Sfantul Casian Romanul - Despre duhul curviei si al poftei trupesti


Sfantul Casian Romanul - Despre duhul curviei si al poftei trupesti

A doua lupta o avem impotriva duhului curviei si al poftei trupesti. Pofta aceasta incepe sa supere pe om de la cea dintai varsta. Mare si cumplit razboiul este acesta si lupta indoita cere. Caci acest razboiul este indoit, aflandu-se si in suflet si in trup. De aceea trebuie sa dam lupta din doua parti impotriva lui. Prin urmare nu ajunge numai postul trupesc pentru dobandirea desavarsitei neprihaniri si adevaratei curatii, de nu se va adauga si zdrobirea inimii si rugaciunea intinsa catre Dumnezeu si citirea deasa a Scripturilor si osteneala si lucrul mainilor, care abia impreuna pot sa opreasca pornirile cele neastamparate ale sufletului si sa-l aduca inapoi de la nalucirile cele de rusine.

Mai inainte de toate insa, foloseste smerenia sufletului, fara de care nu va putea birui nimeni, nici curvia, nici celelalte patimi. Deci de la inceput trebuie pazita inima cu toata strajuirea de gandurile murdare. "Caci dintru aceasta purced, dupa cuvantul Domnului, ganduri rele, ucideri, preacurvii, curvii" si celelalte. Deoarece si postul ni s-a randuit de fapt nu numai spre chinuirea trupului, ci si spre trezvia mintii, ca nu cumva, intunecandu-se de multimea bucatelor, sa nu fie in stare sa se pazeasca de ganduri.

Doctorul sufletelor noastre a pus doctoria in ascunzisurile sufletului, unde stie ca stau si pricinile boalii, zicand: "Cel ce cauta la muiere spre a o pofti pe dansa, a si preacurvit cu ea intru inima sa". Prin aceasta a indreptat nu atat ochii cei curiosi si desfranati, cat sufletul cel asezat inauntru, care foloseste rau ochii cei dati de Dumnezeu spre bine. De aceea si cuvantul intelepciunii nu zice: "Cu toata strajuirea pazeste ochii tai", ci: "Cu toata strajuirea pazeste inima ta", aplicand leacul strajuirii mai ales aceleia care foloseste ochii spre ceea ce voieste. Asadar aceasta sa fie paza cea dintai a curatiei noastre: de ne va veni in cuget amintirea vreunei femei, rasarita prin diavoleasca viclenie, bunaoara a maicii, sau a surorii, sau a altor femei cucernice, indata sa o alungam din inima noastra, ca nu cumva, zabovind mult la aceasta amintire, amagitorul celor neiscusiti sa rostogoleasca cugetul de la aceste fete la naluciri rusinoase si vatamatoare.