Crestinii sunt straini de lume


Cuvantarea III

Crestinii sunt straini de lume

Diferite categorii de crestini

Exista o lume nedesavarsita si alta desavarsita. Multe insusiri are lumea cea nedesavarsita, iar unele se aseamana cu cele ale lumii desavarsite si vesnice. Exista in cea de aici un palat si un imparat imbracat in porfira si incununat cu o coroana din pietre pretioase, apoi slujitorii lui din care unii pazesc palatul, altii sunt nalti functionari imperiali sau titulari ai feluritelor functii publice si altii in alte demnitati, invesmantati insa si acestia in haine stralucitoare si de pret. Si in cer exista un palat imparatesc in care Imparatul Hristos este invesmantat in porfira imparateasca. Acolo Ii slujesc curteni ai palatului, comiti si demnitari, imbracati si ei intr-o slava asemanatoare si purtand coroane de pietre scumpe, precum zice: "Pus-ai pe capul sau cununa de pietre scumpe''.

Exista pe pamant razboinici si strategi (comandanti), care s-au comportat bine pe tot parcursul luptelor biruind in multe razboaie, iar dupa terminarea razboaielor au ridicat mii de trofee; si tot aici, jos, se gasesc multi barbati si razboinici care au biruit pe diavolul si ingerii lui si au fost avansati in rang.

Sunt in palatul vazut al Romanilor oameni de inalta cinste care s-au sustras de la orice fel de tulburare si de lupta, care n-au fost siliti de nimeni sa poarte arme ori sa participe la lupte. Acestia sunt cei care se numesc eunuci imparatesti, fiind onorati de orice om si iubiti de acel imparat. Unii poarta porfira si au ca sarcina sa-l investmanteze pe imparat; altii ii duc diadema sau alta insigna imparateasca.

Tot asemenea si in ceruri sunt barbati, care au fost onorati de catre imparatul ceresc; acestia-s adevarati eunuci, care au iesit fameni si curatiti din razboiul pacatului. Acestora le-au fost incredintate cetatile binecuvantate care au in stapanire pacea si odihna (linistea) avand in mana lor purpura imperiala si comorile ceresti. Acestia sunt intru totul scutiti de razboi, traind de-acum inainte fara griji.

Exista aici in exemplul nostru unii iscusiti in arte si intelepti. Sunt, de asemenea si intelepti, care s-au format in intelepciunea duhovniceasca de catre Atotinteleptul Hristos. Acestia au imbracamintea luminoasa si o bogatie duhovniceasca ce nu va trece niciodata. De aceea lucrarea (opera) crestinilor este mai valoroasa decat orice descoperire. Caci ei (crestinii) lucreaza o opera dumnezeiasca pe care lumea n-o cunoaste.

Ratiunea curatita (de pacat) si ratiunea robita de trup

O ratiune se deosebeste de alta ratiune iar un om e mai de cinste decat altul. Si mi se pare ca toate realitatile vazute sunt opuse si straine fata de cele rationale. Si intr-adevar exista o minte care calatoreste si alearga pana la cer inaintand pe calea gandurilor curate si prin acestea atinge cararile si drumurile pregatite sfintilor in ceruri. Si exista o alta minte care inainteaza tarandu-se pe pamant si tavalindu-se pe caile mlastinoase ale poftelor trupesti. Exista o minte trupeasca, dar si-o minte duhovniceasca. Difera insa mult ratiunea duhovniceasca de aceea trupeasca.

Tot asa-i si intre vietuitoare. Cele inaripate zboara usor atingand vazduhul si despicandu-l printr-un zbor usor, aerul insusi usurandu-le, caci atunci, cand bat din aripi, ele atrag la sine un curent de aer care le sustine si le insoteste zborul. Dar aceste zburatoare, daca ar fi lipsite de aripi si tinute la pamant, chiar daca ar dori sa se-nalte in vazduh, n-ar reusi. Tot asa stau lucrurile si cu mintea care s-a curatit (de patimi) si-a primit aripi duhovnicesti; ea se ridica la cer cu tot elanul, fiind atrasa de aerul dumnezeiesc, pe cand mintea animala, salbatica si materiala nu poate sa sesizeze o ratiune mai inalta si ordonata mai dinainte.

Puterea de a indura a adevaratilor crestini

Sunt soiuri de pomi care nu leapada frunzele nici vara, nici iarna, ci in orice anotimp sunt investmantate si impodobite cu frunzele lor. Asa sunt, de pilda, maslinul, chiparosul si alti pomi asemenea acestora. Si, de asemenea, exista alti pomi care se dezgolesc, desfrunzindu-se iarna. Aceste exemple se potrivesc si crestinilor, caci astfel de pomi au fost mentionati si de Scriptura si acesti pomi nu-si pierd niciodata podoaba si maretia frunzelor, nici cand sunt clatinate de vanturi violente, nici cand sunt bantuite de seceta, ci totdeauna sunt investmantate in slava Duhului. Aceasta inseamna ce zice (psalmistul): "... care rodul isi va da la vreme si frunzisul lui nu va cadea". Sunt insa aliti cu mintea mai usuratica si care, cand se ivesc ispitele cu iernile si furtunile lor, se slabesc atat de mult, ca nu mai pot tine piept, nici sa mai stea neclintiti.

Necesitatea unei optiuni categorice

Asadar, cei induhovniciti la minte sunt dusmani ai problemelor materiale (lumesti). Sa observam ca vietuitoarele care traiesc si cresc in apa, nu-si pot duce traiul pe uscat, caci, de indata ce-au fost scoase din apa, mor, in vreme ce vietatile randuite (sa traiasca) pe uscat, acestea se feresc de mediul acvatic, caci ele detesta adancimea (apelor). Tot la fel si crestinii, cand sunt afectati si atrasi in treburile acestui veac, atunci ei sunt lipiti de ele si par ca unii ce se ineaca. Acesti oameni trupesti, cand parasesc cele materiale si vremelnice, indreptandu-se spre cele duhovnicesti, daca mai sunt inca prinsi de situatii (materiale) care ii tulbura, atunci sunt stramtorati si sufocati (de ele). De aceea sunt foarte rari acei barbati (viteji), care, cu rabdare, sa duca lucrarea pana la sfarsit. Acestora insa le trebuie multa indrazneala si putere de patrundere, mai ales in vremea de acum, ca sa-L roage pe Dumnezeu (spre a-i ajuta).

Dupa cum cele mai iuti dintre pasari, datorita zborului lor usor, se inalta mai presus de cursele (ce li se-ntind) si-si bat joc de initiativa vanatorilor, tot asa si acel (crestin) cu mintea vioaie si cu o rapida putere de patrundere a gandurilor, scapa de atacurile curselor intinse de diavoli. Intr-adevar multe duhuri (rele) napadesc asupra sufletului si atrag spre ele tot ce se misca pe pamant, apoi vatama mintea, o ocupa si-o tulbura. De aceea crestinul trebuie sa fie ca un atlet si ca un luptator.

Ia sa luam seama la un strain care nu cunoaste rostul cetatii si care a pribegit intr-o cetate mult framantata si foarte populata. Acesta, daca isi da seama de lipsa lui de experienta si de slabiciunea sa, bate drumurile sa caute un stapan experimentat, care sa fie in stare a indeparta aceasta violenta a gloatelor. Atata vreme cat el urmareste in drumul sau sa se arunce la picioarele unui protector isi tine drumul drept. Daca insa este atras de altceva, din pricina nepasarii lui, atunci se lasa tarat de multimea acelei cetati. Si astfel, departandu-se de scopul sau, se rataceste si se lipseste de insasi siguranta lui. Dar daca dimpotriva, se straduieste, dispretuieste greutatile, si-si incinge mijlocul cu putere, el rupe incercuirea infiptuita de multime si se ataseaza de protectorul sau, beneficiind de siguranta lui.

La fel se-ntampla si cu sufletele oamenilor: ele au fost denumite cu termenul generic de cetati ale lui Dumnezeu. In cuprinsul acestora forfotesc mari aglomeratii de duhuri, in pietele mintii si ale inimii sunt numerosi cugetatori, discutand intre ei. Acestia insa au in fata lor ca stapan si aparator pe Insusi Hristos, a Carui menire este de a imparti mari vrednicii. De aceea sufletele acestea cugetatoare trebuie sa aiba multa indrazneala si un curaj de lupta ca al celui aflat in disperare, numai asa vor reusi sa imprastie si sa departeze zarva multimii care se imbulzeste asupra lor ca astfel sa le biruiasca, el revenind in sanul binecuvantat al lui Hristos, a Caruia este slava in vecii vecilor. Amin.