Prezenta si lucrarea Cuvantului lui Dumnezeu in Vechiul Testament

 

Prezenta si lucrarea Cuvantului lui Dumnezeu in Vechiul Testament

Pentru a nu lasa pe oameni in aceasta asteptare nerealizata, Cuvantul lui Dumnezeu Si-a facut prin Revelatia Vechiului Testament mai simtita prezenta si actiunea Lui personala in relatie cu oamenii, pregatindu-i totodata prin ea pentru viitoarea Lui prezenta personala deplin clara si apropiata in Iisus Hristos - Cuvantul si Fiul lui Dumnezeu cel intrupat. Astfel, prezenta Cuvantului dumnezeiesc prin ratiunile sau cuvintele lucrurilor, si cea prin cuvintele si faptele directe ale Vechiului Testament si venirea Lui in trup se insira pe o linie progresiva, fiecare din cele anterioare pregatind-o pe cea ulterioara si fiecare din cele ulterioare facand mai vadite pe cele anterioare.

Dumnezeu-Cuvantul Si-a facut prezenta si actiunea mai clare si mai eficiente in Vechiul Testament prin cuvinte directe soptite in inimile proorocilor si prin fapte care se distingeau in chip mai vadit ca fapte ale Sale decat evenimentele si imprejurarile naturale, care puteau fi interpretate ca infaptuindu-se fara un Dumnezeu personal. Patriarhii si proorocii traiesc, in cuvintele ce li se comunica si in faptele savarsite cu ei si cu poporul Israel, prezenta directa a persoanei Cuvantului, desi aceasta inca nu intra ca persoana in comunitatea persoanelor umane. Ei stau fata in fata cu Persoana care le adreseaza cuvintele si le anunta faptele Sale. Intra intr-o relatie directa cu El ca persoana, dar inca nu ca persoana intrupata, coborata ontologic in randul oamenilor. Persoana Cuvantului ramane inca deasupra oamenilor, desi isi face puternic simtita calitatea de persoana si interesul pe care-l are pentru persoanele umane si relatia Sa cu ele. De aceea cuvintele Lui sunt puternice si au caldura comunicarii personale si forta de a opri pe oameni de la cele contrare voii Lui si de a-i sprijini in implinirea voii Lui, forta care sustine in acelasi timp ratiunea lor, fiind ea insasi rationala.

Sfantul Maxim Marturisitorul gaseste intre prezenta Logosului, prin lucrurile si prin ratiunea umana, si prezenta Lui in Vechiul Testament o identitate de fond. Cuvintele si faptele personale mai clare din Vechiul Testament nu contrazic pe cele din natura (sau prin revelatia naturala), ci le pun si pe acestea in lumina ca fiind cuvinte si fapte ale Sale, si implinesc ceea ce ar fi trebuit sa se implineasca prin acelea: un progres spre comuniunea tot mai adanca cu Dumnezeu. Astfel, psalmistul vede mai clar, in lumina vorbirii si actiunii mai directe a Cuvantului lui Dumnezeu in Vechiul Testament, insasi randuiala din natura ca fiind cuvinte si fapte ale lui Dumnezeu: "Cerurile spun marirea lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui Ii vesteste taria. Ziua spune zilei cuvant (despre Dumnezeu) si noaptea vesteste noptii stiinta. Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale caror glasuri sa nu se auda... In soare a pus locasul Sau" (Ps. 18, 1-5).

Despre prezenta si lucrarea Cuvantului in Vechiul Testament ca pregatire a venirii Sale in trup, Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca "inainte de venirea vazuta si in trup, Cuvantul lui Dumnezeu venea in mod spiritual la patriarhi si prooroci, preinchipuind tainele venirii Lui; sau: "Cuvintele legii si ale proorocilor, fiind inainte-mergatoarele venirii Lui in trup, calauzeau sufletele la Hristos."

Nu numai prin cuvinte isi face Cuvantul mai sesizabila prezenta in Vechiul Testament, ci si prin fapte, prin tipuri randuite de El si printr-o putere, in care se simtea ceva din harul care va iradia deplin din El dupa Intrupare si Inviere. "Harul Noului Testament era ascuns tainic in litera Vechiului," spune tot Sfantul Maxim. Sau: "Voind Dumnezeu sa trimita celor de pe pamant harul virtutii dumnezeiesti (al puterii producatoare de virtute) din cer, pentru mila Sa cea catre noi, a pregatit simbolic cortul sfant si toate cele din el, care este o rasfrangere, un chip si o imitare a intelepciunii." Desigur, cortul Vechiului Testament nu era simbol numai in sensul intelectual al cuvantului, ci in sensul de recipient a ceva din puterea cortului de sus, sau a Cuvantului dumnezeiesc personal, Care va aduce prin Intrupare toata puterea Sa in trupul omenesc, adevaratul Lui cort, si deci in relatia directa cu oamenii.

Sfantul Maxim considera ca orice mijloc prin care se face comunicata prezenta spirituala a lui Dumnezeu si se face simtita puterea Lui e un simbol al Lui. Dar simbolul poate deveni tot mai transparent mijloc de comunicare a unei puteri tot mai mari a Lui. Exista astfel o suita de simboluri. Chiar Cuvantul lui Dumnezeu cel intrupat poate deveni tot mai transparent si poate manifesta in mod tot mai simtit puterea Lui, corespunzator cu starea duhovniceasca a celor ce se alipesc Lui prin credinta si prin viata. "Precum cuvintele legii si ale proorocilor, fiind inainte-mergatoarele venirii Lui in trup, calauzeau sufletele la Hristos, la fel si Cuvantul lui Dumnezeu cel intrupat, ridicat intru slava, S-a facut inainte-mergatorul venirii Sale duhovnicesti, calauzind sufletele prin propriile Sale cuvinte spre primirea luminoasei Sale veniri duhovnicesti. Aceasta venire o infaptuieste El pururea, preschimband prin virtuti pe cei vrednici din trup in duh. Dar o va infaptui si la sfarsitul veacului, descoperind in chip vadit cele ce erau mai inainte ascunse tuturor." Cu cat prezenta Sa ca persoana e mai clar sesizata, cu atat iradiaza, din Persoana Sa o lumina spirituala mai vadita.

Astfel, "legea era umbra, iar proorocii (ansamblul proorocilor), preinchipuirea bunurilor dumnezeiesti si duhovnicesti din Evanghelie." In umbra anticipata e proiectata insa nu numai forma nedeplin deslusita a originalului, ci si ceva din puterea lui. Caci numai o raza proiectata din original da forma umbrei. In acest sens, "mana data lui Israel in pustie este Cuvantul lui Dumnezeu, Care harazeste toata placerea duhovniceasca celor ce-L mananca si se deosebeste de orice gust care raspunde poftelor celor ce-L mananca."

Despre rezumarea si intregirea prezentei si lucrarii Cuvantului inainte de intrupare atat in natura cat si in Vechiul Testament, in Hristos cel intrupat, prezenta care astfel nu e suprimata prin venirea Cuvantului in trup, ci facuta luminoasa, tot Sfantul Maxim spune: "Taina intruparii Cuvantului cuprinde in sine intelesul tuturor ghiciturilor si tipurilor Scripturii si stiinta tuturor fapturilor vazute si cugetate."

Datorita acestui fapt, nu numai Revelatia culmineaza in Logosul intrupat si inviat, fapt ce se va descoperi deplin in viata viitoare, ci cosmosul intreg isi va face vadita si luminoasa concentrarea si bogatia lui de sensuri in Persoana lui Hristos, sau a Logosului intrupat. Cheia de bolta a creatiei nu este o lege impersonala generala, nu este o substanta, ci Persoana plina de sens, plina de toate sensurile, a Logosului. Totul culmineaza intr-o persoana, anume in Persoana de la Care si provine. De la aceasta Persoana vin toate, in Ea sunt tinute toate, in Ea se vor arata cuprinse si luminate toate.

Pantocratorul, deci sustinatorul si implinitorul nu numai al Bisericii, ci al tuturor, e Persoana: e Logosul personal intrupat. Lumea a fost creata pentru om, iar acesta, pentru Hristos, in Care se realizeaza, deplin. "Firea omului a fost constituita de la inceput pentru Omul cel nou (Hristos). I s-a dat minte si dorinta pentru Acela.

Am luat ratiune pentru El, ca sa cunoastem pe Hristos, iar dorinta, ca sa alergam spre El. Am primit memorie ca sa-L purtam pe El, pentru ca El era si arhetipul celor creati." In Hristos se deschide nesfarsitul dragostei si al libertatii in Dumnezeu. Natura insasi depaseste starea ei de natura supusa necesitatii; in om si in mod deplin in Hristos ea depaseste repetitia, intrand in noutatea continua a libertatii in iubire. Omul a fost creat spre Hristos, "ca spre un dreptar (canon) si norma..., ca sa-L poata primi pe Dumnezeu".

Inca din primele timpuri ale Bisericii, Sfantul Irineu spunea: "Hristos cel istoric a fost prototipul pe care l-a avut Dumnezeu in minte cand a creat pe primul om. Hristos era omul deplin si desavarsit, Care avea sa Se arate pe pamant, iar Facatorul a vazut de mai inainte si a creat pe Adam potrivit cu acest prototip viitor.

Prin urmare Adam a fost creat dupa modelul Cuvantului, Care avea sa asume in timp, ca Hristos, firea omeneasca si sa Se arate om desavarsit pe pamant." "Este cunoscuta invatatura lui Irineu despre Adam ca "prunc" si despre dezvoltarea "pruncului" pana la Hristos. Dupa acest parinte, Cuvantul S-a facut om la sfarsitul dezvoltarii omului in "cuvant" (in ratiune), "ca o coroana si ca un scop final al neamului omenesc". Parintii pun prin aceasta in relief legatura dintre antropologie si hristologie, sau implinirea omului si a cosmosului in Hristos, ca fiind Persoana suprema in relatie cu celelalte Persoane treimice.

Carti Ortodoxe

Cuprins