Legea dumnezeiasca a Vechiului Testament

 

CAPITOLUL IV

LEGEA DUMNEZEIASCA A VECHIULUI TESTAMENT

Exista trei legi Dumnezeiesti:

Cea mai veche,

Cea Veche si

Cea noua sau cea din urma.

Legea cea mai veche nu a fost scrisa. Ea a fost pecetluita in inima si in mintea oamenilor, dupa cum spune si Sfantul Apostol Pavel despre pagani ca desi: "nu au lege, din fire fac ale legii; acestia, neavand lege, isi sunt lorusi lege"; prin urmare "fapta legii este scrisa in inimile lor, prin marturia constiintei lor" (Romani I, 19-20; II, 14-15).

Aceasta lege nescrisa, cea mai veche, este comuna tuturor urmasilor lui Adam. Ea este, de asemenea, transmisa prin viu grai din generatie in generatie prin stramosi si pastrata ca Sfanta Traditie de-a lungul multor veacuri.

Dar prin lucrarea neincetata a Satanei si din pricina firii omenesti cazute, aceasta lege naturala si fundamentala s-a pierdut din inimile oamenilor. Din aceasta pricina Dumnezeu, prin Moise, cu aproximativ cincisprezece veacuri inainte de Hristos, a dat lege scrisa. Aceasta lege scrisa se numeste Legea Dumnezeiasca a Vechiului Testament.

Nici una dintre aceste doua legi nu a putut mantui neamul omenesc de trei rele fundamentale: Satana, pacatul si moartea. Ele au fost doar legi pregatitoare pentru noua sau cea din urma lege dumnezeiasca. Iar aceasta lege noua si cea din urma este data prin Domnul nostru Iisus Hristos.

Ce este legea Dumnezeiasca a Vechiului Testament?

Aceasta este legea pe care Dumnezeu a dat-o prin Moise pe muntele Sinai si a fost, scrisa pe doua table din piatra. Ea care cuprinde cele zece porunci.

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.

2. Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din cate sunt in

cer, sus, si din cate sunt in apele de sub pamant! Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti.

3. Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.

4. Adu-ti aminte de ziua odihnei, ca sa o sfintesti; lucreaza sase zile si-ti fa in acelea toate treburile tale, iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau.

5. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamant.

6. Sa nu ucizi!

7. Sa nu fii desfranat!

8. Sa nu furi!

9. Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau!

10. Sa nu doresti casa aproapelui tau; sa nu ravnesti la femeia aproapelui tau, nici la

sluga lui, nici la slujnica lui, nici la boul lui, nici la asinul lui, si la nimic din cate are

aproapele tau!

Cum erau asezate aceste zece porunci pe doua table?

Pe prima tabla de piatra au fost scrise primele patru porunci, care oranduiesc relatia noastra cu Dumnezeu; iar pe a doua tabla au fost scrise sase porunci, care oranduiesc relatia noastra cu oamenii.