ingaduiti sa manance multe dulciuri, oricand acestia ar avea pofta. Sa ii invatati sa manance tot ceea ce le-ati pus in farfurie si sa multumeasca pentru aceasta lui Dumnezeu. Ajutati-i sa inteleaga faptul ca omul nu traieste ca sa manance, ci mananca pentru a trai!

Paziti-i in special pe copii, sa nu consume nici un fel de bautura alcoolica. Cele mai sanatoase bauturi pentru copii sunt apa, laptele si sucurile de fructe. Este un mare rau, fizic si moral, ca parintii sa ii indemne si sa-i obisnuiasca pe copii sa consume vin sau alte bauturi.

Saditi adanc in inimile copiilor vostri cuvin-tele Domnului: "Fericiti cei curati cu inima" (Mat. 5,8). Aveti grija ca aceste cuvinte sa fie spuse si despre copiii vostri.

Cum veti reusi aceasta?

Mai intai de toate pastrati in inimile lor puritatea fireasca a copilariei.

Dumnezeu insusi ne ajuta sa facem aceasta. El ni-i preda pe copii curati si puri si ne ofera in aju-tor pe ingerul pazitor. Dumnezeu a sadit in sufletele copiilor puritatea. Astfel, singura datorie ce le revine parintilor este de a o pazi si de a o face sa se dezvol-te. De cele mai multe ori insa, ei sunt aceia care gresesc si distrug floarea gingasa a puritatii copilariei. Catre acestia se adreseaza si cuvintele Domnului, prietenul copiilor: "Iar cine va sminti pe unul dintre acestia mici care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui sa I se atarne de gat o piatra de moara si sa fie afundat in adancul marii" (Matei 18,6).

Este desigur necesar ca mai intai insisi parintii sa aiba inima curata si pura. Este foarte bine cunoscut faptul ca patimile parintilor se transmit copiilor, fie pe calea mostenirii, fie din cauza exemplului rau. Astfel, patimile si defectele care ii caracterizeaza pe parinti, foarte devreme isi fac aparitia si la copii.

Este de asemenea, foarte important ca parintii sa fie atenti la vorbele si gesturile lor. Cat de mult rau poate sa faca o discutie nepotrivita, sau un gest necugetat, facute in fata copiilor!

Fiti atenti de asemenea, la cartile, revistele, tablourile sau bibelourile care se gasesc din intamplare in camera voastra. Daca exista ceva provocator printre acestea, ganditi-va ca ele sunt privite in fiecare zi de copiii vostri si ca odata cu trecerea timpului ei vor incepe sa se gandeasca si sa discute despre acestea. Care va fi rezultatul...?

Nu spuneti niciodata, ca el nu intelege nimic din toate acestea. Vine vremea cand el incepe sa inteleaga. Este plin de curiozitate si va cauta neincetat pe cineva care sa ii raspunda la toate aceste intrebari. Voi ca si crestini aveti datoria sa va ingrijiti, ca ei sa nu auda sau sa vada la voi nimic care sa atinga cinstea sau pudoarea. Iar curiozitatea lor trebuie lamurita din timp, cu mare intelepciune si ponderare, de voi insiva si nu de cineva strain.

Consolidati in sufletele copiilor vostri sentimentele bunei cuviinte si ale decentei. Nu le permiteti sa se arate dezbracati in fata altora. Nu le permiteti sa se dezbrace sau sa se imbrace in fata cuiva. Nu radeti de ei, atunci cand se arata a fi rusinosi si pudici. Dimpotriva sa ii laudati, dand slava lui Dumnezeu ca aveti un astfel de copil.

Fiti atenti la orice fel de manifestare a copilului: cum sta, cum merge, cum se aseaza. Fiti atenti la fiecare vorba si miscare. Tot ceea ce se dovedeste a fi necuviincios sa incercati sa rectificati imediat, fara intarziere. Folositi mai intai cuvintele:

"nu este frumos sa faci aceasta, este rusine. Ingerul tau pazilor se va supara, vazand aceasta!". Daca aceasta nu ajuta, atunci, urmatoarea data, trebuie aplicata pedeapsa potrivita acelei fapte.

Aveti grija ca niciodata copiii vostri sa nu se gaseasca in compania vreunei persoane corupte, care sa ii indemne spre fapte rusinoase. Luati bine aminte la acest sfat. Din pacate, in epoca in care traim, aceasta se intampla foarte des. De multe ori copiii sunt corupti spre fapte pacatoase, fapte ce cu greu se pot descrie.

Urmariti-i pe copii in pat, cand se odihnesc, la joaca, fara ca acestia sa va observe. Nu le permiteti copiilor de sexe opuse, sa ramana singuri in locuri izolate.

Urmariti prieteniile pe care le incheaga cu alti copii si nu le permiteti sa aiba de a face cu cei care nu sunt cuminti, sau care sunt lipsiti de rusine si de buna educatie.

Fiti atenti la colaboratorii, functionarii sau servitorii vostri. Venind in casa voastra, ei pot influ-enta educatia morala a copiilor vostri. De multe ori acestia, asemenea diavolului, seamana semintele co-ruperii in sufletele copiilor, invatandu-i lucruri jos-nice, care i-ar putea distruge definitiv.

Si inca ceva. Nu neglijati sa va rugati neincetat pentru puritatea sufletelor copiilor vostri. Cereti protejarea lor din partea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a ingerului lor pazitor, inaltand catre acestia in fiecare zi rugaciuni fierbinti.

Parintilor, va spun din nou: nu uitati ca, asa cum ne-a spus Domnul, marele prieten al copiilor, fericiti sunt cei curati cu inima. (Matei 5,8).

Daca pruncii vostri nu vor fi pastrati cu inima curata, nu il vor vedea pe Dumnezeu! Iar daca aceasta se va intampla din cauza voastra, nici voi nu ii veti vedea pe Dumnezeu, care va cere din mainile voastre sufletele copiilor vostri!