Etica biomedicala ca disciplina teologica


Etica biomedicala ca disciplina teologica

Acestea sunt doar cateva din problemele contemporane care i-au condus pe teologi si pe filozofi, ca si pe medici si juristi, la crearea "bioeticii". Termenul este nefericit, de vreme ce este separat in conceptia curenta de ceea ce invata teologia morala pornind de la premisa ca viata umana este cu adevarat un dar divin, al carei sens si finalitate pot fi descrise doar in limbajul ascetismului, sfinteniei, iluminarii, desavarsirii si indumnezeirii.

In capitolele urmatoare ne vom concentra asupra catorva probleme specifice vietii umane, de la zamislire pana la moarte. Una din primele noastre preocupari priveste disciplina eticii medicale si incercarile ei de a pune probleme ce au fost ridicate de recentele progrese ale tehnologiei biomedicale. Inainte de a ne referi la aceste probleme, trebuie sa aratam de ce, din punct de vedere ortodox, etica medicala trebuie inteleasa ca o disciplina teologica.

In general, "etica" studiaza comportamentul uman. Ea este de regula privita ca o stiinta descriptiva care incearca sa inteleaga si sa analizeze principiile si valorile fundamentale care guverneaza conduita umana. "Teologia morala", pe de alta parte, este de obicei considerata ca fiind prescriptiva: ea propune "imperativele" ce oranduiesc viata morala ca raspuns la poruncile divine asa cum apar ele in Scriptura si in alte surse ale Sfintei Traditii. Totusi, a vorbi despre o etica "crestina" specifica inseamna a complica problema, de vreme ce ea sugereaza ca scopul disciplinei este nu doar de a analiza comportamente, ci si de a propune un tratament pentru bolile morale, respectiv pentru pacat. In general, deci, etica crestina si teologia morala crestina sunt echivalente, de vreme ce emiterea de judecati morale implica prin chiar natura sa o straduinta spre sfintenie. Acest lucru este valabil si pentru relativ noua disciplina a eticii medicale sau "biomedicale". Expresia s-ar putea referi pur si simplu la modul in care medicii si alti specialisti trateaza pacientii. Astfel, ea ar putea fi pur descriptiva (analizand valorile, motivele si intentiile echipei medicale); sau, daca se aventureaza pe taramul prescriptiei (cum trebuie sa se comporte echipa si de ce), directivele ei morale vor fi guvernate de perspectiva filosofica personala a eticistilor. Pe de alta parte, "Etica medicala crestina" (daca este ortodoxa), presupune un sistem valoric bazat pe anumite adevaruri, sau mai degraba pe Adevarul care s-a revelat si continua sa se reveleze in Biserica, adica realitatea atotcuprinzatoare a prezentei lui Dumnezeu in creatie.

 Etica ortodoxa si in special etica medicala sau bioetica, care se ocupa mai ales de problema vietii si a mortii, este bazata pe cel putin urmatoarele presupozitii:

1) Dumnezeu este Stapan peste fiecare aspect al existentei umane, de la zamislire pana la mormant si dincolo de moarte. Aceasta convingere este bine exprimata intr-o cunoscuta rugaciune de dimineata, atribuita fie Sfantului Filaret al Moscovei (1867), fie parintilor spirituali de la manastirea Optima: "Invata-ma sa intampin cele ce vin asupra mea, cu pacea sufletului si cu convingerea clara ca voia Ta guverneaza totul... In momente neprevazute, ajuta-ma sa-mi amintesc ca toate sunt trimise de Tine". Imperativul divin "Alege viata!" este implinit iubindu-L pe Domnul, supunandu-ne voii Lui si indreptandu-ne spre El (Deut. 30, 19), adica, oferindu-ne pe noi insine in intregime autoritatii Sale divine. Aceasta autoritate este cu siguranta prezenta in apelul Bisericii Ortodoxe de a respinge avortul, euthanasia si alte proceduri prin care luam viata (sau moartea) in propriile noastre maini.

2) Sfanta Treime -caracterizata prin "comuniune si alteritate", prin unitate de esenta si distinctia persoanelor -trebuie sa fie modelul sau icoana fiecarei relatii umane. Uniti prin aceeasi natura umana in comuniunea Trupului eclesial, impartasind unii altora diferitele daruri spirituale, noi suntem chemati la "responsabilitate": sa raspundem unul celuilalt cu dragoste jertfelnica, care reflecta iubirea nesfarsita a celor trei Persoane ale dumnezeirii, impartasita in sanul Treimii si "revarsata in inimile noastre prin Duhul Sfant" (Rom. 5, 5).

 3) Cresterea in viata morala este posibila atat timp cat experimentam "tensiunea eshatologica" a vietii vesnice prezenta in mijlocul nostru. "Vine ceasul si acum este", cand singura semnificatie si valoare a existentei umane este sa ne inchinam Tatalui "in duh si adevar" (In. 4, 23-24). Etica crestina este esential "teologica" -in sensul biblic profund -concentrandu-se asupra realizarii aici si acum a frumusetii, adevarului si desavarsirii vietii din Imparatia lui Dumnezeu.

 Care sunt implicatiile acestor principii pentru etica medicala? Date fiind imprejurarile in care traim azi, putem afirma urmatoarele.

 Sanatatea si integritatea, au sensul lor ultim numai in perspectiva vointei divine vesnice, a iconomiei divine ce se va implini "la a doua si marita venire" a lui Iisus Hristos. De aceea, serviciul medical trebuie sa urmareasca nu numai scopul proxim al redarii si imbunatatirii sanatatii trupesti; el ar trebui sa tinda sa ofere conditii optime pentru cresterea spirituala a pacientului in fiecare moment din ciclul vietii. Aceasta inseamna a vindeca bolile si inseamna, mai ales in cazul muribunzilor, alinarea durerii prin mijloace adecvate pentru a permite pacientului, prin rugaciune, spovedanie si impartasanie, sa se predea in mainile lui Dumnezeu.


 "Grandomania medicala" rezulta prea adesea din incercarea trufasa a personalului medical de a evita "esecul", definit ca "pierdere" a pacientului datorita mortii sale. Aceasta prezumtie e responsabila in mare parte de suferintele pacientilor si ale familiilor lor, si este idolatrie de cel mai inalt grad, atata timp cat echipa medicala isi asuma rolul lui Dumnezeu.

 Apoi, probleme ca si "consimtamantul" sau "drepturile pacientului" trebuie evaluate in lumina invataturii Evangheliei despre libertate si responsabilitate. Unii eticisti crestini de astazi sugereaza ca unirea noastra in Trupul lui Hristos implica un angajament reciproc care in anumite cazuri transcende nevoia consimtamantului si transforma notiunea de "drepturi" personale in gestul jertfelnic al grijii pentru altii din iubire. In timp ce aceasta conceptie intinde spectrul "terenului minat" spre paternalism intr-un mod clar si poate periculos, deci (potential) periclitand autonomia pacientului si insusi principiul consimtamantului, conceptia teologica este profund "evanghelica". Ea recunoaste ca, din punctul de vedere al ingrijirii medicale, sensul si valoarea ultima in viata constau nu in conservarea existentei biologice, ci in predarea de sine in grija lui Dumnezeu. Si se intemeiaza astfel relatii personale -intre medic si pacient, intre echipa medicala si familia pacientului -bazate pe relatia esentiala a iubirii, increderii si devotiunii reciproce impartasita de cele trei Persoane ale Sfintei Treimi.

 Tehnologia medicala moderna a produs minuni pentru care multi dintre noi vom fi vesnic recunoscatori. Dar ca orice inventie omeneasca, aceasta tehnologie si aplicatiile ei trebuie sa fie permanent reevaluate si judecate in lumina Sfintei Traditii. Parafrazand o celebra maxima, "etica e prea importanta pentru a fi lasata in mainile eticistilor". In esenta ei, etica crestina este un mijloc de a sluji Bisericii. Aceasta inseamna ca a face etica este o lucrare comuna pentru care fiecare e responsabil. La fel cum fiecare crestin e chemat sa fie teolog, oferindu-se pe sine si lumea intrega lui Dumnezeu in rugaciune, fiecare e chemat sa fie un eticist, un "teolog moralist" in sens propriu. Informandu-ne asupra problemelor, discutandu-le in familie, parohie si la serviciu, luand o pozitie, publica si personala, care sa reflecte intelegerea noastra asupra Evangheliei si a imperativelor divine, le putem fi de folos numerosilor specialisti in ajutorul medical, care traiesc pentru a ne servi pe noi, furnizandu-le calauzirea si discernamantul pe care-l cauta. Astfel, "etica medicala" poate fi repusa in locul ei potrivit, ca o disciplina teologica care serveste slava lui Hristos si sanatatea spirituala a membrilor Trupului Sau.

 Inainte de a trece la problemele biomedicale specifice, ar fi bine sa detaliem presupozitiile teologice care guverneaza luarea deciziilor morale. Astfel, capitolul intai dezvolta cateva din aceste invataturi dogmatice ortodoxe, notate in aceasta introducere, mai ales cele care se refera la problema vietii si a mortii. Scopul lor este de a oferi cititorului o perspectiva concreta, o viziune a prezentei si scopului lui Dumnezeu in creatie si in existenta umana, asigurand temelia pentru judecatile morale specifice atinse in capitolele urmatoare. Inainte de toate, se incearca argumentarea din Sfanta Traditie a convingerii ca viata umana este intr-adevar un dar divin, care trebuie primit cu recunostinta profunda si oferit apoi Creatorului Vietii ca o "jertfa a laudei".