Newsletter
Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Datina si obiceiul
Datina si obiceiul
1. Satul romanesc cunoaste o seama de asezaminte traditionale de natura spirituala, economica sau sociala, care au o viata a lor proprie si din launtrul carora sunt indrumate deosebitele activitati ale colectivitatii.
Cum isi indrumeaza activitatile aceasta unitate de viata organica a satului si cum isi mentine structura si randuiala sa proprie?
Orice colectivitate pentru a-si putea organiza continutul de viata are nevoie de o seama de legi si asezaminte in limita carora ea se misca. In asezaminte viata obsteasca se cristalizeaza dandu-i-se pe aceasta cale un caracter de stabilitate.
In societatea moderna (evoluata), institutiile de stat sunt acelea care reglementeaza raporturile dintre oameni, indrumeaza activitatile si organizeaza viata. In societatile primitive si cele mai putin evoluate, asezamintele traditionale si legi nescrise alcatuiesc temeiul ordinii sociale.
Satul romanesc de azi sta pe o treapta de mijloc. Cu toate ca viata sa a intrat de mult sub oranduirea institutiilor de stat, cu toate ca primaria, scoala ori biserica sunt active si il conduc, acestea nu-i sunt caracteristice si nici macar nu-l cuprind. Legi si asezaminte stravechi, atat in ordinea sociala cat si in cea economica sau spirituala, functioneaza organic si rodnic in orice loc, in orice act; totul este strabatut de o randuiala perfecta si de un fond comun ca o minte atot clarvazatoare, un ochi care vegheaza la bunul mers al obstii.
Aplecandu-ne asupra vietii concrete, asupra vietii satului romanesc, gasim doua fenomene care par sa reprezinte si sa intruchipeze ordinea comunitatii omenesti. E vorba de datina si de obicei.
Cand intrebam un taran ce este nunta sau armindenul, el ne raspunde ca este "o datina". Daca il intrebam ce face, el ne raspunde ca "asa e obiceiul". Viata sa este stapanita de o seama de forme si acte traditionale repetate si adaptate, care fac parte din aceeasi unitate a civilizatiei romane satesti. Cunoasterea lor mai in deaproape ne deschide intelesuri noi asupra intregului acestei civilizatii.
2. Datina si obiceiul, desi reprezinta oarecum aceeasi categorie de fapte prin elementul traditional al vietii satesti, ca fenomene ele pot fi deosebite. Deosebirea vine din indoita lor natura si directie, din sensul lor social.
Sa plecam intai de la cuvinte si sa le judecam intrucat ele acopera fapte concrete, viata.
Datina vine de la ceea ce este dat, lucru obiectiv, exterior. In continutul sau intra social vorbind, ideea de mostenire, adica de trecere intre generatii. Datina este o forma si o realitate traditionala. Retinem aici in primul rand ideea de obiect exterior, de sine statator, de lucru gata facut, primit intreg.
Obicei inseamna in primul rand deprindere; deprindere nu individuala, act repetat, savarsit fara o prea puternica lumina a constiintei si care are drept scop o reducere a sfortarilor si conservarea individului, ci deprindere colectiva, act repetat cu scopul de a conserva si indruma viata sociala. Deprinderea individuala poarta numele de obisnuinta si este un fapt de psihologie, iar deprinderea colectiva poarta numele de obicei si este un fapt de sociologie.
Traditia, ca si in cazul datinii, nu este absenta; obiceiul este un fapt indelung repetat si mostenit din batrani. Dar in timp ce datina este o forma sociala, un chip al fiintei colective prezent continuu in aceasta fiinta, obiceiul este un act social care actualizeaza intr-un fel datinile si da viata obstei de azi. Obiceiul indrumeaza si innoieste viata sociala in sensul traditiei. Obiceiul cuprinde in sfera sa ideea de traditie vie.
In concluzie, obiceiul poate fi definit in felul urmator:
a) Regula traditionala de comportare;
b) Organizare traditionala de acte.
In genere se inclina spre o identificare a acestor fenomene. Pentru intelegerea lucrurilor asa cum sunt ele in realitate este necesara o aplecare directa asupra vietii, o examinare mai in deaproape a faptelor corespunzatoare. Discutia pe cuvinte, desi rodnica uneori, nu este aici satisfacatoare. Daca in vorbirea obisnuita anumite semne - cuvintele - corespund adesea unor realitati precise, de cele mai multe ori aceasta vorbire impreuna mai multe realitati sub acelasi semn, sau da mai multe semne aceleiasi realitati.
Datina este in ordinea sociala ceva stabil, cu un caracter de permanenta, este ceva "asezat" de unde vine si termenul romanesc corespunzator de asezamant. Este obiceiul un astfel de fenomen? Este, intrucat face parte din formele traditionale ale satului si nu este, intrucat are caracterul de deprindere colectiva. Intre sferele obicei-datina nu este un raport de suprapunere perfecta nici unul de subordonare, ci un raport de intretaiere.
Emanand din aceeasi origine, din aceeasi categorie de fapte, intre datina si obicei, credem ca este deosebirea de la punctul de vedere static si cel dinamic. Cand zicem datina, privim faptele in existenta lor statica integrate in unitatea structurala a ordinii sociale. In acest fel, datina reprezinta mai mult un total de raporturi ce stabilesc functiuni si un camp de actiune posibila.
Obiceiul ne duce direct in categoria actiunii. El porneste si priveste aceleasi fenomene legate de ordinea sociala dar in alt sens, acela al activitatii sociale. Obiceiul indrumeaza activitatile sociale in diferite prilejuri, cerute de organismul social, indrumeaza dupa tipuri de actiuni si reactiuni cu caracter traditional. Sa luam un exemplu: botezul. Este deopotriva datina si obicei. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, trebuie ca fenomenul sa aiba o indoita natura si mai ales sa fie privit din doua puncte de vedere deosebite. Botezul este datina, intrucat vedem in el o forma de initiere religioasa in ordinea vietii sociale, un element sau o treapta in intregul rotunjit al randuirii sociale. Botezul este obicei, intrucat el se implineste printr-o serie de acte si agenti, de gesturi si formule, printr-un sistem intreg de comportari tipice, al caror ritm si sens sunt comandate de rostul initial al datinii insasi.
3. In satul romanesc de azi avem pe de o parte asezamintele traditionale, asa cum am aratat, insufletite de obiceiul traditional activ, legat direct. Obiceiul insa nu functioneaza numai in raport cu institutiile stravechi ale satului deoarece, prin integrarea sa intr-o ordine sociala si politica moderna, satul este prevazut si indrumat cu alte institutii: acelea de stat.
In genere institutiile se inmultesc mereu ca o urmare fireasca a evolutiei sociale si anume a diferentierii structurale a societatii. In satul romanesc, lucrurile n-au avut urmari firesti; institutiile moderne ale statului au venit pe deasupra, s-au asezat nedorite si fara temei in comunitatea cu forme de organizare stravechi a satului.
Viata obsteasca a satului insa s-a adaptat vremii. Intre formele vechi si cele noua nu s-a produs un conflict; cu toata opozitia reala intre acestea, viata sateasca si-a urmat cursul in formele traditionale, firesti ale cuprinsului sau, active interior, lasand formelor noi sa rezolve cu deosebire raporturile comunitatii cu statul. Aparent suntem in fata unui proces de inlocuire a obiceiului si a tuturor formelor traditionale de organizare, prin institutiile moderne si activitatile lor. In fond insa nu este decat o schimbare in care caracterele esentiale ale acestor fapte raman, chiar daca se numesc altfel. Mai mult in viata spirituala, mai putin in ordinea practica, in viata economica, obiceiul si vechile forme, datinile, functioneaza fara a fi stanjenite de biserica, primarie sau jandarmerie. Ba uneori, cum este in cazul bisericii, sunt ajutate si implinite.
Daca acest proces de inlocuire exista, totusi se poate observa ca nu are aceeasi tarie in toate categoriile de activitati sociale. De cand viata satului se organizeaza sub supravegherea institutiilor de stat, s-au produs diferentieri si procese profunde in inima satului. In domeniul unora dintre activitati, datina si obiceiul si-au pierdut atat formele cat si puterea activa seculara, in domeniul altora isi pastreaza mai departe formele si puterea lor desavarsita.
Natura intima a ordinii sociale a satului pare chiar ca in unele cazuri dovedeste o tarie si o capacitate de transformare uimitoare. Organizarile prin institutii a activitatilor redevin obiceiuri, functioneaza si sunt privite ca atare si anume atunci cand ele sunt mostenite din generatie in generatie, atunci cand trecutul indepartat le transforma si le adapteaza, ele sunt privite ca bunuri traditionale.
Exemplul cel mai adanc vorbitor pentru ilustrarea acestui proces este biserica. Daca justitia statului a mers pana a inlocui in intregime (desi nu in tot locul) dreptul obisnuit, daca in relatiile economice s-a intamplat acelasii lucru, in viata spirituala a satului, biserica ca institutie de Stat este aceea care a suferit influente, a fost transformata si facuta sa apartina locului mai mult decat centrului episcopal. Biserica taranului roman nu este o biserica a statului, ci o biserica a satului. Trecutul cu sirul intreg de generatii o strajuiesc. Aici poate fi vorba abia despre o biserica vie, aceea a sufletelor si una intretinuta de formele abstracte ale Statului.
4. Obiceiul este o forma de deprindere colectiva; o forma activa, creatoare care naste din procesul de viata al colectivitatii si se aplica materiei sociale pentru a o organiza.
Noi intalnim insa in sat obiceiuri, fapte concrete in deosebitele categorii de activitati pe care le repartizam dupa categoriile de valori carora apartin. In acest fel obiceiurile sunt prezente pe intreaga suprafata a vietii gatesti. Ele actioneaza in toate categoriile de manifestari ale satului romanesc, intr-unul mai mult decat in altul. In religie, in morala, in economie, in drept si toate relatiunile sociale ale satului romanesc, obiceiul este prezent si activ.
Faptul asupra caruia vrem sa atragem atentia insa este ca termenul de obicei in sens de fapt concret religios, moral sau juridic, asa cum este intrebuintat obisnuit chiar in sat, este impropriu. Desi traditionale aceste fapte sunt in continutul lor divers, fapte tinand de valorile respective. Ele pot fi numite mai precis datini, insistandu-se in acest fel mai mult asupra caracterului lor de forme traditionale, nu asupra sensului activ de deprindere colectiva.
Obiceiul ca fapt concret, spre deosebire de datini, nu poate fi gasit nicaieri. Cercetarea lui directa nu este deci cu putinta. Obiceiul ca forma activa, obiceiul mod de comportare traditional se realizeaza in materia, in fondul colectiv al satului, in diferite fapte concrete apartinand acestei vieti. De aceea el nu poate fi cercetat decat din acest punct de vedere: pe deasupra si in interiorul fiecarui fapt concret care il implineste sub ochii nostri. Cercetarea obiceiului deci este material vorbind in functie de cercetarea datinilor.
Pentru a fi lamuriti deplin: caracterele de deprindere de activ si creator pe de o parte, de religios, de moral, juridic si economic pe de alta parte, pot fi gasite ca elemente in compozitia aceluiasi fapt, dar ele sunt un indoit aspect al sau, puncte de vedere deosebite prin care poate fi privit.
Obiceiul forma activa, asa cum l-am aratat, isi cauta realizarea si se actualizeaza in deosebitele campuri de activitate ale vietii sociale. Dupa natura acestor sectoare, obiceiul poate lua forme speciale. Realizarea obiceiului in viata religioasa poate sa fie in adevar deosebita fata de aceea din viata morala, juridica sau economica.
In genere in societatile primitive functiunile si categoriile de valori sunt nediferentiate. Un fapt poate fi polivalent. In satul romanesc, desi domina elementul religios si magic care strabate toate celelalte domenii, se poate totusi vorbi de o tendinta de hotarnicie intre diferitele categorii de valori si intre functiunile lor respective.
Voim adica sa spunem ca in satul romanesc putem deosebi fapte de sine statatoare, religioase, morale, juridice, economice. Obiceiul organizeaza activitatile sociale in toate domeniile, adica pe intreaga suprafata a vietii satului, de aceea sunt fapte de deprindere colectiva in toate aceste activitati. Asa cum este "zauritul" de Craciun, este si formula de respect fata de batrani, asa cum este devalmasia, este si targul de tara.
Desi deosebite ca functiuni in intregul vietii sociale, aceste fapte au un caracter comun: acela de deprindere colectiva, adica de a fi un obicei.
Organizarea obinuita este caracteristica treptei si structurii sociale a satului romanesc. Obiceiul implineste rosturi cu mult mai mari decat suntem obisnuiti sa-i acordam. O adancire a acestui fenomen pe plan interior nu este mai putin rodnica.
5. Obiceiul in satul romanesc reprezinta un fenomen social activ si conservator, cu un caracter de stabilitate care da ritmul vietii satesti si putinta acesteia de a-si mentine ordinea in timp si spatiu. Functional deci acest fenomen este un factor ordonator. Expresia a unui sistem de reprezentari colective sau simplu act de deprindere, obiceiul imbraca si se randueste spiritul colectiv.
Obiceiul reprezinta o organizare traditionala de acte; datina este o forma conservatoare necesara. Aceste caractere intrunite in inima aceluiasi fenomen explica de ce nu avem de-a face cu forme moarte, ci forme active. Obiceiul are puterea actualizarii; poate fi manifestare actuala la nevoi actuale. Prin actualizare el slujeste nevoilor de prefacere ale vietii colective. Datina conservatoare nu este ceva imobil, mort; nu este, pentru ca; in ea se manifesta obiceiul adica actul colectiv. Obiceiul schimba si se schimba continuu, adoptand formele vechi nevoilor de viata actuala ale colectivitatii.
Judecand pe plan sufletesc, obiceiul ne apare in doua chipuri: pe de o parte ca act constient si indreptatit, explicat; iar pe de alta, ca act inconstient, lipsit de o explicatie.
Taranul roman savarseste o seama de acte - obiceiuri intemeindu-le prin legatura necesara cu o reprezentare colectiva, cu o credinta. Aceasta credinta cu caracter social ii comanda si ii indreptateste savarsirea actului. Realitatile pot fi indrumate si mode late dupa voia omului cu conditia sa fie respectata, randuiala lor data.
Alteori insa omul savarseste actele fara niciun temei de gand sau credinta; numai prin puterea deprinderii si a valorii sale traditionale. Obiceiul in acest caz a fost numit de catre etnografi, supravietuire. Taranul roman este prins puternic sub stapanirea unor astfel de obiceiuri. El practica o seama de acte fara sa poata justifica de ce le practica; el nu poate da seama de ce faptueste intr-un fel sau altul. Singurele explicatii repetate continuu sunt ca asa au "apucat din batrani", sau "ca asa e obiceiul".
Caracterul traditional si acela de deprindere colectiva sunt puternice mai ales in aceasta categorie de obiceiuri-supravietuiri.
O femeie din Tara Oltului intrebata de ce savarseste un obicei, raspunde: "Eu asa am apucat din bunici si din stramosi; ca eu am apucat a face ca ei. Treaba n-am sa zic ca nu-i bine. De unde am eu voia asta? Omul meu zice ca de ce le fac, da eu nu stiu de ce le fac. Da ce mi-s de la Adam sa stiu de unde vine toate celea?".
Caracterul traditional, mostenirea din batrani si puterea ei de constrangere sunt deplin marturisite aici. Cand insa omul explica prin expresii ca: "asa e obiceiul", apare desigur sensul colectiv al unei deprinderi; un act e savarsit pentru ca "asa se face", pentru ca "asa face toata lumea"; omul se supune pentru ca s-a deprins si pentru ca pastreaza o regula de comportare data.
Caracterele de mai sus sunt cu deosebire evidente, mai ales in cazul formelor stravechi mostenite, al caror sens s-a pierdut si care functioneaza: in virtutea unor legi speciale ale colectivitatii.
Datina si obiceiul apar deci si sub forma de supravietuiri. In aceasta forma ele sunt expresia unei stari sociale anterioare, astazi inlocuita. Sensul, gandul care le statea drept temei, a fost pierdut odata cu trecerea vremii. De aceea nu se poate stabili o legatura intre fondul evoluat (schimbat sau chiar inlocuit) si forma fixa care continua sa apara.
Satul romanesc cunoaste si astfel de forme. Datinile si obiceiurile, prezente in structura sa actuala ne poarta in fundalul unui trecut de mult apus si totusi functioneaza puternic in prezent. Satul romanesc acorda formele vechi si nevoile actuale, dand o infatisare organica unor elemente si forme uneori foarte diferentiate.
Datina si obiceiul reprezinta in natura, in fiinta aceluiasi fapt, forma ordonatoare si actul creator al vietii sociale satesti.
