Preotia slujitoare si caracterul vazut al Bisericii

 

i. Preotia slujitoare si caracterul vazut al Bisericii. Preotia cu cele trei trepte ale ei este atat de necesara Bisericii, caci fara ea "nu se numeste Biserica". De fapt, fara intreita  slujire a lui Hristos continuata prin organe vizibile nu este Biserica. Iar aceasta slujire continua hraneste Biserica si o tine unitara si vie prin faptul ca Insusi Hristos ramane in Biserica si Se impune constiintei ei ca Mijlocitor, deci ca Cel ce trebuie sa aiba in slujitorul Bisericii chipul Sau vazut de Mijlocitor. Am vazut ca prin membrii ierarhiei ca mijlocitori obiectivi ai nostri catre Dumnezeu se activeaza in mod vizibil mijlocirea obiectiva a lui Hristos.

Fiul lui Dumnezeu a luat trupul nostru si S-a facut ca unul din noi, aratand ca mantuirea nu ne-o putem dobandi noi insine, prin stari subiective care ne pot insela. Aceasta mijlocire obiectiva neamagitoare o activeaza Hristos prin mijlocirea obiectiva vizibila a unor persoane, ca sa nu facem dependenta mantuirea noastra de sentimente subiective nesigure. Preotia e astfel o confirmare a intruparii reale a Cuvantului lui Dumnezeu ca Mijlocitor obiectiv al nostru la Dumnezeu. Daca Hristos S-a facut om vizibil ca sa arate ca este si de partea noastra si de partea lui Dumnezeu, de ce nu S-ar folosi de organe vizibile dintre noi, care insa mijlocesc de la Hristos puterea care nu este de la oameni, cum Hristos ca om ne-a mijlocit puterea dumnezeiasca, care nu era de la umanitatea Sa? Daca preotia este confirmarea intruparii reale a Fiului lui Dumnezeu ca om, negarea ei pune la indoiala insemnatatea intruparii Domnului. Nu degeaba in unele scoli protestante s-a ajuns foarte frecvent la negarea lui Hristos ca Dumnezeu intrupat.

In stransa legatura cu aceasta, negarea preotiei mai pune la indoiala faptul ca mantuirea cuprinde in raza ei si trupurile noastre, fapt care iarasi sta in legatura cu slabirea credintei in intruparea Cuvantului lui Dumnezeu. Prin intruparea Cuvantului lui Dumnezeu si prin preotie, Dumnezeu tine seama ca noi suntem si trupuri si nu putem fi mantuiti ca oameni adevarati daca Fiul lui Dumnezeu nu a lucrat si asupra trupului Sau si nu lucreaza si asupra trupului nostru. Dar lucrarile pornite din trupul Sau nu se pot exercita asupra trupului nostru decat prin mijlocirea actelor sensibile savasite de persoane vazute sau de preoti, ca chipuri ale Mijlocitorului Hristos, imbracati in trup, odata ce trupul lui Hristos prin pnevmatizarea lui nu se mai afla in planul vizibil. Odata cu acestea, negarea preotiei inseamna negarea Bisericii, ca ambianta obiectiva a mantuirii in care ne incadram cu trairea noastra subiectiva si pe care se intemeiaza valoarea reala a trairilor noastre subiective. Comuniunea noastra in Hristos nu poate sa nu se arate si in manifestarile noastre vizibile, deci harul lui Hristos, sau nesfasita Lui iubire fata de noi, care vrea sa ne adune pe toti in aceasta iubire a Lui si intreolalta, nu se poate sa nu se manifeste si in manifestarile noastre vizibile, deci in Biserica, ca comuniune intre noi. Nu degeaba negarea preotiei slujitoare din partea unor confesiuni a dus si la slabirea Bisericii vazute in favoarea unei Biserici nevazute si la contestarea oricarei eficiente a mantuirii lui Hristos asupra trupurilor noastre, fapt care-si are premisa iarasi in slabirea credintei in intruparea Fiului lui Dumnezeu, sau in slabirea legaturii dintre Fiul lui Dumnezeu si natura omeneasca pe care unii mai pretind ca a asumat-o.

Desigur Biserica nu e numai vazuta. Fara Hristos si fara Duhul Sau cel Sfant nu exista Biserica. Chiar sfintii si ingerii sunt intr-o legatura cu ea si Biserica vazuta nu se poate inchipui fara ei. Tocmai pentru ca credem intr-o Biserica vazuta, credem intr-o prezenta reala in ea a lui Hristos cel intrupat si a Duhului Sau cel Sfant. Nevazutul in Biserica e numai o latura a intregului vazut. Dar vazutul in ea se prelungeste in nevazut, nevazutul penetreaza vazutul cu dumnezeirea lui. Vazutul e un chip sensibil al nevazutului, e plin de nevazut.

Propriu-zis vazutul capata o semnificatie noua in lumina nevazutului. El devine pentru ochii credintei vas al nevazutului. Iar nevazutul devine vazut intr-un fel prin partea vazuta a Bisericii, caci multe se arata in Biserica transfigurate (trupul oamenilor duhovnicesti). Dar chiar cele care nu se arata transfigurate, credem ca sunt transfigurate prin efectele ce le au asupra credinciosilor (apa sfintita, painea si vinul euharistie etc.). De aceea, in Biserica vazutul fiind transfigurat e mai mult decat vazut, fara sa fie desfiintat ca vazut, in felul acesta si obiectivul din Biserica e un obiectiv pnevmatic, si nu e ca atare numai pentru subiectivitatea noastra. Pnevmatizarea lui nu se reduce numai la cauze imanente.

Tainele nu sunt acte pur vazute, sau acte investite numai de subiectivitatea noastra cu unele puteri imaginare, ci in ele sunt puteri dumnezeiesti independente de noi, fie ca sunt, fie ca nu sunt traite ca atare si de subiectivitatea noastra. Puterea dumnezeiasca din Hristos se intinde si in elementele vazute ale cosmosului de care e legata viata credinciosului, pentru a patrunde prin ele in aceasta viata. Tainele sunt in alcatuirea lor vizibila si in actele vizibile prin care se savasesc pline de lucrarea lui Dumnezeu. Dar atunci si savasitorii trebuie sa fie alesi de Dumnezeu printr-un act vizibil randuit de Dumnezeu si umplut de puterea lui Dumnezeu.

Cine neaga caracterul vazut obiectiv al Bisericii si lucrarea nevazuta dumnezeiasca din ea, neaga Biserica insasi si plaseaza mantuirea in nesiguranta unei pure subiectivitati. "Daca nu poate intra cineva in Imparatia cerurilor, de nu se va naste din apa si din Duh, si daca cel ce nu mananca trupul Domnului si nu bea sangele Lui s-a scos din viata vesnica, iar toate acestea nu se savasesc de nimeni altcineva decat de mainile sfinte ale preotului," se intelege ca "nimic sfant nu este si nu se savaseste in Biserica fara preot". Si deci fara preot nu e nici Biserica. "Caci daca nimic nu lucreaza Dumnezeu decat prin preot, nu ai nici mantuire, nu te impartasesti nici de Taine, nu te bucuri nici de binecuvantare si nu esti deci nici crestin" fara el.

Prin slujirea de preot sau de mijlocitor al harului cu care este investit un semen al nostru si prin importanta pe care o capata prin aceasta Biserica in calitatea sa de realitate obiectiva divino-umana, sau de corp al lui Hristos, care nu se reduce la subiectivitatea noastra, semenii nostri si comuniunea cu ei primesc o mare semnificatie in mantuirea noastra. Iar aceasta pe baza faptului ca si Fiul lui Dumnezeu S-a facut un semen al nostru ca sa ne aduca noua mantuirea sau infinitatea iubirii dumnezeiesti. Dar numai prin aceasta se pune in valoare si importanta persoanei noastre umane.

Redus la o pura subiectivitate schimbatoare si capricioasa, eu insumi nu mai sunt sigur de mine, odata ce nu mai insemn nimic nici pentru altul. Eu stiu ca exist si capat siguranta mantuirii pentru viata vesnica prin faptul ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut om, sau semen al meu, si ca ma uneste cu Sine nu individual, nu lucrand in interiorul meu pur subiectiv, ci in "corpul" umanitatii credincioase, care consta din suflete imbracate in trupuri. El ma pune prin aceasta in lumina noua si pe mine insumi si da consistenta sigura realitatii mele, constituita din suflet si trup si activata si realizata, in actele de relatie cu ceilalti oameni. Eu devin real la maximum in Hristos, pentru ca toti sunt reali in El, pentru ca suntem reali impreuna. Si suntem reali impreuna, pentru ca unii dintre noi sunt preoti sau mijlocitori ai Cuvantului intrupat, si ca atare Mijlocitorul, pentru ca unii dintre noi sunt alesii lui Dumnezeu ca sa ne uneasca prin ei cu Cuvantul lui Dumnezeu, Care S-a facut El Insusi om, sau "Mijlocitorul" suprem intre noi si Dumnezeu, pentru ca a ramas si Dumnezeu.

Carti Ortodoxe

Cuprins