Familia si viata sociala

• « Inapoi
• Inainte »

Familia si viata sociala

1. Studiul familiei ne poarta mai adanc in problema vietii sociale proprii zise si in formele pe care le imbraca aceasta viata. Origina atat de indepartata si discutata a familiei ne-o arata ca pe o expresie fireasca si necesara convietuirii oamenilor. Ea ramane si sub ochii nostri cea mai organica si simpla forma a vietii sociale.

In satul romanesc traditional cercetarea familiei este de un interes deosebit, pentru ca pe deoparte ea este aici in centrul vietii obstesti, iar pe de alta apare inca in forme organice, ca produs al pamantului si istoriei locale.

Familia oriunde functioneaza apare ca un complex de date de natura biologica, sociala, economica, morala, uneori si juridica. Unele din aceste elemente variaza in timp si spatiu in forme deosebite; altele sunt mai stabile. Fondul biologic, acela prin care familia se determina aproape material, este punctul de sprijin de la care cercetatorii pleaca de obicei. Altii pleaca de la conditia economica.

Cercetarile de pana acum facute asupra familiei in satul romanesc, cercetari istorice sau sociologice, au avut un punct de vedere necuprinzator, unilateral, deoarece temeirile erau de natura biologica sau economica. Chiar atunci cand cercetarea a depasit ca suprafata campul biologiei si al economiei, explicatia nu a fost mai putin ne satisfacatoare, deoarece punctul de vedere unilateral reducea in fond realitatea la nevoile teoretice ale cercetatorilor, cei mai multi formati in spiritul materialist al veacului trecut, in deosebi la scoala marxista.

In legatura cu problema familiei staruie o nedumerire izvorata din conceptia si din ipotezele cu care au fost instrumentati cercetatorii.

De ce cred oare materialistii (istorici sau sociologi) ca oamenii stau impreuna, deci si in familie, numai din cauze materiale (reproducere, hrana)? De ce cred ei ca familia este numai o forma periodica de randuire a instinctului sexual si a dreptului de folosinta a bunurilor materiale (in satul romanesc, al pamantului)? Sunt si alte temeiuri de existenta ale familiei, bunaoara: nevoia interioara de a trai laolalta. Sunt si alte rosturi de implinit, bunaoara promovarea unor valori de natura spirituala. De ce nu alcatuiesc obiect de studiu si nu sunt socotite realitati, date ca urmatoarele: depasirea singuratatii, dragostea de om, constiinta unei ereditati spirituale, constiinta de familie si neam? Stiu sociologii materialisti ce inseamna; bunaoara pentru taranul roman, "a fi aproape" sau, "a fi de neam bun" sau, "a fi ruda"? Stiu sociologii materialisti cata adancime si maiestrie are tesatura vietii de familie, cata bogatie de sens sta inchisa aici? Stiu ei cum se leaga lucrurile, cum se desfasoara viata, ce variatie si nuante staruie in inima unui organism ca acela al familiei, oricat de simpla ar fi forma?

Familia este un fenomen natural si uman, un fenomen de viata mai mult decat sensul biologic al cuvantului; este o realitate complexa ca tot ce apartine omului, cu aparente dar si cu taine. O seama de temeiri si rosturi o caracterizeaza; unitate biologica, sociala si spirituala totodata, cu legaturi necesare in deosebitele sensuri ale conditiei umane, familia cere o ampla si directa cercetare. Familia oriunde apare ca realitate si orice forme sociale ar imbraca este un fenomen complex. A o studia inseamna a trece de la puncte de vedere unilaterale si mortificatoare la puncte de vedere larg cuprinzatoare. Familia este o unitate de viata umana cu toate atributele ce se desprind de aici.

2. In cuprinsul satului romanesc de azi, familia este o realitate dar si o problema, pentru ca a trecut vremea cand ea reprezenta o forma organica de convietuire. Influenta civilizatiei burgheze orasenesti, puternica mai ales in ultimii 20 de ani, a facut ca si aici sa se altereze vechile forme ale civilizatiei satesti. De aceea a o studia asa cum apare azi inseamna a inregistra o descompunere.

Aceasta stare ne impovareaza desigur mult incercarea noastra de a studia familia legata de vechea civilizatie sateasca. Dintr-un amestec de elemente si forme suntem obligati sa le desprindem pe acelea traditionale. Totusi sunt sate si regiuni in care formele si sensurile traditionale ale familiei sunt mai bine pastrate si functioneaza aproape nestanjenit in fata adaosului vietii noastre moderne. Cu toate deosebirile locale, se poate merge totusi catre reconstituirea si observarea directa a familiei ca expresie fireasca a unui trecut de experienta. Datorita unui exercitiu indelung, a unui instinct de conservare a formelor si valorilor traditionale, familia ca si alte aspecte ale vietii satesti prezinta in acest nou ev, chipuri stravechi ale unei lumi de demult.

Satul romanesc stravechi inchide in inima lui o familie organica, stransa, cu legi si rosturi proprii, care pun in lucrare si indrumeaaa intreg continutul sau de viata umana. Familia aceasta este mai mult decat un neam care se perpetuiaza, mai mult decat o cointeresare economica si un sistem juridic de mostenire sau repartizare a bunurilor, mai mult chiar decat toate acestea la un loc. Continutul sau material si formele ce ar imbraca trecator acest continut, sunt elemente si aspecte ce nu pot explica intregul nici ca intindere nici ca fiinta sau semnificatie. Familia in satul romanesc traditional este un fenomen viu, complex, cu aspecte variate, elemente si conditii de existenta tainice.

3. S-a spus despre familie ca are in primul rand un fond biologic sau ca este o unitate biologica. Care este realitatea si ce sensuri capata din acest punct de vedere, familia satului romanesc?

Fireste, ca pretutindeni, familia aici reprezinta un fenomen biologic, o celula din care se dezvolta pe plan rasial o colectivitate. Procrearea este unul din temeiurile sale de existenta. Oamenii sunt prinsi intre ei si traiesc laolalta determinati de legatura de sange. Taranul roman fiind legat mai strans de comunitatea de viata a satului si de vatra sa, isi recunoaste si traieste cu mai multa adancime legatura de sange, care ia aici o indoita, semnificatie aceea desprinsa din ordinea spirituala si aceea din ordinea materiala.

Temeiul biologic al familiei ne poarta intr-o alta problema care corespunde unei alte realitati, aceea a neamului. Neamul, in satul romanesc stravechi, are o insemnatate deosebita si un inteles plin de consecinte. Studiind deci familia suntem obligati sa cunoastem neamul ca pe un factor puternic in urzeala unitatii familiale si satesti totdeodata. Probleme spirituale, ieconomice, juridice, sociale pot fi urmarite pe aceasta cale. Spitele de neam reprezinta adevarate artere in organismul satului. Asezarea gospodariilor, dreptul de folosinta al pamantului, puterile si functiunile spirituale sau sociale, nu sunt fara legatura cu ordinea biologica a familiei si deci cu gradul de rudenie. Cercetarea legaturii de sange a membrilor in viata si a celor din trecut, aduce lumini noi in cunoasterea familiei si a satului intreg. Trecutul lamuritor al prezentului este desvaluit si pe aceasta cale.

Din complexul de fapte apartinand familiei, care o constituiesc ca realitate, se mai pot desprinde o categorie si anume acelea cu caracter social. Oamenii convietuiesc si au o seama de raporturi. Familia este deci dincolo de unitatea ei biologica o unitate sociala. Ce este si ce inseamna unitate sociala in raport cu familia privita in cuprinsul vietii noastre satesti? Care sunt faptele determinante ale acestui aspect?

Familia satului romanesc, mai mult decat in alte locuri unde starile vor fi asemanatoare, cunoaste o forma sociala dintre cele mai stranse si mai firesti, cuprinzatoare a unei comunitati de viata organica. Urmarita mai indeaproape din acest punct de vedere, familia satului romanesc are in sanul ei doua categorii de fapte, dupa functia si sensul lor:

a) intern, fata de ea insasi;

b) extern, fata de unitatea mai mare a satului pe care o alcatuieste si care la randul sau o depaseste.

Familia in satul romanesc traditional are o structura interna foarte riguroasa. Raporturile dintre soti, acelea dintre parinti si copii, raporturile acestora din urma intre ei, sunt stabilite si functioneaza dupa legi vechi in asa fel, incat am putea spune ca au un caracter prestabilit. O tesatura de relatii gradata si organica, o ierarhie precisa a tuturor membrilor, arata cum aceasta unitate de viata sociala a satului isi implineste rosturile. Intreaga viata materiala si morala este indrumata si rodita de felul traditional riguros al vietii de relatii familiale. Viata interna a familiei taranesti este intemeiata pe o solidaritate si o autoritate ierarhica, pe o arhitectura bine definita si activata de fortele puternice ale orizontului sau spiritual.

Familia satului romanesc este mai bogata: de inteles daca o privim in complexul vietii obstesti a satului. Cu toate ca privita in acest fel, depasim in suprafata campul sau, in adancime, in sensurile sale proprii, nu o putem intelege fara apropierea de aceste legaturi si puternice puncte de sprijin. Unitatea sociala a familiei nu inseamna nimic desprinsa de unitatile mai mari carora se integreaza isi in slujba carora functioneaza. Acest lucru este adevarat pentru orice familie din orice stadiu de civilizatie si cu orice forma-dar este mai adevarat si se potriveste mai bine familiei satului romanesc arhaic. Formele traditionale ale familiei de aici au o structura organica fata de sat, deci prinsa in el si semnaleaza o viata cu sens colectiv.

Deci, familia in satul romanesc isi intinde bratele dincolo de trupul sau si traieste strans legata de obste. Familia aceasta are o seama de relatii cu alte unitati, (familii sau grupari) cu unitatea satului care ea insasi originar (intr-un fel chiar azi) pare sa fie tot o familie.

In satele romanesti care mai pastreaza forme de organizare traditionala familia functioneaza prinsa strans si dincolo de limitele ei biologice. Ca intr-o tesatura plina de maiestrie, mai mult simtita ca prezenta decat vazuta, familia satului romanesc stravechi apare legata de alte unitati, unele cu sfere de existenta concentrice, altele intretaiate, unele necesare, altele intamplatoare, unele permanente, altele efemere. Comunitatea de viata familiala este aici organic prinsa in cea extrafamiliala. In acest fel, familia celula primara a obstiei isi intinde ramificatiile pana in limitele maxime ale satului insusi. De aceea in satul romanesc stravechi, familia este sambure de viata si totodata floare a ei.

Aceste date pot fi mai bine observate atunci cand un eveniment, cum e bunaoara nunta sau inmormantarea (unii cercetatori cred ca numai pamantul si dreptul sau de folosinta) le pune viu in lucrare si deci in evidenta. In cazul nuntii, care este un eveniment familial, sunt angajate deosebite categorii si grupari de oameni, incepand prin a cuprinde rudele cele mai apropiate, (parinti, nasi) pana la unitatea satului intreg (cetele de feciori, vecinatati, eta), fiecare categorie alcatuind desigur trepte usor de stabilit in raporturile sale cu deosebitele momente si functiuni ale casatoriei si ceremoniei nuntii.

Iata deci cum legaturile din afara ale familiei satesti sunt foarte stranse si functioneaza spontan in virtutea puterilor unei traditii vii. Omul, de cand se naste si pana moare, este legat fara putinta de iesire de familie si neam, atat in ceea ce priveste conditia sa materiala cat si aceea sociala. El se dezvolta aici sub imperiul unor legi mostenite, prins ca intr-o tesatura magica de la familie pana la obstia satului, tesatura care il apara si il supune indoitelor rosturi personale si colective.

Familia reproduce in mic, satul. Problemele puse in discutie mai sus, se intind dincolo de limitele unitatii sociale a familiei, cercetarea lor ducandu-ne in zone indepartate realitatii familiale si problemelor pe care ea le ridica imediat.

4. Am spus la inceputul capitolului de fata ca familia este si o unitate spirituala cu toate dimensiunile si orizontul desprins din aceasta calitate. In satul romanesc traditional familia se intemeiaza si functioneaza deplin ca o unitate de viata spirituala.

Dincolo de nevoile de reglementare a raporturilor sexuale si deci a reproducerii, dincolo de nevoile oranduirii vietii materiale, a bunurilor si ale muncii, familia satului romanesc, este o unitate si o cale a implinirii vietii morale. Orizontul larg metafizic, disciplina interioara si sociala severa rodesc omul, il indrumeaza si il inving in tendintele lui subumane.

Cat de departe merge acest aspect al familiei satului, cat staruie de mult temeirile si rosturile sale spirituale, se poate vedea tot atunci cand cercetam neamul. In satul romanesc a fi dintr-un neam sau din altul nu este indiferent; nu este pentru ca insusirile variaza dupa valorile spirituale aici prezente. Staruie in ereditatea unui om un anume caracter si mai mult chiar un anume destin legat de spita sa de neam. Neamul nu este biologie, ci este un dat complex in care spiritul este activ. A face parte dintr-un neam sau a fi "neam bun" nu inseamna deloc a avea o formatie fizica excelenta si nicio descendenta dintr-o ramura de bogatani. "Neam bun" inseamna un continut sufletesc, o ereditate spirituala care il aseaza pe om in chip firesc si de la inceput intr-o ordine sociala superioara.

Ereditatea spirituala se manifesta si in chip negativ, adica pot fi mostenite si defectele. Iata bunaoara un caz foarte interesant. Cercetand "mana vacilor" in satul Dragus din Tara Oltului si stabilind lista femeilor care aveau aceasta putere, am putut usor constata ca ele faceau parte dintr-un neam de oameni (socotiti strigoi), toti desprinsi din aceeasi batrana zisa Bunerita, pe vremea ei o renumita vrajitoare din partea locului.

Aceste date ne dovedesc cu prisosinta sensul si gradul de spiritualizare a insasi naturii biologice intr-o familie.

Dar nu numai fundamentul biologic este spiritualizat si deci transformat in natura sa intima ci si cel social. Familia cunoaste in relatiile sale o seama de legaturi care sunt mai mult decat sociale: e vorba de rudenia spirituala privita in sat ca fiind mai puternica decat cea de sange. Rudenia spirituala nu este altceva decat o forma spiritualizata a trairii in comun. Nasia este cea mai raspandita institutie de acest fel in satul romanesc.

Dar nu numai natura familiei are un caracter spiritual ci insasi sensul, functia sa are acest caracter. Familia in satul romanesc stravechi implineste un covarsitor rost spiritual. Din samburele ei de viata incarcat de atatea virtualitati se dezvolta si aceasta functie stapanitoare si creatoare in unitatea satului.

Familia este si traieste un rost spiritual, care da rod si unitate complexului de viata.

Pe calea familiei si a oranduirilor sale omul invata aici ce este dragostea de cel aproape, ce este jertfa pentru altul, ce este ascultarea. Sensul mistic al convietuirii in familie, acest dat metafizic si religios face ca insemnatatea morala a familiei satesti sa se ridice pe primul plan. Datorita orizontului larg spiritual, functiunile materiale (biologice si economice) ca si cele sociale (legaturile de convietuire interne si externe), sa fie ele insile prelucrate in adancimi si transformate pana la o noua natura asa cum am aratat mai sus.

Pe aceasta cale familia satului romanesc, acolo unde ea isi mai pastreaza formele organice si rosturile originare, este o unitate generatoare, o conditie a vietii interioare, a vietii de indemn si ascensiune, de sfortare continua catre teluri care intrec cu mult viata domestica.

Taria organizatiei si rodnicia formelor familiale in satul romanesc vine din acest sens spiritual al sau, din adancimea vietii morale si spirituale pe care ea o promoveaza.

5. Familia in satul romanesc traditional este cu adevarat un organism viu, o forma naturala, o expresie a celei mai rodnice unitati de viata. Familia celula sociala, aici poate fi descoperita; ea reproduce pe toate dimensiunile satul insasi.

Viata familiei in sat este simpla, este unitara si omogena, dar nu mai putin puternica, nu mai putin vie. Culoarea precisa a elementelor si activitatilor, valoarea si sensul lor uman fac din familia satului o realitate demna de interesul cercetatorilor. Formele sale traditionale si rosturile omenesti adanci pe care aceasta realitate le implineste pot fi prilej de studiu si meditatie in necontenita sfortare catre cunoasterea realitatilor romanesti si omenesti in genere.

• « Inapoi
• Inainte »