Despre dragoste IV


61. "Iar Eu zic voua, spune Domnul, iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc pe voi, rugati-va pentru cei ce va blestema". De ce a poruncit atunci acestea? Ca sa te slobozeasca pe tine: de ura, de intristare, de manie si de tinerea minte a raului, si sa te invredniceasca de cea mai mare avutie, care este dragostea desavarsita. Caci e cu neputinta sa o aiba pe aceasta cel ce nu iubeste pe toti oamenii la fel asemenea lui Dumnezeu, care iubeste pe toti oamenii la fel si "vrea ca toti sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vie".

62. "Iar Eu zic voua: sa nu stati impotriva celui rau, ci celui ce te va lovi peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt; si celui ce vrea sa se judece cu tine ca sa-ti ia haina, lasa-i lui si camasa; si celui ce te sileste sa mergi cu el o stadie, mergi cu el doua". De ce? Ca pe tine sa te pazeasca nemanios, netulburat si neintristat, iar pe acela sa-l indrepteze prin rabdarea ta, si pe amandoi sa va aduca, ca un Bun, sub jugul dragostei.

63. Lucrurile fata de care am simtit vreodata vreo patima ne fac sa le purtam dupa aceea inchipuirile patimase. Cel ce a biruit asadar inchipuirile patimase dispretuieste desigur si lucrurile ale caror inchipuiri le purta. Caci lupta cu amintirile e cu atat mai anevoioasa, calupta cu lucrurile insesi, cu cat este mai usoara pacatuirea cu cugetul, ca cea cu fapta.

64. Dintre patimi, unele sunt trupesti, altele suflesti. Cele trupesti isi iau prilejurile din trup, iar cele sufletesti din lucrurile de din afara. Dar si pe unele si pe altele le desfiinteaza dragostea si infranarea cea dintai pe cele sufletesti; cealalta pe cele trupesti.

65. Unele dintre patimi sunt ale iutimii (maniei), altele ale partii poftitoare a sufletului. Dar si unele si altele se starnesc prin simturi. Se starnec insa atunci cand sufletul se afla in afara de dragoste si de infranare.

66. Mai anevoie de biruit sunt patimile iutimii decat ale partii poftitoare. De aceea a si dat Domnul, ca o doctorie mai tare impotriva ei, porunca dragostei.

67. Toate patimile tin sau numai de iutimea sufletului, sau numai de partea poftitoare a lui, sau de cea rationala, cum e uitarea sau nestiinta. Dar moleseala (acedia), facandu-se stapana peste toate puterile sufletului, starneste deodata aproape toate patimile. De aceea este si cea mai grea  dintre  toate  celelalte  patimi.  Bine  zice  asadar Domnul, cand da doctoria impotriva ei: "intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre".

68. Sa nu lovesti vreodata pe vreunul dintre frati, mai ales fara pricina si fara judecata, ca nu cumva, nerabdand jignirea, sa plece si sa nu mai scapi niciodata de mustrarea constiintei, aducandu-ti pururea intristare in vremea rugaciunii si rapindu-ti mintea de la dumnezeiasca indraznire.

69. Sa nu suferi banuieli, sau macar oameni care iti aduc sminteli impotriva altora. Caci cei ce primesc smintele in orice chip, fata de cele ce se intampla cu voie sau fara voie, nu cunosc calea pacii, care duce prin dragoste la cunostinta lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea.

70. Inca nu are dragoste desavarsita cel ce se mai ia dupa parerile oamenilor, de pilda pe unul iubindu-l, iar pe altul urandu-l pentru pricina aceasta sau aceea, sau pe acelasi o data iubindu-l, altadata urandu-l, pentru aceleasi pricini.

71. Dragostea desavarsita nu sfasie firea cea unica a oamenilor, luandu-se dupa parerile si inclinarile diferite ale voii lor. Ci privind pururea la ea, iubeste pe toti oamenii la fel: pe cei buni si stradalnici, ca pe prieteni, iar pe cei lenesi, ca pe dusmani, facandu-le bine, rabdand indelung si suferind cele ce-i vin de la ei. Ea nu ia in seama catusi de putin raul de la acestia, ci chiar sufera pentru ei daca vremea o cere, ca sa si-i faca si pe ei prieteni de este cu putinta; iar de nu se poate, cel putin sa nu cada din dragostea proprie fata de ei, aratand pururea, la fel, roadele iubirii fata de toti oamenii. De aceea si Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, aratandu-si dragostea Sa fata de noi, a patimit pentru toata omenirea si tuturor le-a daruit la fel nadejdea invierii, chiar daca atarna pe urma de fiecare sa se faca pe sine vrednic fie de slava, fie de chinuri.

72. Inca nu a dobandit dragostea desavarsita cel ce nu dispretuieste slava si ocara, bogatia si saracia, placerea si intristarea. Ba dragostea desavarsita nu le dispretuieste numai pe acestea, ci si insasi viata vremelnica si moartea.

73. Asculta pe cei ce s-au invrednicit de dragostea desavarsita, cum graiesc: "Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Oare necazul, ori stramtorarea, ori prigoana, ori foametea, ori golatatea, ori primejdia, ori sabia? Caci precum este scris: pentru Tine suntem omorati in fiecare zi; socotitu-ne-am ca niste oi de junghiere. Ci in toate acestea suntem mai mult decat biruitori prin Acela care ne-a iubit pe noi. Pentru ca sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapaniile, nici puterile, nici cele ce sunt acum, nici cele ce vor fi, nici inaltimea, nici adancimea, nici vreo alta faptura nu va putea sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Hristos Iisus Domnul nostru".

74. Iar despre dragostea catre aproapele, asculta iarasi ce spun: "Adevar zic voua in Hristos, nu mint, marturisind impreuna cu mine si constiinta mea in Duhul Sfant, ca intristare multa imi este si durere necurmata inimii mele. Caci as vrea sa fiu eu insumi anatema de la Hristos pentru fratii mei, a rudeniilor mele dupa trup, care sunt israelitii" si celelalte.168 La fel si Moise si ceilalti Sfinti.

75. Cel ce nu dispretuieste slava, placerea si iubirea de argint, care le sporeste pe acelea si sta in slujba lor, nu poate taia de la sine prilejurile de manie. Iar cel ce nu le taie pe acestea nu poate ajunge la dragostea desavarsita.

76. Smerenia si reaua patimire slobozesc pe om de tot pacatul. Cea dintai taie patimile sufletului, cea de-a doua pe ale trupului. Aceasta se arata facand-o si fericitul David, cand se roaga lui Dumnezeu zicand: "Priveste la smerenia mea si la osteneala mea, si iarta toate pacatele mele".

77. Prin porunci Domnul face nepatimasi pe cei ce le implinesc; iar prin dumnezeiestile dogme le daruieste luminarea cunostintei.

78. Toate dogmele sunt sau despre Dumnezeu, sau despre cele vazute si nevazute, sau despre Providenta si judecata aratata in acelea.

79. Milostenia tamaduieste iutimea sufletului; postul vestejeste pofta; iar rugaciunea curateste mintea si o pregateste spre contemplarea lucrurilor. Caci Domnul ne-a daruit poruncile pentru si potrivit cu puterile sufletului.

80. "Invatati de la Mine, zice, ca sunt bland si smerit cu inima" si urmatoarele. Blandetea pazeste iutimea netulburata,   iar  smerenia   slobozeste  mintea   de   fumul mandriei si de slava desarta.

Carti Ortodoxe

Cuprins