Condacele de peste saptamana


Condacele de peste saptamana

 

 

Luni

 

Al ingerilor, pe glasul al 2-lea:

 

Mai-marilor voievozi ai lui Dumnezeu, slujitori ai dumnezeiestii slave, capeteniile ingerilor si povatuitorii oamenilor, cele de folos cereti noua si mare mila, ca cei ce sunteti mai-marii voievozi ai celor fara de trup.

 

Marti

 

Al Inaintemergatorului, pe glasul al 2-lea:

 

Proorocule al lui Dumnezeu si Inaintemergatorule al harului, capul tau ca un trandafir presfintit din pamant aflandu-l, vindecari totdeauna luam, pentru ca iarasi, ca si mai inainte, in lume propovaduiesti pocainta.

 

Miercuri si Vineri

 

Al crucii, pe glasul al 4-lea:

 

Cel ce Te-ai inaltat pe Cruce de bunavoie, poporului Tau celui nou, numit cu numele Tau, indurarile tale daruieste-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleste cu puterea Ta pe binecredinciosii crestini, daruindu-le lor biruinta asupra potrivnicului, avand ajutorul Tau arma de pace, nebiruita biruinta.

 

Joi

 

Al Sfintilor Apostoli, pe glasul al 2-lea:

 

Pe propovaduitorii cei tari si de Dumnezeu vestitori, capetenia ucenicilor Tai, Doamne, i-ai primit intru desfatarea bunatatilor Tale si in odihna; ca chinurile acelora si moartea ai primit, mai vartos decat roada, Unule, Cel ce stii cele din inima.

 

Al Sfantului Nicolae, pe glasul al 3-lea:

 

In Mira Lichiei, sfinte, sfintitor te-ai aratat; ca Evanghelia lui Hristos, cuvioase, plinind-o, ti-ai pus sufletul tau pentru poprul tau; scapat-ai pe cei nevinovati din moarte. Pentru aceasta te-ai sfintit ca un mare cunoscatoar al harului lui Dumnezeu.

 

Sambata

 

Se zice mai intai condacul hramului, apoi:

 

Slava...

 

Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletele adormitilor robilor Tai, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit.

 

Si acum... al mucenicilor, pe glasul al 8-lea:

 

Ca o parga a firii, Tie, Saditorului fapturii, lumea Iti aduce, Domane, pe purtatorii de Dumnezeu mucenici. Pentru ale caror rugaciuni, in pace adanca, Biserica Ta, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, o pazeste, mult-Milostive

 

Iar acest conadc se zice in toate zilele afara de sambata:

 

Ceea ce esti folositoare crestinilor, neinfruntata milocitoare catre Facatorul, neschimbata, nu trece cu vederea glasurile cele de rugaciune ale pacatosilor, ci apuca inainte, ca o buna, spre ajutorul nostru, care cu credinta strigam catre tine: Grabeste spre rugaciune si sarguieste spre imblanzire, aparand pururea, Nascatoare de Dumnezeu, pe cei ce te cinstesc pe tine.

 

De este Post: Doamne miluieste (de 40 de ori), Slava... Si acum... ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii... Intru numele Domnului binecuvinteza, parinte. Preotul: Dumnezeule, milostiveste-Te spre noi... Si se zice rugaciunea Sfantului Efrem Sirul: Doamne si Stapanul vietii mele..., asa cum s-a aratat la Miezonoptica din toate zilele. Si dupa ce ne rificam, cel mai mare incepe: Veniti sa ne inchinam... si Psalmul 103: Binecuvinteaza, suflete al meu, pe Domnul... (la Vecernie).

 

Iar de nu este Post, dupa condace: Doamne miluieste (de 12 ori) si aceasta

 

Rugaciune

 

Presfanta Treime, Stapanie de o fiinta, Imparatie nedespartita, Ceea ce esti pricina tuturor bunatatilor, fii binevoitoare si mie pacatosului; intareste si intelepteste inima mea si sterge toata intinaciunea mea. Lumineaza gandul meu, ca totdeauna sa Te slavesc si sa Te laud si sa ma inchin Tie si sa zic: Unul Sfant, Unul Domn Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu Tatal. Amin.

 

Iar de este Liturghie, se zice:

 

Sa se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca sa laudam slava Ta, ca ne-ai invrednicit pe noi a ne impartasi cu Sfintele, cele fara de moarte, cu precinstitele si de viata facatoarele Tale Taine. Intareste-ne pe noi intru sfintenia Ta; toata ziua sa ne invatam dreptatea Ta. Aliluia, Aliluia, Aliuluia.

 

Fie numele Domnului binecuvantat, de acum si pana-n veac (de 3 ori).

 

Slava... Si acum...

 

Psalmul 33

 

Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea. In Domnul se va lauda sufletul meu; sa auda cei blanzi si sa se veseleasca. Slaviti pe Domnul impreuna cu mine, si sa inaltam numele Lui impreuna. Cautat-am pe Domnul si m-a auzit, si din toate necazurile mele m-a izbavit. Apropiati-va de El si va luminati, si fetele voastre sa nu se rusineze. Saracul acesta a strigat si Domnul l-a auzit pe el, si din toate necazurile lui l-a izbavit. Strajui-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de El, si-i va izbavi pe ei. Gustati si vedeti ca bun este Domnul; fericit barbatul care nadajduieste in El. Temeti-va de Domnul toti sfintii Lui, ca n-au lipsa cei ce se tem de El. Bogatii au saracit si au flamanzit, iar cei ce-L cauta pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele. Veniti fiilor, ascultati-ma pe mine, frica Domnului va voi invata pe voi; cine este omul cel ce voieste viata, care iubeste sa vada zile bune? Opreste-ti limba de la rau si buzele tale sa nu graiasca viclesug. Fereste-te de rau si fa bine, cauta pacea si o urmeaza pe ea. Ochii Domnului spre cei drepti si urechile Lui spre rugaciunea lor. Iar fata Domnului spre cei ce fac rele, ca sa piara de pe pamant pomenirea lor. Strigat-au dreptii si Domnul i-a auzit, si din toate necazurile lor i-a izbavit. Aproape este Domnul de cei umiliti la inima, si pe cei smeriti cu duhul ii va mantui. Multe sunt necazurile dreptilor, si din toate acelea ii va izbavi pe ei Domnul. Domnul pazeste toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi. Moartea pacatosilor este cumplita si cei ce urasc pe cel drept vor gresi. Mantui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc in El.

 

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim... Slava... Si acum... Doamne miluieste (de 3 ori), Binecuvinteaza, si otpustul.