Sobornicitatea generala a Bisericii

 

c. Sobornicitatea generala a Bisericii

a) Sobornicitatea ca unitate a persoanelor in varietate complementara. Traducatorii slavi al Crezului niceo-constantinopolitan au redat termenul grec "catholiki" prin "sobornuiu" din resentiment fata de Biserica din Apus, dar probabil si pentru ca sensul de "universala" dat de aceasta Biserica cuvantului "catholiki" nu reda fidel intelesul acestuia. Traducerea romaneasca a adoptat din aceleasi motive termenul slav, numind Biserica "soborniceasca".

Acest termen are un sens mai apropiat de intelesul cuvantului "catolica". Prin el se exprima modul sinodal de pastrare a invataturii Bisericii la nivel episcopal, dar si modul general comunitar al practicarii invataturii. Toata Biserica este un Sinod permanent, o comuniune, o convergenta si o conlucrare permanenta a tuturor membrilor ei, caci numai in aceasta stare se pastreaza si se valorifica bunurile ei spirituale. In timpul nostru aceasta sinodalitate generala e redata prin ideea de comuniune, care implica pe aceea de complementaritate.

Daca prin insusirea unitatii se afirma simplu ca Biserica este una, prin insusirea sobornicitatii se arata de ce natura este aceasta unitate. Ea e o unitate realizata si mentinuta prin convergenta, comuniunea, complementaritatea unanima a membrilor ei, nu printr-o simpla alaturare sau printr-o contopire a tuturor intr-un tot uniform. Deci sinodalitatea sau sobornicitatea implica sensul Bisericii ca intreg organic-spiritual si prin aceasta se apropie de intelesul adevarat al termenului "catolica", fara sa-l exprime direct. Adica sinodalitatea sau sobornicitatea exprima pozitia si lucrarea complementara a membrilor Bisericii, ca intr-un corp adevarat, nu cauza ei, cum o exprima termenul "catolica".

O redare directa a sensului termenului "catolicitate" ne-ar oferi-o termenul de "intregime" (o@lon) sau de "plenitudine". Biserica este un intreg organic, un organism, sau un corp spiritual, o plenitudine care are totul, iar acest tot, aceasta plenitudine e prezenta si eficienta in fiecare din madularele ei, din actele ei, din partile ei. Intelesul acesta al Bisericii precizeaza intelesul ei de "corp" al lui Hristos. Acest inteles al Bisericii corespunde definitiei date ei de Sfantul Apostol Pavel, ca "plinirea (plinatatea) Celui ce implineste toate in toti" (Efes. 1, 23).

Conform acestui inteles, Biserica are pe Hristos intreg cu toate darurile Lui mantuitoare si indumnezeitoare si fiecare Biserica locala si chiar fiecare credincios il are intreg, dar numai intrucat ramane in "intregul" corpului. Asa cum in orice celula a unui corp e corpul intreg cu lucrarea lui, cu specificul lui, asa este in orice madular sau parte a ei Biserica intreaga, si prin aceasta Hristos intreg, dar numai intrucat respectivul madular, sau respectiva parte a ei, ramane in Biserica. Madularele nu sunt uniformizate prin aceasta, ci sunt complementare, datorita faptului ca viata corpului intreg, sau Hristos insusi prin Duhul Sfant e prezent in mod activ in toate.

Duhul Sfant, Care insufleteste rugaciunea Bisericii, Se roaga in mine si odata cu aceasta se roaga insasi Biserica cu mine si in mine si e in Biserica. Se roaga cu mine nu numai Biserica celor de pe pamant, ci si sfintii si ingerii si Maica Domnului. "Heruvimi cu chipuri de foc, Serafimi cu ochi multi, Scaune si Stapaniri, Incepatorii si Ingerii si toti Arhanghelii si sfinte Domnii, impreuna cu fericitul Inaintemergator, cu Proorocii si Apostolii, cu Cuviosii ierarhi, cu toti dreptii, rugati-va, sa fim miluiti!" (Canon catre toti sfintii). "Noi ne rugam in Duhul iubirii, stiind ca nimeni nu poate deveni fericit decat prin rugaciunile intregii Biserici, in care locuieste Hristos, stiind si crezand ca atata timp cat timpurile nu sunt implinite, toti membrii Bisericii, cei vii si cei morti, sunt neincetat desavasiti prin rugaciune." Fiecare credincios este insotit de unanimitatea Bisericii. Nici unul nu e singur, ci se afla in aceasta unanimitate. E o unanimitate perfecta de persoane, in care se pastreaza neanulata fiecare persoana, primind putere din corpul intreg si contribuind cu specificul ei la bogatia si la viata corpului intreg.

Sfintii Parinti au limpezit ideea despre prezenta Bisericii in fiecare madular, dezvoltand viziunea Sfantului Apostol Pavel despre diferitele daruri ale madularelor in corpul lui Hristos, provenite din si sustinute de acelasi Duh. In fiecare credincios insa, pe langa darurile lui deosebite, exista acelasi har mantuitor, aceeasi salasluire a lui Hristos prin Duhul Sfant, dar numai intrucat e in legatura cu parohia sa. Iar in parohie toate harurile credinciosilor si toate darurile lor se dezvolta in solidaritate, dar numai in legatura cu episcopul si cu eparhia lui, iar prin aceasta in legatura cu toata Biserica. Sfantul Vasile cel Mare afirma direct ca Duhul Sfant "este intreg in fiecare si este intreg pretutindeni". Dar este intreg in fiecare madular printr-un dar, sau prin daruri diferite, care se cauta reciproc si colaboreaza intre ele la intretinerea corpului intreg si a fiecarui madular in parte. "Dumnezeu a asezat madularele in corp, pe fiecare din ele cum a voit. Dar ele se ingrijesc impreuna de aceeasi lucrare si unele pentru altele si au o comuniune spirituala" si o sensibilitate comuna. In virtutea acestui fapt, "daca un madular sufera, toate  madularele sufera impreuna si daca un madular este cinstit, toate madularele se bucura impreuna" (I Cor. 12, 26). "Toti suntem ca niste parti intr-un intreg, in Duh."

 "Caci noi toti am fost botezati intr-un Duh, pentru ca sa fim un singur trup" (I Cor. 12, 13). Sobornicitatea ca comuniune si plenitudine in Duhul Sfant. Desi madulare cu slujiri si cu daruri deosebite, intrucat le avem de la acelasi Duh si ne aflam traitori in acelasi Duh si in acelasi intreg organic al Bisericii, avem o sensibilitate comuna, sau sensibilitatea intregului e traita de fiecare. Duhul lui Hristos nu imbraca pe fiecare madular al Bisericii cu toate darurile Sale in izolare, asa cum nici la creatie nu au fost date fiecarui om toate calitatile in izolare. In  acest caz n-ar mai fi comuniune. Ci fiecare primeste totul, dar in cadrul intregului, deci fiecare se bucura de totul, dar in comuniune. Comuniunea, departe de a reduce viata personala, o imbogateste. Iar prin aceasta imbogateste viata intregului. Comuniunea si plenitudinea, acestea sunt cele doua sensuri ale insusirii Bisericii, exprimata prin termenul de "soborniceasca" sau "catolica".

I. Karmiris, dupa ce staruie asupra identitatii de sens intre "ortodoxie" (dreapta credinta) si "catolicitate", adauga: "Cu toate acestea, catolicitatea inseamna si intregimea si unitatea si identitatea Bisericii ca trupul lui Hristos cel unul si ca plenitudinea Celui ce plineste toate in toti (Efes. 1, 23). Este intregimea Bisericii, ca o mare unitate duhovniceasca mistica, care ca trup al lui Hristos cel unul e calauzita de Duhul Sfant cel unul. Astfel catolicitatea inseamna in general intregimea si plenitudinea Bisericii adevarate, cea una, si mai special plenitudinea Revelatiei pazite si propovaduite de ea si a harului mantuitor procurat de ea, prin care se urmareste mantuirea lumii in intregime." Iar mitropolitul Serafim spune ca prin catolicitate se intelege "unitatea multipla a Bisericii, adica unitatea organica constatatoare din multe persoane, unitatea tuturor credinciosilor incorporati in trupul lui Hristos. Notiunea aceasta indica intregimea Bisericii ca trup al lui Hristos, plenitudinea vietii divino-umane, unitatea ei organica in multiplicitatea manifestarilor si functiilor si autoidentitatea Bisericii. Caracteristica "catolicitatii" este deci unitatea oamenilor restabilita in Hristos, sau in trupul Lui; ea este unitatea metafizica a omenirii mantuite prin intruparea Cuvantului si prin opera de mantuire a lui Hristos."

Sfantul Ioan Gura de Aur insista atat asupra ideii ca madularele intregului sunt diferite, cat si asupra faptului ca in ele e intregul comun. Comentand cuvantul Sfantului Apostol Pavel: "Daca toate ar fi un madular, unde ar fi corpul?" (I Cor. 12, 14), el zice: "Iata ce spun: daca n-ar exista intre voi mari deosebiri, n-ati fi una; si daca n-ati fi una, n-ati fi de aceeasi esenta. Dar acum, tocmai pentru ca n-aveti un singur dar, sunteti un corp; si fiind un corp, sunteti una; si nu mai sunteti deosebiti, odata ce sunteti un corp." A se observa  paradoxul: fiind deosebiti, alcatuiti un corp si fiind un corp, sau o unitate, nu mai sunteti deosebiti. Deschiderea fiecaruia spre totul si umplerea lui de totul, il face sa se bucure de totul, deci sa nu mai traiasca numai prin ceea ce e deosebit.

Dar dupa ce a semnalat paradoxul deosebirii si unitatii madularelor in corp, Sfantul Ioan Gura de Aur da si explicarea: unitatea lor se datoreste faptului ca savasesc o opera comuna. Apoi trage concluzia: "Caci fiecare din madularele noastre are in acelasi timp o lucrare proprie si o lucrare comuna; la fel exista in noi o frumusete proprie (a fiecarui madular al nostru) si o frumusete comuna." Desigur, numai prin cugetare putem distinge intre functiile proprii ale madularelor si intre lucrarea lor comuna. In realitate, fiecare lucrare proprie a fiecarui madular e efectuata si ea de organismul intreg si fiecare madular implineste prin functia lui o functie a intregului organism. Fiecare e deschis deci pentru lucrarea intregului organism si se bucura de ea. Dar nici un madular nu se confunda cu celelalte, pentru ca fiecare madular isi insuseste lucrarea intregului organism si puterile intregului intr-o forma proprie.

Si chiar prin aceasta, lucrarea fiecarui madular e folositoare intregului si imbogateste intregul. Tot asa acelasi Duh intreg al lui Hristos, sau aceeasi Biserica intreaga e eficienta in darul si lucrarea fiecarui madular. Cu cat e mai intim prezent Hristos cu Duhul Lui in Biserica, cu atat face mai reala aceasta eficacitate a Bisericii intregi in toate madularele, si cu atat da putinta mai mare de crestere spirituala madularelor personale, diferentiate, din nesfasita bogatie unitara a lui Hristos, comunicata de Duhul in chip spiritual in corpul diferentiat si unitar al Bisericii, deci nu le uniformizeaza ca in cazul unei unitati sustinute de o autoritate exterioara, nesinodala, lipsita de caracterul de corp.

Intregimea Bisericii astfel inteleasa are ca temelie si ca izvor pe Dumnezeu, sau pe Hristos salasluit in ea si lucrator in ea prin Duhul Sfant, ca si insusirea unitatii si a sfinteniei. Ea sta in stransa legatura cu insusirea unitatii, nefiind decat precizarea modului unitatii. Dar si cu insusirea sfinteniei. Caci daca sfintenia consta intr-o renuntare la sine a umanitatii credincioase pentru Dumnezeu si a fiecarui credincios pentru Dumnezeu si pentru semenii sai, ea e o premisa pentru complementaritatea care-i face pe acestia un corp al lui Hristos cu multe madulare.

Dar intregimea sau plenitudinea lui Hristos in Biserica prin Duhul Sfant are si ea un caracter dinamic si diferentiat, ca si sfintenia si unitatea. Unii din membrii Bisiericii traiesc in grade mai inalte intregimea sau plenitudinea lui Hristos in ei si integrarea lor in plenitudinea Bisericii. Iar Biserica in totalitate inainteaza spre o deplinatate eshatologica a experientei integrale a lui Dumnezeu in ea si a integrarii ei totale in Dumnezeu, spre starea cand Dumnezeu "va fi totul in toate" (I Cor. 15, 28). Propriu-zis aceasta este destinatia Bisericii.

Integrarea aceasta in plenitudine trebuie sa devina proprie intregii creatii. Sfantul Maxim Marturisitorul, dupa ce descrie diferitele trepte ale integrarii, continua: "Apoi uneste (Hristos) cele inteligibile si cele sensibile, prin desavasita egalizare cu ingerii in cunostinta. Astfel face intreaga creatie o singura creatie... In sfasit, dupa toate acestea uneste firea creata cu cea necreata, prin iubire, aratandu-se una si aceeasi prin posesiunea harului ca deprindere. Ajuns aici omul se afla intreg si in chip integral intr-o intrepatrundere cu Dumnezeu intreg, devenit tot ce este si Dumnezeu, afara de identitatea dupa fiinta. El are atunci pe Dumnezeu Insusi intreg in locul sau insusi si dobandeste ca premiu atotunic al urcusului pe Dumnezeu Insusi, ca tinta finala a miscarii celor ce se misca si ca stabilitate neclintita si nemiscata a celor purtate spre El si ca granita si marginea nehotarnicita si nemarginita a toata granita si norma si legea, ratiunea si mintea si firea."Numai in aceasta infinitate nehotarnicita, in care se stabilizeaza si isi ajunge "marginea" definitiv creatia, isi gaseste plenitudinea, sau actualizarea intregii ei ratiuni, norme si legi interioare.

"Intregimea, inteleasa cantitativ si calitativ, trebuie sa fie scopul Bisericii, ca ea sa creasca in Hristos (Efes. 4, 15-l6), "cresterea lui Dumnezeu" (Col. 2, 19), ca sa se umple "spre toata plinirea lui Dumnezeu" (Efes. 3, 19), ca "plinatatea Celui ce plineste toate in toti" (Efes. 1, 23), pana cand "toti vom ajunge la unitatea credintei si cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la barbatul desavasit, la masura vastei plinatatii lui Hristos..., ca adeverindu-ne in iubire sa crestem intru toate, in El, Care este capul, Hristos" (Efes. 4, 13-l5). Atunci Biserica va ajunge la masura plinatatii lui Hristos." Caci va sorbi din aceasta plinatate a infinitatii si se va bucura de ea, "prin puterea si lucrarea Duhului Sfant, Care locuieste in ea" si o face capabila de sorbirea din aceasta plenitudine. "Asa se va intregi plinatatea Bisericii, care este puterea ce tinde sa cuprinda toata omenirea si intregul cosmos in sanul Bisericii si sa recapituleze toate in Hristos." Asa se intregeste plinatatea Bisericii mai ales din plinatatea nesfasita a vietii si iubirii dumnezeiesti a lui Hristos, ca sa fie intreaga creatie plina de infinitatea dumnezeiasca a lui Hristos.

Biserica este intregimea, este totul, este plenitudinea pentru ca are pe Hristos care e totul in toate. E plenitudinea deocamdata in oarecare stare virtuala, dar in miscare spre actualizarea ei deplina in eshatologie. De aceea ea are toate harurile mantuitoare care duc toata creatia la indumnezeire; are toata invatatura, care include in ea virtual toata cunostinta necesara mantuirii. Biserica Ortodoxa este Biserica plenitudinii, intrucat n-a ingustat catusi de putin prezenta integrala a lui Hristos si a lucrarilor Lui in sanul ei si n-a ingustat nici invatatura ca expresie a acestei prezente plenare a lui Hristos. Biserica Ortodoxa are toata putinta rodirii celei drepte spre desavasirea credinciosilor, conform Sfantului Chiril din Ierusalim, dupa care Biserica are plinatatea si pentru faptul ca vindeca in mod deplin tot felul de pacate "savasite prin suflet si trup, are in ea tot chipul virtutii ce se numeste in fapte, in cuvinte si in toate felurile de haruri duhovnicesti". Ea are toata desavasirea in potenta.

In ea se poate obtine actualizarea intregii desavasiri, cum nu se poate obtine nici in catolicism, nici in protestantism, datorita nefolosirii trupului sfintit al lui Hristos in sanul Bisericii. Avand plenitudinea invataturii si a harului ca expresie a prezentei integrale a lui Hristos in sanul ei, nimic nu se mai poate adauga la aceasta invatatura. Nici o erezie n-a adaugat la ea ceva, ci dimpotriva a ingustat-o si prin aceasta a facut-o in mare parte stearpa. Ereziile s-au departat de la acest tot, de plenitudinea prezentei lui Hristos si a darurilor Lui si a invataturii ca expresie a ei, pentru ca nu au mai crezut ca Hristos este intreg in intimitatea umanitatii credincioase.

Carti Ortodoxe

Cuprins