Sufletul, cetate duhovniceasca


Cuvantarea XIII

Sufletul, cetate duhovniceasca

Sufletul, cetate a lui Dumnezeu

Cu adevarat mare si valoroasa creatura este sufletul inaintea lui Dumnezeu. Intr-un anumit fel vom avea unele apropieri, aproximative privind alcatuirea lui, datorita comparatiei (care urmeaza). Sa presupunem o cetate in care se gasesc strazi largi, marginite cu arbori, asezaminte ale carmuirii obstesti, cladiri publice, strazi, cartiere, palate si numeroase alte constructii. Exista locuri potrivite pentru reunirea mai-marilor cetatii si a tuturor grupelor de cetateni. Este apoi scaunul judecatorului care face dreptate si pedepseste raufacatorii, banditii, hotii, escrocii, desfranatii si uneltitorii (impotriva sigurantei cetatenilor). Judecatorul a primit in cetate putere de la imparatul, adica sigiliul imperial si pecetile (necesare). Numai asa, datorita imputernicirii date poate sa judece si sa execute pe raufacatori. Tot la fel este si in marea cetate nemateriala a lui Dumnezeu, sufletul (fiind judecatorul), iar straturile cetatenilor sunt gandurile. Daca sufletul, datorita credintei si puterii lui virtuoase, primeste puterea venita de sus, adica sabia Duhului, chipul dumnezeiesc al lui Hristos si pecetile ceresti, luminoase si duhovnicesti, atunci el poate sa execute si sa condamne pe dusmanii, raufacatorii, uneltitorii si banditii care-o locuiesc, adica pe duhurile celui viclean.

Hristos este Mantuitorul sufletului

Dar, se poate potrivi Domnului, de asemenea, si o alta comparatie: Era o cetate fara judecator si guvernator, coplesita de dusmani si raufacatori. Dar, unul din locuitorii acelei cetati s-a dus la rege pentru a gasi un astfel de guvernator, iar regele i-a dat acestuia toate bunurile sale si i-a incredintat insasi puterea. Apoi, (cel numit guvernator) reintorcandu-se, i-a arestat si executat pe toti dusmanii si raufacatorii din cetate. Tot in felul acesta. Domnul (lisus), al doilea Adam, a fost singurul din neamul lui Adam care s-a gasit sa-si dea propriul sau trup pentru intreg neamul omenesc. El a primit stapanirea, imparatia si puterea si a distrus toate puterile tiranice ale vicleanului. "El, deposedand (de putere) incepatoriile si stapaniile, le-a facut de ocara, in vazul tuturor, tintuindu-le pe cruce". Caci luandu-si propriul Sau Trup, prin el a biruit cu adevarat pe dusman si 1-a osandit prin trup, apoi, inaltandu-se la ceruri si acolo sezand, este adorat de toate fiintele din cer, de pe pamant si din iad. Si, astfel El trimite, de-acum inainte, la cetatile Sale cele nemateriale - adica la sufletele care-L cauta, care-I sunt ascultatoare si doresc ca El sa imparateasca peste ele (trimite) chipul luminos si dumnezeiesc al Duhului Sau, pe Omul cel ceresc, ca Acesta imprimandu-se si amestecandu-se in ele, acestea traiesc in pace, bucurie si veselie de negrait. In felul acesta dusmanii sufletului sunt indepartati prin venirea judecatii cerute, iar cetatea cea cugetatoare primeste o mare pace.

Hristos judeca si condamna duhurile raului

Cel care nu a primit puterea imparateasca, sabia si pecetile, acesta nu poate nici sa judece nici sa starpeasca raufacatorii, ci este asemeni tuturor. Si, de asemenea, daca sufletul n-a primit in sine insusi chipul ceresc al lui Hristos, vesmintele luminii celei negraite si pecetile ceresti care sunt darurile Duhului, acest suflet nu poate sa starpeasca si sa condamne pe dusmanii sai care uneltesc impotriva lui. Si anevoie intelegand scrierea stapanirii ceresti, se bucura si se veseleste, pe cand dusmanii lui, duhurile raului, sunt cuprinse de groaza, de cutremur si de lipsa de curaj.

Cand un guvernator vine intr-o cetate ca sa stapaneasca si sa judece pe talharii si raufacatorii care se gasesc acolo, locuitorii cetatii il felicita, iar dusmanii sunt cuprinsi de frica si de spaima si cand sunt in fata guvernatorului se rusineaza si tremura, pe cand cetatenii sunt plini de mare incredere si de-o nespusa bucurie, pentru ca cetatea a fost curatita de raufacatori, de dusmani si de uneltitori. Tot asa cand Guvernatorul Cel adevarat si ceresc, Hristos, isi face intrarea si aparitia in cetatea sufletului, acesta manifesta o mare siguranta si o la fel de mare bucurie cu tot grupul de cetateni, care sunt propriile sale ganduri; uneltitorii si dusmanii insa, adica relele patimi, sunt in mare neliniste, coplesiti de incurcatura si de teama.

Sa ne rugam asadar, tot la fel si noi, ca sa dobandim harul ceresc al Duhului si sa omoram in noi patimile straine ale raului ca sa-I fim placuti si sa implinim fara nici o greseala poruncile Sale si sa devenim vrednici de imparatia Sa, intru lisus Hristos Domnul nostru Caruia slava si puterea in vecii vecilor Amin.