FEMEIA PACATOASA

Manastirea Brancoveanu
15 aprilie 1998

Cu ziua de astazi se sfarseste vremea in care se face Liturghia Darurilor mai inainte sfintite. Aceasta inseamna ca pana in Postul Pastilor din anul viitor nu vom mai auzi spunandu-se in biserica: "Acum, puterile ceresti impreuna cu noi slujesc. Ca iata, intra Imparatul maririi, iata Jertfa cea de taina savarsita se inconjoara. Cu credinta si cu dragoste sa ne apropiem, ca sa fim partasi vietii celei vesnice. Aliluia, aliluia, aliluia!" sau: "Painea cea cereasca si Paharul Vietii gustati si vedeti ca bun este Domnul. Aliluia, aliluia, aliluia!". Nu se va mai spune in sfanta biserica: "Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea". Si pentru ca pana in Postul Pastilor din anul viitor nu se va mai face aceasta dumnezeiasca Liturghie a Domnului nostru Iisus Hristos, inseamna ca nu vom mai auzi spunandu-se in biserica, vorbind cu Dumnezeu Tatal: "Cu intelepciunea Sa a zidit toata faptura. Cu nespusa Sa purtare de grija si pentru multa bunatatea Sa ne-a adus pe noi in aceste cinstite zile, spre curatirea sufletului si a trupului, spre nadejdea Invierii, spre infranarea poftelor".

Nu ne vom mai ruga pana atunci sa ne dea Dumnezeu "Lupta cea buna sa o luptam, calea postului sa o savarsim, credinta nedespartita sa o pazim, capetele nevazutilor balauri sa le sfaramam, biruitori asupra pacatului sa ne aratam si fara de osanda sa ajungem a ne inchina si Sfintei Invieri".

Biserica nu va mai zice aceste cuvinte, dar este bine ca noi sa le avem in vedere. Sa ne gandim mereu ca la Sfanta Liturghie nu suntem singuri, ci suntem impreuna cu ingerii, ca puterile ceresti slujesc impreuna cu noi, ca avem posibilitatea sa ne impartasim cu Painea cea cereasca si cu Paharul Vietii. Este bine sa ne gandim ca avem datoria sa binecuvantam pe Domnul in toata vremea, sa avem in vedere ca nu numai zilele Sfantului Post sunt cele preacinstite, ca nu numai zilele acestea sunt cele in care ni se cere sa ne curatim sufletele si trupurile, sa avem nadejdea Invierii, sa luptam lupta cea buna, sa savarsim calea mantuirii, ci toate celelalte zile. In toata vremea sa ne aratam cu grija sa fim biruitori asupra pacatului, sa calcam peste capetele nevazutilor balauri, peste rautatile de toate felurile. Sa nu uitam aceste lucruri si sa ducem mai departe dorinta noastra de a-I sluji lui Dumnezeu.

Intru aceasta zi de miercuri din Saptamana Sfintelor Patimi, Biserica ne-a pus inainte exemplul de intoarcere la Mantuitorul nostru Iisus Hristos a unei femei cinstitoare a Mantuitorului, femeia pacatoasa.

Cinstiri aduse Mantuitorului nostru Iisus Hristos prin mir au fost mai multe, iar Sfanta noastra Biserica staruie in chip deosebit asupra faptului ca una dintre femeile care I-a adus cinstire Mantuitorului nostru Iisus Hristos a fost o pacatoasa. Unii fac legatura intre Sfanta Maria Magdalena, pe care Biserica o pomeneste in 22 iulie, si femeia pacatoasa, care a turnat peste Mantuitorul nostru Iisus Hristos, in semn de cinstire, mir de mare pret. Nu stim daca este asa! Stim ca in Evanghelia de la Luca se istoriseste despre cinstirea adusa Mantuitorului nostru Iisus Hristos de catre o femeie pacatoasa care a uns cu mir picioarele Domnului Hristos, care a plans si a udat cu lacrimi picioarele Mantuitorului, care le-a sters cu parul din capul ei si le-a sarutat.

Pentru ca in Sfanta Evanghelie de la Luca se spune ca erau si ucenite care L-au urmat pe Domnul Hristos, intre care si Maria Magdalena, unii au facut legatura intre Maria Magdalena (cf. Luca 8, 2) - pacatoasa din vremea aceea devenita sfanta mai tarziu - si intre pacatoasa care a udat cu lacrimi picioarele Domnului Hristos (cf. Luca 7, 38). Insa aceasta s-a intamplat pe la mijlocul propovaduirii Domnului nostru Iisus Hristos, nu catre sfarsit, in fata Sfintelor Patimiri. De fapt, in Sfanta Evanghelie nu ni se spune daca femeia aceea a fost sau nu pacatoasa, ci doar ca L-a cinstit pe Mantuitorul. Sfanta noastra Biserica ne-o pune in constiinta cu dorinta de a ne trezi sa ne recunoastem pacatele si sa avem nadejde la mila lui Dumnezeu.

Este bine sa retinem faptul ca, in timp ce Iuda L-a vandut pe Domnul Hristos pe 30 de arginti, o femeie pacatoasa a primit dar de la Domnul nostru Iisus Hristos, si ca Domnul Hristos a randuit ca acea femeie si fapta ei sa fie cunoscuta de multi: "Oriunde se va propovadui Evanghelia aceasta, in toata lumea, se va spune si ce a facut ea, spre pomenirea ei" (Matei 26, 13). Este un indemn de a-i fi recunoscatori ei si celor care ne-au facut intr-un fel sau altul vreun bine in viata noastra.

Sfanta noastra Biserica, pomenind pe femeia care a cinstit pe Domnul Hristos cu mir de mare pret, care I-a udat picioarele cu lacrimi, care I-a sarutat picioarele Domnului nostru Iisus Hristos, are o alcatuire minunata: "Doamne, femeia ceea ce cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta si luand randuiala de mironosita, a adus Tie mir inainte de ingropare". Pomenind pe aceasta femeie, Domnul Hristos a primit-o, iar noi, vorbind cu Domnul Hristos, spunem ca femeia aceea a simtit dumnezeirea Mantuitorului, a simtit ca Domnul Hristos nu este om de rand: "Simtind dumnezeirea Ta si luand randuiala de mironosita (adica fiind cinstitoare si prin mir) a adus Tie mir inainte de ingropare, zicand (desi in Sfanta Evanghelie nu ni se spune ca ar fi zis ceva, insa se fac niste legaturi minunate): «Vai mie, ca noapte imi este mie infierbantarea desfraului si intunecata si fara luna, pofta pacatului»". Aseamana pornirile cele rele cu o noapte intunecata, cu o noapte fara luna, cu o noapte in care nu se vede rautatea: "Noapte imi este mie infierbantarea desfraului si intunecata si fara luna, pofta pacatului. Primeste izvoarele lacrimilor mele, Cela ce scoti cu norii - apa din mare".

S-a gandit sau nu s-a gandit femeia pacatoasa la acestea? Nu stim! Dar stim ca este adevarat ca Domnul Hristos, cu puterea Lui, scoate apa marii, o ridica in nori si o preface in ploaie. "Primeste izvoarele lacrimilor mele, pleaca-Te peste suspinurile inimii mele, Cela ce ai plecat cerurile cu nespusa plecaciune". Venind Dumnezeu in lumea aceasta din cer, a adus cerul pe pamant, a plecat cerurile cu "nespusa Lui plecaciune". "Si-mi da sa-Ti sarut preacuratele Tale picioare si sa le sterg cu parul capului meu, pe care auzindu-le [suspinurile] Eva in rai, intru amiaza-zi, de frica, s-a ascuns". Si-apoi minunandu-se de pacatele ei si de maretia Domnului Hristos, zice: "Cine va cerca multimea pacatelor mele si adancul judecatilor Tale? De suflete Mantuitorule, Izbavitorul meu, nu ma trece cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemasurata mare mila". Stiind noi cuvintele acestea ale Sfintei Biserici, este bine sa ne cercetam pe noi insine si sa ne gandim ce putem face pentru a aduce cinstire Mantuitorului Iisus Hristos, ce putem sa aducem noi in loc de mir: "Viata curata, intru pocainta agonisita, cantare de biruinta". Ce putem noi sa aducem in loc de lacrimi, pe care nu le avem? Dorinta de a avea ce inca nu avem. In orice caz, sa ne gandim mai mult si mai bine ca pacatul este intunecat, ca Hristos este lumina si sa cerem lumina lui Hristos in viata noastra. Sa ne gandim ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut om si a plecat cerurile pentru noi, ca se cuvine sa ne scufundam intru smerenie ca sa ne ridice Mantuitorul nostru Iisus Hristos mai presus de noi insine. Sa ne gandim la nemasurata mila a Mantuitorului nostru Iisus Hristos si sa avem incredintarea ca Domnul Hristos ne primeste si pe noi, El, care are "nemasurata mare mila".

Trecem de ziua de astazi, vor veni si alte zile, mereu altele, fiecare dintre ele fiind pentru noi o zi de mantuire, in care trebuie sa ne aducem aminte de ceea ce trebuie sa purtam in suflet, in nadejdea mantuirii noastre, amin!