In loc de postfata

In loc de postfata

"Bucura-te, noule Gura de Aur, care prin cuvintele tale de foc pe multi rataciti prin pocainta i-ai adus la Dumnezeu; bucura-te, ca prin gura ta Domnul Cel iubit de tine propovaduia; bucura-te, Ierarhe Ignatie, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal preaales !"

Prin asemenea cuvinte de aleasa heretisire si inalta cinstire, Biserica dreptslavitoare il lauda, atat in slujba cat si in acatistul ce ii sunt inchinate, pe cel ce a stralucit ca un mare luminator intre sfintii ierarhi ai veacurilor din urma, pe iubitul ei fiu si vrednicul ei slujitor, sfantul Ignatie Briancianinov (1864).

Dupa o copilarie nefurata de cele proprii acestei varste, plina de o maturitate, o grija de suflet si o luare-aminte de sine ce ii prevesteau viitoarele sporiri si imbogatiri duhovnicesti, dupa o scurta perioada in care fiind in lume este "disputat" intre imparatul pamantesc (tarul) si Imparatul Cel Ceresc, viitorul ierarh alege partea cea buna, care nu se va lua de la el in veci: limanul cel dorit al vietii ingeresti, si aceasta chiar la Optina, aleasa manastirilor si sihastriilor Rusiei veacului al XIX-lea. Aici are marea binecuvantare si fericire de a fi, pentru o vreme, ucenic de chilie al marelui Staret, Sfantul Leonid, de la care aduna din belsug polen si miere duhovniceasca, precum si de la sfintii stareti, fratii Moise si Antonie, si de la alti cuviosi mult imbunatatiti impreuna-vietuitori. Acumularile teoretice si practice facute acum ii vor fi de un nespus de mare si real folos atunci cand va primi din partea mai-marilor Bisericii pravoslavnice grelele ascultari de egumen al manastirii Pelsema, staret al Marii Lavre a Sfantului Serghie de Radonej si, mai apoi, de episcop.

Scrisa in 1846 in linistea pustiei unde odinioara s-a nevoit marele intre cuviosi Serghie, alesul Prea Sfintei Treimi si vazatorul Maicii lui Dumnezeu, "Despre inselare" este aceea dintre scrierile Sfantului Ignatie pe care, daca ni s-ar cere sa o caracterizam doar printr-un cuvant, nu am ezita nici o clipa sa o numim: cutre¬muratoare. Indraznim sa afirmam aceasta deoarece iata, in cei 153 de ani care s-au scurs de cand a vazut lumina tiparului, actualitatea informatiei ei nu a scazut nicidecum, puterea ei de a produce "seisme" duhovnicesti dintre cele mai benefice, de a lumina si intari inimi si minti slabanogite de pacat, amagite si ratacite de el, este nu numai intacta, ci chiar crescanda, caci si in privinta ei ni se pare potrivit cuvantul apostolesc: "unde s-a inmultit pacatul a prisosit harul".

"Veac grozav", 1-a numit Cuviosul Agatanghel in proorocirile sale de acum circa 700 de ani pe cel de-al douazecelea de la nasterea Mantuitorului Hristos, "secol al confuziilor axiologice", valorice, 1-au caracterizat traitori autentici, care s-au iscusit in grelele ispite si incercari prin care i-a trecut mila, intotdeauna iubitoare de oameni, a proniei dumnezeiesti.

Multa este felurimea stralucirilor luminilor acestei carti, care "ataca" atat intunericul vadit, cat si "luminile cele intunecate" ale sufletelor noastre, dar numai cateva mici nuante ale lor vom incerca sa semnalam in cele ce urmeaza, caci starea mai mult decat precara a vederii .noastre sufletesti, a celor ce indraznim sa scriem cele de fata, trebuie sa o recunoastem deschis, nici nu ne ingaduie mai mult.

Ca nimeni altul, Sfantul Ignatie ne pune inainte rezultatele pe care le-a dobandit cu "microscopul" sau duhovnicesc prin nevointe, lupte si primejdii personale despre care nu ne marturiseste in mod direct nimic, dar pe care cei lucratori le pot citi printre randuri. Despre pocainta, despre care toti am auzit, dar pe care atat de anevoie ne hotaram sa o punem ca temelie tare si statornica a vietuirii noastre in Hristos, printre multe altele, toate de o insemnatate covarsitoare, marele ierarh ne spune si aceasta: "Toate felurile de inselare diavoleasca la care se supune cel ce se nevoieste in rugaciune apar ca urmare a faptului ca la temelia rugaciunii nu este pusa pocainta, ca pocainta nu s-a facut izvorul, sufletul, scopul rugaciunii". In intreg cuprinsul cartii leit-motivul pocaintei este analizat sub atatea unghiuri, cu atata acribie, cu grija pe care nici cea mai duioasa dintre mame nu ar putea-o avea fata de pruncutii ei, incat indreptatirea de sine ca am auzit vorbindu-ni-se despre pocainta mai mult in sintagme si metafore si de aceea concretetea acestei virtuti ne scapa, nu mai poate sta nicicum in picioare.

Cei mai mari sfinti ai Ortodoxiei sunt citati cu o pertinenta desavarsita si in anumite contexte trebuincioase comentati in chip stralucit. "Oricat de inalte ar fi nevointele noastre, daca nu am dobandit inima indurerata, atunci nevointele noastre sunt mincinoase si desarte" (Scara, Cuvantul al 7-lea). Iar la cele spuse de Sfantul Simeon Noul Teolog ca "Parerea nu ingaduie celor parute sa ia cu adevarat fiinta", Sfantul Ignatie face acest minunat comentariu: “Cel caruia i se pare ca este despatimit nu se va curati mciodata de pa¬timi; cel caruia i se pare ca este plin de har nu va primi niciodata har; cel caruia i se pare ca este sfant nu va ajunge niciodata la sfintenie. Sa fie limpede: cel ce socoate ca are lucrari duhovnicesti, virtuti, merite, daruri harice, care se maguleste si se desfata cu parerea, prin aceasta parere ingradeste lucrarilor duhovnicesti, virtutilor crestine si harului dumnezeiesc intrarea in el si deschide larg poarta pentru imbolnavirea de pacat si pentru demoni. Pentru cei molipsiti de parere deja nu se mai afla nici o putinta de sporire duhovniceasca: ei au nimicit aceasta putinta jertfind pe altarul minciunii insesi principiile pe care se intemeiaza lucrarea omului, lucrarea mantuirii sale, si anume felul in care el priveste adevarul". Capitolul intitulat "Vederea pacatului propriu" - ne apare ca un tablou duhovnicesc zugravit cu o maiestrie unica; el poate sta cu cinste alaturi de tot ce s-a scris mai adanc si mai frumos despre pocainta de dumnezeiestii Parinti.

In grija sa parinteasca de adevarat pastor al turmei cuvantatoare ce i-a fost incredintata de Dumnezeu, marele ierarh vine si cu numeroase exemple concrete, de autori si opere care nu au scapat de cumplitele mreje diavolesti ale inselarii de sine, amagirii de sine si betiei de sine. In menghina mintii sale indumnezeite autori ca Toma de Kempis, Milton, Klopstock, Racine etc. si "opere fundamentale" ale lor cedeaza - vai ! - mai usor decat nucile si alunele goale sub greutatea unui buldozer. Iata de pilda ce afirma - si demonstreaza aceasta in multe feluri si in diferite contexte ale lucrarii cu argumente de o claritate cu neputinta de contestat - despre "Urmarea lui Hristos", o carte bine-cunoscuta, ades recomandata si citita de credinciosii nostri si uneori chiar de cei din cinul monahal.

"Urmarea - atunci cand a aparut pentru prima oara a fost osandita chiar de biserica sa latina, fiind pusa sub ur- marirea Inchizitiei. Urmarirea a incetat, mai apoi, si s-a prefacut in protectie, atunci cand s-a vazut ca aceasta carte este o buna unealta de propoganda in randul oa- menilor care si-au pierdut adevarata intelegere a crestinismului si au pastrat cu el doar o legatura de suprafata...

Cartea ii poarta pe cititorii sai drept spre partasia cu Dumnezeu, fara a-i curati, mai inainte, prin pocainta: de aceea si starneste o deosebita aplecare spre ea in oamenii patimasi, care nu au batut cararea pocaintei, care nu au fost preveniti cu privire la amagirea de sine si la inselare, care nu au luat povata din invatatura Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, cum sa vietuiasca dupa legea duhovniceasca...

Cugetarea semeata, subtirea patima a dulcetii si slava desarta sunt infatisate de aceasta carte ca lucrare a harului dumnezeiesc. Cand cugetam ca pana mai ieri duhovnici care se socoteau - si erau socotiti de foarte multi indreptatori ai credintei si ai monahismului contemporan, citau in nestire si cu mare admiratie din aceasta carte, recomandandu-o calduros tuturor, nu putem sa nu concluzionam ca fiind nespus de periculoasa acreditarea ideii ca i-am putea cunoaste in exhaustivitate pe Sfintii Parinti, ca stim despre ei si operele lor atat de mult incat nu mai este de trebuinta sa ne mai si invatam de catre altii si de la altii, ci numai sa invatam noi pe ceilalti. Sfintii Parinti ne-au avertizat ca vulturul care are doar o unghie a unei ghiare prinsa in cursa este imobilizat mai mult chiar decat o biata oratanie din ograda. Necunoasterea, fie si numai a unei opere a luminatorilor Ortodoxiei, dar capitala, asa cum este si "Despre inselare", poate provoca deraieri spirituale pe cat de ascunse, pe atat de periculoase, cu urmari catastrofale pentru multi, chiar si pentru cei care se socot sau sunt socotiti... infailibili si atotstiutori.

Incheiem cu mult folositoarea rugaciune a Sfantului Ignatie - cu care se si incheie mai sus pomenitul capitol despre "Vederea pacatului propriu" - rugaciune pe care multi crestini ravnitori si monahi sporiti au inclus-o in pravila lor zilnica inca de la mijlocul secolului trecut:

"Doamne ! Da-ne sa ne vedem pacatele noastre, asa incat mintea noastra, atrasa cu desavarsire de luarea-aminte fata de pacatele noastre, sa inceteze a mai vedea greselile aproapelui si sa-i vada pe toti, intr-acest chip, buni. Da inimii noastre sa paraseasca grija pierzatoare de neajunsurile aproapelui, sa isi uneasca toate grijile numai in grija pentru dobandirea curatiei si sfinteniei poruncite si gatite noua de Tine. Da-ne noua, celor ce ne-am intinat haina sufletului, sa o albim iarasi; ea a fost deja spalata prin apele botezului, iar acum, dupa pangarire, aceste haine au nevoie sa fie spalate prin apele lacrimilor. Da-ne sa vedem in lumina harului Tau neputintele cele de multe feluri care traiesc in noi, inabusind in inima miscarile duhovnicesti, aducand in ea miscarile sangelui si trupului care sunt potrivnice Imparatiei lui Dumnezeu. Da-ne marele. dar al pocaintei, inaintea caruia merge si pe care il naste marele dar al vederii pacatelor noastre. Pazeste-ne, cu aceste mari daruri, de haurile amagirii de sine, care apare in suflet din pricina pacatoseniei sale, neluate in seama si neintelese, si se naste din lucrarile patimii dulcetii si slavei desarte care traiesc in el neluate in seama si neintelese. Pazeste-ne pe noi cu aceste mari daruri in calea noastra catre Tine, si da-ne sa ajungem la Tine, Cela Ce chemi pe cei ce isi recunosc pacatosenia si lepezi pe cei ce se socotesc drepti, ca sa Te slavoslovim in veci, intru vesnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevarat, Rascumparatorul celor robiti si Mantuitorul celor pierduti. Amin".