Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?...


Putin credinciosule,
pentru ce te-ai indoit?...


Exista unii oameni care, citind despre minunile pe care le savarsesc sfintii, raman cu un gust amar. Cred ca acele minuni au avut loc, dar li s-au intamplat unor fapturi din alt aluat: din aluatul credintei. "Da, sunt frumoase relatarile, ... ce pacat insa ca noi nu ne putem invrednici sa avem parte de ajut­o­rul lui Dumnezeu sau al sfintilor... Credinta noas­tra este prea slaba."
Nu incerc sa spun ca minunile pot fi traite de cei fara credinta. Ci vreau sa spun ca cei care au atata credinta incat sa nu se indoiasca de faptul ca mi­nu­nile despre care au citit intr-o carte au avut loc cu ade­varat pot fi ei insisi partasi ai unor semne ale mi­lei dumnezeiesti. Desi ei se indoiesc de aceasta...

Treapta pe care se afla nu este deloc lipsita de importanta in urcusul duhovnicesc. Putinatatea cre­dintei trebuie constientizata ca o neputinta, dar nu trebuie privita ca o boala fara leac. Unii raman o vre­me pe aceasta treapta, dupa care se scufunda. Al­tii se roaga cu disperare ca Dumnezeu sa le in­mul­teasca farama de credinta pe care o au. Si ras­punsul la aceasta cerere nu intarzie mult.

Scriu aceste randuri pentru cei care suspina dupa clipa in care vor avea mai multa credinta.
Am cunoscut ajutorul Sfantului Nectarie de mai multe ori. Cel mai tare l-am simtit cand sotia mea a nascut foarte repede primul copil, dupa ce multa vreme ii cerusem sfantului sa o ajute asa cum le ajuta pe femeile insarcinate care se roaga la sfintele sale moaste din insula Eghina. Am scris o marturie despre ajutorul sau, marturie inclusa in volumul Noi minuni ale Sfantului Nectarie.

Acum voi scrie despre modul in care vrajmasul per­verteste evlavia fata de un sfant.
Cand trebuia sa mi se nasca al doilea copil, Nec­taria, eram convins ca sfantul o va ajuta pe sotie sa nasca la fel de usor. Consideram ca, din moment ce prin botez fata intra in randul protejatilor sai, era un fel de datorie a sfantului sa ne ajute. Si totusi, nasterea Nectariei a fost dificila. Nu a fost chemat doctorul la timp, si sotia mea a trebuit sa nasca cu un rezident care se rastea la ea, sa astepte venirea medicului ei. Dar, cu toata opozitia lui, ea a nascut chiar inainte de sosirea acestuia. Pentru mine, intamplarea a fost socanta, caci auzeam totul si nu puteam sa o ajut. Am simtit in suflet o revolta de ne­descris fata de atitudinea rezidentului; dar pentru so­tia mea acele momente au fost si mai tensionate.

Ceea ce voi scrie mai jos se va abate de la re­la­tarile standard despre cinstirea sfintilor. De obicei, oa­menii dau marturie despre faptul ca, dupa ruga­ciuni fierbinti, au primit ajutorul cerut (bineinteles, daca cele cerute erau de folos pentru mantuire).
Eu dau marturie acum nu despre credinta mea, ci despre putinatatea credintei mele. In loc sa imi cer­cetez constiinta si sa Il rog pe Dumnezeu sa imi ierte pacatele, dupa evenimentul relatat mai sus m-am suparat pe Sfantul Nectarie ca nu a avut mai multa grija de sotia mea. Aveam momente in care iubirea pe care o nutream fata de sfant biruia su­pa­rarea, dar totusi in inima mea se simtea un anumit ghimpe. Dupa o vreme, supararea a trecut, dar ghim­pele a ramas; chiar daca se uscase. Si a ramas mai mult de un an de zile.

Sotia mea era insarcinata cu al treilea copil. Me­morii, amintiri, ... vechi de numai cateva zile.
I-a fost foarte greu cu aceasta sarcina. Pe cat de usor i-a fost cu primii doi copii, pe atat de greu i-a fost acum. In ultima luna de sarcina, in doua nopti a avut dureri atat de mari incat ar fi vrut sa cheme Sal­varea. Desi initial nu ne-am fi dorit sa faca ce­za­riana, si nici sa i se provoace nasterea, totusi sotia mea incepuse sa se gandeasca serios la aceste solutii.
Eu eram foarte mahnit, dar stiam ca daca sufe­rin­tele ei nu ar fi fost foarte mari, nu s-ar fi gandit la cezariana. De fapt, cele mai multe femei care apeleaza la aceasta solutie pentru a naste nu fac alt­ceva decat sa lepede crucea de frica durerii. Dum­ne­zeu a lasat ca femeia sa nasca in dureri, pentru ca durerea curateste sufletul. Daca femeia fuge de cruce, fuge si de cununa. Si fuge de Cel care da­ru­ies­te cununa, de Dumnezeu.

Pe data de 4 ianuarie 2004 am primit o relatare a unei maici care a citit cartea Noi minuni ale Sfan­tului Nectarie. A ramas impresionata de ajutorul dat de sfant femeilor insarcinate. Cand a ajuns la acatist, a inceput sa se roage cu caldura Sfantului Nectarie sa o ajute pe sora ei, care era preoteasa, sa nasca repede. Nu se gandea ca, exact in momentul in care incepuse sa citeasca acatistul, surorii ei i se declansase nasterea. Dar, dupa ce vreme de aproa­pe o ora a citit acatistul, a primit un telefon. Preo­tea­sa tocmai nascuse.
Nu am citit pe loc marturia maicii. Eram foarte obosit si foarte framantat din pricina suferintei sotiei mele. Dar seara, inainte de a ma culca, am gasit timp sa citesc randurile primite. In perioada in care sotia mea avusese dureri mari am mai citit mul­te minuni facute de sfinti, si unele facute chiar de Sfantul Nectarie. Dar in acea seara am simtit cu putere sa sfantul ne va ajuta. Dupa ce ne-am facut ru­gaciunile de seara, si ea s-a dus sa se culce (ea dor­­mea cu baiatul, eu cu fetita care, fiind mica, se scoala des noaptea, si sotia nu mai putea sa o ia in brate si sa o plimbe), am aprins lumanarea si am inceput acatistul. Ma rugam Sfantului Nectarie sa imi ajute sotia sa nasca normal, fara cezariana. Sti­am ca o poate ajuta. Si, tarziu in noapte, cand am terminat rugaciunea, am simtit ca ajutorul va veni.

Dimineata, sotia mea mi-a spus ca dormise fara probleme, ca durerile au lasat-o. Cand i-am spus ca fa­­cusem acatistul, si-a dat seama ca ajutorul ii ve­nise de la Sfantul Nectarie. S-a dus la moastele Sfan­­tului, la Radu Voda, si s-a rugat. S-a dus sa faca pace cu sfantul.
Avem noi dreptul sa ne suparam pe sfinti? Nu, nu avem. Dar si eu ma suparasem ca sfantul nu o ajutase la a doua nastere. Si in loc sa ma gandesc ca sfantul nu avea nici o vina, ma suparasem pe el. Ar fi trebuit sa ma supar pe mine ca nu m-am rugat mai mult pentru ca nasterea Nectariei sa decurga cu bine...
Am luat binecuvantare de la parintele meu si am facut zilnic acatistul Sfantului Nectarie: "E cel mai bun canon pe care il poti face ca sa o ajuti...". Cand nu aveam timp sa il fac ziua, il faceam dupa ruga­ciu­nile de seara. Iar cand eram frant de oboseala si nu aveam putere sa il fac seara in liniste, ma sculam noaptea sa fac acatistul. Cand eram obosit, evitam sa il fac la repezeala ca sa nu ii pierd dulceata. De obicei imi lua aproape o ora, pentru ca reluam fie­care condac sau fiecare icos pe care il ziceam fara luare aminte.

Pe data de 14 ianuarie am ajuns sa ma rog la moas­tele Sfantului Stelian, ocrotitorul copiilor, si ale Sfantului Mare Mucenic Mina, care ne-a ajutat de multe ori. Noaptea urmatoare, la ora 5, m-a scu­lat Claudia: "Cred ca o sa nasc. Sa mergem la ma­ter­nitate". Incepuse sa aiba contractii, dar nu puternice. Am zis o parte din acatist, dupa care am ple­cat la spital. Pe la ora 7 a venit si doctorul ei, pe care il rugasem sa ma lase sa asist la nastere. Vro­iam sa fiu alaturi de ea, sa o incurajez. El mi-a spus: "Daca o sa nasca pana la ora 8, o sa te chem. Dar dupa 8 se aglomereaza".

Pe holul spitalului, fiind singur, am continuat sa citesc Acatistul Sfantului Nectarie, acatist pe care il incepusem acasa. Cand trecea vreo asistenta, il spu­neam in gand, dar in rest il citeam in soapta. O liniste deosebita imi patrundea in suflet. Simteam ca totul va trece cu bine. M-am rugat aproape o ora. Acatistul a durat mult pentru ca reluam fiecare vers sau icos care trezea in inima mea un ecou deosebit. (Asa recomanda Sfantul Teofan Zavoratul sa se ci­teas­ca orice rugaciune, pentru ca mintea sa ia amin­te mai usor la cele citite, si sa nu se ajunga la rutina, la rostire mecanica, ci duhul rugaciunii sa molip­seas­ca sufletul.) Cand am ajuns cu cititul la ruga­ciu­nea de la sfarsit, mi-a venit in minte sa spun ru­ga­ciunea mai repede, "ca o sa nasca". Am spus rugaciunea, dupa care am zambit: "Cum sa nasca acum? Nu, mai am timp sa mai citesc inca o data acatistul..." M-am ridicat sa fac cativa pasi ca sa mi se dezmorteasca picioarele. Dupa nici doua mi­nute, am auzit tipetele bebelusului nostru.
Nu imi venea sa cred. Nu ma asteptam ca sotia mea sa nasca asa cum nascuse preoteasa despre care citisem cu cateva zile in urma.
A iesit asistenta:
- Sa va traiasca. A fost o nastere vijelioasa.

Doctorul si-a cerut scuze:
- Nu aveam timp sa va chem de pe hol. Nu ma as­teptam sa nasca atat de usor. Nu aveam langa mine decat o asistenta, si nu o puteam trimite sa va cheme, ca as fi ramas singur.
Intr-adevar, sotia mea mi-a spus ca a avut doar doua contractii dureroase. Adica durerile nasterii nu au tinut nici macar cinci minute.
Eram mut de bucurie si de uimire. Am iesit din cladirea spitalului si am intrat in capela materni­ta­tii. Eram atat de bucuros... I-am multumit lui Dum­nezeu, i-am multumit Maicii Domnului, cu inima plina de emotie. Abia asteptam sa ajung din nou la moastele Sfantului Nectarie, ca sa ii multu­mesc si lui pentru ajutor.

Fetita mea, Iustina, e frumoasa si sanatoasa. (Ii punem numele dupa Sfanta Mucenita Iustina, care l-a ajutat pe Sfantul Ciprian sa renunte la vrajitorie si sa primeasca dreapta credinta in Hristos, Fiul lui Dumnezeu.) Cand o tin in brate, imi aduc aminte de aju­torul pe care l-am primit de la Sfantul Nectarie.
Acum imi pare rau ca nu am avut mai multa in­credere in ajutorul sau. Imi pare rau ca m-am indoit ca ne va ajuta si de data aceasta. Cu ce m-am ales din indoiala mea? Cu framantari nenumarate, care mi-au macinat sufletul. Sunt convins ca daca nu ne-am fi dat seama ca gresim fata de Sfantul Nec­tarie, fiind suparati pe el in loc sa fim suparati pe lipsa credintei noastre, sotia mea ar fi nascut mult mai greu. Cine ar fi crezut ca, la doua ore dupa nas­tere, sotia mea, care s-a simtit rau vreme de noua luni, se va plimba cu duhovnicul nostru pe holul maternitatii? Nimeni.

I-am spus parintelui nostru: "Parinte, cand am scris despre Manastirea Radu Voda ca este Eghina ro­maneasca, am scris in urma unei concluzii lo­gi­ce: intrucat au loc multe vindecari la racla Sfan­tu­lui Nectarie, inseamna ca si aici se revarsa o parte din binecuvantarile de la Eghina. Dar acum simt asta. Nu mai este doar o constatare rationala, ci este un adevar pe care il simt cu toata inima."

(Trebuie sa amintesc aici ca unele persoane con­sidera ca am exagerat numind intr-un articol ma­nas­tirea Radu Voda Eghina romaneasca. Dar nu este asa? Oare difera chiar atat de mult ajutorul pe care l-a primit sotia mea, sau alte mame care au nas­cut usor dupa ce s-au rugat aici, de ajutorul pe care l-au primit mamele care au fost in pelerinaj in Eghina greceasca? Nu cred asa ceva.)
Ajutorul Sfantului Nectarie a covarsit asteptarile noastre. Si de aceea nu putem tine sub tacere spri­jinul sau.
Toti cei care citesc sau afla despre minunile unor sfinti precum Nectarie din Eghina, Ioan Ma­xi­mo­vici, Rafail, Nicolae si Irina din Mitilene sau Ioan Rusul, sa stie ca cele citite nu sunt povesti. Sa stie ca si ei se pot invrednici sa primeasca ajutor mi­nu­nat. Sa stie ca daca cer ceva ce le lipseste, si care i-ar ajuta sa mearga pe calea mantuirii, sfintii le vor veni in ajutor.

Si un ultim gand pentru cei care se afla in trecere prin Bucuresti: daca aveti doua ore libere, puteti transforma acest timp intr-un pelerinaj foarte fru­mos si foarte folositor. Chiar daca nu aveti timp sa ajungeti la Manastirea Cernica, puteti ajunge la mai multe biserici in care se afla sfinte moaste. La mai putin de 10 minute de Piata Unirii, chiar langa cen­trul capitalei, puteti ajunge in mai multe locuri bi­ne­cuvantate: in primul rand la moastele Sfantului Di­mitrie Basarabov, pe Dealul Patriarhiei, si la ve­chea si impresionanta manastire Radu Voda, unde se afla moaste din Sfantul Nectarie, marele facator de minuni. Apoi la Biserica Sfantul Mina, unde se afla particele din moastele acestui mare mucenic, grab­nic ajutator celor aflati in necaz. Langa Sfantul Mina se afla Biserica Sfantul Stelian, unde intr-o racla frumoasa se afla o particica din moastele acestui sfant, cunoscut drept ocrotitor al copiilor.
De acolo se poate ajunge destul de repede la Bi­se­rica Sfantul Gheorghe, unde se afla mana dreapta a Sfantului Nicolae, facatorul de minuni din Mira Lichiei. Si in mai putin de cinci minute se ajunge la Bi­serica Zlatari, unde se afla mana dreapta a Sfan­tu­lui Ciprian, cel care a primit moarte muceni­ceas­ca dupa ce, lepadandu-se de vrajitorie, a devenit un slujitor al Bisericii.
Da, puteti transforma o banala trecere prin Bu­cu­resti intr-un pelerinaj care va va ramane adanc in­tiparit in inimi. Intr-un pelerinaj care va poate schim­ba vietile. In bine...

Am scris articolul despre ajutorul primit de la Sfan­tul Nectarie ca o multumire pentru ajutorul pri­mit. Credeam ca volumul despre boala este gata. Revazand randurile de mai sus, pe care le-am scris pentru o culegere care va contine alte minuni savarsite de Sfantul Nectarie in Romania5, m-am hotarat sa le includ si aici. Daca in introducerea cartii relatam peripetiile prin care a trecut sotia mea la a doua nastere, am considerat potrivit sa le redau aici si pe cele de la a treia nastere. Pentru ca, prin antiteza, iese in evidenta foarte bine diferenta dintre omul care asteapta sa ii pice ajutor din cer, ca si cum Dumnezeu ar fi obligat sa il ajute, si omul care se roaga pentru a primi ajutor de sus. Im­portanta este comparatia in sine, iar faptul ca cele descrise fac parte din povestea familiei mele este nesemnificativ.

Despre multimea minunilor facute de Sfantul Nec­tarie ar mai fi multe de spus. Parintele Teoclit Dio­nisiatul, un cuvios athonit din vremurile noas­tre, se intreba:
"Ce s-a intamplat cu atatia sfinti tamaduitori ai Bi­sericii? De ce nu se mai aud si de ce sunt oare­cum umbriti de catre Sfantul Nectarie? Se pare ca cei mai mari sfinti tamaduitori, cum sunt Sfantul Nicolae si Sfintii doctori fara de Arginti, au intrat in penumbra. In realitate insa, ei au ramas aceiasi Sfinti fara de arginti care, "avand izvorul ta­ma­duirilor, ii tamaduiesc pe toti cei ce li se roaga...", iar Sfantul Nicolae "faptuieste mari si infricosate minuni pe tot pamantul si pe mare si in cele mai indepartate locuri, standu-le alaturi cu rugaciunile sale celor aflati in primejdie, calatorilor ce bat dru­murile fara incetare, lecuindu-i pe cei bolnavi si hranindu-i pe cei flamanzi...". Nu sfintii s-au schim­bat, ci numai crestinii care L-au uitat si pe Dum­nezeu, i-au uitat si pe Sfintii Lui. De vreme ce nu-i mai cheama cu lacrimi si credinta aprinsa, nici acestia nu le mai vorbesc. Ca sa ajute, sfintii cer de la oameni rugaciune multa si lacrimi, ca semn al caintei pentru pacatele lor care le aduc boli si necazuri.

De aceea pare ca singurul taumaturg a ramas in vremea noastra Sfantul Nectarie, fiindca cei ce su­fe­ra de boli de nevindecat, insotiti de catre rudele lor ce patimesc impreuna cu ei, auzind de minunile sfantului, iau vaporul si vin sa-i ceara ajutorul in Eghina si cu adevarat se tamaduiesc. Printre ei sunt si oameni care rupsesera de mult timp legatu­ri­le cu Biserica. Dar cel mai ciudat lucru este ace­la ca unii dintre ei nici nu cred in Iisus Hristos. Poa­te ca, in afara de faptul ca se tamaduiesc, nici nu-i intereseaza Iisus Hristos, Cel care ii vindeca prin harul pe care-l daruieste Sfantului Nectarie" [31; 37].
Cuvintele parintelui Teoclit sunt pline de ade­var: nu sfintii s-au schimbat, ci oamenii care nu ii mai cheama. De-a lungul timpului Sfantul Nicolae al Mirelor Lichiei sau Spiridon al Trimitundei au facut minuni mari. Dar dintre ele numai o mica parte au fost scrise in carti. Si ei inca savarsesc mi­nuni tulburatoare.

Dar este mai aproape de sufletul omului con­tem­poran un sfant precum Sfantul Nectarie - care a trait intr-o lume mult mai asemanatoare cu a noas­tra decat cea in care au trait Sfintii Parinti.
Ar fi totusi strigator la cer ca marii sfinti ai Bi­se­ricii sa fie uitati. Am cunoscut un crestin care con­sidera ca nu are rost sa mai fie tiparite decat vieti ale cuviosilor si sfintilor care au trait in se­co­lul trecut.
"Ortodoxia celor care vorbesc numai despre Cu­vioasa Paraschiva sau despre Sfantul Nicolae este moarta. Cine tine insa la sfinti precum Ioan Ma­ximovici sau Nectarie din Eghina sau Ioan Ia­cob de la Hozeva e cu totul altfel. Are alta ravna."
Aceasta pozitie mi se pare la fel de gresita cu cea a celor care nu vor sa stie decat de sfintii din Mi­neie si Sinaxare. Daca ii iubim cu adevarat pe sfintii din primele veacuri, in inima noastra nu poate sa nu existe iubire si pentru sfintii vremurilor noastre. Si daca ii iubim aici pe sfintii vremurilor noastre nu putem sa ii iubim si pe inaintasii lor, pe cei care le-au fost ocrotitori si calauze pe drumul duhovnicesc. Cine ii iubeste numai pe unii, nu si pe ceilalti, are o iubire indoielnica, o iubire egoista, o iubire patimasa. Si numai cine ii iubeste si pe unii si pe ceilalti Il iubeste cu adevarat pe Hristos.

Este firesc ca fiecare om sa aiba o evlavie de­o­se­bita fata de un sfant sau fata de o sfanta, pe care il sau o alege ca si calauza tainica in viata du­hov­ni­ceasca. Gresita este insa ignorarea celorlalti sfinti sub pretext ca in inima nu mai e loc pentru alt­cineva...Inima duhovniceasca nu e ca cea pati­masa, stramta si rigida. Ci, cu cat intra in ea mai multi sfinti, cu devine mai larga...
Femeia  tamaduita de Sfantul Partenie din Lamp­sakos e un exemplu de inima larga: ea  a avut evlavie nu numai fata de Sfantul Partenie, ci si fata de Sfantul Arsenie Capadocianul, fata de Cuviosul David din Evvia sau de alti sfinti. Ii pomenea cu evla­vie si pe Cuviosul Porfirie, noul facator de mi­nuni, dar si pe Cuviosul Iacov Tsallikis.

Eu am scris mai mult despre Sfantul Nectarie pen­tru faptul ca mi-a marcat viata. Dar sfantul Nectarie nu este singurul sfant la care am evlavie. Si, chiar daca imi doresc ca despre minunile sale sa afle cat mai multa lume, cati mai multi bolnavi sau oameni necajiti, nu inseamna ca incerc sa il pre­zint ca pe singurul sfant care vine in ajutorul bol­navilor.
Cred ca daca as fi trait in San Francisco, as fi scris cu aceeasi ravna despre ajutorul primit de la Sfan­tul Ioan Maximovici. Daca as fi trait in Kron­stadt, as fi scris despre minunile Sfantului Ioan, noul apostol al Rusiei. Cred ca daca as fi trait in Milesi, as fi scris despre Sfintii Mucenici Rafail, Nicolae si Irina.

Imi cer iertare cititorilor ca nu sunt in stare sa vor­besc cum se cuvine despre ajutorul pe care sfin­tii il dau oamenilor bolnavi si necajiti. Dar nadajduiesc ca cititorii nu se vor poticni de neputintele mele...