Adevaratul crestin este un barbat duhovnicesc


Cuvantarea V

Adevaratul crestin este un barbat duhovnicesc

 

Necesitatea schimbarii radicale a vietii

 

Animalul randuit spre hrana oamenilor trebuie sa fie intai junghiat, apoi jupuit de pielea paroasa si dupa aceea, despicandu-i-se prima despartitura a stomacului se scoate hrana rumegata dintr-acesta, se curata cu apa aceasta cavitate, se spala de murdariile de acolo; mult mai delicat dar si mai greu este insa cand trebuie sa se umble la a doua cavitate a abdomenului care contine si ascunde indoiturile, intestinele spre a fi curatate si de abia dupa toate aceste lucrari carnea pusa la foc devine placuta la gust si serveste stapanului ca hrana si dupa plac.

 

Tot astfel si crestinul care se retrage din lume si devine ca mort fata de prima si reaua lui viata; se dezbraca de lumea cea cu par si cu sange. In acelasi timp insa, el are inauntru reziduurile rau mirositoare care sunt cele mai fine si mai alunecoase, si, de asemenea, mai greu de inabusit.

 

Trebuie asadar ca, omul care indrazneste sa fie un bun crestin, sa se poarte ca un mort fata de relele acestei lumi, spre a se ingriji mai devreme de vietuirea lui crestina, si dupa aceea sa se dezbrace pe dinafara de lumea aceasta ca de o piele paroasa, dovedind, prin retragere desavarsita, lepadarea totala; si, dupa aceea, odata cu deschiderea launtrica pentru a-l cerceta harul cel dumnezeiesc, el se curata pe dinauntru de reziduurile gandurilor rele, cuibarite in inima. Si aceasta (curatire) s-o aplice intr-amandoua directiile: asupra patimilor vazute si asupra celor subtile care aluneca (in toate parlile). Abia atunci, mistuit de cerescul foc al Sfantului Duh, el va lepada toata cruzimea vointei lui si va suferi intreaga si desavarsita transformare care-l va face placut si in stare sa se infatiseze la masa cereasca ca (astfel) sa fie pe placul Imparatului ceresc. Asa va deveni acesta mostenitor al Imparatiei cum s-a zis de Domnul in Evanghelie: "Mancarea Mea este sa fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine si sa implinesc lucrul Lui”.


Odinioara, in Legea veche se cerceta cu grija oaia. Si cand era gata junghierea si urma sa fie adusa jertfa, se ungea animalul cu grasimea lui topita la foc si astfel se aducea lui Dumnezeu ca o ardere de tot cu mireasma placuta. Acum, Hristos, mare Arhiereu ceresc, cerceteaza cu atentie sufletul care vrea sa se ofere pe sine insusi, impreuna cu trupul, ca o jertfa vie si sfanta placuta lui Dumnezeu; daca are grasimea Duhului Sfant, agonisita prin insusirea frumoaselor si bunelor legi ale invataturii harului si ale virtutilor; prin Hristos, adevaratul Arhiereu, trecand-o prin focul cel duhovnicesc, o infatiseaza realmente ca o ardere de tot si ca o jertfa vie, fiindca a socotit-o vrednica de a intra in stapanirea bunurilor vesnice.

 

Adevaratii indrumatori duhovnicesti

 

Trebuie, asadar, ca fiecare, in toata vremea si la tot lucrul, sa judece, si sa verifice daca acesta traieste dupa cuvantul adevarului si calca pe urmele Domnului sau mai bine-zis, daca accepta sa fie verificat de barbatii induhovniciti. Va trebui (candidatul) sa caute mereu pe acei (indrumatori) care propovaduiesc cuvantul adevarului si-l poseda, cum zice Apostolului si in adevar.

 

Caci dupa cum, dandu-li-se oamenilor sa bea din multe potire, acelea amestecate cu un vin placut se deosebesc de cele care contin numai apa - caci acele amestecuri de vin dau gust, putere si veselie celor care le beau -, tot asa si atunci cand multi se adapa cu graiuri si inteligente felurite, singuri acestia se bucura sufleteste cu bucurie cereasca si aceasta ii duce la o buna prefacere; indrumatorii adevarati sunt cei care graiesc in Duhul Sfant si sunt placuti cu harul, facand sa rasune glasul viu al inimii, iar pentru a adapa multimea ei nu se dedau cu buzele la flecareli si cuvantari desarte; numai unii ca acestia aduc in sufletele ascultatorilor puterea si bucuria cereasca, prefacandu-i astfel pe oameni si conducandu-i la o sfintenie asemanatoare (cu a lor), aceea care este reala rodire a harului.

 

De asemenea, trebuie sa se faca o cercetare temeinica, precum spuneam, ca (incepatorii) sa caute pe aceia care graiesc din Duhul Sfant si din adancul unei inimi care traieste (cele invatate). De acestia sa se alipeasca, caci de la ei pot primi folosul cel adevarat si dupa Dumnezeu. Acestia sunt adevaratii inteleplti, deoarece intelepciunea lor este in cele ale Domnului si nu in cele ale lumii. Despre acestia s-a zis: “Daca vezi un intelept, mergi in zori ca sa-l gasesti si sa tocesti pragul de la usa casei lui" caci cu timpul cei care li se supun pot sa li se asemene, daca staruiesc langa ei.

 

Bogatia aparenta si cea reala

 

Intr-aceasta lume sunt multi care detin o mare cantitate de aur, dar nu sunt vaditi tuturor, ci in ochii a cat mai multi cu putinta, ei duc o viata moderata, fara sa se trufeasca in vreun fel cu proprietatile lor, cu cladirile, cu mobilierul, cu casnicii-slujitori si cu cirezile de vite. In felul acesta ei pastreaza ascunsa comoara lor si in deplina siguranta. Dar exista multi, care n-au nici un fel de aur dar care, prin talentul lor de a descrie multe feluri de case si mobila din ele, lasa impresia ca au mult aur. In felul acesta zapacesc ascultatorii cu parutele lor bogatii considerandu-se ei insisi bogati, in timp ce ei sunt saraci si nevoiasi.

 

Tot asemenea stau lucrurile si printre crestini: unii au bogatia harurilor Duhului Sfant lucrator intru putere, dar nu arata la toti, ci se tainuiesc pe ei insisi, purtandu-se foarte modest in toate, ca si cand n-ar vrea sa se stie cine sunt.

 

Exista insa si altii care intr-adevar au virtuti (daruri de la Dumnezeu) precum, postirile, vegherile, retragerea in liniste, avand cuvantul intelept, manifestand inca si prin practici (crestine) si o conduita asemanatoare. Acestia vor sa fie perceputi ca duhovnicesti, dar le lipsete lucrarea in putere a Duhului Sfant.

 

Daca vreunul, care tine ascunsa averea s-apuca sa dea la iveala o mica parte din comoara lui si apoi cu aceasta ar incerca sa cumpere toata averea de la cel ce o face pe grozavul, consideradu-se bogat, dar, in fapt, neavand nimic, multi ar fi stupefiati si s-ar umple de gelozie contra lui; cum deodata, asa, brusc a adunat atata avere de vreme ce toti il socoteau saracl? De acum (legiuitorii) il pun la taxe pentru servicii publice si la numeroase poveri (fata de stat). Mai mult, hotii si banditii il vor pandi zi si noapte sa-l omoare si sa-si insuseasca ei bogatia. Astfel, vor aparea din toate partile primejdii, pagube si suparari neprevazute. Si toate acestea pentru ca el nu primise inca de la Imparatul, adica de la Sfantul Duh demnitatea si puterea.

 

De aceea, omul chibzuit, care ascunde o mare cantitate de aur, dar care n-a primit incredintarea oficiala, acesta isi tainuieste bogatia cu cea mai mare grija, de teama sa nu fie cunoscuta celor multi, sa starneasca gelozia si astfel sa fie atacat, pierzandu-si odata cu bogatia si propria viata. Daca insa el a primit din mana imparatului demnitatea stapanirii acesteia sau puterea (asupra acestei bogatii), un astfel de om nu mai are a se teme, chiar daca i s-ar da pe fata bogatia comorii sale. Mai mult, el s-ar slavi cu aceasta, agonisind terenuri intinse si ridicand cladiri impunatoare si elegante, dobandind inca, prin aceasta comoara, multime de slugi si mii de animale felurite. Nu mai are a se teme de  atacurile banditilor, deoarece a primit de la Imparalul puterea sabiei impotriva uneltitorilor si raufacatorilor; astfel, datorita demnitatii sale, el aduna si mai multa bogatie peste bogatie, iar datorita tuturor acestor bunuri el aseaza aur peste aur pana devine un foarte mare bogat, putand ajunge la un belsug nemaiauzit.

  

Prin tainuirea darurilor, se poate ajunge la dragostea desavarsita

 

Asa-i si cu crestinul care a descoperit in sine un dar duhovnicesc si se bucura launtric de mangaierea pe care i-o aduce acest dar. Acest crestin sa ascunda cu grija in sine mangaierea Duhului Sfant sau cunoasterea tainelor ceresti. Caci daca se va fali sau o va face pe grozavul fata de apropiatii lui, acesta se va expune invidiei din partea rautatii, iar talharii nevazuti il vor jefui pe ascuns (nu intereseaza din ce cauza) pentru ca nu a chivernisit cum se cuvine darul primit si timp de luni de zile nu va mai fi randuit sa i se incredinteze chivernisirea de la imparatul ceresc a unei demnitati duhovnicesti. Caci, chivernisitorii tainelor lui Dumnezeu care pot cu adevarat sa ajute sufletele si au fost insarcinati de Duhul Sfant (in acest scop), aceia cu toate ca sunt in posesia bogatiei ceresti si propovaduiesc cu autoritate, fac acest lucru fara laudarosenie si fara slava desarta. "De aceea noi vorbim, spune Apostolul Pavel, nu asa ca sa placem oamenilor, ci lui Dumnezeu Care incearca inimile noastre"; si mai zice (inca): "Noi vorbim inaintea lui Dumnezeu, intru Hristos”.

 

Deci, cu o astfel de mare smerenie trebuie sa se grabeasca crestinii spre cele mai bune si mai mari daruri ale Duhului Sfant, aflandu-se plini de o pofta nesatula pentru bogatia cereasca, caci numai asa vor fi infometati si insetati de dreptatea, care este insasi desavarsita si neschimbatoarea dragoste. Fericitul Pavel indeamna si incurajeaza pe cei care au mari daruri sa nu se opreasca la acele daruri pe care le-a dobandit de la Duhul Sfant, ci sa se trudeasca spre a dobandi acel mare dar, chezas, impotriva oricarei caderi, care este dragostea desavarsita si nepieritoare a Duhului Sfant. Caci, intr-adevar acest (dar) cuprinde in sine toate darurile, iar Apostolul a descoperit ucenicilor sai ca dragostea este totodata calea cea intru_ totul superioara.

 

Caci, pentru cei care-au ajuns la acest stadiu, patimile rautatii sunt desfiintate; (cum adevereste Apostolul: ca "dragostea nu pizmuieste, nu se trufeste, nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu gandeste raul...". Dintr-acestia tasneste fara intrerupere si fara oprire izvorul cel viu al Duhului Sfant care vine din adancurile Dumnezeirii, dupa cum zice: "Cel care va bea din apa pe care i-o voi da, se va preface-n el intr-un izvor de apa, tasnind spre viata vesnica", care va duce continuu mintea (sufletul) spre negraitele taine ceresti si-1 va inalta din slava in slava, din lumina in lumina, din taine in taine, din puteri in puteri, din odihna in odihna de negrait, din virtuti in virtuti, din lumini supralumesti in lumini supraceresti.

 

Nu te saturi niciodata de adevarata dragoste pentru Dumnezeu

 

Ocupata intru totul cu cele dumnezeiesti si sublime, gandirea (discursiva) a unui astfel de suflet se gaseste mereu arzand de o dragoste duhovniceasca si de o dorinta sublima pentru inaltele frumuseti ale slavei si ale luminii Duhului Sfant; aceasta gandire este ranita de o dragoste care nu se sfarseste fata de Mirele ceresc si - ca sa zic asa - o dragoste nepasatoare fata de realitatile inferioare, caci ea de-acum inainte pastreaza dorinta stabila catre realitatile superioare si dumnezeiesti pe care cuvantul (omenesc) nu le poate spune si care nu poate fi lamurita prin gandire.

Si este asemeni unui fiu de imparat sau unei fiice crescuta in rasfatare si care arunca obiectele pretioase de la parinti si incepe a cauta ceea ce este de si mai mare valoare. De exemplu, in loc de-o farfurie de argint vrea una de aur; in loc de-o haina stralucitoare si de o roba pretioasa de matase se ingrijeste acum de vesminte impodobite cu pietre pretioase si brodate cu aur; in loc de un vin vechi si foarte bun pofteste unul si mai vechi si mai de pret. In dorinta ei de ceea ce-i mai bun, ea dispretuieste si ceea ce-i de mare pret, gasindu-l pe acel lucru dinainte ca pe unul obisnuit si cerand parintilor sa-i dea ceea ce-i de si mai mare valoare.

 

Tot asa sufletele intr-adevar imparatesti, cand s-au invrednicit sa dobandeasca Duhul imparatesc si maret au primit in ele puterea neschimbatoare si vesnica a dragostei. Fiind ranite de o desavarsita dragoste, pentru Mirele ceresc si nu le mai intereseaza patimile rautatii, deoarece prin multa osteneala si tarie cu lungi amanari si dupa o lupta dusa cu credinta pana la sfarsit au fost eliberate de patimi de Insusi Duhul Sfant si se gasesc neincetat miscate spre tainele ceresti ale aceluiasi Duh. Aceste sufletele sunt atrase intru totul de diversitatea frumusetii dumnezeiesti cautand cu toata dorinta ceea ce este si mai bun si mai inalt. Aceasta pentru ca Dumnezeirea Duhului Sfant are frumuseti diferite si infinit nuantate, de negrait si de necugetat, pe care le destainuie sufletelor vrednice ca sa le incante si sa le daruiasca bucurie, viata si odihna. Aceste (frumuseti) intorc de la pamant sufletele sfinte, hranite de iubire indreptandu-le totdeauna mai intens si mai aprinse catre Mirele ceresc, ele daruindu-se cu totul dragostei pentru El.

 

Sufletul crestin, devenind partas la har, nu trebuie deci, sa se opreasca si sa se declare pe deplin multumit, ca si cum ar fi dobandit ceva, ci sa-si atinteasca privirile la scopul de care vorbeste Apostolul si la care am facut referire. Acest suflet trebuie sa se straduiasca constant printr-o mare lupta si grea truda dusa cu credinta, spre a dobandi dragostea desavarsita care ne este fagaduita si care "inlatura frica" cum a spus-o Ioan. Acest suflet trebuie sa fie totdeauna "flamand si insetai de dreptate" si sa considere in toata vremea ca abia a pus inceputul. Aceasta din pricina necuprinsei bogatii a Duhului Sfant fagaduit credinciosilor. Si atunci, sufletul evlavios are o asa de mare dorinta de bunatatile superioare, ca nu va pierde ceea ce a dobandit, ci va primi pe cele ce nu le are inca. Crestinul nu trebuie (sa fie) ca un mercenar sau sclav, pandind ocazii de a fugi de munca, ci sa se poarte ca fiu si mostenitor, slujind Tatalui cu tot devotamentul si cu toata ardoarea lui pana la sfarsit. Numai astfel va dobandi bunatatile parintesti.

 

Crestinismul superficial si adorarea in duh si adevar

 

Caci toate in veacul acesta par sa se bucure de viata de la imparat pana la cersetor si fiecare este convins ca vietuieste. De compari insa trairea in desfatare a bogatilor cu cea a saracilor, ai sa gasesti o mare diferenta, in raport cu placerea si scumpetea feluritelor mancaruri, a vinurilor, a celor de imbracat, a aurului si a argintului si a tuturor celorlalte bunuri (in care vietuieste bogatul) vei constata ca saracul ti-apare ca un mort. Si aceasta pentru ca bogatul nu pipaie cu mainile decat aurul, face socoteala banilor de aur, pe cand saracul, daca scormonind intr-un morman de gunoi, n-ar gasi decat un banut de arama, nu se rusineaza sa-l sarute si sa-1 adune, deoarece este in mare mizerie. Daca pui alaturi viata saracului cu cea a bogatului, vei gasi ca (parca) nici nu exista in raport cu cel din urma.

 

Tot asa se-ntampla si pe plan spiritual. Toti isi inchipuie ca sunt crestini daca au marturisit credinta in Hristos si au cateva virtuti marunte; putini sunt insa adevaratii crestini, si anume aceia care sunt bogati in Duhul (Sfant), aceia care se bucura de cereasca pofta a Duhului Sfant si ale caror suflete sunt impodobite cu odajdiile harismelor ceresti, aceia pentru care crestinismul nu-i doar marturie in cuvinte si o simpla credinta (doar de fatada), ci crestinism inseamna puterea si lucrarea Duhului Sfant; sunt aceia care, fara incetare pipaie cu mainile sufletului aurul ceresc (adica acea cunoastere a tainelor Duhului Sfant); acestia sunt adevaratii crestini.

 

Caci, comparand stadiul ratiunii lor si viata sufletului lor cu cea a altora, vei gasi multa deosebire, ca intre cei vii si cei morti. Asa-zisii "morti" se gasesc intr-o teribila saracie specifica duhului lumesc, lipsiti de bogatia cereasca, intr-o deplina invalmaseala mintala din cauza patimilor, abia putand sa-si mai gaseasca in ei niste cugete bune printre multimea celor rele. Acestia lancezesc atunci cand sunt stapaniti de aceasta saracie (a celor bune) si se multumesc cu haina saracacioasa a catorva maruntele virtuti, fara sa aiba in stapanire feluritele lucrari ale Duhului Sfant, care sunt dumnezeiestile virtuti. Astfel Domnul va arata cat este de mare deosebirea intre adevaratii inchinatori si multimea care pare ca adora pe Dumnezeu, inchinandu-se Lui doar superficial si cu totul la aratare, fara, sa i se-nchine in duh si Adevar, insusi Domnul zice: "Intr-adevar; vine ceasul si acum este, cand adevaratilor inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si adevar; caci astfel de inchinatori cauta Parintele (ceresc). Duh este Dumnezeu si acei care I se inchina trebuie sa i se inchine in duh si adevar.”

El (Hristos) face, astfel, deosebire intre (membrii) curatiei ceresti, asadar cei care sunt bogati in Duhul Sfant si cei care trandavesc in groaznica nenorocire a pacatului, dar care cugeta ca sunt in viata (cea crestina) datorita marturisirii de credinta in Hristos, cu toate ca nu poseda bogatia sigura a vietii si nici puterea lucrarii Duhului Sfant.

 

Boala vazuta si profunzimea raului

 

In ceea ce priveste functionarea vazuta a trupului toti o vad la fel, dar, la unii acesta este sanatos si fara vreun cusur, iar la altii este suferind si cu rani. Ba mai mult, chiar intre cei bolnavi trupeste se constata o mare diferenta: unii sufera de vatamari la vedere, pe cand altii, fara vatamari vizibile, au in organismul lor tremuraturi inspaimantatoare, care nu le ingaduie sa se miste. La prima vedere organismul pare sanatos, dar suferintele si tulburarile de functionare arata ca raul (boala) este mult mai periculos si mai anevoie de vindecat decat al bolnavului cu rani vazute. Cel cu rani vazute, daca merge la medic are o grabnica vindecare, pe cand afectiunile ascunse ale trupului, toate, sunt mult mai periculoase si mai greu de vindecat decat vatamarile vazute.

 

Tot asa se intampla si cu crestinii. Toti cred ca sunt sanatosi (duhovniceste) datorita catorva virtuti, in timp ce launtric sunt prada unor groaznice patimi ascunse; altii, sclavi ai unor pacate vazute sunt osanditi si dispretuiti de un mare numar de insi cum era vamesul dispretuit de fariseu. Dar daca cei (de felul vamesului) se indreapta spre adevaratul medic, adica la Hristos, apropiindu-se de El, acestia primesc indata ca si primul (vamesul), asa, cum zice Domnul ca vamesul s-a intors indreptat, iar nu fariseul.

 

Intr-adevar, cei (asemanatori vamesului) nu sunt in omul dinlauntru ca cei bantuiti de patimi ascunse, precum semetia, ingamfarea, infidelitatea, orgoliul, laudarosenia, ipocrizia, slava desarta, lasitatea, ganduri rusinoase si tot ce se aseamana cu aceste (patimi). De altfel si sta scris: "Omut se uita la fata. Dumnezeu priveste inima”.

Rezumand, voi spune ca se asteapta de la noi ca omul asa sa fie pe dinlauntru dupa cum este pe dinafara, cu ajutorul dumnezeiescului har si cu lupta sustinuta de insusi liberul sau arbitru. Atunci este vrednic sa devina mostenitorul imparatiei intru Hristos Caruia ii este slava si puterea in vecii vecilor. Amin.