Despre capriciile timpului si arta de a ghici viitorul


I.1. Despre capriciile timpului si "arta" de a ghici viitorul

"Sa nu se gaseasca la tine de aceia care trec pe fiul sau pe fiica lor prin foc, nici prezicator, sau ghicitor, sau vrajitor, sau fermecator, nici descantator, nici chemator de duhuri, nici mag, nici de cei ce graiesc cu mortii, caci uraciune este inaintea lui Dumnezeu tot cel ce face acestea" (Deut. 8, 10 - 12).

Unul dintre subiectele de mare succes pentru mass-media este cel legat de "profetiile" sau premonitiile care se implinesc, s-au implinit sau urmeaza sa se implineasca. Astfel de evenimente se bucura de o larga difuzare si constituie una dintre cele mai aprinse teme de discutie.

Atitudinea negativa fata de posibilitatea acestor incursiuni in viitor numai pentru ca Biserica considera ghicitul viitorului o forma de vrajitorie dovedeste ori o credinta nestramutata in invataturile ei, ori o forma de habotnicie. Marea majoritate a crestinilor zilelor noastre incearca sa isi gaseasca noi repere dupa care sa armonizeze ceea ce li se pare adevarat in invataturile bisericesti cu ceea ce li se pare demn de luat in serios din oferta de noutati spirituale; si implinirea unor astfel de "profetii" li se pare un argument favorabil acestei atitudini sincretice.

Nu putea sa lipseasca din arsenalul ghicitorilor tendinta de a argumenta propriile practici cu citate din Sfanta Scriptura. Unul din exemplele cel mai des invocate este cel al proorocului Daniel, despre care se sustine ca ar fi fost chiar conducatorul vrajitorilor babilonieni. Faptul ca Nabucudonosor l-a pus pe sfantul prooroc "capetenie peste toti inteleptii Babilonului" (Dan. 2, 49) s-a datorat tocmai darului cu care acesta a fost inzestrat de Dumnezeu si nu formelor de ghicit carora le fusese vadita neputinta ("taina pe care vrea sa o afle regele nu pot s-o faca cunoscuta lui nici inteleptii, nici prezicatorii, nici ghicitorii, nici vrajitorii, nici cititorii in stele..." Dan. 2, 27)

Incercam sa cunoastem mai bine acest domeniu atat de alunecos al ghicirii viitorului, domeniu prin care "prezicatorii" si "ghicitorii" ii indeparteaza pe oameni de lumina Bisericii. Inainte de toate vom aminti cateva dintre premonitiile cele mai cunoscute, considerate clasice de catre expertii in parapsihologie:

- asasinarea Presedintelui Lincoln in aprilie 1865: cu cateva zile inainte de a muri, Abraham Lincoln a marturisit prietenilor pe care i-a invitat la cina ca a visat o garda militara dand onorul in fata unui catafalc deschis, aflat in salonul de est al Casei Albe. La mai putin de o luna presedintele a fost impuscat, si trupul sau neinsufletit a fost asezat chiar in Salonul de Est. Crima fusese "prevazuta" si de celebrul subiect Daniel Dunglas Home, care a ghicit cu ajutorul magicului glob de cristal tristul sfarsit al presedintelui;

- in anul 1874 un "clarvazator" i-a prezis lui Maurice Berteaux, un tanar functionar de banca, faptul ca va ajunge bogat si celebru, dar ca va muri ca general de armata ucis de o masina zburatoare (premonitia fusese facuta cu 29 de ani inaintea efectuarii primului zbor cu avionul). Berteaux a ajuns in cele din urma general si a murit cand un avion s-a prabusit accidental asupra sa;

- in testamentul lui Grigori Rasputin, care fusese ucis din ordinul aristocratiei ruse la sfarsitul lunii decembrie a anului 1916, acesta scria ca are o presimtire ca va fi ucis inainte de inceputul anului 1917. El ii scria tarului ca daca va fi ucis de tarani, atunci tarul va mai domni in liniste vreme indelungata; dar daca va fi ucis de aristocrati atunci toate rudele tarului mai aveau de trait cel mult doi ani. Membrii familiei tariste si-au pierdut viata in surghiun in anul 1918;

- un reprezentant al unei societati de transporturi navale, B. Morris, a visat in timpul unei calatorii cu vaporul ca va fi ranit de o schija din lovitura de tun trasa cu ocazia ajungerii vasului la destinatie. Speriat de vis, el i-a ordonat capitanului vasului sa amane comanda loviturii de tun pana ce el s-ar fi retras intr-un loc sigur. Pana sa se ascunda, o musca s-a asezat pe nasul capitanului si acesta a incercat sa o alunge. Dar miscarea mainii sale a fost confundata cu comanda tragerii cu tunul. Morris a fost lovit atat de grav de o schija incat peste cateva zile a decedat;

- inca din anul 1956 o revista americana a publicat premonitia mediumului Jeane Dixon care a afirmat ca alegerile pentru presedintie vor fi castigate de un democrat care va fi asasinat in cursul mandatului. In anul 1963, cu cateva saptamani inaintea crimei din Dallas, Jean Dixon a incercat sa il opreasca pe presedintele Kennedy sa plece in sud. Dar desi fusese atentionat ca va fi ucis (chiar si de alti mediumi), acesta a ignorat "premonitiile" si a fost impuscat (cf. (46; 137));

Iata cateva intamplari care sporesc dorinta de a cunoaste viitorul, intamplari al caror impact a fost foarte mare. Mai poate nega cineva faptul ca lui Kennedy i-a fost prevazuta moartea? Mai poate vreun om cu mintea intreaga sa faca abstractie de astfel de incursiuni in timp? Si, daca aceste premonitii sunt adevarate, in numele carui alt "adevar" trebuie sa le ignoram? Inainte de a raspunde acestei intrebari vom face cateva precizari.

Oamenii se afla intr-o relatie foarte agresiva cu timpul si cu viata insasi. Aceasta datorita conceptiei ca viata poate aduce intamplari nedorite, poate aduce diferite ghinioane. Omul care nu mai intelege timpul ca un interval in care Dumnezeu il creste din punct de vedere duhovnicesc nu va sovai sa cerceteze ce surprize il asteapta. Daca viata nu mai este inteleasa ca dar dumnezeiesc, atunci spiritul de conservare isi spune cuvantul. Dorinta omului de a cunoaste viitorul devine justificata. Dar posibilitatea cunoasterii viitorului implica automat alterarea caracterului pedagogic al incercarilor pe care Dumnezeu le trimite folosindu-se de timp.

Unul dintre motivele pentru care oamenii cauta sa cunoasca viitorul este tocmai o gresita intelegere a necazurilor: cata vreme necazurile sunt intamplatoare, cata vreme nu au nici un rost si singurul lor efect este intristarea, atunci lupta pentru a scapa de necazuri este justificata.

Sfanta Scriptura ne invata ca necazurile prin care trecem nu sunt intamplatoare, ca rostul acestor incercari trimise de Dumnezeu este de curatare a sufletului omenesc plin de patimi, de constientizare a neputintei firii si a nevoii de ocrotire dumnezeiasca sau, in anumite cazuri, de pedepsire a unor pacate.

Viata seamana intr-un fel cu un examen permanent. Daca stim dinainte ce subiect vom avea de prezentat, atunci l-am invata numai pe acela si cunostintele noastre ar fi foarte reduse. Dumnezeu vrea ca, la examenul vietii, toti sa obtinem note mari. De aceea El nu ne ingaduie sa patrundem in tainele viitorului.

Biserica a condamnat nu numai astrologia, ci toate formele de ghicire a viitorului. Nimeni in afara de Dumnezeu nu poate sti viitorul. Atunci cum se face ca in atatea cazuri premonitiile s-au adeverit? Cum despre asasinarea lui Kennedy, de exemplu, au mai stiut si altii in afara de Dumnezeu?

Raspunsul pe care il da Biserica este simplu: toate "profetiile" facute prin mediumi, toate cazurile in care viitorul a coincis cu ceea ce se ghicise mai inainte prin diferite metode, nu sunt altceva decat iscusite lucrari ale amagitorului. Este adevarat ca Biserica poate sa para, si de aceasta data, supusa unor conceptii retrograde. Dar, ca in cazul fiecarei rataciri de natura spirituala, trebuie repetat ca a alege calea mantuirii nu inseamna doar a accepta ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu venit in lume pentru mantuirea oamenilor; inseamna a accepta si ca drumul spre Imparatie presupune purtarea crucii, nu te afli pe acest drum daca nu crezi ca invataturile Bisericii sunt adevarate.

Raspunsul pe care il da Biserica in problema prevederii viitorului nu este un raspuns pripit, ci este un raspuns cu radacini adanc infipte in Sfanta Traditie. Intreaga Traditie afirma ca, desi diavolul nu cunoaste viitorul, poate sa insufle oamenilor anumite "profetii", dintre care unele se implinesc. La prima vedere aceasta afirmatie ar avea aceeasi valoare ca aceasta: "desi paharul era gol, am baut pana m-am saturat" . Logica pare sa excluda ca ambele afirmatii pot fi simultan valabile.

Iata insa trei din categoriile in care diavolul poate "cunoaste" viitorul si il poate sopti slugilor sale:

- cazul I (diavolul detectiv): daca persoana A vrea sa treaca pe neasteptate pe la persoana B si atunci persoana B are o "descoperire" cum ca va fi vizitata de persoana A, nu inseamna ca i s-a descoperit viitorul; diavolul stia ca persoana A se indreapta spre persoana B si numai un accident neprevazut i-ar fi putut nega "profetia"; in multe cazuri premonitive se ignora faptul ca ele nu contin elemente care sa nu poata fi deduse logic de o a treia "persoana" aflata in momentul optim la locul potrivit (un asemenea caz il intalnim descris in viata sfantului Antonie cel Mare);

- cazul II (diavolul psiholog): cunoscand bine relatia cauza-efect, diavolul - bun cunoscator al sufletului omenesc - poate deduce efectele atunci cand stie bine "datele problemei"; stiind de superficialitatea unei relatii de familie, el poate deduce destramarea ei, stiind de tensiunile existente intre doua state, el poate deduce inceputul unui razboi, ...

- cazul III (diavolul papusar): diavolul planuieste ca in timp sa determine anumite fapte, si se foloseste de oameni precum papusarul de figurinele sale; este cazul cel mai spectaculos, cel mai interesant, cel mai "nevinovat", cel mai greu de prevazut din punct de vedere omenesc. Si de aceea cel mai smintitor pentru cei care refuza sa accepte punctul de vedere al Bisericii. Precizam ca intelegem dificultatea acceptarii explicatiei cum ca nu ar fi vorba de nici o premonitie, ci doar de o dureroasa inscenare a ghicirii viitorului, dirijata de Marele Papusar al Imparatiei intunericului. Dar a nu accepta aceasta explicatie inseamna a accepta ori faptul ca Dumnezeu lu-creaza prin mediumi, ori faptul ca diavolul cunoaste viitorul. Aceste doua variante fiind excluse pentru cel care crede in invataturile Bisericii, singura alternativa posibila ramane cea cu "diavolul papusar".

(Sa incercam astfel sa lamurim ce s-a intamplat cu Kennedy. Nu este greu de inteles ca daca diavolul stia optiunile electorale ale poporului nu i-a fost greu sa "prevada" cine va urma la presedintie. Nu este greu de inteles ca daca vrajmasul "programase" uciderea presedintelui putea sa anunte aceasta prin diferiti mediumi cu mult timp inainte - cel mai usor lucru fiindu-i gasirea unui asasin.

Greu de inteles este de ce Atotputernicul Dumnezeu nu a zadarnicit planurile vrajmasului si nu a oprit planul ucigas. Exista doua elemente care ne scapa: viata personala a presedintelui si modul in care faptele sale influentau comunitatea pe care o conducea. Nu ne este noua a judeca daca viata personala sau influenta asupra comunitatii a fost motivul pentru care Dumnezeu a ingaduit sa fie ucis. Poate ca ambele motive erau valabile simultan. Ceea ce stim sigur este ca presedintele nu era predestinat sa moara. Daca s-ar fi retras din politica ori daca si-ar fi pus ordine in viata particulara ar mai fi putut trai vreme indelungata. Si sa mai tinem cont de faptul ca fiecare comunitate are conducatorii pe care ii merita; poate ca nici comunitatea nu era pe masura unui astfel de conducator.

Daca stim ca presedintele nu era predestinat sa moara, nu inseamna ca putem face si comentarii exacte asupra asasinarii lui. Orice rationament asemanator celui expus mai sus contine o doza de subiectivism si risca sa fie fals. Rationamentul acesta a fost prezentat doar ca un model de intelegere a lucrarii Marelui Papusar).

Sa ne oprim putin asupra numarului mare de esecuri in premonitie, asupra numarului mare de "profetii" care nu s-au implinit. Pe cat de multa reclama se face "premonitiilor" care se adeveresc, pe atat de usor se trece de obicei peste premonitiile care nu se adeveresc (fiind invocate o sumedenie de explicatii puerile).

In cazul lui Jeane Dixon (care a prezis "cu succes" nu numai moartea presedintelui Kennedy, ci si a altor personalitati - ca Franklin Roosvelt, Martin Luther King, Marilyn Monroe, ...) aflam un exemplu clasic de profetie neimplinita: ea a afirmat ca, in anul 1958, China va declansa un razboi mondial - lucru care nu s-a intamplat.

Un alt exemplu de "profetie" mincinoasa il intalnim in cazul lui Nostradamus. Acesta a prezis la un moment dat ca trupele regale vor incendia localitatea Pouzin de pe Rhon. Deoarece asa ceva nu s-a intamplat, pentru ca "profetia" sa nu fie vadita ca mincinoasa fiul lui Nostradamus a incendiat el insusi oraselul, dar a primit pentru aceasta pedeapsa cu moartea (conform (47; 18)).

Sa ne oprim putin asupra faimoaselor Centurii ale lui Nostradamus. Este bine sa se stie ca textul lor este foarte diferit fata de ceea ce apare in traducerile facute din anul 1600 pana in zilele noastre. Periodic, pentru a fi cat mai aproape de realitatea istorica, in numele unor noi chei de descifrare care permit lamurirea catrenelor, traducerile se tot "imbunatatesc" (fapt trecut prea usor cu vederea de catre cei insetati de senzational). Totusi nu se poate contesta faptul ca, dincolo de toate deformarile ulterioare, Centuriile contin si "profetii" care s-au implinit. Dar procentul lor este mic si arata tocmai ca vizionarul nu era inspirat de duhul adevarului, ci de duhul minciunii.

In cartea Nostradamus -1999, Stefan Paulus trage alarma asupra pericolului pe care l-a descifrat in Centurii: "Toate persoanele individuale, da, si toate tarile, ar trebui sa se pregateasca pentru posibilitatea ca Nostradamus sa fi prevazut corect un impact meteoric in 1999. Avem pur si simplu prea multe de pierdut pentru a presupune ca s-a inselat" (45;289). Anul 1999 a trecut insa fara sa se intample nimic si Stefan Paulus s-a facut de rusine. Dar imediat alti exegeti ai Centuriilor au gasit alte si alte variante de interpretare, totul fiind cosmetizat astfel incat vina sa nu cada asupra autorului, ci asupra comentatorilor care nu l-au "inteles" pe Nostradamus.

In cartea lui Stefan Paulus gasim o analiza a ratei de esec a previziunilor din Centurii. Numarand catrenele care aveau precizata data fixa a faptelor "profetite", el a constatat ca "rata finala de precizie a catrenelor datate de Nostradamus este de unu si jumatate la sapte, putin peste 21%" (45; 288). Incercand sa creasca acest procent, motivand ca unele date pot fi decriptate gresit, Stefan Paulus a afirmat ca rata de precizie poate creste pana aproape de 38%. Adica marele "profet" Nostradamus a gresit in mai mult de 60% dintre prezicerile care au putut fi verificate in timp, cele cu data neprecizata fiind mult mai usor de prelucrat astfel incat autorul lor sa para "inzestrat" cu harisma inainte-vederii.

In cazul marii majoritati a ghicitorilor rata esecurilor este si mai mare. In mod curent se considera ca o rata de 20-25% a premonitiilor care se adeveresc este foarte buna, iar cea de 50% este exceptionala. Aceasta apreciere este foarte suspecta: cei care au prevazut prin harul lui Dumnezeu ceea ce se va intampla nu au dat gres. Dumnezeu care le-a dat darul inainte-vederii nu putea sa greseasca. Iar cei ale caror "profetii" nu se adeveresc sunt inspirati de diavol (si in acest caz, ca in multe altele, new-age-istii considera ca daca gasesc in Sfanta Scriptura argumente care sa "darame" punctul de vedere crestin, biruinta lor este totala. Ei invoca o "minciuna" a Proorocului Iona, care a profetit distrugerea orasului Ninive, dar in urma pocaintei ninivitenilor orasul nu a fost distrus; se pierde din vedere tocmai faptul ca rostul proorocului Iona era tocmai de a-i intoarce pe cei cazuti la pocainta, si nu de a-i preveni asupra pedepsei dumnezeiesti. Ca in celelalte cazuri, un element este desprins din context pentru a justifica ratacirea; putini sunt insa cei care au curiozitatea de a se lamuri in privinta valabilitatii argumentelor invocate de eretici).

Unul dintre siretlicurile prin care "ghicitorii" ascund propriile esecuri este urmatorul: ei nu afirma ca faptele pe care le "vad" se vor intampla cu siguranta, nu sustin predestinarea absoluta. Ei fac afirmatii de genul: "daca vei fi tare, vei reusi sa eviti esecul pe care il «vad»", sau "daca te vei tine pe aceeasi linie, vei avea parte de succesul care mi se «arata»". Rare sunt cazurile in care un ghicitor spune cuiva ca ceva se va intampla cu siguranta (aceasta li se intampla numai oamenilor care sunt prinsi strans in laturile diavolului).

Acelasi risc de eroare si-l asuma si astrologii. Ei spun: "planetele indica o mare bucurie profesionala - sau un esec familial. De tine depinde cum vei sti sa treci prin incercarea care iti sta in cale..." Astfel, daca nu se intampla nimic, omul ramane cu sentimentul ca a ratat un mare bine sau ca, dimpotriva, a reusit sa evite raul care se vedea la orizont.

Nu putem vorbi despre rata mare a esecurilor in ghicitul viitorului fara sa amintim de numarul mare de sarlatani care, fara a practica vreo forma speciala de magie, simuleaza ca ar fi mari initiati.

Astfel de escroci nu cauta "inspiratie" de la demonul ghicitului, ci de la demonul lacomiei. Dar si in aceste cazuri ghicitorul-sarlatan, fara sa fie constient, este inspirat de demonul ghicitului in asa fel incat sfaturile pe care le da sa fie cat mai nocive pentru cei care apeleaza la serviciile sale.

Existenta unor ghicitori-sarlatani (spre deosebire de cei "profesionisti", care sunt vase ale diavolului) are un efect dublu: pe de o parte, la unii oameni trezeste retineri fata de consultarea viitorului, dar la altii sporeste dorinta unei asemenea incursiuni - caracterul de neseriozitate al practicii facand-o sa para un fel de joaca. S-a constatat ca mare parte dintre cei care s-au dus la ghicitori mai mult din spirit de aventura au avut de suferit exact aceleasi urmari in plan duhovnicesc cu cei care stiau ca intra de bunavoie in jocul magic.

Una dintre greselile cele mai frecvente este punerea erorilor ghicitului in seama nepriceperii ghicitorilor. Pentru multi oameni o consecinta fireasca a constatarii faptului ca au fost pacaliti de catre ghicitorii-sarlatani este tendinta de a ii consulta pe altii mai iscusiti. De fapt, pentru ghicitori este cat se poate de normal sa greseasca in previziuni atata vreme cat numai Dumnezeu stie ce se va intampla.

Privitor la observatia pertinenta pe care o fac unii dintre cei care merg la diferiti ghicitori, cum ca tot ceea ce li s-a prezis, bine sau rau, li s-a si intamplat, din perspectiva crestina acesta este un mare semnal de alarma. Daca diavolul a fost capabil sa "prevada" viitorul unei persoane insemna ca persoana respectiva ducea o viata plina de patimi, ca sufletul ei se afla in mrejele celui care stia ce surprize ii va mai face. Este foarte greu ca cineva sa recunoasca tocmai acest aspect: ca ghicitorii i-au spus viitorul pentru ca viitorul era, in aspectele esentiale, dirijat de diavol.

Diavolul nu poate sti ceea ce vor face oamenii care traiesc aproape de Biserica, care se spovedesc cu adevarata pocainta si se impartasesc cu Sfantul Trup si Sfantul Sange al Domnului nostru Iisus Hristos. El stie numai raul pe care are de gand sa il abata asupra lor, si poate doar banui - prin rationament logic - cate ceva din binele pe care il vor face acestia.

Despre implinirea celor profetite de ghicitori, Sfantul Ioan Gura de Aur spunea: "Cum se face, as putea fi intrebat, ca se implinesc multe din cele spuse de acesti oameni?

Pentru ca tu te-ai lipsit de ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca tu te-ai lepadat de El, pentru ca tu te-ai asezat in afara purtarii Lui de grija, pentru aceea diavolul iti intoar-ce treburile tale si le muta dupa cum vrea el" (32; 855).

Pe cat este de greu sa recunoasca cineva ca faptul ca i se intampla cele ce i-au fost "profetite" este semn ca se afla sub puterea diavolului, pe atat de usor este ca printr-o viata crestineasca aceasta legatura sa se rupa pentru totdeauna. Sau, chiar daca lupta va fi de durata, cununa luptatorului va fi pe masura.

Unul dintre mijloacele prin care diavolul castiga cel mai usor adepti este implicarea slujitorilor Bisericii in practicile de ghicire a viitorului. Cea mai cunoscuta metoda este cea a "deschiderii cartii" - a Sfintei Evanghelii sau a Psaltirii. Exista preoti care "deschid cartea" si in functie de pagina la care s-a deschis intamplator "prevad" ce li se va intampla oamenilor (privitor la procese, examene, casatorii si altele asemenea). Oamenii simpli, avand incredere nemarginita in preoti, nu isi dau seama ca astfel de preoti sunt vrajitori. Osanda unor astfel de preoti - dupa cum arata Pravilele bisericesti - este foarte aspra.

Sta in responsabilitatea arhiereilor de care apartin sa ii cateriseasca sau, daca se pocaiesc, sa le randuiasca un anumit canon. Dar, cata vreme un preot se indeletniceste cu ghicitul (chiar si cu "nevinovata" deschidere a Evangheliei pentru a afla viitorul oamenilor), nu are puterea sa savarseasca Sfintele Taine.

Asa cum oamenii se lasa inselati de preoti-vrajitori, asa se lasa inselati si de ghicitorii care sustin ca sunt buni crestini (si au casele pline de icoane, de cruci, ...) Dar pacatul celor care merg la ghicitori este la fel de mare, indiferent daca ghicitorii pretind sau nu ca sunt crestini.

"Prin lume merg si umbla multi fii ai diavolului si-i insala pe crestini, ca sa le ia banii, si la dau talismane sa faca copii, sa-si primeasca sanatatea si sa-si vada soarta, ce anume va urma in viata lor. Toate acestea sunt mestesuguri satanice, fiindca se intampla ca nu o data diavolul sa faca minuni si oamenii sa il creada, sa faca pacate si sa fie osanditi la iad odata cu el. Dar noi avem o porunca care spune sa anatemizam pe oricine adauga sau nu crede in ceva mic din cele pe care le-au legiuit Parintii Bisericii noastre. Acestea sunt, asadar, in afara caii Parintilor, de aceea cei care le fac sunt anatematizati. Mai spune legea noastra bisericeasca ca aceia care urmeaza aceste lucruri vrajitoresti douazeci de ani sa nu se impartaseasca.

De aceea voi, cei ce folositi aceste ghicitori, juraminte, descantece si altele asemanatoare, sa stiti ca foc bagati in casele voastre si veti arde de vii si aici si in viata cealalta si veti mosteni osanda vesnica impreuna cu invatatorul vostru diavolul si tovarasii lui" (62; 81). Aceste cuvinte, rostite de catre Sfantul Cosma Etolianul cu mai mult de secole in urma, sunt cat se poate de actuale astazi.

Una dintre trasaturile specifice vremurilor de haos spiritual in care ne aflam este reaparitia superstitiilor. Omul simte nevoia sa patrunda putin in tainele viitorului si, daca stie ca este pacat sa se duca la ghicitoare, se multumeste sa se foloseasca de semnele pe care le poate observa el insusi. Cea mai cunoscuta metoda este cea prin care stii de ce "se bate ochiul" - ori de bine ori de rau. Oricat ar parea de nevinovate, oricat de repede s-ar adeveri, aceste superstitii fac parte din aceeasi paleta amagitoare a diavolului. Si cu cat mai iscusite sunt cursele diavolului, cu atat mai iscusiti trebuie sa se arate oamenii care nu vor sa cada in ele.

Iar celor care insista totusi sa isi afle viitorul, sfantul Cosma le recomanda urmatoarea "tehnica" eficienta: "Si daca vrei sa-ti vezi soarta sau norocul, scoala-te maine dimineata si du-te la biserica si uita-te la mormintele celor morti si la ce sunt ei acum. Gandeste-te si spune: "N-au fost si ei oameni ca mine si au murit?" Asa voi muri si eu maine, deci sa nu indraznesc sa fac si eu aceste lucruri diavolesti, caci o sa pier..." (62; 96).

Mai devreme sau mai tarziu, vom muri cu toti. Acesta nu este un secret pentru nimeni. "Tehnica" sfantului Cosma nu este originala: e recomandata de multi alti sfinti ai Bisericii ca fiind de mare folos celor care pretuiesc mai mult viata pamanteasca decat vesnicia.

Sa cugete la moarte cei care nu se tem de osanda dumnezeiasca si vor sa alerge la ghicitori si la vrajitori. Si sa priceapa ca viata pamanteasca, de care ei sunt preocupati atat de mult, se va sfarsi. Si ca, daca au cautat sa afle ce li se va intampla peste cativa ani, ceea ce ii asteapta dupa moarte le ramane ascuns.

Ar fi bine ca, in loc sa isi piarda vremea alergand la ghicitori, astfel de oameni sa caute calea mantuirii. De doua mii de ani au existat mii si poate chiar sute de mii de oameni care inca din timpul vietii au regretat amarnic ca au alergat la ghicitori si vrajitoare (dupa moarte au regretat oricum toti ceilalti, care au murit nepocaiti). Dar nu a existat nimeni care sa regrete ca L-a descoperit pe Dumnezeu, si ca a descoperit calea mantuirii.