Despre dragoste VIII

 

41. Aproape tot pacatul se face de dragul placerii. Iar desfiintarea lui se face prin reaua patimire si intristare, fie de bunavoie, fie fara de voie, prin pocainta, sau prin vreo certare adusa de Providenta dumnezeiasca. "Caci daca ne­am judeca pe noi insine, n-am fi judecati; iar judecati fiind de Domnul ne pedepsim ca sa nu fim osanditi impreuna cu ea".

42. Cand iti va veni vreo incercare pe neasteptate, nu invinovati pe cel prin care a venit; ci intreaba pentru ce a venit? Si vei afla indreptare. Deoarece fie prin acela, fie prin altul, trebuie sa bei amaraciunea judecatii lui Dumnezeu.

43. Daca ai purtari rele, nu ocoli reaua patimire, ca smerindu-te prin ea, sa versi trufia din tine.

44. Unele ispite aduc oamenilor placeri, altele intristari, si iarasi altele dureri trupesti. Caci dupa pricina patimilor aflatoare in suflet, aduce si doctorul sufletelor leacul prin judecatile Lui.

45. Necazurile incercarilor sunt aduse peste unii pentru stergerea pacatelor savarsite, peste altii pentru oprirea celor ce vor avea sa le faca. Dar afara de acestea mai sunt si cele ce vin pentru dovedire, ca de pilda cele venite asupra lui Iov.

46. Omul cuminte, gandindu-se la puterea tamaduitoare a judecatilor dumnezeiesti, poarta cu
multumire necazurile care-i vin prin ele, nefacand pe nimeni vinovat pentru ele decat pacatele sale. Iar cel nebun, necunoscand Providenta atotinteleapta a lui Dumnezeu, pacatuieste si cand e mustrat, socotind fie pe Dumnezeu, fie pe oameni ca pricinuitori ai relelor sale.

47. Sunt unele lucruri care opresc patimile din miscarea lor si nu le lasa sa sporeasca in crestere; si sunt altele care le imputineaza si le duc spre micsorare. De pilda postul, osteneala si privegherea nu lasa pofta sa creasca; iar singuratatea, contemplatia, rugaciunea si dragostea de Dumnezeu o imputineaza si o sting cu totul. La fel se intampla cu mania. De pilda indelunga rabdare, nepomenirea raului si blandetea o opresc si nu o lasa sa creasca; iar iubirea, milostenia, bunatatea si iubirea de oameni o micsoreaza.

48. Daca mintea cuiva cauta pururea spre Dumnezeu, pofta lui de asemenea creste covarsitor dupa dragostea dumnezeiasca, iar iutimea i se intoarce intreaga spre iubirea dumnezeiasca. Caci prin insotirea indelungata cu stralucirea dumnzeiasca, omul a ajuns intreg chip de lumina. Acela, strangand la sine partea patimitoare a sa, s­a intors spre iubirea dumnezeiasca neincetata, mutandu-se cu totul de la cele pamantesti spre cele dumnezeiesti.

49. Cel ce nu pizmuieste si nu se manie pe cel ce l-a intristat si nu tine minte raul de la el, prin aceasta inca nu are si dragoste fata de acela. Caci poate sa nu rasplateasca raul cu rau chiar daca nu are inca dragoste, pentru ca asa e porunca. Dar inca nu poate rasplati raul cu bine fara sila. Caci a face bine din indemn launtric celor ce ne urasc este propriu numai, dragostei duhovnicesti desavarsite.

50. Cel ce nu iubeste pe cineva prin aceasta inca nu-l si uraste; iar cel ce nu-l uraste, inca nu-l si iubeste. Ci poate sa stea la mijloc: adica nici sa-l iubeasca, nici sa-l urasca. Caci dispozitia iubitoare nu o produc decat numai cele cinci soiuri de dragoste, amintite in capitolul al 9-lea al acestei sute, cel de lauda, cel de mijloc si cel de ocara.

51. Cand vezi mintea ta ocupandu-se cu placere cu cele materiale si zabovind pe langa chipurile lor, cunoaste ca le iubesti pe acestea mai mult decat pe Dumnezeu. Caci unde este comoara ta, acolo e si inima ta", zice Domnul.

52. Mintea unindu-se cu Dumnezeu si petrecand in El prin rugaciune si dragostele face inteleapta, buna, puternica, iubitoare de oameni, milostiva, indelung rabdatoare si, simplu vorbind, poarta in sine aproape toate insusirile dumnezeiesti. Dar despartindu-se de El si lipindu-se de cele materiale, sau se face dobitoceasca, ca una ce a devenit iubitoare de placere, sau salbatica, razboindu-se cu oamenii pentru acestea.

53.  "Lume" numeste Scriptura lucrarile materiale: iar lumesti simt cei ce zabovesc cu mintea in acestea. Pe acestia ii indeamna: "Nu iubiti lumea, nici cele din lume! Pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii nu sunt de la Dumnezeu, ci de la lume" si cele urmatoare.

54.  Monah este cel ce si-a desfacut mintea de lucrurile pamantesti si, prin infranare. prin dragoste, prin cantare de psalmi si prin rugaciune, se lipeste statornic de Dumnezeu.

55.  Pastor de vite spiritual este cel ce se indeletniceste cu faptuirea,  caci ispravile morale au intelesul de vite. De aceea a spus Iacob: "Pastorii de vite  sunt slugile tale".   Iar pastor de oi este cel ce se indeletniceste cu cunoasterea. Caci cugetarile au intelesul de oi, fiind pastorite pe muntii vederilor de catre minte. De aceea orice "pastor de oi este uraciune Egiptenilor",      adica puterilor vrajmase.

56.   Mintea  netrebnica,  cand  trupul  se  misca  prin simturi spre poftele si placerile sale, il urmeaza si se invoieste   cu   inchipuirile   si   cu  pornirile   lui:   iar  cea virtuoasa se infraneaza si se retine de la inchipuirile si pornirile patimase si mai degraba se straduieste sa faca mai bune miscarile de felul acesta ale trupului.

57.  Dintre virtuti, unele sunt ale trupului, altele ale sufletului. Ale trupului sunt de pilda: postul, privegherea, culcarea pe jos, lucrul mainilor, spre a nu ingreuna pe cineva sau spre a darui, si cele urmatoare. Iar ale sufletului sunt de pilda: iubirea, indelungata rabdare, blandetea, infranarea, rugaciunea si cele urmatoare. Daca prin urmare din vreo nevoie sau imprejurare trupeasca, de pilda din pricina de boala, sau altceva de felul acesta, ni s-ar intampla sa nu putem implini pomenitele virtuti ale trupului, avem iertare de la Domnul, care cunoaste si pricinile. Dar neimplinind pe cele ale sufletului, nu vom avea nici o aparare. Caci nu sunt supuse nevoii.

58. Dragostea catre Dumnezeu indupleca pe cel ce se impartaseste de ea sa dispretuiasca toata placerea trecatoare si toata osteneala si intristarea. Convinga-te despre acestea toti sfintii, care au patimit atatea pentru Hristos.

59. Pazeste-te de maica relelor, de iubirea de sine,200 care este iubirea nerationala a trupului. Fiindca din aceasta se nasc, dupa toate semnele, cele dintai trei ganduri patimase, care sunt si cele mai generale: al lacomiei pantecelui, al iubirii de argint si al slavei desarte. Caci acestea isi iau prilejurile din asa zisa trebuinta neaparata a trupului. Din ele se naste toata lista patimilor. Trebuie prin urmare, cum s-a zis, sa ne pazim in chip necesar si sa ne razboim cu ea cu multa trezvie. Caci starpita fiind aceasta, se starpesc totodata toate gandurile ce se nasc din ea.

60. Patima iubirii de sine insufla monahului gandul sa-si miluiasca trupul si sa indrazneasca la bucate peste ceea ce se cuvine. Si o face aceasta aducand ca motiv buna grija si chivernisire ca, atragandu-l putin cate putin, sa-l faca sa cada pana la urma in prapastia iubirii de placeri. Iar mireanului ii insufla ca grija de trup sa si-o prefaca in pofta.

Carti Ortodoxe

Cuprins