Se cuvine ca ascetul sa treaca la viata ascetica cu examinare hotarata


Se cuvine ca ascetul sa treaca la viata ascetica cu examinare hotarata, si despre supunere

Pentru cei care au minte patrunzatoare, prin expunerea caracteristicilor vietii ascetice, cuvantul a infrumusetat indrumarea (canonul) vietii. Dar fiindca se cuvine ca pentru fratii mai simpli sa fie expuse si mai clar regulile acestei vieti, cu referire la fiecare, catre aceasta ne vom si indrepta acum.

Asadar, cel care vine la o astfel de viata, inainte de toate, trebuie sa aiba o gandire ferma si neclintita si de nezdruncinat si o asemenea buna dispozitie incat duhurile rautatii sa n-o atace si sa n-o schimbe si sa arate perseverenta martirilor cu tarie de suflet pana la moarte; in plus, trebuie sa fie atasat poruncilor lui Dumnezeu si sa fie ascultator superiorilor  (staretilor); caci aceasta este sinteza vietii (ascetice). Adica, asa cum Dumnezeu, Care este si se socoteste demn sa fie numit Tatal tuturor, cere ascultare absoluta de la cei care-I slujesc, la fel si parintele duhovnicesc intre oameni, care adapteaza poruncile lui la legile lui Dumnezeu, pretinde ascultare indiscutabila.

Caci daca cel care se consacra unei lucrari mecanice, care ne este folositoare pentru viata prezenta, se supune intru totul tehnicianului si nu-l contrazice deloc in dispozitiile lui, nici chiar cand acesta ar lipsi putin din apropierea lui, ci tot timpul este cu ochii la maestru si primeste mancarea si bautura si felul de viata pe care acela i-l hotaraste, cu atat mai mult cei care vin sa invete pietatea si egalitatea, dupa ce se conving pe ei insisi ca vor putea sa dobandeasca de la superior (staret) aceasta cunoastere, vor oferi superiorilor disciplina deplina si ascultare absoluta in orice, si nu vor cere explicatii pentru porunci, ci vor indeplini lucrul care li s-a poruncit; dar daca n-ar sti ceva din cele care contribuie la mantuire, se va ingadui sa intrebe si sa invete in mod cuviincios si cu respectul cuvenit. Dar fiecare om trebuie sa se straduiasca, incat sa nu fie injosita maretia sufletului prin revolta placerilor. Caci, cum ar mai putea sufletul care a fost absorbit jos de placerea carnii, sa priveasca cu ochiul liber spre lumina cu care se inrudeste si se intelege usor?

Pentru aceasta trebuie inainte de toate sa exercite cumpatarea, care este paznicul sigur al intelepciunii si nu ingaduie gandirii stapane sa rataceasca ici si colo. Caci, precum apa tasneste drept spre suprafata prin canale sub presiune si nu poate sa se imprastie aiurea, la fel si cugetarea oamenilor; caci  cumpatarea, ca un canal impenetrabil, care este presat din toate partile, se va inalta in cele din urma, ca din frica de a se misca, spre dorinta celor mai inalte, fiindca nu are unde sa se imprastie. Caci nu este cu putinta vreodata ca sa stea fix cel care a primit de la creator firea de a se misca fara incetare; iar cand este impiedicat sa se miste catre cele desarte, este cu neputinta sa nu urmeze drumul drept al adevarului. Dar cumpatare socotim ca insemneaza nu numai abtinerea de la mancaruri (fiindca aceasta o realizeaza si multi dintre filosofii elini), ci inainte de toate nedistrarea ochilor. Caci ce folos este daca te abtii de la mancaruri, dar mananci cu ochii pofta adulterului, sau cu vointa ta asculti cu urechile strigate desarte si diavolesti? Nu foloseste la nimic sa te abtii de la mancaruri, dar sa nu te abtii de la aroganta mandriei si vanitatii si de la alte patimi. Intr-adevar, la ce foloseste sa fii cumpatat la mancaruri, dar sa nu te abtii de la ganduri rele si desarte?

Pentru aceasta si Apostolul a spus: "Ma tem cu nu cumva sa abata gandurile voastre". Asadar sa fim cumpatati, de la toate acestea, pentru ca sa nu ajunga si la noi acuzatia Domnului, ca strecuram tantarul si inghitim camila.

Carti Ortodoxe

Cuprins