DESPRE SFINTIREA NATURII

ATACELUL: Dar in natura creata sunt si lucruri spurcate, de care nu trebuie sa ne atingem ?

PREOTUL: Prin caderea lui Adam, toata faptura a fost supusa "desertaciunii si stricaciunii" (Rom., 8, 20-21), ingreuindu-se mai mult viata omului. Odata cu omul a cazut si natura sub blestem, trecand, impreuna cu acesta, sub stapanirea diavolului, care este numit de atunci incoace "stapanitorul acestei lumi" (Ioan, 12, 31; 14, 30; 16, 11; Eres., 2, 2; 6, 12). Nu numai omul, ci si natura tinde sa se elibereze de sub puterea tiranica a diavolului, "impreuna suspina si impreuna are dureri", dar eliberarea ei deplina se va face abia la venirea a doua a Mantuitorului, caci pana atunci si ea ramane in desertaciune, ca urmare a caderii omului (Rom., 8, 15-22). Dar, precum omul - dupa venirea Mantuitorului - poate fi scos de sub stapanirea diavolului prin botez, si lucrurile din natura, prin sfintire, se elibereaza si pot fi folosite astfel in slujba lui Dumnezeu. Cand Mantuitorul a savarsit in pustie minunea inmultirii painilor, Sfantul evanghelist ne spune ca mai intai El S-a rugat ei a binecuvantat painile, pe care apoi le-a inmultit (Matei, 14, 19;15, 36). A facut rugaciunea (ce se obisnuieste pentru masa) si a binecuvantat painile pentru a le scoate de sub blestem si a le pune in slujba maririi lui Dumnezeu, prin minunea ce avea sa faca. La fel a procedat si la asezarea Sfintei Impartasanii, cand, luand painea, a binecuvantat-o si, luand paharul si multumind, le-a dat ucenicilor (Matei 26, 26-27), caci, si in aceasta imprejurare, painea si vinul trebuiau scoase de sub blestem spre a putea fi puse in slujba lui Dumnezeu. Tot asa si dupa inviere, cinand cu doi ucenici la Emaus, a luat painea si a binecuvantat-o (Luca, 24, 30). Iata deci mai multe imprejurari in care Mantuitorul ne-a dat pilda ca, prin rugaciune si binecuvantare, sa sfintim obiectele de care ne folosim.

INVATACELUL: In Sfanta Scriptura se spune ca nimic nu este necurat (Fapte, 10, 15; Rom., 14, 14-20; I Tim., 4, 4-5; Tit, 1, 5 s.a.). Iar daca Dumnezeu le-a curatit, pentru ce le mai trebuie sfintire ?

PREOTUL: Intr-adevar, Apostolul arata ca "...orice faptura a lui Dumnezeu este buna si nimic nu este de lepadat, daca se ia cu multumire. Caci se sfinteste prin cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune" (I Tim., 4, 4-5). Dar prin aceasta e de la sine inteles ca sfintirea nu o pot face decat persoanele liturgice, carora li s-a incredintat misiunea de a fi "iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu" (I Cor., 4, 1) si de a face lucrul slujbei (Efes., 4, 12) "spre cele catre Dumnezeu" (Evr., 5, 1).

Cel mai obisnuit element spre sfintire este apa, care devine apoi ea insasi un agent curatitor si sfintitor, stropind alte obiecte (Ies., 30, 18-20; Lev., 8, 6; 14, 8; Num., 8, 7; 19, 9-12). In Testamentul Vechi sunt numeroase marturii ce arata rolul apei in istoria lumii. Astfel, inca de la inceputul lumii, Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apei (Fac., 1, 2). Prin apa sfintita - potrivit legii - se curata tot cel necurat, spalandu-se, pana chiar si hainele sale, cu apa (Lev., 15, 10). De pilda, Ilie a udat cu apa jertfa (III Regi, 18, 28-32) etc. Tot in Legea Veche s-a prezis ca si in crestinism va fi o apa curatitoare, care va curati nu numai trupul, ci si sufletul omului (Iez., 36, 25-26). In Noul Testament, apa sfintita este intrebuintata ca element curatitor si sfintitor (Ioan, 5, 4; 3, 2-7).

Alt element de sfintire aratat in Scriptura este si untdelemnul, cum am mai aratat in cele spuse mai inainte.

In afara de aceasta, Biserica sfinteste pamantul, araturile, roadele, casele etc., cu diferite slujbe (ierurgii), aducand darul Sfantului Duh peste toate aceste elemente care intra in vietuirea zilnica a credinciosilor.

INVATACELUL: Dar unde se vede in Sfanta Scriptura ca elemente ca apa, untdelemnul, precum si alte obiecte, trebuie sa fie sfintite ?

PREOTUL: Ti-am aratat destul de clar in cele de mai sus, dar vad ca ai ramas nelamurit. De aceea, asculta! Sa stii ca, chiar in Legea Veche se sfinteau si se curatau atat oamenii, cat si elementele prin diferite rituri si rugaciuni, ca de exemplu: curatirea femeii lehuze la 40 de zile dupa nastere (Lev., 12; Luca, 2, 22-24), iar rugaciunea pentru sfintirea untdelemnului si a apei (aghiazma), binecuvantarea pruncilor, a painii si a vinului si a pastelor le gasim la sfintii parinti si scriitori ai Bisericii din primele veacuri crestine, ca: Iustin Martirul si Filosoful (Apologia1, cap. 61, 65), Tertulian (De baptismo, cap. 7, De corona militis, cap. 3, 4 s.a.) sau Sfantul Vasile cel Mare (Despre Sfantul Duh, cap. 67).

Rugaciuni pentru binecuvantarea si sfintirea apei (aghiazma), a untdelemnului si a fructelor, sfestanii pentru ploaie si altele, le gasim amintite chiar si in cele mai vechi randuieli si asezaminte bisericesti, ca Asezamintele Sfintilor Apostoli din veacurile III, IV (cartea VII, cap. 27r 42, 43; cartea VIII, cap. 29, 40, 41, 42 s.a.), precum si in cele mai vechi carti de slujba ca Evhologhionul (Molitfelnicul) lui Serapion de Thmuis din Egipt, din veacul IV. Pe toate le gasim in aceeasi carte de slujba, unde aflam si randuiala Sfintelor Taine, adica in Evhologiu sau Molitfelnic (cartea de rugaciuni sau de molitfe, vezi Inv. de Cred. Ort., intreb., 229)