Despre cunostinta de Dumnezeu si iconomia Fiului lui Dumnezeu IV


61. Mormantul Domnului este sau hunea aceasta, sau inima fiecaruia dintre credinciosi; giulgiurile sunt ratiunile lucrurilor. impreuna cu modalitaiile virtutilor: iar stergand cunostinta simpla si nefelurita a celor inteligibile, impreuna cu teologia, cata ne este cu putinta. Prin aceasta m se face cunoscut mai intai Cuvantul, caci fara de acesta intelegerea Lui cea mai presus de aceasta, ne ramane necuprinsa.

62. Cei ce inmormanteaza cu cinste pe Domnul il vor vedea si inviind cu slava. Dar nu poate fi vazut de nimenea din cei care nu sunt din acestia. Caci nu mai poate fi prins de cursele vrajmasilor, nemaiavand vesmintele de din afara, prin care parea ca vrea sa fie prins de cei ce umblau sa-l prinda, si primea sa patimeasca pentru mantuirea tuturor.

63. Cel ce inmormanteaza cu cinste pe Domnul este cinstit de cei iubitori de Dumnezeu, caci L-a scapat pe El dupa cuviinta de ocara multimii, nelasand ca motiv de hulire celor necredinciosi pironirea Lui pe lemn. Iar cei ce pecetluiesc mormantul si randuiesc ostasi sunt vrednici de ura; acestia si cand inviaza Cuvantul, il defaimeaza ca a fost furat, cumparand cu argint pe ostasi pentru a-L batjocori pe Mantuitorul cel inviat, precum au cumparat pe mincinosul ucenic (adica chipul inselator al virtutii), pentru a li-L vinde. Cel ce se indeletniceste cu cunoasterea (gnosticul), cunoaste intelesul celor spuse. El stie cum si de cate ori se rastigneste Domnul, se inmormanteaza si invie, omorand gandurile patimase, aduse de draci in inima, ganduri care si-au impartit intre ele in vremea ispitelor, ca pe niste haine, chipurile bunei purtari morale, si ridicandu-se ea deasupra unor peceti, peste semnele pacatelor de mai-nainte, intiparite in suflet.

64. Tot iubitorul de argint, fatarind virtutea prin evlavie, cand afla materia pe care doreste sa si-o agoniseasca, inlatura infatisarea prin care era socotit mai inainte ucenic al Domnului.

65. Cand vezi pe unii ingamfati ca nu rabda sa fie laudati aceia care sunt mai buni, ci cauta sa inabuse adevarul care se graieste, impiedicandu-l prin tot felul de incercari si clevetiri necuviincioase, intelege ca Domnul e rastignit si inmormantat din nou de acestia si pazit de ostasi si de peceti. Dar Cuvantul, rasturnandu-i la pamant, invie iarasi, aratandu-se cu atat mai luminos cu cat este mai combatut, intarindu-se in nepatimire prin patimiri. Caci este mai tare ca toti, ca Cel ce este si se numeste Adevarul.

66. Taina intruparii Cuvantului cuprinde in sine intelesul tuturor ghiciturilor si tipurilor din Scriptura si stiinta tuturor fapturilor vazute si cugetate. Caci cel ce a cunoscut taina crucii si a mormantului a inteles ratiunile celor mai-nainte spuse; iar cel ce a cunoscut intelesul tainic al invierii a cunoscut scopul spre care Dumnezeu a intemeiat toate de mai-nainte.

67. Toate cele vazute (fenomenele) se cer dupa cruce, adica dupa deprinderea de-a stavili afectiunea fata de ele a celor ce sunt dusi pnn simturi spre ele. Iar cele inteligibile (noumenele) toate au trebuinta de mormant, adica de nemiscarea totala a celor ce sunt purtati spre ele de minte. Caci impreuna cu afectiunea si cu miscarea aceasta fiind inlaturata si lucrarea si miscarea naturala indreptata spre cele create, rasare Cuvantul singur, existand de sine, ca ridicat din morti, circumscriind toate cele ce au provenit din El. Acum nimeni nu mai e legat de El prin relatie naturala, caci dupa har, dar nu dupa fire se efectueaza mantuirea celor ce se mantuiesc.

68. Si veacurile si timpurile si locurile sunt din cele ce exista pentru ceva (sunt relative); caci fara de acestea nu este nimic din cele ce sunt gandite impreuna cu ele. Dumnezeu, insa, nu este din cele ce exista pentru ceva; Caci nu are nimic, care sa fie impreuna gandit cu El. Daca, prin urmare, insusi Dumnezeu este mostenirea celor vrednici, cel ce se va invrednici la acest har va fi mai presus de toate veacurile, timpurile si locurile, avand ca loc pe insusi Dmnnezeu, dupa cum s-a scris: "Fii mie Dumnezeu ocrotitor si loc intarit, ca sa ma mantuiesti pe mine" (Ps. 70, 3).

69. Tinta nu are nimic asemanator mijlocului, caci atunci n-ar fi tinta. Iar mijloc sunt toate cele de dupa inceput, care sunt departe de tinta. Daca prin urmare toate veacurile, timpurile si locurile, cu cele impreuna cugetate cu ele sunt dupa Dumnezeu, care este inceputul fara de inceput, si sunt departe de El, ca tinta nesfarsita, nu se deosebesc intru nimic de mijloc. Iar daca tinta celor ce se mantuiesc este Dumnezeu, cand acestia ajung la tinta cea mai de pe urma, nu mai trebuie cugetat nimic din cele ale mijlocului ca aflandu-se in ei.

70. Intreaga lume, hotarnicita (definita, determinata) prin ratiunile ei, este si se numeste loc si veac al celor ce se afla in ea. Avand ca moduri ale intelegerii naturale pe cele concrescute cu ea, acestea pot harazi celor ce o locuiesc o cunoastere partiala a intelepciunii lui Dumnezeu, raspandita in toate. Pana ce oamenii se folosesc de aceste moduri ale intelegerii, nu se pot afla in afara de mijloc si de cunoasterea din parte. Dar cand va inceta ceea ce e din parte, prin aratarea a ceea ce e desavarsit, si vor trece toate oglinzile si ghiciturile, venind Adevarul fata catre fata, atunci cel ce se mantuieste, desavarsindu-se dupa Dumnezeu, va fi mai presus de toate lumile, de toate veacurile si de toate locurile, prin care era condus mai-nainte, ca prunc.

71. Pilat este tipul legii firii; iar gloata jidovilor este tipul legii scrise. Cel ce nu s-a ridicat deci prin credinta peste acestea doua nu poate primi Adevarul mai presus de fire si de ratiune, ci rastigneste singur pe Cuvantul, fie socotind Evanghelia sminteala, ca iudeul, fie nebunie, ca elinul.

72. Cand vezi pe Irod si pe Pilat imprietenindu-se pentru omorarea lui Iisus, gandeste-te la intalnirea intr-un gand a dracului desfranarii si al slavei desarte pentru a omori ratiunea virtutii si a cunostintei. Caci dracul iubirii de slava desarta, fatanicindu-se ca iubeste cunostinta duhovniceasca, o trimite dracului desfranarii. Iar cel al desfranarii, fatarnicind curatenia prin renuntare, o trimite dracului slavei desarte. De aceea: "imbracand, zice, Irod, haina stralucita, a trimis pe Iisus inapoi lui Pilat".

73. Bine este a nu ingadui inimii sa zaboveasca in cele trupesti si in patimi. Caci "nu culeg, nici din ciulini smochine", adica din patimi virtuti, "nici din scaieti struguri",    adica din trup cunostinta care da bucuria.

74.  Ascetul incercat prin rabdarea necazurilor, curatit prin disciplinarea si strunirea trupului si desavarsit prin indeletnicirea   cu   vedenie   (contemplatiile)   inalte,   se invredniceste de mangaierea dumnezeiasca. Caci "Venit-a Domnul zice Moise, din Sinai", adica din incercari, "si s-a aratat noua din Seir", adica din osteneli trupesti; "si s-a grabit din muntele Faran, impreuna cu zeci de mii de sfinti", adica din muntele credintei, cu zeci de mii de sfinte cunostinte.

75.   Irod  are  intelesul  cugetului  trupesc;   Pilat  al perceptiei prin simturi; Cesarull al celor ce cad sub simturi; iar  iudeii  au  intelesul   gandurilor  sufletesti.   Sufletul, alipindu-se din nestiinta de cele ce cad sub simturi, preda Cuvantul  (Ratiunea), simturilor  spre  moarte,   intarind impotriva lui, prin proprie marturisire, imparatia celor stricacioase. Caci zic iudeii: "Nu avem imparat decat pe Cezarul".

76. Irod tine locul lucrarii patimilor. Pilat pe al deprinderii amagita de ele; Cezarul pe al intunecatului stapanitor al lumii; iudeii pe al sufletului. Cand deci sufletul, supunandu-se patimilor, preda virtutea deprinderii pacatoase, respinge imparatia lui Dumnezeu si trece sub stapanirea aducatoare de stricaciune a diavolului.

77. Nu ajunge sufletului pentru dobandirea bucuriei duhovnicesti sa-si supuna patimile, daca nu dobandeste virtutile prin implinirea poruncilor. "Nu va bucurati ca vi se supun dracii", adica lucrarile patimilor, "ci ca numele voastre au fost scrise in cer", fiind trecute la locul nepatimirii de harul infierii, dobandit prin porunci.

78. Cel ce a ajuns la treapta cunoasterii are neaparata trebuinta de bogatia virtutilor cu fapta. "Cel ce are, zice, punga", adica cunostinta duhovniceasca, "sa-si ia, de asemenea si traista", adica bogatia virtutilor cu fapta, care nutreste din belsug sufletul. "Iar cel ce nu are (punga si traista, adica cunostinta si virtute) sa-si vanda haina si sa-si cumpere sabie". Sa-si predea adica cu ravna trupul sau ostenelilor virtutilor si sa intreprinda, cu intelepciune, razboiul cu patimile si cu dracii, pentru pacea lui Dumnezeu, spre a dobandi deprinderea de-a deosebi cu cuvantul lui Dumnezeu ceea ce este rau de ceea ce este bun.

79. Domnul se arata in lume cand are treizeci de ani, invatand in chip ascuns pe cei ce stravad prin acest numar tainele privitoare la El. Caci numarul treizeci, inteles tainic infatiseaza pe Domnul ca Facator si Proniator al timpului, al firii si al celor inteligibile de deasupra firii vazute. Al timpului, prin numarul sapte; caci timpul este inseptit. Al firii, prin cinci; caci firea este incincita, impartindu-se pentru simturi in cinci. Al celor inteligibile, prin opt; caci cele inteligibile sunt mai presus de perioada masurata a timpului. Iar Proniator este prin zece, pentru decada sfanta a poruncilor, care calauzeste pe oameni spre fericire, si pentru ca Domnul si-a facut ca inceput al numelui, in chip tainic, aceasta litera, cand s-a facut om. Adunand asadar pe cinci cu sapte, cu opt si cu zece, avem treizeci. Deci cel ce stie sa urmeze bine Domnului, ca unei Capetenii, va cunoaste pricina pentru care va aparea si el la treizeci de ani, putand vesti Evanghelia imparatiei.

Caci cand va zidi fara greseala, ca pe o fire vazuta, lumea virtutilor cu fapta, neschimband perioada care se deapana in suflet, asemenea timpului, prin intamplari contrare, iar prin contemplatie va secera cunostinta celor inteligibile fara sminteala si va putea sa sadeasca proniator aceeasi deprindere si in altii, atunci si el, orice varsta trupeasca ar avea, va fi de treizeci de ani in duh, aratand lucrarea darurilor proprii si in altii.

80. Cel slabanogit prin placerile trupului, nu e in stare nici de lucrarea virtutilor si nu se misca usor nici spre cunostinta. De aceea nu are nici om, adica gand intelept, ca atunci cand se tulbura apa sa-l arunce in scaldatoare, adica in virtutea capabila de cunostinta, care vindeca toata boala. Caci suferind de moleseala si de nepasare, tot amana aceasta si astfel e luat pe dinainte de altul, care-l impiedica sa ajunga la vindecare. De aceea zace treizeci si opt de ani in boala. Caci cel ce nu priveste creatiunea vazuta spre slava lui Dumnezeu, ca sa-si urce gandul cu evlavie spre cea inteligibila, ramane cu adevarat bolnav atatia ani cati s-au amintit mai sus. Fiindca numarul treizeci, inteles natural, insemneaza firea sensibila, precum privit practic, insemneaza virtutea cu fapta. Iar numarul opt, inteles natural, arata firea inteligibila a celor netrupesti, precum privit gnostic, arata teologia atotinteleapta. Cel ce nu e miscat de acestea spre Dumnezeu, ramane olog pana cand, venind Cuvantul, il invata pe scurt chipul vindecarii zicand: "Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla", adica ii porunceste sa-si ridice mintea din iubirea de placere ce o leaga si sa-si ia trupul pe umerii virtutilor si sa plece la casa sa, adica la cer. Caci e mai bine ca ceea ce este inferior sa fie luat pe umerii faptei de ceea ce este superior, spre a fi dus spre virtute, decat ca ceea ce este superior sa fie purtat de moleseala celui inferior spre iubirea de placeri.

Carti Ortodoxe

Cuprins