Puterea Duhului Sfant si noua creare


Cuvantarea XIV

Puterea Duhului (Sfant) si noua creare

Puterea Duhului si noua creare

Asa cum Tatal iubeste pe Fiul, si Insusi acest Tata il invata toate, tot la fel, pe crestinii care iubesc pe Domnul, timpul, lucrarea si Domnul ii invata cereasca invatatura si stiinta.

Dupa cum in viata, cel ce are aur, argint, averi si multe bogatii, vrea sa nasca din insasi firea lui copiii ca sa mosteneasca bunurile parintesti, iar, daca nu are mostenitori, se intristeaza si se necajeste; tot asa si Domnul (Dumnezeu), creandu-l pe Adam, i-a construit ca locuinta acest pamant si cerul si l-a asezat imparat al tuturor creaturilor, i-a pregatit si mostenirea ca sa devina prieten si frate al lui Hristos (Adam cel ceresc), mire si partas al Sfantului Duh.Tot asijderea si voi sa iubiti peDomnul din toata inima voastra, ca astfel sa fiti ca niste straini (fata greutatile vietii) si sa duceti (suportati) necazurile asa cum si Domnul (Iisus) ne-a iubit din toata inima si a suferit si a fost pironit pe cruce ca sa-i introduca pe oameni in insasi mostenirea Sa si in (propria-I) viata, caci pentru pacatosi a coborat (la noi). Iar Domnul (Hristos), Tatal cel ceresc Se intristeaza daca nu naste copiii din insasi Firea Lui si daca nu le da mostenire, adica imparatia cerurilor pe care le-a pregatit-o.

(nota: Creat de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa (Fac, l, 27) si plasmuit din pamant omul devine fiinta vie prin suflarea de viata a Domnului Dumnezeu (Fac. 2, 7) adica sufletul ii devine nemuritor si locas al chipului lui Dumnezeu. In acelasi timp insa, acest suflet devine "mireasa a Sfantului Duh", iar dupa traditia ortodoxa "Hristos este Mirele sufletului". De aceea, unirea (sufletului) cu Hristos este "impartasirea (comuniunea) Sfantului Duh")

Intr-adevar, toti cei "drepti" care au existat, erau oameni ca si ceilalti, imbracati cu trup, dar ei indeplineau pe pamant o lucrare superioara fata de aceea a altor oameni; ei imparateau peste creatie si peste moarte.

Moise se adreseaza apei si aceasta se preface in sange, vorbeste pamantului, iar acesta da din sine broaste, spune mortii: sa nu intri pe usi si moartea i se supune si face voia lui Moise, caci moartea cunostea viitorul, anume ca de acum inainte nu va mai imparati, din care pricina s-a spaimantat de porunca lui Moise si i s-a supus. (Acestea s-au petrecut asa) fiindca pe fata lui Moise era pecetea slavei luminii celei dumnezeiesti, pecetea cu care Adam, inainte de calcarea (poruncii), era imbracat. Intradevar, Adam insusi era imbracat cu slava lui Dumnezeu si cu un vesmant dumnezeiesc. Asadar, pana la Moise nimeni n-a mai avut acest semn pe fata decat singur Moise. Si ca urmare (moartea) a fost lovita de groaza vazand acest semn, intrucat de la Adam pana atunci nimeni n-a mai avut semnul acesta. Despre insusi acesta s-a profetit ca va imparati si va stapani peste neamuri. Si, intr-adevar, Adam cel ceresc S-a vadit tot la fel, caci prin cruce a condamnat moartea, S-a coborat in morminte si S-a aratat profetilor si dreptilor care murisera mai inainte. Cum erau ei intristati, gandind ca n-au dobandit plinirea fagaduintelor. Domnul i-a ridicat din morminte si i-a imbracat in slava dumnezeiasca. Iar aceia s-au aratat in cetatea Ierusalimului si au vazut pe prieteni si parintii lor, apoi, iarasi au adormit (somnul cel de veci). Atunci Domnul a sfaramat legaturile si lanturile celui rau si l-a omorat pe diavolul.

Puterea lui Ilie

Ilie, cu puterea cea data lui, a legat camarile cerurilor si n-a plouat. Cum a putut el s-o faca? S-a apropiat de Dumnezeu, a crezut in El si L-a iubit. Nu-ti mai spun ca a ridicat mainile spre cer, nici ca el, prin propria putere, a facut sa cada foc din cer si sa arda jertfelnicul si pe falsii profeti, iti spun doar ca prin dragostea si credinta lui, conlucra cu dumnezeiasca putere la tot ce savarsea (desigur) prin aceea. Un alt drept zice doar un cuvant si soarele se opreste. Altul inchide gura leilor.

Minunile lui Hristos

Vezi cum dreptii sunt imparatii celor create iar toate cele create alearga intru intampinarea lor. (Femeii) careia ii curgea sange si care nu putuse fi vindecata, nu cumva Domnul (Hristos) Se-ndreapta spre ea? Oare nu este ea cea care "s-a atins de poala hainei Lui"? Dar orbul din nastere n-a strigat mai intai el? Zaheu, nu acesta este care s-a suit mai intai in pom? Iar acum oamenii viind, sunt (totusi) morti si Domnul vine in cei ce cred si se salasluieste in sufletele lor si le-ajuta inimile sa se desprinda de pietrele si de mormintele duhurilor necurate, indumnezeind sufletele lor inviindu-le din starea de moarte spirituala. Precum cei dintai drepti au crezut in Domnul si au alergat la El, deci, si noi, de asemenea, trebuie sa-L iubim pe Dumnezeu din toata inima, sa credem si sa I ne supunem, ca in felul acesta El sa vina in gandurile noastre si in radacinile cugetarii. De aici (din camara sufletului) El sa sfarame toate planurile lui Satan, cu legaturile si intrigile lui, sa ne curateasca de lepra pacatelor, sa ne invieze din moartea (spirituala) si sa ne lumineze mintea de orbire.

Noua creatie

Toate creaturile pe care Dumnezeu le-a facut existau de cand au fost facute: fluviile, muntii si colinele, animalele si izvoarele. Ce mai era (de ispravit) acum de a trebuit sa vina Domnul (Iisus), sa Se-mbrace in trup si sa savarseasca o lucrare si mai mare?. Celor existente nu le lipsea nimic atunci cand le-a creat. Ce talc au cuvintele: "Tatal Meu pana acum lucreaza si Eu lucrez", si iarasi: "Eu savarsesc lucrari mai mari decat acelea de atunci", (de ce le mai spune acum, de vreme ce exista pamantul insamantat, plantele, cerurile, luna si soarele?). Dar este limpede ca El vine sa savarseasca o opera mai mare decat cele vizibile, care nu este vazuta de ochii trupesii. El vine sa refaca (in forma initiala) inteligentele tainuit stricate de Satan si sa semene in pamantul sufletului samanta cereasca, precum si in lumea aceasta vazuta agricultorul insamanteaza pamantul.

Oare Domnul (Iisus) a injugat boii? N-a facut asa ceva. A sadit El o plantatie vazuta? Nicidecum. Caci sufletul este vie pentru Dumnezeu (si Dumnezeu pentru suflet). El sadeste (in acest suflet) radacinile dragostei si dulcile bucurii, dar face si izvoare care curg in inima, inca si ceruri noi si un pamant nou, ba si luminatori noi. Caci, daca El imbraca cu asa slava florile de pe pamant si cu purpura acopera violetele, cu atat mai mult va slavi sufletul inzestrat cu ratiune, va infrumuseta cu podoaba duhovniceasca si-l va invesmanta cu hlamida Duhului (Sfant). Caci asa a hotarat El, aceasta-i lucrarea savarsita de El in suflete pentru ca sufletul sa fie alipit Duhului ceresc si sa aiba loc amestecul si comuniunea celor pamantesti cu cele ceresti.

Toata aceasta (lucrare) insa cu o singura conditie, ca ne iubim unii pe altii si sa credem in Dumnezeu, iar daruindu-ne din partea Lui, mostenirea. Caci El insusi va stinge focul (cel dogorator) din noi, noi fiind de-ajuns sa-L iubim. Si aceea ce nu putem sa facem, vine El insusi si nimiceste moartea din noi. Nici zidurile lerihonului n-au putut fi daramate de oameni, ci ele au cazut prin puterea dumnezeiasca.

Daca un magistrat are cu el sigiliul si pecetea, datorita acestui sigiliu pe care-l poarta inaintea sa, poate avea dreptul deplin sa condamne la moarte talharii si nesupusii. Deci daca efigia, asa neinsufletita cum este, insufla o asa teama, cu atat mai mult chipul cel ceresc si puterea cea vie a lui Dumnezeu, cu atat mai mult pecetea cereasca, daca acestea sunt inscrise in inimi, vor distruge si vor ucide puterea intunericului, tainuit amestecate cu inima. Aceste (puteri dumnezeiesti din inima) vor nimici puterea vrajmasului. Slava maretiei si nesfarsitei Sale milostiviri pentru veacurile veacurilor fara de sfarsit. Amin.