Despre cunostinta de Dumnezeu si iconomia Fiului lui Dumnezeu VII


21. In Hristos, care este Dumnezeu si Cuvantul Tatalui, "locuieste, dupa fiinta, toata plinatatea dumnezeirii". Iar in noi locuieste plinatatea dumnezeirii dupa har, atunci cand adunam in noi toata virtutea si intelepciunea, nemailipsindu-ne in nici un chip, dupa cat e cu putinta omului, nimic din imitarea adevarata a modelului. Caci nu este lucru necuvenit ca prin stradania noastra sa locuiasca
si in noi plinatatea dumnezeirii, alcatuita din diferite vederi (contemplatii) duhovnicesti.

22. Precum cuvantul nostru, pornind dupa fire din minte, este vestitorul (ingerul) miscarilor ascunse ale mintii, la fel Cuvantul lui Dumnezeu, care cunoaste dupa fiinta pe Tatal - asa cum cunoaste Cuvantul Mintea care L­-a nascut -, pe care nu-L poate cunoaste nici una dintre fapturi fara de El, descopera pe Tatal pe care L-a cunoscut, ca Cel ce este cuvantul Lui dupa fire; de aceea i se zice
"inger -vestitor- al marelui sfat".

23. Marele sfat al lui Dumnezeu si Tatal este taina ce-a tacuta si nestiuta a iconomiei pe care, implinind-o prin intrupare Fiul cel Unul Nascut a descoperit-o, facandu-Se inger al marelui sfat dinainte de veci al lui Dumnezeu si Tatal. Tot asa se face inger al marelui sfat dinainte de veci al lui Dumnezeu si Tatal cel ce cunoaste ratiunea (intelesul) tainei si se inalta fara de sfarsit prin fapta si rapune peste toate atat de mult, pana ce ajunge la Cei ce s-a coborat atat de mult.

24.  Daca Cuvantul lui Dumnezeu s-a coborat pentru noi din iconomie pana la cele mai de jos para ale pamantului si s-a inaltat mai presus de toate cerurile, El care este  dupa fire cu totul nemiscat,  infaptuind cu anticipatie in Sine ca om, dupa iconomie, cele ce vor fi, cel ce iubeste cunostinta sa se gandeasca cu bucurie tainica ce minunat va fi sfarsitul fagaduit celor ce-L iubesc pe Domnul.

25.  Daca pentru aceea s-a facut Fiu al Omului si Om, Dumnezeu Cuvantul Fiul lui Dumnezeu si Tatal, ca sa faca dumnezei si fii ai lui Dumnezeu pe oameni, sa credem ca vom ajunse acolo unde este acum insusi Hristos, capul intregului trup, care s-a tacut pentru noi inainte mergator la Tatal, prin ceea ce este ca noi. Caci in adunarea dumnezeilor, adica a celor ce se mantuiesc va sta Dumnezeu in mijloc, impartind rasplatile fericirii de acolo, nemaifiind nici o distanta intre el si cei vrednici.

26. Cel ce implineste inca poftele patimase ale trupului locuieste, ca un inchinator si facator de idoli, in pamantul chaldeilor. Dar cand a inceput  sa deosebeasca putin lucrurile si sa dobandeasca astfel simtirea modunlor de purtare la care-l indatoreaza firea, a parasit pamantul chaldeilor si a venit in Haranul Mesopotmiei, adica la starea dintre virtute si pacat, care inca nu s-a curatit de inselaciunea simtirii. Caci aceasta este Haran. In sfarsit, cand se ridica si peste aceasta intelegere masurata a binelui, la care a ajuns prin simtire, se grabeste spre pamantul cel bun, adica spre starea cea sloboda de tot pacatul si nestiinta, pe care nemincinosul Dumnezeu arata si fagaduieste ca o va da ca pe o cununa a virtutii celor ce­L iubesc pe El.

27. Daca Cuvantul lui Dumnezeu "s-a rastignit pentru noi din neputinta si s-a ridicat din puterea lui Dumnezeu", vadit este ca o face si o patimeste aceasta pentru noi pururea, ca Unul ce se face tuturor toate, ca pe toti sa-i mantuiasca. Deci bine le spune dumnezeiescul Apostol corintenilor, care se afla intru neputinta, ca nu a socotit de bine sa stie nimic, decat pe Iisus Hristos, si pe Acesta rastignit; iar efesenilor, care sunt desavarsiti ca: "Dumnezeu ne-a ridicat si ne-a asezat pe noi impreuna cu dansul in cele ceresti, intru Hristos Iisus". El spune prin acestea ca Cuvantul lui Dumnezeu se face fiecaruia, dupa masura puterii lui. Astfel se rastigneste in cei care incep viata de evlavie prin fapte, pironind prin frica de Dumnezeu lucrarile patimase ale lor; si invie si se inalta la ceruri in cei ce au dezbracat intreg omul vechi, care se strica prin poftele amagitoare, si au imbracat pe intreg cel nou, pe cel ce se zideste prin duhul dupa chipul lui Dumnezeu, si s-au apropiat de Parintele harului din ei: "mai presus de toata incepatoria, stapania, puterea si domnia, si de tot numele ce se numeste, fie in veacul acesta, fie in cel viitor". Caci toate cele de dupa dumnezeiesti. Aceasta venire o infaptuieste El pururea, preschimband prin virtuti pe cei vrednici din trup in duh, dar o va infaptui si la sfarsitul veacului, descoperind in chip vadit cele ce erau mai inainte ascunse tuturor.

30. Cata vreme eu sunt nedesavarsit si nesupus, neascultand de Dumnezeu prin lucrarea poruncilor si nedesavarsindu-ma in cugetare prin cunostinta, imi apare si Hristos ca om nedesavarsit si nesupus din pricina mea. Caci necrescand impreuna cu El dupa duh, il micsorez si-L ciuntesc si pe El, ca unul ce sunt trup al lui Hristos si madular din parte.

31. "Rasare soarele si apune soarele", zice Scriptura. Deci si Cuvantul, cand e socotit sus, cand jos,
dupa vrednicia si dupa ratiunea si modul de comportare al celor ce cultiva virtutea si se straduiesc dupa cunostinta dumnezeiasca. Fericit insa cel ce tine, ca Iisus Navi, neapus in sine Soarele dreptatii in cursul intregii zile a vietii de acum, nehotarnicit de seara pacatului si a nestiintei, ca sa poata zdrobi si fugari dupa lege pe dracii cei vicleni, care se ridica impotriva lui.

32.  Inaltandu-se in noi Cuvantul lui Dumnezeu prin faptuire si contemplatie "atrage la Sine" toate gandurile si ratiunile noastre; si sfinteste insasi madularele trupului si simtirile prin virtute si cunostinta, punandu-le sub jugul Lui. Deci vazarorul celor dumnezeiesti sa urce cu sarguinta. urmand Cuvantului, pana va ajunge la locul unde este El. Caci acolo ii atrase, cum zice Ecclesiastul -"si spre locul Sau atrage"-. " pe cei ce-I unneaza Lui, ca rnarelui Arhiereu, care-i duce in Sfanta Sfintelor, unde insusi a intrat ca om, facandu-Se inaintemergator pentru noi.

33.  Cel ce cultiva in chip evlavios filosofia si lupta impotriva puterilor nevazute sa se roage sa ramana in el puterea naturala de discernamant (care are o lumina masurata) si haruli luminator al Duhului. Caci cea dintai calauzeste trupul spre virtute prin fapte: iar cel de al doilea lumineaza mintea pentru a alege mai presus de toate tovarasia  intelepciunii,  prin  care  "surpa  intaritunle pacatului si orice culme ridicata impotriva cunoasterii lui Dumnezeu". Aceasta o arata prin rugaciune Iisus Navi care se roaga "sa stea soarele deasupra Ghibeonului" adica  sa-i  fie  pazita  neapusa  lumina  cunostintei  lui Dumnezeu pe muntele contemplatiei mintale; si "luna deasupra vaii", adica sa-i ramana puterea naturala de discernamant in neputinta trupului, neabatuta de la virtute.

34. Ghibeon este mintea inalta; iar valea este trupul care s-a smerit prin mortificare. Soarele este Cuvantul care lumineaza mintea, ii harazeste puterea vederilor (contemplarii) si o izbaveste de toata nestiinta. Iar luna este legea firii, care indupleca trupul sa se supuna dupa lege duhului, spre a primi jugul poruncilor. Caci luna e simbolul firii, fiindca e schimbacioasa. Dar in sfinti ea ramane neschimbacioasa, pentru deprinderea lor neclintita in virtute (pentru habitul neschimbacios al virtutii).

35. Domnul nu trebuie cautat in afara de cei ce-L cauta; ci in ei insisi trebuie sa-L caute cei ce-L cauta, prin credinta aratata in fapte. Caci s-a zis: "Aproape de tine este Cuvantul, in gura ta si in inima ta; adica Cuvantul credintei". Iar Cuvantul cautat este Hristos insusi.

36. Cand cugetam la inaltimea nesfarsita a lui Dumnezeu, sa nu ne pierdem nadejdea in iubirea de
oameni a Lui, ca si cand n-ar ajunge pana la noi din pricina inaltimii; iar cand ne gandim la adancul nesfarsit al caderii noastre din pricina pacatului, sa nu ne pierdem credinta in invierea virtutii noastre omorate. Caci amandoua sunt cu putinta la Dumnezeu: si sa coboare ca sa lumineze mintea noastra prin cunostinta, si sa invie iarasi virtutea in noi ca sa ne inalte impreuna cu Sine, prin faptele dreptatii. "Sa nu zici, spune Scriptura, in inima ta: Cine se va sui la cer? Ca sa coboare adica pe Hristos, Sau: Cine se va cobori in adanc? Ca sa ridice adica pe Hristos toate cele de dupa Dumnezeu, in care Cuvantul lui Dumnezeu coboara intreg tuturor, prin Providenta, ca viata ce strabate prin toate cele ce sunt moarte. Caci moarte sunt toate cele ce vietuiesc numai prin impartasirea de viata. Iar "cerul" inseamna aici ascunsul natural al lui Dumnezeu, datorita caruia nu poate fi cuprins de nimic si de nimeni. Iar daca cineva ar mai spune ca "cerul" este cunostinta despre Dumnezeu (teologia), iar "adancul" taina iconomiei nu va gresi dupa parerea mea. Caci amandoua sunt cu anevoie de patruns pentru cei ce incearca sa le cerceteze prin demonstratii: mai bine zis, sunt cu totul de nepatruns, cand sunt cercetate fara credinta.

37. In cel ce se afla pe treapta faptuirii, Cuvantul, ingrosandu-se prin chipurile (modalitatile) virtutii, se face trup; in cel contemplativ insa, subtiindu-se prin cugetarile duhovnicesti, se face precum era la inceput, Dumnezeu-Cuvantul.

38. Cel ce infatiseaza invatatura morala a Cuvantului prin pilde si cuvinte mai ingrosate, potrivit cu intelegerea ascultatorilor, face Cuvantul trup. Iar cel ce expune Teologia mistica (cunostinta tainica despre Dumnezeu) prin vederi inalte face iarasi Cuvantul duh.

39. Cel ce vrea sa cunoasca pe Dumnezeu in mod afirmativ din afirmari face Cuvantul trup, neputand sa cunoasca pe Dumnezeu drept cauza din alta parte decat din cele vazute si pipaite. Iar cel ce vrea sa-L cunoasca in mod negativ prin negatii face Cuvantul duh, cunoscand cum se cuvine pe Cel supra-necunoscut, ca pe Cel ce era la inceput Dumnezeu si era la Dumnezeu, dar nu din ceva din cele ce pot fi cunoscute.

40.  Cel ce a invatat sa sape prin fapte si contemplatie, fantanile virtutii si ale cunostintei din sine, asemenea Patriarhilor, va afla inlauntru pe Hrisros, izvorul Vietii, din care ne indeamna intelepciunea sa bem, zicand: "Bea apa din vasele tale si din izvorul fantanilor. Facand aceasta, vom afla inlauntrul nostru comorile ei.

Carti Ortodoxe

Cuprins