Adulterul


Adulterul

Aceste concluzii privind relatiile sexuale preconjugale tin a fortiori pentru relatiile extra conjugale, care constituie adulterul. Termenul adulter se refera in general la relatiile sexuale intre o persoana casatorita si un partener de sex opus care nu i este sot sau sotie. Conceptul trebuie totusi largit, pentru a include orice tip de sexualitate genitala impartita de 2 persoane care nu sunt unite prin casatorie, inclusiv relatiile homosexuale. De pilda, un barbat casatorit care practica homosexualitatea nu e mai putin un adulter decat barbatul care face dragoste cu alta femeie decat sotia sa.

 Scriptura este clara in privinta problemei adulterului, de la porunca a 7 a pana la invatatura lui Iisus. Una din marile "antiteze" ale Predicii de pe Munte arata ca pacatul trupesc implica in aceeasi masura mintea si inima (Mt. 5, 27 28).

 Aceasta este in esenta chemarea de a ne feri de la idolatrie. Prin insasi natura sa, pofta este obsesiva. Ea se concentreaza intr un mod nesanatos (disfunctional, am spune azi) asupra unei persoane reduse in acest fel la un simplu obiect, si care devine astfel un "idol". Dar, ca si orice idol si acesta este ireal; el este produsul imaginar al fanteziei.

 Pofta care aduce cu sine adulterul, rupe legatura creata intre soti prin Taina Casatoriei. De aceea, Iisus adauga la cuvintele despre adulter sfatul ferm de a ne taia mai bine madularul bolnav decat sa mearga trupul intreg in iad (Mt. 5, 29 30). Legatura conjugala poate fi durabila numai daca e construita pe incredere si fidelitate. Intrucat adulterul submineaza in mod cert aceste valori, Iisus (potrivit traditiei lui Matei) permite faimoasa "exceptie" de la interzicerea divortului (Mt. 5, 31; Mt. 19, 9).

 Fie ca porunca se refera in acest context explicit la adulter, fie ca inseamna mai mult decat atat, ideea este clara. In afara unirii conjugale, activitatea sexuala distruge legatura intima a increderii si fidelitatii, care este conditia sine qua non a casatoriei. Ea violeaza relatia dintre soti si indeparteaza pe Dumnezeu, intrucat Acesta este ultima sursa si finalitatea acelei relatii. De aceea, Dumnezeul Vechiului Legamant condamna idolatria ca o forma de adulter, asa cum Iisus condamna adulterul ca opunandu se scopului divin de a face din barbat si femeie "un singur trup" (cf. Mc. 10, 4 9).

 Canoanele Bisericii prescriu adesea excomunicari pentru cazuri de adulter, atat ca pedeapsa, cat si ca mijloc de constientizare a penitentului asupra gravitatii faptei sale. Sinodul de la Ancira, de pilda, prescrie o pedeapsa de 7 ani (de penitenta) pentru sotul sau sotia care au comis adulterul. Chiar con locuirea cu o sotie adultera este suficienta pentru a opri un laic de la Taina Preotiei sau pentru a depune un cleric. Sfantul Vasile ii pune pe adulteri la un loc cu criminalii si sodomitii (homosexualii), propunand aceeasi pedeapsa pentru toti. Canonul sau 58 (a treia epistola canonica) stipuleaza: Adulterul "in patru ani va fi tanguindu se, iar in cinci ascultand, in patru prosternandu se, in doi impreuna stand" inainte de a i se permite primirea Sfintei Impartasanii.

 Ispita sexului extra conjugal este mai puternica acolo unde este singuratate si frustrare, fiind legata mai ales de criza varstei de mijloc. Inafara de barbatii divortati sau separati de sotiile lor, clientul tipic al unei prostituate este barbatul alb de varsta mijlocie care are o "casnicie fericita" si o stare materiala acceptabila. El plateste pentru sex fie pentru a compensa faptul ca sotia nu i mai satisface dorintele, fie din pricina stresului provocat de cariera sa. Nici clericii nu sunt imuni la astfel de sentimente si dezamagiri. Daca ei cad cu buna stiinta in pacatul trupesc, indeosebi cu o femeie casatorita, ei spulbera increderea sufletelor de care sunt responsabili si prin aceasta isi tradeaza vocatia. De aceea, Canonul 25 Apostolic spune: "Episcopul, prezbiterul ori diaconul, prinzandu se in desfranare sau in juramant stramb sau in furtisag, sa se cateriseasca".

 Iar Canonul 1 al Sinodului din Neocezareea (inceputul sec. IV) afirma clar: "Prezbiterul daca se va insura, sa se scoata din trepta sa, iar de va fi desfranat, sau va comite adulter, sa se excluda cu desavarsire si sa se supuna penitentei".

 Este un lucru ingrozitor ca membrii clerului sa distruga relatiile conjugale prin savarsirea adulterului, iar canoanele reflecta acest lucru.

 Cum ramane insa cu dimensiunea pastorala a acestei probleme? Daca o femeie vine la duhovnicul sau pretinzand ca sotul ei a comis adulter, trebuie ea incurajata sa intenteze divort? Daca unul din soti savarseste adulterul, este in acest fel distrusa legatura creata intre ei prin Taina Casatoriei?

 Pe scara valorilor morale, adulterul este in mod evident mult mai grav decat activitatea sexuala pre conjugala, intrucat violeaza un legamant conjugal real: legatura dragostei si a increderii dintre doua persoane. Totusi, nici sexul pre conjugal si nici cel extra conjugal nu sunt pacate de neiertat. In cazul adulterului, exista o singura posibilitate de reconciliere: pocainta din partea celui care a gresit si iertarea oferita de partener. Nu exista probabil nici o alta situatie care sa provoace resursele emotionale si spirituale ale unui cuplu ca si in cazul in care unul din ei comite adulter. Partenerul ofensat se va simti tradat, respins, umilit. Acestea sunt sentimente puternice care trebuie infruntate, exprimate si depasite  adesea cu sprijinul unei terte persoane - pentru ca vindecarea sa aiba loc.

 Dar, ca si in cazul celorlalte pacate, adulterul nu afecteaza doar persoanele implicate direct, ci intreaga comunitate eclesiala. Noi suntem "madulare unul altuia", uniti intr un singur Trup, al carui cap este Hristos. Avem fata de fiecare madular responsabilitatea de a aduce impacarea si pacea atunci cand este posibil. Pentru pastrarea confidentialitatii, preotul trebuie uneori sa reprezinte comunitatea, incercand sa impace si sa vindece cuplul ranit. Dar toti cei care cunosc situatia - partenerul, prietenii, preotul - pot si trebuie sa participe la acest proces prin rugaciunea continua a fiecaruia pentru cei doi.

 Un lucru esential in astfel de cazuri este pastrarea confidentialitatii de catre preot, dar si de catre ceilalti implicati, mai ales atunci cand este vorba de confesiunea unui penitent. Totusi, exista unele cazuri care ar putea cere ruperea acestei tainuiri, in primul rand cazurile de pedofilie, incest sau viol. Daca preotul este obligat sa spuna tot ce stie autoritatilor sau sa se confrunte cu faptasul, el trebuie sa ia toate masurile de precautie pentru a pastra confidentialitatea confesionala. Afara de situatiile in care pacatul marturisit pune in pericol alte vieti - pedofilia, violul in serie sau crima premeditata - confidentialitatea trebuie sa ramana absoluta. Preotul se poate trezi ca trebuie sa rezolove singur situatia. El poate fi ajutat de alte persoane din cadrul sau din afara parohiei care cunosc cuplul si in care se poate avea deplina incredere. In orice caz, scopul urmarit trebuie sa fie pocainta sincera a celui care a pacatuit si iertarea partenerului. Daca cea de a treia persoana este deschisa unui astfel de proces, preotul ii va oferi de asemenea ingrijirea pastorala cuvenita.

 Chiar daca preocuparea principala a preotului este persoana adulterului (mai ales daca ii este prieten sau daca e un alt preot) el trebuie sa fie sensibil mai ales la nevoile si sentimentele partii ofensate. Adesea apare ispita de a salva pe cel care a gresit, neglijand partenerul. Amandoi insa trebuie sa se bucure de aceeasi atentie din partea preotului. Problema este si mai complexa, cerand o si mai atenta sensibilitate pastorala atunci cand cea de a treia persoana face parte din aceeasi comunitate parohiala. Prioritatea trebuie sa se dea pastrarii si intaririi familiei, mai ales cand sunt si copii la mijloc. Aceasta inseamna in primul rand ca preotul il va incuraja pe cel care a savarsit adulterul sa i impartaseasca secretul partenerului sau de viata  sa deschida rana pentru a o putea trata - si va face tot ce este necesar pentru ca acesta sa se vindece prin pocainta si asistenta adecvata.

 In opera asistentei pastorale, preotul trebuie sa expuna in predicile sale invatatura Bisericii privind sexualitatea in general si pacatele legate de ea, in particular. Este important sa se evite accentuarea valorilor spirituale si teologice ale sexualitatii. Accentul se va pune pe importanta ascezei in viata credintei. Obiectivul nu este doar prevenirea pacatelor sexuale, ci angajarea in razboiul spiritual care duce la viata transfigurata.

 Lupta impotriva gandurilor pacatoase, ca si cea impotriva manifestarilor sexuale exterioare, este una profund spirituala. Iisus si Scripturile in general condamna aceste pacate atat de vehement, pentru ca ele distrug relatiile interumane, reducand persoana la o caricatura a adevaratei umanitati. Inca o data, sexualitatea trebuie privita din perspectiva eshatologica. Pentru ca in cele din urma, moralitatea sexuala este justificata atata timp cat traseaza drumul care duce la Imparatia lui Dumnezeu.