Darurile ca lucrari ale Duhului, activate prin colaborarea celor ce au primit harurile

• « Inapoi
• Inainte »

 

3. Darurile ca lucrari ale Duhului, activate prin colaborarea celor ce au primit harurile

Raspunzand la intrebarea: de ce nu se mai intampla acum minunea invatarii limbilor dintr-odata, cu cel ce se boteaza, cum s-a intamplat la Cincizecime cu Apostolii, Sfantul Ioan Gura de Aur raspunde ca sunt minuni vizibile pentru ochi si minuni invizibile pentru ei, minuni simtite in constiinta sau vazute in alt chip: "Dintre darurile duhovnicesti, unele sunt nevazute si se sesizeaza numai cu credinta, altele se arata si prin semne sensibile, spre incredintarea celor necredinciosi. De exemplu: iertarea pacatelor este un lucru spiritual, este un dar nevazut, caci nu vedem cu ochii trupului cum se curatesc pacatele." Dar darurile nevazute cu ochii sunt mai mari ca cele sensibile. "Multe bunatati s-au coborat adeseori din cer, pe pamant, neamului comun al oamenilor." Inainte de Hristos s-a coborat mana din cer si focul care a mistuit jertfa lui Ilie si ploaia care a facut sa rodeasca pamantul dupa trei ani de seceta. "Mari sunt acestea si minunate. Dar cele de acum sunt cu mult mai mari. Caci nu mana si foc si ploaie au coborat acum, ci potop de daruri duhovnicesti. S-au deschis norii de sus nu ca sa ridice pamantul la rodire, ci sa induplece firea sa dea rodul virtutii Cultivatorului oamenilor." S-a umplut pamantul de ingeri, "nu de ingeri ceresti, ci de puteri ceresti ce-si arata virtutea in trup omenesc."

Dar cum se conciliaza prezenta si lucrarea Duhului ca ipostas in Biserica, cu darurile partiale acordate diferitelor persoane? Aceasta conciliere se face inteleasa daca tinem seama de faptul ca impartirea limbilor de foc peste toti Apostolii, si multimea de daruri variate, mai are, pe langa semnificatia ca Biserica e destinata tuturor neamurilor, si semnificatia completarii reciproce dintre diferitele daruri, si dintre cei care le primesc potrivit cu insusirile lor naturale. Iar aceasta e tot in favoarea unitatii Bisericii. Daca unul singur ar primi totul de la Duhul Sfant, n-ar mai cauta unitatea cu ceilalti, tot asa cum, daca un Apostol ar fi primit darul tuturor limbilor, n-ar mai fi avut nevoie sa se completeze in misiune cu ceilalti.

Astfel, Duhul acopera ca ipostas, sau actualizeaza, Biserica in intregimea ei, asa cum sufletul acopera sau actualizeaza cu totalitatea functiilor sale totalitatea functiilor corpului, de alta parte e prezent intreg in fiecare organ al corpului si prin aceasta le tine unite pe toate. Tot asa Duhul, ca ipostas, tine unite toate madularele Bisericii. Sfantul Vasile cel Mare zice: "Duhul tine legate intre ele madularele prin darurile care se interconditioneaza. Toate madularele inzestrate cu daruri diferite completeaza prin aceasta corpul lui Hristos si, in unitatea Duhului, transmit unii altora bunatatile acestor daruri care le sunt necesare tuturor, facand pe toti sa se bucure de toate darurile."Dar madularele Bisericii se bucura de toate darurile numai intrucat raman in Biserica sau in corpul cel unul al lui Hristos. Numai prin aceasta, diferentele intre ei nu-i duc la separare, ci ii tin in unire, avand nevoie unii de altii. 

Duhul ca ipostas e Duhul unificarii celor cu daruri diferite, e "Duhul comuniunii" (II Cor. 13, 13), e "Duhul unitatii" (Efes. 4, 3). Numai pentru ca suntem toti "in acelasi Duh", dar diferiti intre noi, suntem toti in Hristos si avem apropierea in El, de Tatal (Efes. 2, 18).

Numai impreuna sau in mod sinodal Apostolii si urmasii lor, luand hotarai in chestiunile importante de credinta, au putut spune: "Parutu-s-a Duhului Sfant si noua." Ei erau multi, dar Duhul era unul si in Duhul ei aveau o cugetare unica. Mai bine zis, numai in legatura cu toata Biserica, in care se afla Duhul si in care, dupa coboraea Lui de la inceput, vine totodata si de sus, au putut spune aceasta. Numai in corpul intreg al Bisericii se impartaseste fiecare madular, prin mijlocirea celorlalte, de totalitatea darurilor Duhului Sfant si se imbogateste in umanitatea sa de toata sfintenia Duhului, care face sa iradieze in Biserica intregimea sfinteniei si dumnezeirii trupului lui Hristos. Aceasta ne ajuta sa intelegem ca Duhul, ca ipostas al intregii Dumnezeiri impartasite fapturii, e daruit Bisericii in calitatea ei de trup unitar. Desigur, odata prezent ca ipostas in Biserica in calitatea ei de intreg, El este lucrator ca ipostas in fiecare, dar este acordat unei persoane sau alteia intrucat acea persoana ramane in Biserica.

De fapt numai intrucat o persoana sau alta ramane in Biserica, cu darul ei deosebit in legatura cu totalitatea persoanelor din Biserica si cu darurile lor, se bucura de plenitudinea Duhului prezent si activ ca ipostas in Biserica.

Duhul e acelasi ipostas neimpartit in darul acordat unei persoane, prin faptul ca acel dar e legat de toate celelalte daruri ale Sale acordate altor persoane din Biserica. O mama vorbind fiecarui copil si ajutandu-l sa-si dezvolte darurile lui, e aceeasi in vorbirea si in indemnul variat adresat fiecarui copil si prin aceasta ii tine uniti intre ei, caci nu-i va indemna la fapte contrazicatoare intre ei. Duhul e intreg in fiecare persoana din Biserica, dar numai intrucat acea persoana se mentine ca madular al Bisericii, adica intrucat se afla in Biserica, unde sunt activate toate darurile Duhului, ca ipostas unitar si infinit de bogat, Care e factorul unificator al darurilor impartasite.

Legatura aceasta inseamna ca fiecare madular al Bisericii e avizat la celelalte si responsabil fata de ele, pentru ca e avizat la Biserica ca intreg si obligat fata de ea, avand prin aceasta acces la Duhul intreg si fiind obligat sa ajute la actualizarea Lui ca intreg in toate darurile ce le acorda. Fiecare are prin aceasta simtirea ca se afla totodata in Hristos intreg si e dator sa ajute la activarea lui Hristos intreg, prin Biserica. Acest lucru e valabil si pentru Hristos, caci lucrarea Duhului e insasi lucrarea lui Hristos, devenita, prin Duhul, proprie subiectului uman. De aceea se spune si despre Hristos ca "Se sfarma si Se imparte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se sfarma si nu Se desparte" (in Liturghia sfantului Ioan Gura de Aur). Propriu-zis, fiecare participa la Duhul si la Hristos intreg. Sfantul Grigorie Palama zice: "Asadar Duhul dupa fiinta este neimpartasibil, dar dupa lucrare..., dupa care Se varsa si Se da si Se trimite Cel ce e pretutindeni si e intemeiat statornic in identitatea nemiscata, Duhul e impartasibil celor vrednici."

Duhul nu numai ca imparte diferitele daruri in Biserica, ci e si prezent in fiecare, intreg, ca lucrator prin el si ca factor de legatura cu celelalte daruri. Fiecare dar se cere dupa celelalte daruri, pentru ca in el e acelasi Duh, Care tine in acel dar tendinta dupa unirea cu celelalte daruri. De aceea fiecare persoana ce are un dar simte ca darul ei e o parte a celorlalte daruri, din cauza Duhului, Care e in toate.

O insusire mai remarcabila a unui membru al Bisericii se numeste "dar" nu numai pentru ca e daruita de Duhul Sfant, ci si pentru ca e destinata sa slujeasca altora, sa se faca un dar altora. Altfel ce ar face omul cu ea? Ar folosi-o in mod egoist impotriva celorlalti. Dar in felul acesta ea nu s-ar putea valorifica deplin si nici cel care o are nu s-ar putea dezvolta. Prin "darul" unuia, Duhul Se adreseaza altora. "Darul" nu are numai o adresa verticala, ci si una orizontala, unificatoare. Prin "dar", Duhul uneste pe un om cu altul, ii uneste pe mai multi intreolalta, caci e Duhul tuturor, e Duhul comuniunii.

Astfel, Duhul e prezent ca ipostas unitar si unificator in toata Biserica, ceea ce inseamna ca si in fiecare madular in parte, intrucat respectivul ramane madular in Biserica. Din cauza aceasta, prin fiecare "dar", o persoana savaseste nu numai o lucrare pentru sine, ci si pentru intreg, sau o lucrare comuna cu ceilalti prin unirea darului sau cu al altora, dupa cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur, care zice: "Caci fiecare din madularele noastre are in acelasi timp o lucrare proprie si o lucrare comuna; si de asemenea in noi e o frumusete proprie (a fiecarui madular) si o frumusete comuna."Propriu-zis, insasi lucrarea proprie a  fiecarui madular e o lucrare comuna, caci n-ar putea fi infaptuita fara contributia tuturor si fara sa contribuie prin ea la lucrarea celorlalti si la sustinerea si dezvoltarea intregului. Astfel Duhul e prezent intreg cu lucrarea Sa ipostatica unitara in darurile si lucrarile deosebite ale diferitelor persoane din Biserica.

In virtutea prezentei si lucrarii Duhului, ca ipostas unitar, in darurile diferitelor madulare ale Bisericii, "ele par sa fie separate, dar ele sunt strict intrepatrunse si prin distrugerea uneia se distrug si celelalte".

Duhul Sfant este in Biserica un fel de legatura si de izvor dinamic comun pentru toate darurile, un fel de apa de unde rasar si cresc darurile adevarate ale tuturor membrilor ei, ca tot atatea forme de manifestare ale vietii dumnezeiesti unite cu viata lor omeneasca. Sfantul Vasile cel Mare zice: "Duhul Sfant este numit de multe ori legatura celor ce se sfintesc," dica a celor ce depasesc marginirea lor egoista si contrara celorlalti oameni si lui Dumnezeu, deschizandu-se cu sinceritate si cu curatie comunicarii cu viata de iubire nesfasita si preacurata a lui Hristos si, prin aceasta, unor relatii de iubire curata cu semenii lor. Duhul Sfant deschide pe unul celorlalti si-i face sa comunice.

Duhul e "legatura" de iubire intre fiecare credincios cu Dumnezeu si cu semenii sai si izvorul viu din care rasar si cresc in unitate darurile tuturor madularelor, ca tot atatea forme in care-si pot manifesta iubirea lor fata de Dumnezeu si intreolalta, ca tot atatea forme prin care ele se depasesc pe ele insele, depasesc limitele lor individualiste, realizand un continuu progres in unitatea fara sfasit a iubirii strans legate de sfintenie. Duhul Sfant este astfel izvorul iubirii si ca atare niciodata nu inceteaza de a ne innoi si imbogati.

VI. Lossky a socotit ca Duhul Sfant are o lucrare deosebita de a lui Hristos si ea consta in imprimarea unei note diferentiate in fiecare persoana din Biserica, pe cand Hristos unifica pe toti in unitatea de natura, pe care El o are comuna cu ceilalti oameni.

Dar vedem cat de mult insesi darurile deosebite pe care diferitele persoane le au sunt canalele prin care comunica intre ele, mentinand si dezvoltand intre ele o unitate a iubirii. Sfintii Parinti accentueaza cu deosebita putere lucrarea unificatoare a Duhului in acest sens. Desigur, precum s-a vazut, aceasta lucrare unificatoare nu anuleaza persoanele. Caci in cazul acesta unitatea dintre ele n-ar mai fi insotita de sentimentul de bucurie de a da si a primi. Pe de alta parte, nici Hristos nu trebuie vazut ca unul care realizeaza numai o unitate de natura intre oameni si El in Biserica. Hristos, desi e ipostasul dumnezeiesc al naturii noastre, deci un ipostas cu o constiinta umana deschisa in gradul suprem altora, implineste totusi functia unei persoane umane, distincte de celelalte. Dupa pilda si din puterea Lui, oricat de mult s-ar deschide persoanele umane una alteia, ele raman cu constiinta de persoane neconfundate, cum sunt si Persoanele treimice. Deci Hristos, aducand la unitatea cu Sine persoanele umane, in baza unitatii lor de natura cu El, nu le confunda.

Propriu-zis lucrarea lui Hristos e una cu lucrarea Sfantului Duh in Biserica. Duhul Sfant intipareste in interiorul subiectelor umane lucrarea dumnezeiasca cea una cu a lui Hristos si imprima adanc in flecare chipul lui Hristos, fara sa le confunde sau sa le uniformizeze prin aceasta.

Ipostasul dumnezeiesc al Fiului intrupat si Ipostasul dumnezeiesc al Duhului Sfant in lucrarea Lor in noi tin seama de specificul fiecaruia dintre noi, lasandu-ne ca ipostasuri distincte, asa cum distincte sunt si Ipostasurile Sfintei Treimi.

Ipostasul Fiului ca ipostas intrupat a devenit si Ipostasul fundamental sau Ipostasul cap al Bisericii, dar lucreaza din ea in fiecare madular al ei potrivit specificului Lui personal. Ipostasul Duhului, desi Se afla tot ca ipostas in Biserica, nu devine Ipostas al acesteia in sensul in care e Fiul cel intrupat, pentru ca nu S-a intrupat ca Fiul in paga firii omenesti, prin care Acesta Isi poate extinde intruparea in ceilalti oameni, adica in Biserica.

Dar intrucat de la inaltarea Fiului cel intrupat, interpenetrarea Duhului cu Fiul se infaptuieste si cu Fiul ca om, Duhul realizeaza un fel de interpenetrare cu Hristos si in calitatea Acestuia de ipostas extins cu trupul Sau personal in trupul Bisericii. El extinde astfel legatura Fiului cu Tatal si la trupul tainic al Fiului.

Prin aceasta are loc o impletire intima a Bisericii cu Sfanta Treime, care va deveni desavasita in viata viitoare. Pnevmatizarea omului este insa, cum s-a vazut, si o problema de decizie si de persistare a lui in cele bune si capata o nota de specific personal. Duhul dezvolta pe fiecare in ceea ce are specific prin creatie, in masura in care acela se pnevmatizeaza, dezvoltandu-se el insusi, dar il dezvolta, sau se dezvolta ca persoana, sau ca madular al totului. Il dezvolta si prin efortul aceluia de a se realiza ca ceea ce este el insusi.

Desigur noi toti formam doar o "picatura" in raport cu Dumnezeu cel in Treime; o picatura de roua. Dar in picatura aceasta se oglindeste intreg soarele dumnezeiesc si ea e ocrotita si infrumusetata de acest soare si primeste prin aceasta o valoare negraita; si la fel fiecare dintre cei care facem parte din aceasta picatura. Daca traim cu toata intensitatea existentei noastre lumina soarelui oglindita in noi, primim aceasta valoare in ceea ce avem specific al nostru. Infinitul personal dumnezeiesc, infinitul mare, a creat in dependenta de El un fel de "infinit mic" pe care-l umple de toata stralucirea Lui.

Daca Tatal este in Fiul si Fiul in Tatal, Ei lucreaza impreuna in salasluirea Lor in Biserica sau in credinciosi, dar nu Se confunda; tot asa daca Fiul este in Duhul si Duhul in Fiul, in prezenta si lucrarea Lor in Biserica, sunt uniti, dar nu Se confunda. 

Dar Duhul Sfant e Cel ce face lucrarea comuna, a Fiului si a Tatalui si a Sa, proprie comunitatii Bisericii in totalitatea formelor ei si proprie subiectelor, in forme umane potrivite specificului lor personal.

Persoana umana se pnevmatizeaza in relatia intima si constienta cu Persoana lui Hristos, ca model dupa care se orienteaza si care o atrage, dar si cu Duhul Sfant ca o forta personala de-viata-facatoare, cu care pe de o parte se simte aproape unificata, pe de alta, distincta intrucat nu-si poate atribui siesi atata forta cata poate pune in lucrare. E adevarat ca prin aceasta Duhul e Cel ce asigura persoanelor umane in realitatea lor distincta o valoare netrecatoare. E o valoare care creste si mai mult prin colaborarea noastra cu lucrarea Duhului.

Dar lucrarea al carei subiect devine omul e pe de alta parte lucrarea Dumnezeirii intregi, acceptata prin renuntarea lui la sine; ea este nu numai lucrarea Duhului, ci si lucrarea Fiului, caci Fiul ii da puterea de renuntare la sine, prin jertfa Lui.

Cum se vede, in "dar" e implicata nu numai lucrarea Sfantului Duh, ci si un act de impropriere a Lui din partea omului, uneori chiar o predispozitie a omului pentru acest dar, care implica si un efort al lui de a dezvolta, cu ajutorul lucrarii Duhului, predispozitia sau capacitatea lui. Aceasta face ca in dar, ca efect al lucrarii Duhului, sa se includa si ceva propriu naturii umane. Lucrarea necreata dumnezeiasca nu ramane singura. Cand vorbim de lucrarea necreata, intelegem numai ca darul de care crestinul se bucura nu se poate explica fara cauzalitatea unei lucrari dumnezeiesti necreate; ca aceasta cauzalitate nu e supranaturala, dar creata, cum se spune in teologia romano-catolica. Duhul Insusi, in Persoana, il misca pe credincios la colaborare si il intareste pentru a primi si folosi un dar, sau a-l dezvolta printr-o dispozitie naturala.

De aceea nu e gresit sa se atribuie darurile Insusi Duhului Sfant. Totusi darul nu e numai o "lucrare" (ejnevrgeia) a Duhului Sfant, ci si efectul acestei lucrari (ejnevrghma), in firea omului, care nu poate exista fara o insusire, deci fara o colaborare a omului. Efectul se mentine puternic pana cand exista aceasta colaborare. De aceea Sfantul Apostol Pavel vorbeste amestecat, cand de daruri, cand de lucrari ale Duhului, incat nu se poate desparti intre "lucrare", "conlucrare" si "efect". In "darul" insusi, ca efect, e un dinamism. Dar nu se poate desparti nici intre lucrator si lucrare. Prin urmare si efectul este un produs al Ipostasului dumnezeiesc lucrator si al ipostasului uman impreuna-lucrator. Totusi ceva din efectul produs ramane uneori chiar dupa ce a incetat conlucrarea omului si deci si "lucrarea" Duhului. Ramane ca ceva care s-a imprimat in fire, sau ca depasirea unei stari la care nu se mai poate reveni. Aceasta da o oarecare explicatie nerevenirii omului la pacatul stramosesc, dupa caderea din har, sau dupa incetarea lucrarii Duhului Sfant si a conlucrarii omului. Cand un dar sau altul a sporit considerabil, el devine harisma. Aceasta inseamna o pnevmatizare foarte accentuata a unui om, o covasire accentuata a legilor naturii de catre spiritul uman umplut de Sfantul Duh.

In general, toti membrii Bisericii care-si intaresc credinta prin virtuti ajung la posesiunea unor daruri deosebite, prin care se fac de folos unii altora si Bisericii si se unesc mai strans intre ei, intarind unitatea Bisericii. Iar unii dintre ei, inaintand mai mult in virtuti si cu aceasta atingand grade de sfintenie, ajung si la posesiunea unor harisme, prin care slujesc si mai mult celorlalti si unitatii Bisericii. Prin ei se face transparenta in mod mai accentuat infinitatea vietii si luminii dumnezeiesti. Din ei iradiaza o putere care biruieste adeseori puterile naturii.

• « Inapoi
• Inainte »