4. NASTEREA DIN NOU

Acum as dori sa spun ceva despre un om mai simplu, pe nume Iuri Maskov, care-si relateaza convertirea petrecuta in Rusia. A venit (in America n. red.) acum trei ani, exilat din Rusia si, desi abia trecuse de patruzeci de ani, a murit de cancer anul trecut. Cam la trei luni de la sosirea in America, a tinut o conferinta in care a povestit cum a ajuns la credinta: adica, despre cum i s-a revelat Dumnezeu prin suferintele sale. Fiind invitat, in 1978, sa vorbeasca la o conferinta organizata de rusi in New Jersey, cand i-a venit randul, le-a spus celor prezenti ca, inainte de a ajunge la intrunire, nu stia ce le va spune. "Eram tulburat, a spus el, mi se parea ca nu am nimic sa va spun. Prima jumatate a vietii am fost student si a doua jumatate mi-am petrecut-o in inchisori si in lagarele politice ale Gulagului. Intr-adevar, ce as putea eu sa spun unor oameni mai educati decat mine, mai invatati si chiar mai bine informati despre evenimentele din Uniunea Sovietica?"

Aici putem vedea constrastul in raport cu ceea ce se intampla in Apus. Exista in Apus, este adevarat, destui oameni convertiti la Ortodoxie. De obicei, ei au o vasta cunoastere teoretica a Ortodoxiei, dar nu si aceasta experienta a suferintei si a obligatiei de a "plati pentru ceea ce obtii". Iuri insa nu vorbeste din carti, ci din propria-i experienta.

"De aceea, spune Iuri, m-am decis sa nu-mi astern cuvantul pe hartie, ci sa spun orice imi va pune Dumnezeu in suflet. Apoi, in timp ce ne grabeam sa parasim Bridgeport, Conneticut, intr-un automobil splendid, de-a lungul extraordinarei autostrazi taiate prin mijlocul unei naturi luxuriante, am inteles ca intreaga mea viata duhovniceasca chinuita din "paradisul" comunist, calea mea de la ateism si marxism la credinta ortodoxa... este singura informatie valoroasa care v-ar putea interesa. Viata mea este interesanta numai pentru ca este un strop din oceanul renasterii religioase din Rusia".

Mai departe, Iuri isi povesteste viata: "M-am nascut in sangerosul an 1937, in satul Klisev, la treizeci de mile departare de Moscova... Tatal meu, fierar de meserie, a murit in razboi si nu mi-l amintesc; mama, care a profesat diferite meserii, cred ca era indiferenta religios. Bunica, intr-adevar, era religioasa". (De fapt, in Rusia, vei vedea aproape pretutindeni o bunica sau o mama religioasa ce-si aduce familia inapoi la credinta.) "...dar bunica, fiind analfabeta, nu avea nici o autoritate in ochii mei. Desigur, am fost botezat de mic, dar in anii de scoala mi-am scos cruciulita si, pana la varsta de douazeci si cinci de ani, am fost un ateu convins. Dupa terminarea scolii primare de sapte ani, am avut sansa sa intru la Scoala Superioara de Arte si Industrie din Moscova si am studiat acolo cinci ani din sapte. Astfel, in aparenta, viata mea incepuse plina de succese... Cu timpul, as fi primit diploma de artist si as fi putut lucra oriunde as fi vrut."

Este o biografie academica tipic sovietica. In Uniunea Sovietica, cariera academica este luata foarte in serios: daca reusesti, obtii un "bilet de libera trecere" spre multe avantaje in viata sovietica, iar daca nu reusesti, obtii o slujba de genul maturator de strada.

"Dar plicitisitoarea viata sovietica si lipsa de satisfactie spirituala, continua Iuri, nu mi-au dat pace si pe la sfarsitul anului 1955, cand aveam nouasprezece ani, a survenit o intamplare, in aparenta neremarcabila, care mi-a rasturnat viata si, in final, m-a adus aici. Intamplarea s-a petrecut inauntrul sufletului meu si a constat in faptul ca am inteles in ce fel de societate traiam. In ciuda propagandei sovietice fara nici un continut, am inteles ca traiam sub un regim de o absoluta nedreptate si cruzime. In vremea aceea foarte multi studenti ajunsesera la aceeasi concluzie si, cu timpul, au aparut cei care gandeau ca mine si consideram cu totii ca e datoria noastra sa le vorbim oamenilor despre aceasta descoperire si sa actionam cumva impotriva triumfului raului." (Desigur, aici se vede tendinta idealista a tineretii, care se poate observa si in lumea apuseana.) "Dar politia secreta supravegheaza cu grija asupra tuturor cetatenilor din URSS si cand, la 7 noiembrie 1958, (pe cand aveam doar douazeci si unu de ani), ne-am adunat ca sa hotaram aparitia unei publicatii secrete, sase dintre noi au fost arestati si, toti cei ce nu au retractat au primit cea mai mare pedeapsa pentru agitatie anti-sovietica - fiecare cate sapte ani de lagar de concentrare. Astfel a inceput o cale noua in viata mea".

Pana aici, trebuie sa notez ca n-a fost vorba deloc de o convertire religioasa. Iuri este inca un tanar idealist care deodata a fost "zdrobit" si trimis departe, in Gulag.

"Toti cei din lagarul eram atei si marxisti. Adica noi credeam ca marxismul in sine este o invatatura adevarata, care-i conduce pe oameni spre un viitor luminos, spre o imparatie a libertatii si dreptatii si ca, din anumite motive, criminalii moscoviti nu vor sa transpuna in viata aceasta invatatura. In lagar, aceasta idee a murit cu totul si pentru totdeauna in fiecare dintre noi".

Nu ma voi adanci aici in problematica sau filosofia comunismului, ci doar voi preciza ca Iuri a fost redus la o stare de disperare. El si-a pierdut increderea in ceea ce crezuse inainte datorita instruirii sale, si anume ca ideologia comunista este o invatatura idealista care aduce fericire si pace. El a vazut ca, in practica, comunismul nu era ceea ce pretindea a fi. Atunci a inceput sa se intample ceva in sufletul sau.

"As dori sa dezvalui putin din procesul renasterii duhovnicesti, spune el, ca sa puteti vedea si dumneavoastra cat de neabatut inainteaza in sanul poporului rus. Pentru ca nu doar eu si cei care erau cu mine am parcurs calea de la ateism la credinta religioasa, ci este o manifestare caracteristica pentru lagarele de concentrare sovietice. Ce se intampla cu poporul nostru? Procesul renasterii spirituale are doua faze. Intai, vedem clar esenta marxismului si ne eliberam de orice iluzie legata de el. Dupa o analiza profunda si cuprinzatoare descoperim ca marxismul, in esenta lui, este o invatatura completa a totalitarismului, care este o sclavie absoluta, si orice partid comunist din orice tara, o data ce se angajeaza in realizarea programului marxist, este constrans sa repete ceea ce au facut si fac comunistii moscoviti sau sa renunte la marxism si ateism si sa se autolichidize. Intelegand acest adevar simplu, pierdem baza ideologica prin care ne opuneam sclaviei marxiste. Cadem intr-un vid spiritual care aduce dupa sine o si mai profunda criza".

Mai departe, Iuri ne spune cum a inceput sa intre in aceasta criza profunda: "Dupa ce am fost eliberati din lagar (adica dupa sapte ani) perspectivele pe care le aveam, pe care nu le-am dori nici dusmanilor nostri, erau: ori sa revenim in lagar si sa ramanem acolo tot restul zilelor, ori sa murim intr-o celula dintr-un spital de nebuni, ori sa fim omorati de politia secreta fara proces sau cercetari.

In aceste conditii de criza spirituala, fara nici o cale de iesire, tasneste in noi, in mod inevitabil, intrebarea suprema pentru conceptia despre lume: de ce sa mai traiesc daca nu mai este nici o iesire? Si, cand vine acest moment inspaimantator, fiecare simte ca moartea l-a prins de beregata: daca nu vine nici un fel de raspuns spiritual, viata se sfarseste, deoarece, fara Dumnezeu, nu numai ca "totul este permis", dar nici chiar viata nu mai are nici o valoare si nici o semnificatie. Am vazut in lagar oameni iesindu-si din minti sau sfarsind prin a se sinucide. Eu insumi am simtit limpede ca, daca pana la urma as fi ajuns la concluzia ferma si definitiva ca nu exista Dumnezeu, as fi fost obligat sa ma sinucid, de vreme ce e rusinos si nesemnificativ pentru o creatura rationala sa se tarasca intr-o viata chinuitoare si fara sens. Astfel, in al doilea stadiu al renasterii spirituale descoperim ca ateismul, aplicat pana la capatul lui logic, il duce pe om in mod inevitabil la pierzare deoarece este o desavarsita invatatura a imoralitatii, a raului si a mortii.

Un sfarsit tragic (sinucidere sau nebunie) ar fi fost si soarta mea daca, spre salvarea mea, nu s-ar fi intamplat, la 1 septembrie 1962, cea mai mare minune din viata mea. O zi fara nici un eveniment, fara nici o sugestie din afara; reflectam in singuratate la problema mea: "a fi sau a nu fi?" Atunci, dintr-o data, am realizat ca salvarea consta in credinta in Dumnezeu. Doream foarte mult sa cred in El; dar nu ma puteam minti: nu aveam credinta.

Si, deodata, a venit o secunda cand, pentru prima data, am vazut (ca si cum s-ar fi deschis usa unei camere intunecoase spre o strada insorita) si, in urmatoarea secunda, am stiut deja cu certitudine ca exista Dumnezeu si ca Dumnezeu este Iisus Hristos din Ortodoxie si nu alt Dumnezeu. Numesc acest moment cea mai mare minune pentru ca aceasta cunostinta precisa nu mi-a venit pe cale rationala (stiu sigur acest lucru), ci intr-un alt mod si nu sunt capabil sa explic rational acest moment... Si astfel, printr-o asemenea minune, a inceput noua mea viata spirituala care m-a ajutat sa indur alti treisprezece ani de viata in lagare si inchisori, o emigratie fortata si, nadajduiesc, ma va ajuta sa indur toate dificultatile vietii de emigrant.

Acest , aceasta mare minune, este traita acum in Rusia de catre mii de oameni si nu numai in lagarele de concentrare si inchisori. Igor Ogurtov, fondatorul Uniunii social-crestine, a ajuns la credinta nu in lagare, ci in universitate. Renasterea religioasa este un fenomen caracteristic Rusiei contemporane. Oricine este viu spiritual se intoarce, inevitabil, la Dumnezeu. Si este absolut evident ca o asemenea minune salvatoare, in ciuda intregii politici comuniste, nu poate fi savarsita decat de Atotputernicul Dumnezeu, Care n-a parasit poporul rus in ingrozitoarele sale suferinte si in totala lui lipsa de aparare in fata atator dusmani".