Despre supunere


Despre supunere

Am explicat in masura in care a fost posibil, cum se cuvine sa pazeasca unirea de nedezlegat cel care s-a unit o data cu modul de viata duhovnicesc. Acum vom vorbi din nou despre supunere; mai inainte am relatat lucrurile pe scurt, acum le vom exp une mai pe larg si vom arata cata supunere cere cuvantul Scripturii de la asceti fata de proiestos, si de insasi Sfanta Scriptura ma voi folosi ca sa lamuresc masura acestei (supuneri).

Apostolul Pavel, in Epistola catre Romani, porunceste sa se supuna tuturor inaltelor stapaniri, stapanirilor lumesti, nu celor duhovnicesti; si a lamurit aceasta cu cele pe care le-a adaugat, cand a vorbit despre dari (impozite) si despre stapaniri, si a explicat ca acela care se impotriveste, si in cel mai mic lucru, stapanirii, se impotriveste lui Dumnezeu. Asadar, daca legea dumnezeiasca a atribuit atat de mare supunere din partea celor credinciosi fata de dregatorii lumii acesteia, care au primit autoritate dupa lege omeneasca - cu toate ca atunci acestia traiau nepios -, cat de mare supunere trebuie sa arate ascetul fata de acela care a fost facut dregator de Dumnezeu si a primit autoritate de la legile Aceluia? Asadar, cum nu se va impotrivi poruncii lui Dumnezeu cel care se impotriveste superiorului (staretului)?

De altfel si Apostolul porunceste in mod categoric sa ne supunem superiorilor duhovnicesti intru toate, caci spune: "Ascultati pe conducatorii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avand sa dea de ele seama, ca sa faca aceasta cu bucurie si nu suspinand, lucru care n-ar fi spre folosul vostru". Asadar, daca lipsa supunerii fata de normele vietii ascetice este pagubitoare, trebuie sa urmarim ceea ce ne este mai folositor. Caci ceea ce este nefolositor pricinuieste - stim - mare paguba, (dar ) si energia pentru pocainta si indreptare.

Se cuvine, deci, sa ravnim indeosebi supunerea sfintilor, pe care au aratat-o ei fata de Dumnezeu, daca vrem cu adevarat sa aratam supunere dupa chipul cel drept, folosind ca indestulator acest exemplu pentru cazul nostru. Si sa nu socoteasca nimeni ca vrem sa intarim supunerea fata de egumeni, folosind exemple exagerate si ca indraznesc sa compar in chip nesocotit supunerea fata de oameni cu supunerea fata de Dumnezeu. Pentru ca n-am recurs sa fac o asemenea comparatie de la mine, ci fiind sprijinit de insesi Dumnezeiestile Scripturi. Caci ia aminte ce spune Domnul in Evanghelii, cand hotaraste supunere pentru ucenicii Lui: "Cine va primeste pe voi, pe Mine Ma primeste", si in alta parte: "Cel care va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta, si cel care se leapada de voi, se leapada de Mine". Iar ca ceea ce s-a spus pentru Apostoli, s-a legiferat pentru toti cei care vor conduce (Biserica), dupa acestia, este posibil sa se demonstreze cu multe marturii neindoielnice ale dumnezeiestii Scripturi si cu alte dovezi foarte clare. Asa incat si noi vom intocmi cuvintele noastre in conformitate cu legile dumnezeiesti, socotind ca trebuie sa avem supunerea sfintilor fata de Dumnezeu ca model al supunerii fata de proiestosi.

Asadar, cum au aratat Sfintii supunerea lor Stapanului? Sa amintesc pe Avraam care a primit porunca sa-si lase casa, averea, proprietatile, neamurile, prietenii si in plus sa doreasca cele opuse: infranarea, necunoscutul, ratacirea, saracia, temerile, primejdiile si cate greutati urmeaza pe cei instrainati, si ca, fara intarziere, el s-a supus si si-a parasit bunastarea si linistea preferand in locul lor oboseala si ratacirea.

Vezi, deci, pe cel mai desavarsit ascet, dispretuitor al oricarei fericiri lumesti pentru Dumnezeu? Dar, sa trecem la cele ce urmeaza: Intr-adevar, el ocupa Palestina, locul fagaduit de Dumnezeu spre sedere; dar, seceta cuprinzand tara, s-a refugiat in Egipt, unde si-a pierdut sotia; insa nu s-a descurajat, nici n-a cartit impotriva planurilor lui Dumnezeu, socotind acestea ca rasplatiri ale supunerii lui; ci a suportat cu rabdare, nu o singura data, chiar si pe aceasta ce i s-a intamplat din partea regelui gherarilor, (socotita) cea mai grava dintre toate nedreptatile. Caci a hotarat, fara ezitare, sa se supuna lui Dumnezeu; n-a cercetat ce planuieste Dumnezeu pentru el, ci cum sa dovedeasca o supunere cat mai desavarsita si fara  repros. Cu siguranta, pentru aceasta a si avut, in cele din urma, de la Dumnezeu pe Isaac, care a fost rasplatirea si darul rugaciunii si credintei; dar cand l-a vazut pe acesta ca a inaintat in vigoarea tineretii si ca ar procura parintilor lui bune sperante pentru succesiunea si inmultirea descendentilor lor, atunci, dupa atatea nadejdi, Avraam a primit porunca de la Dumnezeu sa urce pe un munte inalt si sa aduca jertfa lui Dumnezeu pe cel pe care i l-a dat. Atunci a primit acel glas ingrozitor si sarcina infricosatoare si porunca si zgomotul peste puterea firii, si a suportat-o linistit, fara sa-si piarda ratiunea si fara sa-si piarda curajul, ci ca si cum ar fi trebuit sa jertfeasca un oarecare miel, astfel cu mintea linistita si netulburata, a purtat jugul ascultarii si a mers cu copilul sa implineasca porunca, fara ca, - nici chiar in acest caz -, sa comenteze hotararea lui Dumnezeu sau sa-L critice; dimpotriva a fost atent numai la sine, cum sa implineasca, fara vreo lipsa, ascultarea. Astfel si-a atras si coroana stralucita si a stabilit si pentru toata lumea coloana de sprijin pentru credinta si supunere. Fara indoiala ar fi posibil sa ne referim si la ascultarea celorlalti straluciti sfinti ai Vechiului Testament, pentru ca ascetii sa invete supunerea fara contestare; totusi, ca sa nu lungim prea mult cuvantul, vom indruma pe fiecare, care doreste sa se invete, la studierea Sfintelor Scripturi si ne vom referi la ucenicii Mantuitorului, aratand cum s-au supus si cum au poruncit. Iisus le-a spus cand se gaseau inca la inceputul uceniciei si asteptau ca, in curand, Stapanul sa domneasca si socoteau ca si ei nu se vor mai osteni deloc, nici nu vor mai fi primejduiti, nici nu vor mai lucra, ci vor domni cu Hristos si vor participa impreuna cu El la marirea imparateasca si la supraveghere si la cinstire. Si aceasta o dovedeste Petru dojenind pe Iisus, cand le vorbea despre insasi patima Sa (ce urma sa I se intample).

Caci, spune Scriptura: "Si Petru, luandu-L la o parte, a inceput sa-L dojeneasca, zicandu-I: Milostiv fii Tie, Doamne! Sa nu-Ti fie Tie aceasta! "72, aratand prin aceasta ca nimeni nu ramanea in vreun fel in situatie rea; dar aceasta o dovedesc si fiii lui Zevedei, cand au trimis pe mama lor sa roage pe Domnul ca sa le faca favoarea de a sta la loc de cinste unul de-a dreapta si altul de-a stanga Lui. Caci daca n-ar fi crezut ca va domni indata, n-ar fi indraznit sa-I ceara aceasta, avand in minte scaunul Mantuitorului de-a dreapta Tatalui din ceruri.

Asadar ce a spus celor care asteptau si nadajduiau acestea? "Iata Eu va trimit pe voi ca pe niste oi in mijlocul lupilor". Si in timp ce au auzit un lucru atat de mult opus fata de nadejdea lor, ei n-au zis: cu alte nadejdi Te-am urmat, si ce lucruri opuse celor nadajduite ne poruncesti? Placere, (comoditate) asteptam si ne trimiti in primejdii? Cinstiti am nadajduit si la necinstiri ne impingi? Domnie asteptam, si ne poruncesti sa fim prigoniti si sa fim slujitori tuturor? Nimic din acestea n-au spus, cu toate ca au auzit mai multe si mai rele decat cele relatate, precum: "Atunci va vor da pe voi spre asuprire si va vor ucide si vei fi urati de toate neamurile, din pricina numelui Meu"; "Inca si la dregatori si la regi vei fi dusi pentru Mine".

Si in timp ce au auzit toate acestea impotriva a steptarii lor, au aplecat gatul cu intelegere, au primit jugul si au mers cu hotarare la primejdii, in adunari publice, la dispretuiri, la lapidari, la loviri cu bastonul, la necinstiri, la rastigniri, la morti diferite; si au indurat toate acestea cu atata bunavoie, incat se bucurau si sarbatoreau in mod fericit, atunci cand se invredniceau sa fie partasi la patimile lui Hristos; caci precum relateaza Scriptura: "se bucurau ca s-au invrednicit sa sufere ocara pentru numele Lui" . O asemenea supunere se cere sa arate si ascetul dupa Dumnezeu fata de egumen; caci asa cum s-a aratat mai inainte, Hristos a pregatit pe ucenici ca sa imprime oamenilor acest fel de viata. Pentru ca staretul (categumenul) nu este nimic altceva decat cel care tine locul Mantuitorului si mijloceste intre Dumnezeu si om si ofera lui Dumnezeu mantuirea celor care i s-au incredintat lui.

Si aceasta o invatam de la Insusi Hristos, cand a instituit pe Petru ca pastor, dupa El, al Bisericii Lui, cand i-a zis: "Petre, Ma iubesti tu mai mult decat acestia? Paste oile Mele", dar a impartasit putere egala tuturor pastorilor si dascalilor care vor urma dupa acestia. Si dovada acesteia (puterii egale) este ca toti leaga si dezleaga la fel ca si acela. Asadar, precum oile se supun pastorului, indreptandu-se in directia pe care le-o arata pastorul, la fel trebuie sa se supuna si ascetii, dupa Dumnezeu, staretilor (categumenilor), fara sa comenteze poruncile cand sunt curate de pacat, ci sa le implineasca cu toata bunavointa si ravna. Caci asa cum cel care creeaza sau cel care zideste foloseste fiecare instrument al artei lui, dupa voia lui, iar instrumentul nu poate sa spuna ca nu va indeplini lucrarea pentru care il manuieste artistul, ci se supune mainii care il conduce, la fel se cuvine ca si ascetul, ca instrument care contribuie prin artist la completarea zidirii duhovnicesti, trebuie sa se supuna in toate in care egumenul socoteste ca nu e bine sa conduca el, ca sa nu pagubeasca desavarsirea lucrarii duhovnicesti, neprocurandu-si propria-i trebuinta. Si asa cum instrumentul nu hotaraste el ce lucrare trebuie sa faca in arta, la fel si ascetul trebuie sa nu-si aleaga singur lucrarile, ci sa lase dorinta lui la intelepciunea si judecata artistului.

Pentru ca intelepciunea staretului (categumenului) stie sa cerceteze, cat mai exact posibil, caracterul si patimile si dorintele sufletesti si sa stabileasca in mod corespunzator ceea ce ii trebuie fiecaruia. Pentru aceasta se cuvine, intr-adevar, ca nimeni sa nu se impotriveasca dispozitiilor lui, ci sa fie incredintat ca cunoasterea si ingrijirea personala este mai grea decat toate, pentru ca din fire exista in oameni iubirea de sine si fiecare om este lipsit de judecata dreapta din cauza grijii deosebite fata de sine; in timp ce cunoasterea si ingrijirea din partea altei persoane este mai usoara, pentru ca patima iubirii de sine la cei care judeca pe altii nu constituie piedica pentru o dreapta cunoastere (un diagnostic bun). Caci, daca in sistemul ascetic se pune la temelie aceasta armonie, cu usurinta va domni pacea intre asceti si mantuirea va fi obtinuta prin dragostea si buna intelegere dintre toti.

Carti Ortodoxe

Cuprins