Ortodoxia si avortul


Ortodoxia si avortul

Avortul: pozitia Bisericii

 Fiecare fiinta umana fiind creata de catre Dumnezeu, poarta chipul lui Dumnezeu si primeste darul vietii pentru a-L slavi pe Dumnezeu si a se bucura de comuniunea vesnica cu El. Invatatura crestina insista, asadar, asupra sfinteniei vietii omenesti din momentul conceptiei.

 In cadrul dezbaterii asupra avortului se ridica urmatoarea intrebare : care anume este momentul inceputului vietii? Cand incepe viata umana? Aceasta este o intrebare cruciala, intrucat in societatea americana luarea voita a vietii omenesti inca este considerata drept crima. Cei care promoveaza avortul la cerere ("pro-alegerea") nu sunt, in mod rational, "pro-crima", adica pentru crima. Mai degraba ei neaga faptul ca fetusul este cu adevarat om.

 Biserica Ortodoxa a invatat intotdeauna ca viata umana incepe la conceptie, cand un spermatozoid se contopeste cu un ovul pentru a produce o fiinta vie, unica din punct de vedere genetic. Acuzand avortul inca din secolul IV, Sfantul Vasile cel Mare spunea: "Cea care cu buna stiinta distruge fetusul, va fi pedepsita pentru crima ...  si la noi nu este dupa subtilitatea expresiunii de fat format si neformat" (Canoanele 2 si 8). Consensul patristic sustine ca sufletul e creat la conceptie. Noi exprimam acest adevar in chip liturgic, sarbatorind zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul (24 septembrie), cea a Maicii Domnului (8 decembrie) si a Mantuitorului insusi (Bunavestire, 25 martie). Ortodoxia conchide, asadar, ca avortul facut in orice moment al sarcinii este o forma de omucidere si atrage vina asupra celui care savarseste acest lucru la fel de mult ca si asupra mamei.

Exceptiile si "cazurile grave"

 Data fiind aceasta pozitie, poate vreodata Biserica sa admita exceptii? In acele cazuri, tot mai rare, in care alegerea medicala trebuie facuta intre viata mamei si cea a copilului nenascut, este admisibil moral sa se acorde prioritate mamei. Aceasta nu pentru ca ea ar fi o "persoana" integra, in timp ce copilul este doar o "viata potentiala" - deoarece amandoi sunt oameni, in aceeasi masura - ci pentru ca mama isi are locul ei si responsabilitatea ei in familie, unde prezenta sa iubitoare influenteaza direct viata sotului si a celorlalti copii ai sai.

 Cu toate acestea, o mama care isi da viata in mod voit, in favoarea copilului ei, savarseste actul cel mai profund de binefacere crestina. "Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are - spune Iisus - ca viata lui sa si-o puna pentru prieteni." (Ioan 15, 13). Insa orice decizie de acest gen trebuie facuta in lumina nevoilor si dorintelor membrilor familiei, intrucat familia ca intreg, constituie un trup ce reflecta iubirea dintre Hristos si Trupul Sau, Biserica (Efeseni 5). De aceea este recomandabil ca cei doi soti sa discute deschis si cinstit impreuna cu duhovnicul lor, o astfel de eventualitate inca din timpul fazelor primare ale sarcinii.

 Cele doua traume identice, ale violului si ale incestului, sunt adesea invocate ca justificare pentru avort. Ambele acte sunt, prin insasi natura lor, brutale si dezumanizante. Totusi, sunt foarte rare sarcinile ce au o asemenea cauza. Cand o femeie devine victima a violului sau a incestului, ar trebui sa caute imediat un tratament medical pentru oprirea conceptiei. {tiinta embriologiei a aratat ca fertilizarea, adica unirea nucleului spermatozoidului cu nucleul ovulului, necesita 36 de ore pentru finalizare. Acest lucru deschide o "fereastra" de mai mult de o zi pentru a se face o astfel de interventie, fara riscul de a avorta un rod al conceptiei, recunoscut de catre Biserica drept o "persoana" umana, un "individ" uman.

De la o varsta foarte mica, copiii ar trebui invatati cu grija, dar deschis, despre locul si functia sexualitatii in relatia conjugala. Ei ar mai trebui sa afle ca violenta sexuala exista, si in interiorul si in afara familiei, si ca nu ar trebui sa se rusineze daca devin victimele ei. Mai degraba ar trebui sa caute un tratament medical, spiritual si psihologic, pentru a vindeca urmarile traumei, ca si pentru a evita conceptia.

Daca sarcina se produce ca rezultat al violului sau al incestului, atunci copilul ar trebui lasat sa se nasca si, daca mama nu poate accepta responsabilitatea pentru acesta, copilul ar putea fi oferit spre adoptie. Aceasta e o "invatatura grea" cu siguranta, mai ales in societatea noastra unde avortul a devenit o forma de control al nasterii, acceptata si considerata legala. Este tragic faptul ca femei crestine, prea traumatizate de viol pentru a mai apela la medic, s-au sinucis deoarece un preot bine intentionat sau un membru al familiei le-a obligat sa poarte copilul zamislit. "Sfintenia vietii", principiul ei, se aplica in aceeasi masura mamei cat si copilului in astfel de cazuri, iar in situatia rara in care trauma este atat de mare incat constituie un adevarat pericol pentru viata mamei, avortul dupa implantare (care are loc la sase sau opt zile dupa conceptie) poate fi cel mai mic dintre doua rele. insa conceptul de "trauma" nu trebuie extins pentru a se referi la cazurile care implica simplul disconfort al mamei, anxietatea, problemele financiare, planurile referitoare la cariera mamei, etc. Nici nu ar trebui invocat in cazurile in care mama devine insarcinata ca rezultat al liberei angajari in relatia sexuala.

Accepta Biserica avortul in cazurile in care copilul este descoperit, prin investigare genetica, ca anormal, destinat sa traiasca cu un grav handicap o viata intreaga? Data fiind sfintenia inerenta fiecarei vieti umane, raspunsul nu poate fi decat ca Biserica nu poate si nici nu o face. In unele cazuri, precum cazul sindromului Down, parintii sau ingrijitorii sunt cei care simt handicapul, iar nu copilul. In alte cazuri grave, precum cel de spina bifida, tehnologia medicala poate aduce o insemnata usurare pacientului, ajutandu-l sa duca o existenta relativ fara durere si creatoare. In rarele situatii de boli incurabile, care debiliteaza fiinta umana, precum sindromul Lesch-Nyhan sau fibroza cistica, dilema pare mai acuta, intrucat suferinta fizica nealinata si cea psihica pot sa se adauge bolii, iar tratamentul prelungit poate impune o povara financiara insuportabila adupra familiei. Totusi, nu exista alta explicatie pentru avortarea unor astfel de copii, decat aceea ca se ucide un nou-nascut "anormal", care poate supravietui cu ingrijirea medicala necesara si ingrijirea parinteasca plina de iubire. Data fiind originea vietii in momentul conceptiei, avortul poate fi perceput ca infanticid. Tragedia epocii noastre este ca acesta din urma devine la fel de acceptabil ca si primul, in gandirea obisnuita. Daca il putem distruge pe cel nenascut, de ce nu am face la fel si in cazul celui nou-nascut nedorit? Intrebarea a fost pusa si este pusa in tonalitati tot mai stridente, chiar si de catre asa-zisi eticieni crestini.

Un raspuns ortodox

 Impotriva afirmatiilor facute de catre militantii pro-avort, sarcina nu implica doar femeia si propriul ei trup. Sarcina este o relatie creata intre mama si fiinta unica, personala care traieste si se dezvolta in ea. Fie ca recunoaste sau nu acest lucru, propria ei viata ii apartine lui Dumnezeu si se afla in intregime sub puterea Lui. Acelasi lucru este adevarat, implicit si in mod necesar, si in ceea ce priveste copilul cel nenascut.

 Crestinii ortodocsi din S. U. A. traiesc intr-o societate in care 6 % din tinerele femei au facut cel putin un avort la varsta de 15 ani, iar numarul acestora creste. Sarcina la adolescente nu constituie singurul motiv pentru avort, insa este unul major. Biserica trebuie sa-i invete pe cei tineri si pe cei batrani laolalta insemnatatea sexualitatii si necesitatea responsabilitatii sexuale. Ea trebuie sa faca tot posibilul pentru a convinge tinerii crestini ca activitatea sexuala isi are locul potrivit doar in contextul unei uniri binecuvantate, heterosexuale si conjugale. Biserica mai trebuie sa accentueze responsabilitatea tatalui, deplina si egala moral, spiritual si financiar, in orice situatie in care este conceput un copil. O astfel de instruire nu ar trebui lasata in seama scolilor sau a altor organizatii din cadrul societatii noastre, caci acestea au dovedit adesea ca submineaza valorile etice crestine. Raspandirea necontrolata a SIDA, datorata astazi in mare parte optiunii majoritare pentru asa numita "viata sexuala sigura", in defavoarea principiului moral autentic.

 Dar nu este de ajuns ca noi crestinii sa marturisim doar pozitia traditionala a Bisericii fata de problema avortului. Trebuie facut orice efort pentru ajutarea copiilor nedoritii sau abuzati care nu pot sau nu ar trebui crescuti in familia lor de origine. Aceasta insemna oferirea de suport financiar unde e nevoie, si pentru mama si pentru copil, si eforturi pentru ca legislatia sa faciliteze cu responsabilitate procedurile pentru adoptie in toata tara. Pe scurt aceasta inseamna ca nu putem condamna avortul in chip rezonabil daca nu vrem sa ne asumam responsabilitatea pentru bunastarea copiilor nedoriti ce se nasc, indiferent de sanatatea lor, de capacitatea mintala sau de mediul rasial.

 Vorbind de dimensiunile responsabilitatii crestine in Biserica si in intreaga lume creata de catre Dumnezeu, Sfantul Pavel ne-a oferit o imagine ce se aplica atat responsabilitatii noastre fata de cei ce aleg avortul, cat si fata de cei care vor fi victimele lui: "Asa si noi, cei multi, un trup suntem in Hristos si fiecare suntem madulare unii altora" (Romani 12, 5).

Daca refuzam sa aplicam aceasta imagine problemei avortului, il tradam nu numai pe cel nenascut, dar si pe insusi Autorul vietii. {i invers, a oferi sprijin material adecvat si ingrijire iubitoare "unora ca acestia", inseamna a-I arata respect si a-I sluji Lui.

Al Zecelea Conciliu din Intreaga America al Bisericii Ortodoxe din America a lansat urmatoarea declaratie, distribuita in toate parohiile, despre Duminica Sfinteniei Vietii, 18 ianuarie 1998:

Afirmatia sinodala despre avort

 Avortul este un act de crima pentru care cei implicati, voluntar si involuntar, vor raspunde in fata lui Dumnezeu.

 Cei care se gasesc in situatii tragice - precum cele implicand violul, incestul si boala - in care vietile mamelor si ale copiilor nenascuti sunt amenintate, si este nevoie sa se ia hotarari dureroase, de viata si de moarte, trebuie sfatuiti sa ia atitudini responsabile in fata lui Dumnezeu, Care este drept si milostiv, Caruia ii vor da socoteala pentru faptele lor.

 Femei si barbati, inclusiv membrii familiei si prietenii femeii insarcinate, tentati sa recurga la avort, ar trebui incurajati sa reziste acestui act rau si ajutati sa-si nasca copiii, sa-i creasca in conditii materiale si spirituale sanatoase.

 Femeile care au recurs la avort, barbatii care erau parintii copiilor avortati si alte persoane implicate in cazuri de avort, ar trebui ingrijiti pastoral, incluzand aici recunoasterea gravitatii actului si incredintarea ca exista mila din partea lui Dumnezeu pentru cei care se caiesc de pacatele lor.

 Crestinii ortodocsi trebuie sa contribuie la procesele legislative in functie de cunoasterea, competenta, abilitatea si influenta lor, astfel incat sa fie puse in aplicare legi care ocrotesc si apara vietile copiilor nenascuti, tinand seama in acelasi timp de complexitatea si de tragediile din societatea contemporana.