Cunoasterea de sine

Cunoasterea de sine este indatorirea primordiala a ­­omului; el este dator, inainte de toate, sa se cunoasca pe sine. Lipsit de cunoasterea de sine, gandurile lui se afla in ­ra­ta­­cire, fiind prizonier al feluritelor patimi, stapanit de aprige pofte, preocupat de multe si zadarnice lucruri, cu o viata nelinistita, dezordonata si plina de griji, gresind in ­toate;

Recunoscand dificultatea acestei lucrari a cunoasterii de sine, dar intelegand necesitatea ei, am alcatuit aceste studii religioase, sub forma unor pilde si portrete morale, si am ­descris cat mai limpede, dupa puterea noastra, caracterul fieca­rei virtuti si al fiecarui viciu, studiind firea umana si cerce­tand puterile morale ale sufletului, cu nadejdea ca ­harul virtutilor va atrage inima cititorului spre ele, ca frumusetea lor nemu­ritoare va pune stapanire pe sufletul sau si ca inima lui va fi ranita de dragostea pentru ele, spre a se avanta sa le urmeze.”

"Cu ce cuvinte te voi putea lauda, Virtute, cu ce cuvinte iti voi canta frumusetea, cu ce flori iti voi impodobi harurile sau cu ce cununi iti voi putea incununa puterea, cu ce penita iti voi putea de­scrie chipul? Intru tine se afla splendoarea si fericirea sufletului. Intru tine se afla sanatatea trupului. Intru tine se afla curatia duhului. Intru tine se afla ceea ce este bun si desavarsit.”  (Sfantul Nectarie, Mitropolit de Pentapole)