Sfantul Ioan Scararul


Fragment din Scara Sfantului Ioan Scararul

Credinta, atunci cand se uneste cu o puternica convingere este mama lepadarii de lume; nadejdea nemstramutata este poarta spre nepa-timire; iubirea de Dumnezeu este cauza starii de vesnic calator pe acest pamant; infrangerea este mama sanatatii; infrangerea este si mama necontenitei aduceri aminte de moarte si de otetul si fierea din care a gustat Stapanul si Dumnezeul nostru; dreapta intelepciune este ajutorul si pricina linistii; aprinderea trupului se stinge cu postul; vrajmasia gandurilor viclene si desfranate se domoleste cu inima infranta; rugaciunea sarguincioasa este leacul deznadejdei, iar din pomenirea judecatii se naste osardia spre nevointe".

"Iubind necinstirea te vei vindeca de manie si de irascibilitate; cantarile, milostenia si saracia de buna voie fac sa se risipeasca intristarea din deznadejde".

" Tacerea si linistea sunt leacuri impotriva slavei desarte. Daca te afli printre oameni, urmeaza calea necinstirii (adica refuza onorurile)".

"Trufia cea dinafara se vindeca printr-o intamplare tot dinafara pricinuita de saracie sau lipsuri; trufia nevazuta o vindeca Cel Nevazut".

"Pierzatorul simturilor celor dupa fire este sarpele; al celor inchipuite -smerenia".

"Sarpele nu-si poate lepada pielea cea veche decat strecurandu-se printr-o gaura ingusta; nici noi nu putem sa ne lepadam deprinderile si gandurile Pacatoase, nici decrepitudinea imbracamintii si a sufletului omului vechi, daca nu vom urma calea ingusta a postului si necinstiri '.

"Pasarile grase nu pot zbura la inaltime, tot asa si cel ce se ingrijeste de cele trupesti ale sale nu va putea zbura la cer".

"Soarele poate fi acoperit de nori; gandurile viclene intuneca mintea si o pot duce la pierzanie".

"Infractorul, dupa ce si-a aflat sentinta si a fost pornit spre locul de osanda nu se mai intereseaza de distractii, tot astfel si cel ce-si plange pacatele sincer, n-o sa-si mai dezmierde pantecele".

"Fierul este atras irezistibil de magnet; tot astfel deprinderile si obsesiile pacatoase, transformandu-se in calitate, ii tiranizeaza pe cei infectati de ele".

"Apa, evaporandu-se, se ridica in sus; tot asa se intampla adesea cu sufletul. Fiind constrans de necazuri se ridica spre Dumnezeu si se man-tuieste".

"Vanturile agita genunile; mai mult decat toate celelalte patimi, mania agita mintea"

"In locurile unde sunt pastrate armele imparatesti, hotii vin cu maxima prudenta; tot asa si hotii de ganduri recurg la siretlicuri deosebite ca sa fure rugaciunea inimii de la cel ce o are".

"Focul nu naste zapada, iar cel ce alearga dupa slava pamanteasca, nu va dobandi slava cereasca".

"Nu poti ucide fiare fara arma, nu poti agonisi nemanie fara smerenie".

"Cei ce urca pe o scara putreda nu se poate sa nu dea de rau; tot astfel onorurile, marirea, puterea sunt vatamatoare smeritei intelepciuni".

"Apa sterge literele, iar lacrimile curata de pacate".

"Daca nu ai la indemana apa, poti sterge literele si cu altceva; tot astfel si sufletul care nu poate plange, neavand lacrimi de sters isi poate netezi si razui pacatele cu pareri de rau, suspine, tanguiri amare".

"Neputinciosul in trup, care s-a facut vinovat de mari pacate sa urmeze calea smereniei si alte cai care duc la smerenie; alta cale de mantuire nu va gasi".

"Oricat de mare i-ar fi suferinta, omul nu trebuie sa se gandeasca la sinucidere; pana la ultima suflare, nimeni sa nu ajunga la acest gest disperat"

"Daca unul care si-a ingropat tatal s-ar duce sa se insoare indata dupa inmormantare, ar fi un gest neobrazat. Tot astfel si pentru cel ce-si plange greselile nu este cuviincios sa caute in acest veac, onoare, liniste si marire de la oameni".

"Pe ostasul care a capatat rani grele in lupta, imparatul nu il va scoate din oaste si, mai mult decat atat, pentru marea lui vitejie il va rasplati cu decoratii importante; si imparatul ceresc il incununeaza pe monahul care a indurat napaste multe de la demoni".

"De il vom vedea pe vreunul dintre cei ce se nevoiesc impreuna cu noi lovit de vreo neputinta trupeasca sa nu indraznim a o explica printr-o presupunere vicleana si rauvoitoare; dimpotriva, sa o privim fara nici o curiozitate, simplu si cu dragoste, socotindu-1 pe cel lovit ostas ranit in razboi si ingrijindu-ne de vindecarea lui".

"Boala ne este trimisa uneori pentru a ne curata de pacate, alteori pentru smerirea gandului care se semeteste".

"Bunul, Atotbunul nostru Domn si Stapan, vazand ca unii se arata lenesi in nevinovatie, trimite trupului lor spre cercare suferinte, pentru ca in acest fel, indurand necazuri mai usoare sa li se curete de patimi si ganduri viclene odata cu trupul si sufletul".

"Cei neputinciosi sufleteste isi pot da seama ca Dumnezeu se arata binevoitor fata de ei atunci cand le trimite boli ale trupului, sau incercari si ispitiri exterioare si astfel, prin ceea ce li se intampla si prin lucrarea Duhului Sfant, li se adauga noi daruri celor de mai inainte primite".

Pocainta - cea sarguincioasa - este plangere curatita de orice intina-ciune si prea cuvioasa smerenie; la nevoitorii incepatori ea se deosebeste de la unul la altul atat cat se deosebesc intre ele faina, aluatul si painea coapta. Sufletul se curata si se zdrobeste prin pocainta sincera; el se uneste cu Dumnezeu, intr-un anumit fel si chiar se amesteca cu el, prin apa lacrimilor nefatarnice; din plangere se aprinde focul dumnezeiesc; atunci se plamadeste si se coace painea smereniei, lipsita de aluatul stricaciunii si de umflarea mandriei".

Insusirea cea dintai si cea mai aleasa a acestei bune si vrednice de lauda treimi: adica a pocaintei, a plansului si a prea cuvioasei smerenii, prin care se dobandeste izbanda duhovniceasca, consta in acceptarea cu mare bucurie a necinstirii in refuzul onorurilor lumesti; sufletul nevoitor primeste si imbratiseaza cu bratele deschise, aceasta intreita lucrare duhovniceasca, ca pe un leac tamaduitor prin care dispar suferintele si se curata marile pacate.

A doua insusire consta in desavarsita starpire a maniei si, drept urmare, in dreapta asezare a sufletului. Iar a treia si cea mai frumoasa treapta este intarirea neincrederii in bunurile agonisite si aspiratia neincetata dupa invatatura".

In cel ce a agonisit smerenia nu se vor afla ura nici carteala; nu se vor face simtite nici miasmele nesupunerii"

"Cel ce, ca un mire, s-a unit, intr-o stransa unire, cu virtutea smereniei devine smerit, aplecat spre umilinta, milos, calm, bucuros, supus cu

buna voie, neintristat, netrandav, viguros si - pentru a nu spune mai mult -ajunge nepatimas. Devine astfel, fiindca: "intru smerenia noastra si-a adus Domnul aminte de noi si ne-a izbavit pe noi de vrajmasii nostri" (Ps. 135 23-24) de patimile si de intinaciunea noastra".

"Iubitule! Tine minte ca: "Vaile vor inmulti graul" (Ps. 64, 14); vaile se cheama sufletul smerit care nu cunoaste trufia, ramas statornic si neinfranat, ca si cum s-ar afla intre munti, adica intre virtuti si izbanzi duhovnicesti. Iata ce zice si dreptul David despre duhul smereniei: N-am postit, n-am privegheat, nu m-am culat pe jos, ci: "M-am smerit si m-a mantuit Domnul degraba" (Ps. 114, 6)".

Pocainta invie, plansul bate la usa cerului, iar cuvioasa smerenie o deschide".

"Una este a te semeti, alta a nu te semeti si alta a te smeri. Aflandu-ne in cea dintai stare ii judecam si ii osandim pe semenii nostri toata ziua, in cea de a doua stare nu ne judecam si nu ne osandim semenii si nici pe noi insine; in a treia stare capatind indreptare de la Dumnezeu ne osandim neincetat".

"Voind sa dobandim cunoastere de sine sa nu incetam a ne cerceta pe noi insine. Iar daca vom recunoaste, cu inima sincera, ca oricare dintre semenii nostri ne intrec in toate, mila lui Dumnezeu ne va fi aproape".

"Foarte multi se considera pacatosi si chiar se marturisesc asa; dar adevarata cunoastere de sine a omului viaza tainic, in inima lui si se descopere din intamplare, atunci cand il loveste vreo necinstire".

"Cel ce grabeste spre acest liman neinviforat: smerenia, nu va inceta sa implineasca, sa cugete si sa nascoceasca tot felul de planuri, de cuvinte, de ganduri, de mestesugiri, de cautari de cai, de chipuri de purtari, de iscodiri, de cereri si de rugaciuni pana ce, cu ajutorul lui Dumnezeu, si prin purtari tot mai smerite si mai umile, va scapa vasul sufletului sau de marea pururea bantuita de furtuna a inchipuirii de sine. Caci cel ce s-a izbavit de aceasta, s-a facut un vames in stare sa afle raspuns pentru toate pacatele".

"Unii tin minte ca pricina de smerita cugetare, relele facute inainte, chiar si dupa ce le-au fost iertate, intarindu-se prin aceasta in smerenie si inabusind inchipuirea de sine (Ps. 50, 5). Altii, tinand in mintea lor patima lui Hristos, se socotesc pururea datornici. Altii se umilesc pe ei prin lipsurile de toate zilele. Altii doboara ispitele prin bolile si Prin caderile lor. Altii si-au facut din lipsa darurilor, maica darurilor. Dar mai sunt unii - daca mai sunt si acum n-as putea spune - care chiar nn

darurile lui Dumnezeu si prin sporirea in ele se smeresc pe ei, socotindu-se nevrednici de o astfel de bogatie si raman intr-o astfel de simtire, adaugand in fiecare zi la datoria lor. Aceasta e adevarata smerenie, aceasta e fericirea, aceasta e cununa cea desavarsita.

"Cand vezi pe cineva, sau auzi de el, ca in putini ani a dobandit cea mai inalta nepatimire, socoteste ca nu pe alta, ci pe aceasta cale, fericita si scurta, a calatorit".

"Nu noua, Doamne, nu noua - glasuieste cineva cu inima curata - ci Numelui Tau se cuvine slava" (Ps. 113, 9). Cel ce spunea asa stia ca firea cazuta a omului se vatama pe sine prin laude: "De la Tine este lauda mea in adunare mare" (Ps. 21,29) in veacul ce vine; mai inainte insa nu le voi putea primi fara vatamare".

"Nerodnicia urca prin fire la inaltime ramurile pomilor numiti lamai. Dar cand se fac roditori, se inconvoaie; atunci pomul se face din neroditor, roditor".

"Pasarile se sperie chiar si numai la vederea uliului; lucratorii smereniei se inspaimanta cand aud un singur glas cartitor'''.

Blandetea este starea neclatinata a mintii, care ramane la fel si la laude si la defaimari".

"Blandetea sta in a ne ruga in chip netulburat si sincer pentru cel ce ne tulbura in vremea tulburarilor ce ni le pricinuieste".

"Blandetea este stanca ce se inalta din marea maniei, care risipeste toate valurile ce se izbesc in ea".

"Blandetea este propteaua rabdarii; usa, sau mai bine zis maica rabdarii, pricina a deosebirii dreptei judecati (discernamantului), caci: "Invata-va Domnul pe cei blanzi caile Lui" (Ps. 24, 8). E pricina iertarii, indrazneala rugaciunii; incaperea Duhului Sfant. Caci, zice Domnul: "Spre cine voi privii, daca nu spre cel bland si linistit" (Isaia 66, 2)".

"In inimile celor blanzi se odihneste Domnul, sufletul tulburat e scaunul diavolului".

"Cei blanzi vor mosteni pamantul" (Mt. 5, 5), il vor mosteni cu inima; cei ce se predau maniei vor fi desmosteniti din pamantul lor si vor ajunge Prizonierii acesteia".

Sufletul bland e tronul simplitatii. Mintea manioasa e pricinuitoarea rautatii"

Sufletul drept este sotul smereniei; sufletul viclean este slujitorul mandriei"

"Sufletele celor blanzi se vor imbogati intru cunostinta; iar mintea stapanita de manie ramane in intuneric si nestiinta".

"Simplitatea este deprinderea sufletului lipsit de cugetari complicate neinstare de intentii rautacioase in privinta aproapelui".

"Nerautatea este o stare senina a sufletului, izbavita de orice cugetare vicleana".

Dreptatea este cuget neiscoditor, purtare nemincinoasa, cuvant neprefacut si nepregatit mai inainte".

"Precum Dumnezeu se numeste iubire, asa se numeste si dreptate. De aceea si spune inteleptul in Cantarea Cantarilor, catre inima curata: "Dreptatea te-ai iubit pe tine" (1, 3) si iarasi, parintele lui: "Bun si drept este Domnul" (Ps. 24, 9) si pe cei de un nume cu El ii mantuieste: "Cel ce mantuieste pe cei drepti" (Ps. 24, 6) si iarasi: "Dreptatea sufletelor a vazut si a cercetat fata lor" (Ps. 10, 7)".

"Viclenia este prefacere a starii de dreptate; cuget ratacit; mincinoasa carmuire de sine; juraminte supuse pedepsei; cuvinte impletite; adanc (voit ascuns) al inimii; prapastie de viclenie; minciuna imbibata in fire; inchipuirea de sine, devenita fireasca, contrara smereniei; fatarnicia pocaintei; izgonirea plansului; dusmana marturisirii; regula de viata dupa placerea proprie; pricina caderilor; potrivnicia invierii; zambetul batjocurii; intristarea nebuna; evlavie prefacuta; viata indracita".

"Toti cei ce voim sa atragem pe Domnul la noi, sa ne apropiem de El in chip simplu, neprefacut, fara viclenie si fara multe feluri de ganduri si fara iscodire, ca si cum am veni la lectiile unui invatator. Caci El fiind simplu si necompus din multe, voieste ca si sufletele care vin la El sa fie simple si nevinovate. Dar nu se poate vedea niciodata simplitatea fara smerenie".

"Cel ce se face rob mandriei celei fara de minte este inchinator la idoli din necesitate; socotindu-se slujitor al lui Dumnezeu se straduieste sa placa oamenilor si nu lui Dumnezeu".

"Omul lingusitor este sluga dracilor, calauza catre mandrie, nimicitor al umilintei, defaimator al caii mantuirii. "Poporul meu! Cei care te conduc te ratacesc si te abat de la calea pe care mergi" (Isaia 3,12) - spune Domnul, prin proorocul".

"Cine a dobandit o inalta sporire duhovniceasca rabda barbateste si cu bucurie necazurile; unuia ca acesta, asemeni sfintilor si cuviosilor, laudele nu-i aduc vatamare".

""Cine dintre oameni stie ale omului, decat duhul omului care este in el?" (1 Cor. 2,11) sa se rusineze si sa-si puna paza gurii cei ce ar incerca sa ne laude pe fata".

"Viclenia se arata prin convingerea ca stii foarte multe lucruri, mai bine zis prin pervertirea acestor cunostinte dupa obiceiul dracilor, pentru a ascunde adevarul si a-l falsifica".

"Prefacatoria este o stare sufleteasca opusa aceleia a trupului, amestecata cu tot felul de inchipuiri cu putinta".

"Daca vei auzi sau vei afla ca un apropiat sau un prieten te-a vorbit de rau in lipsa ta sau chiar de fata cu tine, arata-i dragoste si lauda".

"Mare lucru e a scutura din suflet lauda oamenilor, dar mai mare e a departa lauda dracilor".

"Smerita cugetare arata nu cel ce se defaimeaza pe sine; caci cum se va rabda pe sine? Ci cel ce, ocarat fiind de altul nu-si micsoreaza dragostea fata de acesta".

"Sa nu-l primesti pe altul cand te imbie cu episcopie sau cu staretie, sau cu slujba de invatatura. Caci cu care osteneala se alunga cainele de la tejgheaua macelariei".

"Slava desarta il aduce pe om la mandrie, atunci cand il trece inaintea altora si il duce la tinerea de minte a raului, atunci cand este dispretuit".

"Slava desarta in loc sa fie pricina de cinste, de multe ori e pricina de necinste. Caci maniindu-se ucenicii ei, mare rusine le-a adus".

"De ne vom sargui sa bineplacem Celui de Sus atunci, de buna seama, vom gusta din slava Aceluia. Iar cel ce a gustat din ea va dispretui, negresit, slava pamanteasca. M-as mira sa nesocoteasca cineva pe cea de a doua, daca n-a gustat-o pe cea dintai".

"Nu te lasa amagit de slava desarta care sa te faca sa-ti lauzi virtutile, drept pilda celor ce te asculta. "Pentru ca - ce-i va folosi omului - daca se va face de folos lumii intregi - iar sufletul sau il va pierde?" (Mt. 16, 26). Nimeni nu poate aduce un mai mare folos aproapelui decat puterea smerita Si neprefacuta, cuvantul smerit si neprefacut".

"Este o slava ce vine de la Dumnezeu, care zice: "Pe cei ce Ma slavesc ii voi slavi" (1 Regi 2, 30). Si este o slava ce urmeaza din pregatirea diavoleasca. "Vai - zice - cand vor vorbi oamenii bine de voi" (Le. 6, 26). O vei cunoaste limpede pe cea dintai, cand, socotind-o ca vatama, o vei respinge cu toata sarguinta si oriunde te vei duce iti vei ascunde vietuirea ta. Si pe a doua, cand savarsind orice lucru il vei savarsi pentru a fi vazut de oameni (Mt. 23, 5). Necurata aceasta ne indeamna sa ne laudam cu o virate pe care n-o avem, iar pentru amagirea noastra, ne reaminteste cuvintele Domnului:

"Asa sa lumineze lumina voastra inainte oamenilor, ca sa vada ei faptele voastre cele bune" (Mt. 5, 16).

De multe ori Domnul ii aduce insa pe cei iubitori de slava desarta la lipsa de slava desarta, prin necinstirea ce li se intampla".

"Inalta-te pe tine smerindu-te negresit aici, in viata pamanteasca, ai inainte de veacul viitor".

"Cand lingusitorii, mai bine zis ispititorii, vor incepe sa ne laude, atunci sa nu pregetam a ne aduce aminte de multimea faradelegilor noastre si ne vom da seama cat de nepotrivite sunt laudele si onorurile ce ni se aduc".

"De multe ori viermele crescand si facand aripi urca la inaltime. Tot asa slava desarta, desavarsindu-se, naste mandria, capetenia si desavarsirea tuturor rautatilor".

"Inceputul mandriei e sfarsitul slavei desarte. Mijlocul ei este: dispretuirea aproapelui; vestirea nerusinata a ostenelilor proprii; lauda de sine in inima; ura mustrarii. Iar sfarsitul ei este: tagaduirea ajutorului lui Dumnezeu; falirea cu ravna sa - narav dracesc".

"In omul care a cazut in pacat, s-a salasluit mai inainte mandria; cel de-al doilea lucru merge inaintea celui dintai".

"Calugarul ce se inalta cu cugetul se impotriveste cu cuvantul. Dar cel smerit cu cugetul nu stie sa se impotriveasca nici macar cu privirea".

"Barbatul cu inima mandra doreste sa stapanesca; astfel nu poate sa nu se piarda pana la capat, precum se intampla de obicei; mai bine zis nici nu voieste".

"Dumnezeu celor mandri le sta impotriva" (Iacov, 4, 6). Cine ii va milui? "Toata inima semeata este uraciune inaintea Domnului" (Pilde, 16,5) Cine o va curati?".

"Cel ce respinge sustragerea isi descopera mandria de sine; iar cel ce primeste se dezleaga de mandrie".

"Mandria este pierderea bogatiei (duhovnicesti) si a nevointelor. "Strigat-a si nu este cine sa-l mantuiasca" de buna seama pentru ca a strigat cu mandrie "catre Domnul si nu l-a auzit pe el" (Cf. Ps. 16, 4, 5) de buna seama pentru ca pricinile impotriva carora se ruga, nu le curma"

"Nu te increde pana ce nu vei primi hotararea vazand pe acela care, chiar dupa intrarea in camara de nunta, a fost legat de maini si de picioare si aruncat in intunericul cel mai dinafara".

"O! Tu cel ce ai fost plamadit din tarana! Nu-ti inalta fruntea! Multi au cazut din ceruri, macar ca erau sfinti si nematerialnici"u.

"Cand demonul mandriei se salasluieste in oamenii care il slujesc, atunci incepe sa li se arate in somn si in stare de veghe, luand chip de sfant inger sau de mucenic, dezvaluindu-i, chipurile, vreo descoperire de taina sau vreun dar (harisma). O face ca amagindu-se, nenorocitii, sa fie adusi in ispita si sa-si iasa cu totul din minti".

"Trufia pricinuieste uitarea greselilor, caci aducerea aminte de acelea e pricinuitoarea smeritei cugetari".

"In inimile celor mandri se vor naste cuvinte de hula; in sufletele celor smeriti vedenii ceresti".

"Cei mai multi dintre cei mandri nu se cunosc pe sine si, socotind ca au dobandit curatirea de patimi, in ceasul iesirii din viata isi vad saracia (de virtute)".

"Precum apa, adaugandu-se cate putina in foc, ajunge sa stinga vapaia, asa si lacrima plansului adevarat stinge toata vapaia maniei si a iutimii".

Remanierea este dorinta nesaturata de necinstire (modestie, smerenie), precum in cei iubitori de slava desarta, dorinta de lauda este nemarginita. Nemarginirea este biruinta asupra firii, cand nu se mai iau in seama batjocoririle, ceea ce se dobandeste prin sudoare".

"Inceputul nemanierii este tacerea buzelor, in vremea tulburarii inimii; mijlocul este tacerea gandurilor in vremea tulburarii subtiri (subtile) a sufletelor. Iar sfarsitul este linistea in suflarea vanturilor necurate, sadita si crescuta in suflet prin binecinstirea deprinderii si prin harul dumnezeesc".

"Precum la aratarea luminii se retrage intunericul, asa mireasma smereniei face sa piara toata amaraciunea si iutimea".

"Unii, schimbandu-se usor din pricina iutimii, nu se ingrijesc de supravegherea si vindecarea ei, netinand seama de cuvantul scripturii, care zice: "Mania ucide pe cel fara de minte, iar aprinderea omoara pe cel ratacit" (Iov 5, 2)".

"Daca pacea sufletului este semnul salasluirii in el a Duhului Sfant, iar mania semnul tulburarii inimii, nimic nu impiedica mai mult venirea Lui in noi ca iutimea".

"Lupta impotriva maniei cere o iscusinta deosebita; fiindca patimilor maniei insasi firea le vine in ajutor in masura in care ajuta si vine in wtampinareapatimilor trupesti".

"Cel molipsit de patima maniei foarte adesea tulbura toata turma si asemeni unui lup, cu furia sa, aduce multor suflete zdruncinare si confuzie".

"Vatamator foarte este a tulbura ochiul inimii cu manie, dupa cum marturiseste psalmistul: "Tulburatu-s-a de manie ochiul meu" (Ps. 6, 7) si mai mare vatamare aduce sa-ti dai pe fata pornirea sufletului prin vorbe Iar daca ajungi sa faci aceasta si cu mainile este cu totul potrivnic si chiar vrajmas vietuirii calugaresti, ingeresti si dumnezeiesti".