Cartile de folos pentru bolnav


Cartile de folos pentru bolnav

Sfantul Efrem Sirul (iti) scria: "Frate, cand va navali asupra ta vreun gand viclean, sa-ti scoti sabia ta, adica sa-ti aduci aminte de Dumnezeu, si vei taia toata puterea vrajmasului. Iar in loc de tram­bite sa ai dumnezeiestile Scripturi, ca precum tram­bita cheama pe ostas, asa si Sfintele Scripturi, strigandu-ne pe noi, ne aduna gandurile la frica lui Dumnezeu. Si iarasi, precum trambita ce suna in vreme de razboi scoala si indeamna pe ostas ca sa se lupte cu potrivnicul, asa si dumnezeiestile carti ne indeamna sa avem silinta spre bunatatile du­hov­nicesti si ne intaresc impotriva patimilor. Drept aceea, frate al meu, sa te silesti ca adeseori sa le ci­testi pe ele, ca sa-ti adune gandurile pe care le risi­pes­te vrajmasul cu mestesugul sau cel rau. Tre­zes­te-te, iubitule, trezeste-te cu staruinta, sarguieste-te ca de-a pururea sa te silesti la citire, ca sa te invete cum sa scapi de cursele vrajmasului si sa gusti din vesnica viata. Ca citirea dumnezeiestilor carti ri­di­ca si intelepteste mintea cea inselata si-i daruieste ei intelegere dumnezeiasca" [3; 762-763].

Iti voi scrie cateva randuri despre modul in care Sfanta Scriptura si cartile duhovnicesti pot schimba via­ta oricarui bolnav. (Nu cred ca doar bolnavii tre­buie sa isi schimbe viata in bine: la aceasta schimbare este chemat fiecare crestin. Deci, chiar daca ma adresez bolnavilor, cred ca de cele scrise se vor pu­tea folosi si cei care ii ingrijesc pe bolnavi...) Ma voi referi in mod special la Sfanta Scriptura, dar voi scrie si despre celelalte carti de folos mai ales pentru faptul ca acelasi Duh Sfant care i-a luminat pe Sfintii Evanghelisti i-a luminat - chiar daca intr-o masura mai mica - si pe fiecare dintre autorii scrierilor duhovnicesti, si i-a luminat si ii luminea­za pe toti cei care vor sa citeasca aceste carti pentru a lua putere in lupta pentru mantuire.

Voi incepe prin a reproduce relatarea unei mi­nuni, si apoi iti voi prezenta pe scurt invatatura de­spre ceea ce eu numesc taina Sfintei Scripturi, tai­na care se descopera sufletelor credincioase si care nu poate fi deslusita in nici un chip de catre cei cu inimile impietrite si pline de patimi..."O tanara asistenta medicala (Gali Vasilev), care lo­cuia in San Francisco si lucra intr-unul din spi­talele municipale, n-a mai vazut brusc cu un ochi. Ea a observat aceasta pe cand era la lucru, pe ne­as­teptate, cand a trebuit sa-i dea o reteta unui pacient - s-a uitat la eticheta si nu a vazut nimic! A fost cuprinsa de groaza! Doctorii i-au spus ca din cauza unei inflamari a nervului optic isi pierduse total unul dintre ochi, care, fiind mort, trebuia indepartat, pentru a-l salva pe celalalt. Bineinteles ca astfel cariera ei medicala avea sa se incheie.
Ea il cunoscuse pe Arhiepiscopul Ioan [Ma­xi­mo­vici] inca de cand era copila, in Extremul Ori­ent, il intalnise si pe undeva, prin Europa, si stia de minunile savarsite de el de la parintii ei, care il cin­steau foarte mult. Insa el murise demult. Dez­na­daj­duita, a alergat la racla lui, ca la ultima speranta, si s-a rugat acolo multa vreme, cu lacrimi. A inceput sa vina foarte des la catedrala, rugandu-se in fata sfintelor icoane, apoi cobora in Cripta si se ruga la ra­cla sa mult timp, astfel incat ceilalti oameni in­ce­pusera sa o cunoasca. Intre timp, la munca incerca sa-si ascunda nenorocirea, nestiind ce altceva sa faca. Astfel au trecut cateva zile.

Apoi, intr-o noapte, a fost cuprinsa de cea mai adanca deznadejde si s-a daruit rugaciunii ar­za­toare, dupa care a deschis Sfanta Evanghelie la in­tam­plare si a citit urmatoarele: Si trecand Iisus, a va­zut un om orb de la nastere. Si ucenicii Lui l-au in­trebat, zicand: Invatatorule, cine a pacatuit; aces­ta sau parintii lui, de s-a nascut orb? Iisus a ras­puns: Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu. (...) Aces­tea zicand, a scuipat jos si a facut tina din scuipat, si a uns cu tina ochii orbului. Si i-a zis: Mergi de te spa­la la scaldatoarea Siloamului (care se tal­cu­ieste: trimis). Deci s-a dus si s-a spalat si a venit vazand. (Ioan 9, 1-7)
- O, Doamne! a strigat ea, citind pana la sfarsit acest fragment care ii aparuse in fata din intamplare, daca as putea sa ajung in °ara Sfanta si sa-mi spal ochii la scaldatoarea Siloamului sau daca as avea macar o picatura din apa aceasta - as vedea din nou!

Dimineata devreme s-a dus din nou in Cripta Fe­ricitului Ioan si iarasi s-a rugat fierbinte acolo. Atunci o batrana micuta, firava, pe care nu o cu­nos­tea, s-a apropiat de ea si i-a spus ca a vizitat de cu­rand °ara Sfanta si a adus niste apa sfintita de la scal­datoarea Siloamului si ca a doua zi o sa aduca o sticluta cu apa caci Sfanta Liturghie avea sa fie sa­varsita in Cripta si avea sa slujeasca chiar mitropo­li­tul! Fata bolnava a fost uimita de aceste cuvinte ale bunicii Elizabeth, care, bineinteles, nu stia ni­mic de rugaciunea ei din noaptea trecuta, si a doua zi a venit in Cripta devreme, inainte de ivirea zo­ri­lor. La Liturghie s-a impartasit si ingenunchind, ple­candu-se peste racla [cu moastele] Fericitului Ioan, si-a pus apa sfintita pe ochi. Dintr-o data s-a simtit mai bine. A doua zi putea deja sa vada cu ochiul considerat mort" [17; 155-157].
Citind aceasta minune, multi bolnavi suspina in sufletul lor: "Doamne, ai mila de mine! Tama­du­ies­te-ma si pe mine, asa cum ai tamaduit-o pe aceas­ta femeie...".
Cuvintele Sfintei Scripturi despre orbul care la po­runca Mantuitorului s-a spalat in scaldatoarea Siloamului si s-a tamaduit de neputinta sa au fost citite sau auzite de multi bolnavi (doar pericopa evan­ghelica respectiva este citita la Sfanta Litur­ghie in fiecare an). Dar numai putini dintre acestia s-au vindecat in chip minunat de bolile lor.

"Oare Sfanta Scriptura nu este aceeasi pentru toti? De ce numai asupra unora s-a aratat mila lui Dumnezeu?"
Sfanta Scriptura este aceeasi, dar credinta oa­me­nilor care asculta sau citesc cuvantul dumnezeiesc nu este aceeasi. De altfel, cu citirea Sfintei Scrip­turi se intampla ceva similar cu rugaciunea: multi se roaga sa fie vindecati, dar numai putini primesc in chip minunat vindecarea trupeasca. Mai multi insa sunt cei care, desi nu sunt vindecati de ne­pu­tin­tele trupesti, sunt vindecati de neputintele sufletesti.

Cum trebuie ca bolnavul sa citeasca Sfanta Scrip­tura astfel incat sa dobandeasca tamaduire?
Bolnavii care s-au vindecat nu s-au vindecat nu­mai prin citirea sau auzirea cuvantului dumneze­iesc. Ci s-au vindecat abia dupa ce s-au rugat pen­tru aceasta, sau dupa ce au marturisit in inima lor cu putere: "Doamne, cred ca asa cum i-ai tamaduit pe aceia, asa ma poti tamadui si pe mine..." Cu­vin­tele Sfintei Scripturi le-au umplut inimile de putere si de credinta... De ce totusi un numar foarte mare de bolnavi nu afla mangaiere atunci cand citesc Sfanta Scriptura? De ce un numar foarte mare de oameni necajiti nu afla alinare citind sau auzind cuvintele dumnezeiesti?

Parintele Staniloae raspunde clar la aceasta in­trebare:
"Cei plini de patimi, asa cum raman lipiti de su­pra­fata vazuta a lucrurilor, tot asa raman lipiti de li­tera Scripturii si de istoria ei, atat natura cat si litera Scripturii fiindu-le zidul ce le inchide drumul spre Dumnezeu, in loc de a le fi transparente sau ca­la­u­ze spre El. Deci Scriptura, ca si natura, trebuie so­co­tita ca simbol..., ca mediu prin care se stravad adan­cimile infinite ale sensurilor duhovnicesti co­mu­ni­cate de Dumnezeu ca persoana. Cine nu se scu­funda in ele, cine nu are aceasta capacitate, ci se li­miteaza de litera de la suprafata, acela taie le­ga­tu­ri­le Scrip­tu­rii cu adancurile lui Dumnezeu" [19; 184].

Iata ca cei patimasi (si cine oare se poate consi­de­ra nepatimas?) nu sunt in masura sa patrunda in adancimea invataturilor evanghelice.
"Dar ce, Evanghelia este scrisa numai pentru cei ne­patimasi? Hristos a venit in lume pentru cei drepti, nu pentru cei pacatosi?"
Evanghelia este scrisa pentru ca fiii Bisericii sa sporeasca in credinta lor, iar necredinciosii sa vina la lumina adevarului. Oamenii patimasi citesc Evan­ghelia ca pe o simpla relatare istorica, o citesc ca pe un roman despre viata Mantuitorului. Cei credinciosi au insa o cu totul alta intelegere a Sfintei Scripturi, carte despre care tot parintele Sta­niloae spunea ca: "daca ea cuprinde cugetarile si intentiile divine adresate noua si daca aceste cu­ge­tari si intentii sunt etern valabile, Scriptura tre­buie sa aiba o adancime nesfarsita si o valabilitate permanenta, potrivindu-se oricarui timp si oricarei persoane. A intelege Scriptura astfel inseamna a iesi din marginea literei si a momentului temporal in care s-a rostit prima data un cuvant dumnezeiesc si a o intelege ca referindu-se la mine insumi, la ge­ne­ratia mea, la timpul meu, la viitorul nostru, in­seam­na ca citind litera aud pe Dumnezeu Insusi gra­ind catre mine si catre noi, azi, sau despre mine si despre noi si despre datoriile noastre. A intelege Scriptura in duh inseamna a vedea raportul de tot­deauna intre Dumnezeu si noi si a trai acest raport in ce ma priveste pe mine, in clipa actuala, intrucat eu traiesc in clipa actuala" [19; 184].

Scriptura trebuie sa aiba o adancime nesfarsita si o valabilitate permanenta, potrivindu-se ori­ca­rui timp si oricarei persoane...Dar unul o citeste ca pe un roman, ]n timp ce altul ca pe un indrumar du­hov­nicesc. Diferenta dintre cele doua moduri de in­te­legere a Sfintei Scripturi poate fi comparata cu di­ferenta dintre modurile in care doi comandanti de osti se pricep sa adapteze o anumita tactica folosita de cine stie ce mare inaintas al lor: primul, citind re­latarea bataliei din trecut, se va limita sa se mire de curajul si de iscusinta inaintasului sau. Pe cand celalalt comandant isi va da seama ca tactica folo­sita de inaintasul sau este cea pe care o poate folosi si el, adaptand-o putin la situatia in care se afla. Doi comandanti, aceeasi situatie, aceeasi posibilitate de a se folosi de o tactica care si-a dovedit eficienta. Unul insa doar o apreciaza, celalalt o si foloseste.

Aceasta perspectiva, de a se folosi de cele citite in Sfanta Scriptura, le scapa celor care citesc cu­vantul dumnezeiesc fara a se gandi sa isi indrepte vietile, sau celor care il citesc numai din curiozitate sau din snobism. Parintele Staniloae nu se limiteaza la enuntarea unor principii teoretice. El detaliaza modul in care crestinul trebuie sa ia aminte la cuvintele de Dum­ne­zeu insuflate: "Daca intelegerea duhovniceasca a Scripturii inseamna si o referire a ei la viata mea pro­prie si a generatiei contemporane, atunci ea ac­tua­lizeaza Scriptura, si fiecare personaj din ea de­vine un tip pentru sufletul propriu, si fiecare eveniment din ea, un eveniment real sau posibil al vietii sufletesti proprii. Toate sunt tipuri pentru ceea ce se petrece permanent cu oamenii; regele Iezechia, in diferitele lui faze de viata, e sufletul omenesc, deci si sufletul meu in diferite faze; David e mintea cu­ra­tita de patimi, ce stapaneste peste sufletul pasnic ca peste un Ierusalim care e cetatea pacii; Saul e su­fletul cu o intelegere trupeasca a legii; poarta de fier ce se deschide inaintea Apostolului Petru, ca sa poata iesi din inchisoare, este inima invartosata din orice timp, deci si a mea; Babilonul este sufletul prins in confuzia patimilor" [19; 186].

"Si oare numai de cazul regelui Iezechia, de ca­zul regelui David sau de cel al lui Saul se pot folosi credinciosii?" Nu, ci de fiecare persoana ale carei fapte sunt pomenite in Cartea Sfanta.
"Oare numai de relatarile vindecarilor minunate se pot folosi bolnavii?" Nu. Sfanta Scriptura nu are doar rolul de a-i aduce la cunostinta bolnavului anu­mite minuni savarsite de Hristos sau de apos­tolii Sai, ci ea ii ajuta pe bolnavi sa sporeasca in credinta. Acest lucru il vedem oglindit in intelep­ciu­nea cu care Biserica a randuit care sa fie Evan­ghe­liile citite la slujba Sfantului Maslu. Intre ele se afla si cea despre fecioarele intelepte si fecioarele fara minte, ca si cea despre pocainta lui Zaheu vamesul.

Sa intelegem, dar, ca esentiala nu este numai vindecarea trupeasca. Esentiala este tamaduirea sufletului.
Oricum, bolnavul nu trebuie sa se limiteze la a citi numai despre tamaduirile minunate de care s-au invrednicit unii dintre cei care au avut aceeasi boala cu el. Daca ar fi asa, ar insemna ca celor bol­navi de S.I.D.A., de cine stie ce forma rara de can­cer sau de alte boli care s-au raspandit mai ales in ultimul veac Sfanta Scriptura nu are ce sa le spuna.
Tot parintele Staniloae ne atrage insa atentia asupra faptului ca "Scriptura e vesnic aceeasi, si totusi vesnic noua, pentru fiecare moment al des­fa­su­rarii creatiei. Problemele pe care ni le pune tim­pul nostru, preocuparile pe care ni le impune el, te­me­le pe care ni le scoate la iveala, incordarea sufletului meu in fata lor, sub apasarea lor, fara sa in­tro­duca in Scriptura sensuri care nu se afla in ea in sens obiectiv, scot la iveala in continuitate cu sen­surile de pana acum sensuri noi, formulate in con­cepte noi, solidare cu cele vechi. In aceasta se arata ca Duhul Sfant nu evita timpul, ci il strabate, il transfigureaza. Continuturile spirituale ale noas­tre vor pastra vesnic ceva din culoarea timpului in care am trait" [19; 187-188].
Adica... suntem chemati sa intelegem ca Sfanta Scriptura ii ofera credinciosului raspunsuri la intrebarile si framantarile pe care le are. Bolnavul, ori­care ar fi boala de care sufera, poate gasi alinare in citirea cuvantului dumnezeiesc.

Este adevarat ca citirea Sfintei Scripturi trebuie facuta cu un anume efort, cu o anume nevointa a cugetului care trebuie sa asimileze si sa adapteze invatatura la propriul sau urcus duhovnicesc. Ina­in­te de a se apuca sa citeasca, omul trebuie sa se roa­ge ca Dumnezeu sa ii lumineze mintea. Luminat de Dumnezeu, bolnavul va intelege ca Sfanta Scrip­tura ii vorbeste direct, ca il invita sa mearga pe ca­lea mantuirii.

Crestinul care citeste Sfanta Scriptura sau cartile du­hovnicesti gaseste in ele prilejuri pentru a-si in­drep­ta viata. Parintele Justin Popovici scria ca "in Vie­tile Sfintilor sunt foarte multe exemple minu­na­te despre felul in care un tanar devine un tanar sfant, o fecioara se sfinteste, un batran sau o batra­na se sfintesc, un copil devine un copil sfant, pa­rin­tii devin sfinti, fiii si fiicele se sfintesc, o familie se sfinteste, o comunitate devine sfanta, un preot sau un episcop devin sfinti, un cioban devine sfant, un taran devine sfant, un imparat se sfinteste, un vacar devine sfant, un muncitor sau un judecator, un pro­fesor sau un educator, un soldat sau un ofiter, un con­ducator sau un scriitor, un negustor sau un mo­nah, un arhitect sau un medic, un perceptor sau un elev, un mestesugar sau un filosof, un cercetator sau un om de stat, un ministru sau un om sarman, un bogatas sau un sclav, un mosier, un om de litere, un artist, doi oameni casatoriti, se sfintesc cu totii..." [14; 154]. Cel care citeste vietile lor pentru a-si imbogati bagajul de cunostinte ramane la su­prafata lor. Pe cand crestinul care citeste pentru a-si indrepta viata aude cum cartile ii vorbesc: fie ca ci­teste despre un cioban sau despre un artist, despre un ofiter sau despre un medic, el aude cum cartea il indeamna sa mearga si el pe calea sfinteniei.
Acelasi lucru se intampla cu citirea Sfintei Scrip­turi sau a oricarei alte carti duhovnicesti: cres­ti­nul va regasi in ea tocmai hrana de care are nevoie.

Bolnavul care citeste Sfanta Scriptura cu evlavie isi schimba modul de perceptie a vietii. Cuvantul dumnezeiesc il poate ajuta sa nu mai imparta lumea in oameni bolnavi si in oameni sanatosi, ci in oa­meni care merg pe calea mantuirii si oameni care tra­iesc in patimile si poftele lor.

Citind Sfanta Scriptura (sau o alta carte du­hov­ni­ceasca), bolnavul isi da seama cat de superficiale sunt criteriile dupa care necredinciosii isi mo­de­lea­za viata.
"Ce poate face bolnavul, decat sa se consoleze, decat sa se amageasca singur ca este avantajat fata de cei care, desi nu cred in Dumnezeu, au o sana­ta­te de fier?"
O asemenea intrebare si-o pun de obicei oamenii fara credinta, care nu pot intelege ca de fapt bol­na­vul credincios nu cauta sa se minta singur, sa se amageasca pentru a-si face viata mai placuta, ci pur si simplu ajunge la un adevar pe care ei insisi nu l-au aflat.
Cartile duhovnicesti (si Sfanta Scriptura mai mult decat oricare alta carte) il ajuta pe om sa isi des­chida ochii spre o alta lume. Viata de zi cu zi ne tine o predica despre avantajele iubirii de sine, de­spre avantajele celor care traiesc dupa propriile pofte. Cartile duhovnicesti rastoarna insa idolii pe care viata cotidiana ne imbie sa ii cinstim.
Lumea ii spune bolnavului ca pentru a ajunge la im­plinire trebuie sa isi recapete sanatatea. Prin in­ter­mediul cartilor duhovnicesti, Dumnezeu ii spune bolnavului ca scopul vietii este mantuirea, si ca mai presus de sanatatea trupului este sanatatea sufletului, si ca boala ii poate fi de folos.

Am inceput aceasta scrisoare cu relatarea vin­de­carii unei femei care avea un ochi bolnav. Bolnavii citesc in Sfanta Scriptura si in Vietile Sfintilor si ale cuviosilor din vremurile noastre tot felul de descrieri ale unor tamaduiri minunate.
Citind despre asemenea minuni, bolnavii care au credinta putina se vor ruga lui Dumnezeu sa fie vin­decati. Vazand ca minunea nu vine la comanda, ar putea cadea in deznadejde. Ba uneori ar putea ajunge sa se indoiasca de minunile citite, ajungand la concluzia ca sunt povesti cu ajutorul carora Bise­rica ademeneste potentialii clienti.

Citind despre aceleasi minuni, bolnavii intariti in credinta se vor ruga lui Dumnezeu sa primeasca ta­maduire sufleteasca si trupeasca. Ei stiu ca la Dum­nezeu nimic nu este cu neputinta, ei stiu ca pot fi vindecati asa cum au fost vindecati de-a lungul timpului multi bolnavi. Dar ei mai stiu ca le poate fi mai de folos sa duca mai departe crucea bolii. Daca in urma rugaciunii nu primesc vindecare trupeasca, ei primesc vindecare sufleteasca. Ei nu cad in dez­na­dejde ca ceilalti, ci stiu ca vietile lor sunt in mai­nile lui Dumnezeu care le randuieste mantuirea. Ei nu se indoiesc de minunile citite, ci stiu ca Dum­ne­zeu a lucrat aceste minuni si ca va mai lucra si al­te­le spre intarirea credinciosilor. Pana la sfarsitul lumii.

Bolnavii intariti in credinta citesc cuvintele Man­tuitorului catre bolnavi ca si cum le-ar fi fost adresate lor. Ei citesc cuvintele sfintilor care in tim­pul vietii au fost doctori fara de arginti ca si cum le-ar fi fost adresate lor. Si tot asa citesc si cuvintele spuse de sfintii care dupa trecerea lor la Domnul s-au aratat bolnavilor in vise sau in vedenii. (Sper sa nu fiu plictisitor daca repet una dintre ideile prin­cipale din aceasta scrisoare: cuvintele parinte­lui Staniloae - "a intelege Scriptura inseamna a iesi din marginea literei si a momentului temporal in care s-a rostit prima data un cuvant dumnezeiesc si a o intelege ca referindu-se la mine insumi, la gene­ra­tia mea, la timpul meu, la viitorul nostru, inseamna ca citind litera aud pe Dumnezeu Insusi graind catre mine si catre noi, azi, sau despre mine si de­spre noi si despre datoriile noastre" - pot fi apli­ca­te, prin extensie, tuturor cartilor duhovnicesti. Ci­tind despre unele vindecari minunate, bolnavul devine martor tainic al lor.)

Citind despre vindecarile care au loc la moastele unui sfant, bolnavii intariti in credinta se roaga sfan­tului ca si cum s-ar afla inaintea sfintelor moas­te (si daca pot ajunge sa se inchine chiar la moaste, merg in pelerinaj). Cand citesc despre o minune care a avut loc la Izvorul tamaduirii, se roaga Dom­nu­lui ca prin agheasma pe care au luat-o de la bise­rica sa primeasca aceeasi binecuvantare.

Dumnezeu nu limiteaza vindecarile la un anumit loc sau la o anumita perioada. Dumnezeu este Ace­lasi, sfintii sunt aceiasi. Daca oamenii se intaresc in credinta, simt ca pot fi partasi vindecarii minunate de care s-au invrednicit atatia crestini de-a lungul veacurilor.
Cuvintele pe care le scriu nu sunt vorbe goale. Nu sunt teorii fara acoperire. Nu sunt pacaleli. Asa a citit tanara Gali Vasilev minunea vindecarii or­bu­lui si s-a vindecat. Asa au citit multi bolnavi cuvintele Sfintei Scripturi sau vietile atator Sfinti doctori fara de arginti si rugandu-se cu credinta au primit ta­maduire trupeasca si sufleteasca. Asa au citit cu­vin­tele lor duhovnicesti multime de bolnavi care, desi nu au primit tamaduirea trupeasca, au primit ta­maduirea sufleteasca si, primind puterea de a in­frunta boala, I-au multumit Domnului ca le-a trimis o asemenea cruce.

Laudand credinta unora ca acestia, nu trebuie insa sa ii dispretuim sau sa ii judecam pe bolnavii sau pe oamenii sanatosi care au putina credinta. Cine isi judeca aproapele va cadea in aceleasi pa­cate. Si cine poate spune ca este tare in credinta? Bolnavii care simt ca nu se pot apropia de Sfanta Scriptura, care simt ca litera Scripturii le inchide dru­mul catre Dumnezeu, fiindu-le un zid de piatra, nu trebuie sa deznadajduiasca. Bolnavii care nu simt mangaiere citind Sfanta Scriptura sau cartile du­hovnicesti nu trebuie sa deznadajduiasca. Tre­buie sa aiba puterea de a-si constientiza neputinta si sa Ii ceara lui Dumnezeu sa le dea credinta. Incetul cu incetul, primind povetele parintilor duhovnici sau citind carti de folos, vor simti cum credinta lor va spori, va creste asemenea unei flori udata de Duhul Sfant.

Cum spunea un parinte duhovnic: "Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut"...