Precizari ale relatiei episcopului si preotului cu Hristos


g. Precizari ale relatiei episcopului si preotului cu Hristos.
Deci mijlocirea preotului nu e identica cu o substituire a lui Hristos; preotul nu a devenit un alt Hristos. Puterea lui Hristos lucreaza prin preot, mai bine zis prin actul lui, care nu e propriu-zis al lui, ci al Bisericii, fara sa devina puterea preotului. Dar puterea lui Hristos nu vine prin preot nici numai ca printr-un canal pasiv, ci el trebuie sa se roage, sa participe la ceea ce se petrece prin rugaciune pentru ceilalti. Si intrucat definitia preotului e redata prin a aduce rugaciuni pentru popor catre Dumnezeu, facandu-si oarecum rugaciunile lor rugaciunile sale si trimitandu-le la altarul de sus, Sfantul Grigorie de Nazianz spune ca el este "impreuna-slujitor (suniereuvsonta) cu Hristos". Rugaciunea arata iarasi pe om, ca om ce se roaga pentru ceilalti, asemenea lui Hristos, dar avand eficacitatea in mijlocirea lui din mijlocirea lui Hristos. Hristos vrea sa Se foloseasca de acest om in rugaciune pentru a lucra mantuirea.

"Caci sta preotul, nu coborand foc, ci pe Duhul Sfant; si rugaciunea lui se intinde mult, ca vreo flacara de sus coborandu-se sa se consume cele puse inainte, ca harul coborand peste jertfa, prin ea sa aprinda sufletele tuturor si sa le faca mai stralucitoare ca argintul incandescent,"adica sa le umple de entuziasmul iubirii de Dumnezeu, asemenea lui Hristos ca om.

De ce a ales Dumnezeu o anumita persoana ca, prin rugaciunile ei, insotite de rugaciunile comunitatii, sa ocazioneze pogoraea Duhului? Pentru ca trebuia sa aleaga pe unul, ca sa faca vadita slujirea de Mijlocitor obiectiv al lui Hristos. Dar putea alege pe oricare, cu conditia ca sa creada si sa se pregateasca pentru aceasta slujire.

Astfel preotul, desi prin rugaciunile sale ocazioneaza lucrarea lui Hristos, ramane om, care are lipsa si el de mantuire, ramane asa de mult om, ca se roaga mai mult decat ceilalti, in constiinta ca nu a lui este lucrarea mantuitoare ce se efectueaza prin har, ci a Duhului lui Hristos. Constient ca prin putinatatea lui omeneasca, savasind Taine atat de mari, lucreaza Insusi Hristos, departe de a se mandri, el savaseste rugaciunile si actele sale sensibile, prin care Hristos savaseste nevazut lucrarea Sa mantuitoare, cu o frica mai cutremuratoare decat a oricarui credincios. "Doamne, trimite mana Ta dintru inaltimea locasului Tau si ma intareste spre slujba ce-mi este pusa inainte, ca neosandit stand inaintea infricosatului Tau altar, sa savasesc slujba cea fara de sange" (Rugaciunea de la inceputul Proscomidiei, din Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur).

Aceeasi constiinta indoita, a puterii dumnezeiesti pe care Hristos Insusi o exercita prin el si a nevredniciei sale omenesti, o traieste preotul si in Taina Pocaintei, in care se exercita prin el puterea supraomeneasca de iertare a pacatelor, dar care totusi nu e a lui. "Cele ce le  savasesc (preotii) jos, acestea le face Dumnezeu sus si Stapanul intareste judecata robilor:"Caci celor ce veti ierta pacatele, iertate vor fi si celor ce le veti tine, tinute vor fi" (In. 20, 23). Ce putere va fi mai mare ca aceasta? Toata judecata a dat-o Tatal, Fiului (In. 5, 22). Dar vad ca toata a inmanat-o Fiul, acestora."

Numai golindu-se pe sine, prin smerenie, de toata mandria, primeste cu sensibilitate intrarea puterii iubitoare a lui Dumnezeu in el si prin el trece  cu aceeasi sensibilitate la altii, si asa preotul sau episcopul se face si launtric un  mijlocitor al harului lui Hristos, traind intr-o comuniune cu cei ce primesc acest har, sau iubirea nesfasita a lui Hristos care vrea sa-i uneasca pe toti atat cu Sine cat si intreolalta. Daca el nu traieste cu extrema smerenie fiorul actului dumnezeiesc care se savaseste prin el, el ramane oarecum in afara acestei comunitati a celorlalti credinciosi cu Hristos, adica a credinciosilor care-L primesc pe Hristos prin el. In felul acesta, mai mult se folosesc credinciosii de preotia preotului decat preotul insusi.

Dar faptul ca puterea lui Hristos se exercita prin el independent de vrednicia lui nu inseamna ca preotul trebuie sa foloseasca arbitrar puterea care se exercita prin el, chiar daca este nevrednic. Ci trebuie sa se sileasca sa-si identifice judecata si atitudinea sa fata de credinciosi cu a lui Hristos, nu sa considere ca o poate identifica pe a lui Hristos cu a sa. In sensul acesta, Hristos Insusi rosteste judecata prin preot. Subiectivitatea umana trebuie sa se identifice cu obiectivitatea lui Hristos in Taina Pocaintei si cu blandetea si smerenia lui Hristos in toate atitudinile ei. Ea trebuie sa se conformeze deplin cu judecata si cu atitudinea lui Hristos, mai bine zis sa se adanceasca in iubirea de oameni a lui Hristos, sau sa se faca organul ei corespunzator, constienta mereu ca nu ea este acest ocean de iubire.

Preotul trebuie sa caute sa se conformeze cat mai deplin cu realitatea iubirii lui Hristos, printr-o responsabilitate deosebit de accentuata a sa ca slujitor fata de Stapanul iubitor al tuturor, Care ne-a aratat caile prin care vrea sa ne mantuiasca. Responsabilitatea aceasta pune din nou in relief starea subordonata a preotiei umane, dar si dependenta mantuiri noastre de Mijlocitorul Hristos. Caci Mijlocitorul Hristos este animat de suprema  respsonsabilitate pentru suflete in fata Tatalui ceresc, si din responsabilitatea aceasta se hraneste si responsabilitatea preotului vazut al Bisericii, dat fiind ca el e  raspunzator de implinirea responsabilitatii lui Hristos fata de Tatal pentru credinciosi, si prin aceasta implinire pune si mai mult in evidenta calitatea de Mijlocitor a lui Hristos fata de Tatal si fata de noi, dar si calitatea preotului de mijlocitor al lui Hristos.

Sfintii Parinti leaga strans slujirea invatatoreasca si cea pastoral-conducatoare, de cea preoteasca, savasitoare a Tainelor. Mirenii isi pot da invataturi si indemnuri de la persoana la persoana, dar raspunderea pentru luminarea intregii comunitati in intreaga invatatura a lui Hristos o au episcopii si preotii. Prin invatatura se apara trupul lui Hristos cel tainic de contestarile straine. "De aceea e trebuinta de multa straduinta, ca Cuvantul lui Dumnezeu sa locuiasca in noi cu imbelsugare. Caci pregatirea noastra nu ne este spre un singur fel de lupta, ci acest razboi e variat si e purtat de multi vrajmasi. De aceea trebuie sa aparam cetatea din toate partile." "Mie mi se cere in conducerea omului arta artelor, stiinta stiintelor."

"Medicina se osteneste pentru trupuri din materia fragila si trecatoare, care se va desface." "Iar osteneala preotiei se refera la sufletul dumnezeiesc si din Dumnezeu, partas la nobletea de sus si tinzand spre aceea." "Daca ar fugi toti de aceasta, sa-i zicem, slujire sau conducere, ar schiopata in cea mai mare masura, n-ar mai ramane frumoasa plenitudinea Bisericii."

Cea mai mare parte a tratatelor despre preotie ale Sfintilor Ioan Gura de Aur si Grigorie de Nazianz se ocupa cu datoria preotului de a invata. Pentru aceasta se cere o asidua pregatire, o mare osteneala, o continua preocupare nu numai de studiu, ci si de curatirea sa de pacate. "Preotul trebuie sa se curateasca intai, apoi sa curete; sa se intelepteasca, apoi sa intelepteasca; sa se faca lumina, apoi sa lumineze; sa se apropie de Dumnezeu, apoi sa  apropie pe altii; sa se sfinteasca, apoi sa sfinteasca; sa conduca cu mainile, sa sfatuiasca cu priceperea." Se vede de aici ce fel de invatatura trebuie sa dea preotul si episcopul: invatatura prin care sa conduca pe oameni la Dumnezeu, la legatura curata si iubitoare cu El. Pentru aceasta se cere o mare cunostinta de om si o mare iubire de el.

Toata invatatura pe care o da trebuie sa se refere la relatia omului cu Dumnezeu, sau a lui Dumnezeu cu omul, cautand sa intensifice aceasta relatie, sa-1 pregateasca pe om pentru ea, ajutandu-1 sa se purifice de patimi, de egoism, de tot ce-1 margineste si-1 inchide in sine si in lumea aceasta. Este o invatatura teandrica, urmarind infaptuirea si adancirea legaturii omului cu Dumnezeu, pana la unirea lor. Caci aceasta este invatatura care mantuieste, care-i asigura omului vesnicia in legatura cu Dumnezeu cel netrecator.

Daca slujirea invatatoreasca si conducatoare e strans legata de savasirea Tainelor, intrucat apropierea omului de Dumnezeu nu se poate infaptui fara venirea harului in ea ca putere a lui Dumnezeu, un episcop nu poate avea in Biserica primatul jurisdictional si infailibilitatea in domeniul invataturii, fara suportul acestui primat intr-o Taina speciala, adica fara dreptul de a savasi unele Taine in exclusivitate, sau fara o suprematie in savasirea unor Taine. Episcopul Romei neavand in exclusivitate dreptul in savasirea unor Taine, sau neprimind un har deosebit printr-o Taina speciala, nu poate decide singur nici in materie de invatatura, sau de conducere bisericeasca. De fapt, in Noul Testament, nu e nici un caz in care Petru, de al carui pretins primat se prevaleaza episcopii Romei ca pretinsi succesori ai lui, sa porunceasca Apostolilor. Dimpotriva, il vedem pe Sfantul Pavel dand sfaturi episcopilor instituiti de el: Tit si Timotei.

Carti Ortodoxe

Cuprins