Saracia este adevarata intelepciune si traire in Hristos

 

Cuvantarea IV


Saracia este adevarata intelepciune si traire in Hristos


Statornica salasluire in cetatea care dureaza vesnic

 

Toti cei care au iesit din lume, care iubesc saracia si sunt straini de unirea trupeasca si de toate rautatile ce se vad in lume, cei care dispretuiesc slava si ceea ce pare a fi mare in aceasta viata, ramanand insa neclintiti in saracie si rugandu-se Domnului, toti acestia au prezenta in fata o buna viziune a lucrurilor, propunandu-si un scop foarte bun si prielnic virtutii. Acestia se sarguiesc deci sa intre in cetatea cea slavita a sfintilor, in cladirile si casele nefacute de omenesti maini. Si fiindca mintea acestora este indreptata spre realitatile din acele salase ceresti, ca si cum ar fi intrat de pe acum in ele si ar fi fost slaviti si facuti mostenitori ai acelora, asa sunt prezente in ei aceste realitati duhovnicesti, datorita planurilor lor frumoase si scopului urmarit, desi sunt inca in trup. Si aceasta pentru ca atata vreme cat petrec in veacul acesta, ei sunt insufletiti de avanturile ca de-acum au intrat in cetatea, "al carui arhitect si ziditor este Dumnezeu”.

 

Intr-adevar casele construite de oamenii acestui veac se-nvechesc si se ruineaza cu timpul, fiindca n-au o temelie solida si neclintita. Si aceasta intrucat la sfarsitul acestei lumi  toate lucrurile si zidirile din lumea aceasta vor fi distruse dupa cum s-a scris: "Cerul se va infasura ca o carte (de pergament) si pamantul va trece”. Asadar, unde va fi slava si unde maririle acestei vieti, atunci cand intr-o clipa toate se vor distruge? Strange-mi bogatia, aurul, argintul, bunurile, toate podoabele si statornicia care da bogatie si apuca-te sa zidesti un oras cu toate cele de trebuinta: intelepciune, slava, vrednicie, putere si toata fala lumii de aici, fa un fel de zid al cetatii. Cand vei termina toata cetatea, ai sa constati ca cetatea nu are nici o durata, nici nu-i trainica. Iata si temeliile si zidurile sunt surpate si se darama, si tot ce-i in cetate se descompune si dispare. Asa ca toata felurita stralucire a acestui veac este intr-un continuu proces de scurgere si disparitie.

 

Zidirea sa fie pe stanca, nu pe nisip

 

Dar voi faceti cum e bine, zidind constructii durabile care nu pot sa se prabuseasca, caci ati avut grija sa-i puneti temelia pe piatra, iar temelia cladirii asezata pe piatra nu cade niciodata. De aceea zice Scriptura: "Imparatia cerurilor este ca un om intelept, care a sapat, a facur santuri adanci si a pus temelia pe piatra, iar cand suvoaiele s-au abatut peste ea, cand furtunile au lovit-o, ea n-a cazut, fiindca avea temelia pe stanca”.

 

Dar cum sunt aceste constructii nefacute de mana omeneasca? Acestea dainuiesc in sufletele credincioase, care iubesc pe Domnul, caci sunt zidite de iscusitul Arhitect, de Iisus Hristos pe piatra care este Insusi Domnul, pe cuvantul Lui cel ziditor, pe dumnezeiasca Lui putere, pe Sfantul Duh. Si care sunt pietrele? Sunt cugetele curate si bune ale firii de la inceput, cea a lui Adam. Aceste cugete sunt asemanate cu piatra cereasca. Pe piatra aceasta si dupa masura ei, s-a intrebuintat la zidire si temeluirea acestor constructii. Ce ne spune Scriptura (in acest sens)? "Pana ce vom ajunge la starea barbatului desavarsit, la masura varstei depline a lui Hristos".

 

Exista insa si-o alta constructie, aceea zidita pe nisip. Aceasta constructie sunt sufletele pacatoase, ratiunile omenesti, acele suflete care se afunda in patimile trupului. Aceste suflete sunt zidite pe temelia gandurilor rele, pe duhul diavolului. Si care-i sunt pietrele? Sunt gandurile rele, care iubesc placerile pacatoase.

 

Luptele si rasplatirile celor drepti

 

Sa ne referim mai departe la cei care-n timpul de fata bat la usa, incredintati fiind in cugetele lor ca exista, pe de alta parte, realitatile (duhovnicesti) care sunt mult mai de dorit. Acest fel de persoane vad cu ochii mintii cum se ruineaza si se desfac legaturile acestui veac: intuiesc, de asemenea, ca intr-o zi se vor desface si legaturile trupurilor; cugeta mai profund asupra ruinarii si golirii omului de bogatia vazuta si ca urmare se dezgusteaza de toate cele vazute. Mediteaza, de asemenea, la oranduirea pacatosilor si la felurite pedepse ce li se vor da, stand mereu cu grija si cu teama, dar intarindu-si sufletele sa nu se prabuseasca in gheena si asa sa ajunga la chinuri.

 

Ba mai mult, isi schiteaza-n minte cetatea sfintilor, maretiile ei, pe sfintii nostri, pe profeti, pe apostoli, pe martiri; privesc frumusetile ceresti si slava dumnezeiasca ce investmanteaza pe sfinti drept rasplata pentru consecventa lor hotarare (calauzitoare). Si, acestia, fiind inca in lumea aceasta, se bucura de aceste bunatati ca si cum s-ar afla acolo. Si in timp ce se indeletnicesc cu astfel de cugetari, lor li se pare ca sunt la Tatal lor cel ceresc, fiindca de cand ei sunt intru aceasta inaintare (in viata duhovniceasca), au amutit inlauntrul lor si cele bune si cele rele. Acestia inainteaza razboindu-se cu raul si cerand mereu arme de la Tatal lor cel ceresc. Caci datorita Acestuia ei s-au luptat, au castigat biruinta si "au stins sagetile cele aprinse ale pacatului”.

 

De aceea unde patrund acestia, ingerii doresc macar sa priveasca. Primesc pe capetele lor cununi de cinste, iar ingerii incep sa se intrebe intre ei: cine sunt acestia, care s-au invrednicit de atata slava si de asemenea cununi, caci au fost dusi in locuri mai de cinste decat noi?! Si-i lamureste pe ei Domnul: dupa dreptate sunt mai de cinste decat voi, caci acestia sunt cei care, pentru numele Meu si care, pentru porunca Mea au iesit din tumultul lumii acesteia, devenind saraci (cu situatia lor materiala), batjocoriti, luati in deradere de lumea de pe pamant; acestia au declarat razboi lui satana si s-au luptat impotriva ei, dar ei n-au putut fi biruiti: ei Mi-au slujit, nevoindu-se si avand ochii inlacrimati zi si noapte; acestia au purtat pe umerii lor sarcina cea grea a crucii si suferintele Mele in trupurile lor. Vedeti, asadar ca pe astfel de suflete le aduna Domnul in jurul Sau si le aduce Tatalui zicand: Iata, Iti infatisez fecioarele cele fara de prihana, care s-au supus poruncilor Tale; primeste-le in bratele Sfantului Tau Duh si in sanul luminii Tale celei  binecuvantate. Caci in urma cu putina vreme am plecat la pamant genunchii mei si ochii Mi s-au umplut de lacrimi cand am zis: "Parinte Sfinte, sfinteste-i si fereste-i de cel rau, ca ei sa devina una cu noi”. Si nu numai in clipa aceasta Te chem, si nu numai pentru ei Ma rog. Caci daca indelunga Ta rabdare a pastrat existenta acestei lumi, a facut aceasta pentru cei care aveau sa-Ti devina slujitori si sa le fii binevoitor; acestia vor plini Biserica cereasca si vesnica pace in Imparatia cerurilor.

 

lar Tatal Se bucura de acestia zicand: “Mosteniti Imparatia cerurilor, care voua s-a pregatit". Eu si Fiul Meu vom fi cu voi un singur Duh si o singura comuniune . Si Tatal va conduce asemenea suflete la odihna, la slavitele tronuri si la fericire. Iar ceata ingerilor pazitori va marturisi pentru ei: ce conditii grele au avut cand se luptau, staruind in lupta, cand insisi ingerii prezentau Domnului rugaciunile lor, postirile si privegherile.

 

Nevoitorul crestin trebuie sa-si duca traiul in saracie precum Domnul

 

De aceea, daca veti petrece in saracie, atunci veti atrage spre voi bogatia (duhovniceasca). Invatand trupul vostru sa doarma pe ceva tare, sa-si plece genunchii la rugaciune, veti fi mult mai vrednici de cinste decat cei ce traiesc in purpura. Or, acei care petrec in purpura nu slujesc pe Domnul-Dumnezeu, pe cand voi, prin asprimea vietii si prin hrana voastra simpla, voi savarsiti un act de adorare si slavire a lui Dumnezeu. Vedeti insa, ca tot staruind in saracie si in lipsuri, sa nu cumva sa va pierdeti ravna. Sa aveti ca pilda si ca scop pe Insusi Domnul, care astfel a strabatut  calea acestei vieti.

                       

Cand suferi cu trupul si obosesti, adu-ti aminte de trupul Domnului, cum a fost lovit de Pilat si cum a obosit in calatoriile Sale. Cand iti lipseste ceva, aminteste-ti ca Domnul, Creatorul zidirilor, venind pe pamant, a zis: “Vulpile au vizuini si pasarile cerului au cuiburi, iar Fiul omului nu are unde sa-si aplece capul si sa se odihneasca”. Cand mergi pe jos, aminteste-ti ca si picioarele Domnului erau prafuite de mersul totdeauna pe jos, afara de o singura data, cand,  spre a implini profetia, S-a asezat pe asin. Cand ti se umplu ochii de lacrimi, gandeste-te ca Domnul a plans caderea ta, rugandu-Se catre Tatal cu glas mare si cu belsug de lacrimi, ca tu sa fii izbavit din moarte. Cand rad de tine oamenii, aminteste-ti de palmele si scuiparile primite de El, ramanand astfel in smerenia ta launtrica. Sa stii insa ca daca te culci pe pamnat  acesta nu-i mai tare (pentru trupul tau), decat coroana ce I S-a pus Domnului pe cap.

 

Dupa cum la nunta unui bogatas din lumea asta, unde alearga poporul si toti din cetate, insotitorii roiesc in jurul mirelui si a miresei, tot asa alearga si biserica cereasca si toti ingerii si cetele sfintilor se bucura, si se suna cu trompetele, si se canta cu chitara, la vederea Mirelui si a miresei, adica a sufletului care s-a unit cu Mirele ceresc.

 

Dupa cum in timpul verii fiecare trage nadejde sa secere ceea ce a semanat inainte si sa primeasca de la pamant recoltele, tot asemenea, daca vreunul a agonisit ceva prin munca lui din timpul vietii, aceasta agoniseala merge inaintea lui in Imparatia cerurilor pentru ca exista crestini in cuvant (cei ce doar graiesc) si crestini prin lucrare (cu fapte bune). Sa ne rugam deci ca, toate cuvintele rostite de noi sa se indeplineasca in lucrare si putere potrivit cu deplinele lor sensuri. Caci experienta (lucrarii) este mult mai sigura si evidenta decat cea care se reduce la simple cuvinte. Slava indurarilor lui Hristos si milei Sale nesfarsite in vecii  vecilor. Amin.