Maxim Marturisitorul intrebari, nedumeriri si raspunsuri IV


Intrebarea 61: De ce s-a pogorat Duhul tocmai dupa zece zile de la Inaltarea Domnului?

Raspuns: Zic unii dintre invatatii in cele dumnezeiesti ca deoarece, dupa Dionisie Areopagitul, Puterilele ingeresti sunt randuite in noua cete, inaltandu-se Domnul dupa omenitate (caci dupa dumnezeire toate le umple), fiecarei cete i-a daruit o zi, de la prima pana la ultima. Caci aveau lipsa si ele de venirea Domnului la ele, fiindca "In El, zice Apostolul, s-au reunit toate, nu numai cele de pe pamant, ci si cele din cer". Dupa aceea s-a aratat lui Dumnezeu si Tatal si apoi s-a coborat Duhul.

Dar lucrul acesta poate fi inteles si altfel: Cuvantul lui Dumnezeu, ascuns in cele zece porunci ale Sale, se face corp in noi, coborandu-se cu noi in activitatea noastra morala, pe urma iarasi ne ridica prin cunostinta, inaltandu-ne pana ne urcam la cea mai inalta dintre toate poruncile, care zice: "Domnul Dumnezeul tau Domnul Unul este"/ Cand deci mintea noastra s-a desfacut de toate, mai bine zis a parasit toate si a ajuns la Dumnezeu insusi, atunci primeste limbile de foc, devenind Dumnezeu dupa har.

Intrebarea 62: Ce inseamna: "Du-ti rar piciorul spre prietenul tau, ca nu cumva, saturandu-se de tine, sa te urasca"?

Raspuns: Prietenul este aici trupul nostru, pentru unirea si dragostea naturala ce-o avem fata de el. Deci Scriptura te indeamna sa nu te incarci prea mult cu grija de trup, ci sa te ingrijesti de el numai atata cat sa poata merge pe urmele sufletului. Iar aceasta rar, ca nu cumva, ingrijndu-te prea mult de odihna lui, sa se arate in tine cele ale vrajmasilor si ale celor ce te urasc.

Intrebarea 63: Ce inchipuieste junca din lege, junghiata la vale, in cazul unui omor al carui autor n-a fost descoperit?

Raspuns: Prin acestea se inchipuieste gandul duhovnicesc al Scripturii ca nu numai pentru greselile vadite trebuie sa ne temem, ca unii ce vom avea sa suferim pedepse pentru ele, ci si pentru cele savarsite de noi in chip nestiut, dand mereu junca, adica trupul nostru sa fie junghiat in valea infranarii si a nevointei. De aceea se parasea junca inca vie, ca sa invatam ca nu trebuie sa omoram trupul, ci numai sa junghiem si sa imblanzim placerile rasculate.

Intrebarea 64: Ce inchipuieste slabanogul coborat de patru insi prin acoperis? Oare se putea descoperi casa, cum spune istoria?

Raspuns: Dupa istorie cu siguranta s-a descoperit casa, caci vizitatorii acelor locuri zic ca acoperisurile caselor, facute din piatra poroasa, sunt foarte usoare, incat cel ce vrea sa le descopere, o poate face aceasta usor si repede. Dar dupa intelesul mai inalt, slabanogul este orice minte ce boleste in pacate si nu poate vedea pe Cuvantul (Ratiunea suprema) prin contemplatia naturala, care e usa. Deci inlaturand prin credinta acoperisul gros al literii legii, e coborata prin cei patru de la inaltimea desarta spre Cuvantul care s-a smerit pe Sine (chenoza) si primeste prin credinta si faptuire putinta de-a umbla.

Intrebarea 65: De ce Elisei Proorocul s-a rugat si au iesit ursi si au sfasiat 42 din copiii ce radeau de el?

Raspuns: Zic unii ca copiii acestia nu sunt Israeliti, ci din alte neamuri; si nu sunt copii dupa varsta, ci dupa minte. Deci acestia auzind de Prooroc ca facea multe semne, n-au crezut, ci au ras de el. Dar erau si unii care nu s-au impartasit de parerea lor desarta. Deci ca sa nu fie vatamati acestia si blasfemia sa se urce la cer, le-a venit in ajutor Dumnezeu.

Iar dupa intelesul duhovnicesc, orice minte care e, ca si Elisei, plesuva, adica curata de cugetari pamantesti, e luata adeseori in ras, in urcusul cunostintei ei, de gandurile orientate spre lucrurile ce cad sub simturi si spre materie si forma. Caci numarul patruzeci inseamna lucrurile ce cad sub simturi, la care adaugandu-se materia si forma, se naste numarul patruzeci si doi. Deci mintea e luata in ras de asemenea ganduri, care vor sa o faca sa simta virtutea ca pe o povara. Aceste ganduri le omoara mintea prin rugatiune si prin ursi, adica prin placere si pofta. Caci aceste pasiuni intrebuintate intors, adica spre bine, ucid gandurile batjocoritoare.

Intrebarea 66: Cum trebuie sa intelegem nestiinta Fiului despre sfarsitul lumii?

Raspuns: Exista doua feluri de nestiinta: una vrednica de ocara, alta nevinovata. Cea dintai atarna de noi, a doua nu atarna de noi. Cea vrednica de ocara si atarnatoare de noi este nestiinta cu privire la virtute si evlavie. Cea nevinovata si neatarnatoare de noi e nestiinta cu privire la toate acele lucruri, cate, vrand sa le cunoastem, nu le cunoastem: de pilda cu privire la lucrurile ce se petrec departe, sau la cele ce se vor intampla in viitor. Dar daca sfintii Prooroci au cunoscut prin har cele de departe si neatarnatoare de noi, cum nu le-ar fi stiut cu atat mai vartos pe toate Fiul lui Dumnezeu, iar prin El si omenitatea Lui, nu prin fire, ci prin unirea cu Cuvantul? Caci precum fierul ars in foc are toate insusirile focului pentru ca lumineaza si arde, si totusi prin fire nu e foc, ci fier, la fel si omenitatea Domnului, intrucat era unita cu Cuvantul, le stia toate si aceste insusiri dumnezeiesti le arata in sine, dar ca fire omeneasca luata de sine, adica neunita, se zice ca nu le stia.

Intrebarea 67: Cum inchipuieste imbracamintea (schima) monahala si mai ales tunderea parului?

Raspuns: Precum capul e in fruntea tuturor madularelor din trup, tot asa mintea detine rolul de cap in suflet. Deci aceasta trebuie tunsa de toate cugetarile lumesti. Colovionul, care acopera tot trupul si lasa goale numai mainile, inseamna ca trebuie sa imbracam filosofia morala, care inlatura lucrarile ce savarsesc pacatul, si ca aceasta trebuie sa acopere si puterea si lucrarea. Caci puterea stapanirii celui rau este, cum zice Iov, sub buricul pantecelui; iar sufletele, dupa fericitul David, sunt pline de batjocurile dracilor. Si aceste batjocuri sunt lucrarile curviei. Iar analavul, fiindca are pe el crucea si inainte si inapoi inseamna ca trebuie, cum zice Apostolul, sa ne rastignim nu numai noi lumii, ci si lumea noua." Aceasta pentru ca, fugind noi de lume. sa nu mai avem nici o piedica si sa nu mai fim retinuti de placerea fata de ea, amagiti de suprafata ei, dar mei sa nu mai fim urmariti de ea dinapoi, prin incercarile fara de voie, si asa sa slabim din incordarea credintei. Ci sa ramanem nesimtitori si morti atat fata de patimile cele de voie, cat si fata de cele fara de voie. Culionul inchipuie harul lui Dumnezeu, care pazeste si acopera mintea noastra. Caci cel ce s-a tuns de cugetarile lumii, primeste coiful mantuirii. Iar sandalele au acest inteles: parti din trup, la fel cum intreg trupul se foloseste de o ramasita de piele, trebuie sa se foloseasca sufletul de trup, iar pe acesta sa-l omoare fata de patimi. Periboleul (pallium, haina de deasupra), fiind in patru colturi, cum e lumea din patru elemente, arata ca trebuie sa ne imbracam in contemplatia naturala, incat sa nu mai privim cele ce se vad de dragul simtirii si al patimilor, ci prin ratiunea ce se afla in ele sa ne inaltam spre Ziditorul lor. Faptul ca mana stanga ramane descoperita arata ca faptele bune trebuie sa lumineze din noi, dupa cuvantul Mantuitorului, asa ca sa vada oamenii faptele noastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal nostru cel din ceruri. Iar vesmintele trebuie sa fie negre, ca sa arate ca trebuie sa fim nearatosi (nevazuti) pentru lume, ca unii ce avem petrecerea in cer. Daca cineva mai socoteste ca haina de deasupra (pallium) prin cele patru colturi mai inchipuieste si cele patru virtuti generale, nu va gresi.

Intrebarea 68: ------

Raspuns: Preotul spune Bisericii "pace" de pe inaltimea scaunului (catedrei), imitand pe Domnul de pe scaun (catedra), care, inaltandu-se, I-a lasat si I-a dat pacea Sa. Iar poporul raspunzand: "si cu duhul tau", vrea sa spuna: "Ne-ai dat noua pace, Doamne, si buna intelegere intre noi. Da-ne si pacea care este unirea nedespartita cu Tine, ca impacati cu Duhul Tau, pe care l-ai pus in noi la inceputul creatiei, sa ajungem nedespartiti de dragostea Ta".

Intrebarea 69: Daca mortii invie in intregime, de ce nu invie in intregime trupurile noastre? De ce credem apoi ca prin Botez, ele se prefac?

Raspuns: ------
 
Intrebarea 70: -------
 
Raspuns: Daca vrei o talcuire mistica a Scripturii, aceasta trebuie sa se inteleaga asa: "Laudati pe Domnul in glas de trambita" inseamna: prin pomenirea invierii, care va fi anuntata prin trambita, precum s-a scris. "Laudati-L pe El in psaltire si chitara", adica prin limba noastra si prin gura, lovindu-le cu duhul ca cu un plectru (pana), "Laudati-L in toba si alauta", adica in trup si suflet, de la care, ca de la o alauta, strabat cererile la Dumnezeu. "Laudati-L in strune si in organe", adica in inima si in toate maruntaiele si in toate fibrele dinlauntru, pe care le-a numit organe. "Laudati-L pe El in chimvale bine rasunatoare", adica prin buze, prin care se impletesc melodiile armonioase ale psalmodierii.

Intrebarea 71: in unele manuscrise ale Apostolului se spune: "Toti vom adormi, dar nu toti ne vom schimba"; in altele: "Nu toti vom adormi, dar toti ne vom schimba". Te rog, arata-mi, care versiune trebuie primita si ce inseamna cele scrise?

Raspuns: Socotesc ca nu se abate cineva de la gandul Apostolului, daca primeste cu evlavie amandoua versiunile, pentru ca si manuscrisele vechi le cuprind pe amandoua. Pe cea dintai: "Toti vom adormi, dar nu toti ne vom schimba", trebuie sa o intelegem in sensul ca toti vom avea de suportat adormirea prin moarte, dar nu toti ne vom preschimba primind slava si indraznirea. Aceasta o arata acelasi Apostol in alt loc si mai limpede, zicand: "Numai sa ne aflam imbracati si nu dezbracati". Iar pe cea de-a doua: "Nu toti vom adormi, dar toti ne vom schimba", trebuie sa o intelegem in sensul ca nu toti vom adormi cu adormirea pentru un timp oarecare, ca sa avem lipsa de mormant si de risipirea prin stricaciune, ci cei de atunci vor suporta o moarte scurta, neavand lipsa de adormirea pentru un timp oarecare, deoarece indata se va produce invierea. Dar toti se vor schimba, adica se vor imbraca intru nestricaciune.

Intrebarea 72: Luca spune in Fapte despre Pavel ca "se grabea, de i­ar fi cu putinta sa faca ziua Cincizecimii la Ierusalim". Dar atunci cum face Pavel ingenuncheri, ceea ce e oprit de canoane?

Raspuns: Nu despre Cincizecimea insasi, in care s-a pogorat Duhul, vorbeste, ci fiindca toate cele cincizeci de zile se numesc zile ale Cincizecimii. Pavel se grabea sa faca la Ierusalim prima zi de dupa Pasti. Deci e limpede ca si-a plecat gkenunchiul in vremea postului.

Intrebarea 73: Ce inseamna cuvintele: "Cel ce zideste pe temelia aceasta aur, sau argint, sau pietre pretioase, lemne, iarba, trestie, focul le va cerca? Deci cel al carui lucru, pe care l-a zidit, va ramanea, plata va lua, iar cel al carui lucru va arde, se va pagubi. El insa se va mantui, dar asa ca prin foc".

Raspuns: Temelia este credinta lui Hristos. Aurul zidit de cineva in ea este cunostinta tainica despre Dumnezeu (mistagogia teologica); argintul viata straluminata de virtuti; pietrele pretioase cugetarile evlavioase; lemnele impatimirea de cele ce cad sub simtiri; iarba o zideste cel ce se hraneste cu nesocotinta; trestia cel ce lucreaza stricaciunea. Deci pe cei care au fapte bune ziua cunostintei ii arata ca in foc, adica in duh s-a facut descoperirea lor. In ce-i priveste insa pe cei pacatosi, lucrurile lor se ard prin judecata din cunostinta, care arde constiinta; ea desfiinteaza pacatele si mantuieste pe om. dar il pagubeste de virtutile pe care nu le-a lucrat in timpul de mai inainte. Dar si in veacul viitor lucrurile pacatului se topesc in neexistenta. firea reprimind inapoi puterile sale prin foc si prin judecata."

Intrebarea 74 Ce inseamna ceea ce spune David cantand: "Da slugii Tale puterea Ta si mantuieste pe fiul slujnicei Tale".

Raspuns: Fiindca suntem dupa fire slugi ale lui Dumnezeu si fii ai slujnicii Sale intelepciunea, se roaga sa ni se dea noua intai puterea, adica stapanirea asupra patimilor. Pe urma, prin aceasta vine mantuirea.

Intrebarea 75: In cartile Regilor scrie ca Dumnezeu a miscat pe David sa numere poporul. Dar in Paralipomene se zice aceasta de diavolul. Cum se poate arata acordul Scripturii cu ea insasi?

Raspuns: Apostolul numeste pe diavolul dumnezeu al veacului acesta. Asa trebuie inteles cuvantul din Regi. Sau si altfel: fiindca afara de Providenta lui Dumnezeu nu se intampla nimic, ci toate se intampla fie din bunavointa, fie din ingaduinta Lui, cuvantul din Regi ca "Dumnezeu a miscat", trebuie inteles ca "Dumnezeu a ingaduit", iar cel din Paralipomene ca diavolul a lucrat, el a fost cauza. Pe urma cad cei saptezeci de mii, care se aflau cu Avesalom si sufereau de patima inchipuirii de sine si a mandriei. in inteles mai inalt aceasta inseamna ca David e orice om care a nascut, nu din aplecare (dispozitie) launtrica, ci din uitare de sine, un gand de mandrie, dar pe urma se caieste si se roaga lui Dumnezeu. Iar facand asa, mor gandurile privitoare la cele vremelnice si trecatoare. Caci numarul saptezeci inseamna miscarea temporala, pentru cercul inseptit ce se repeta. De aceea e mai bine a fi prigonit de vrajmasii draci, decat a suporta foamea neauzirii cuvantului lui Dumnezeu.

Intrebarea 76: Ce inseamna cuvantul de la Apostolul: "O, de s-ar si taia incaltea"?

Raspuns: Acesta s-a zis in loc de: Vor plange si se vor lovi, ajunsi la pocainta pentru pacatele pe care le-au savarsit tulburand pe credinciosi.

Intrebarea 77: De ce li se interzice Moabitilor si Amonitilor sa intre in templul Domnului, pana la al treilea si al patrulea si al zecelea neam; si pana in veac?

Raspuns: Moabit se talmaceste intestinul tatalui, iar Amonit tatal maicii. Prin acestea se spune ca cel ce ia pilda de rautate de la altul a descoperit intestinul tatalui; iar cel ce naste pacatul din sine este tatal maicii, adica al pacatului sau propriu. Deci acestia nu vor intra in casa Domnului pana la al treilea si al patrulea si al zecelea neam; si pana in veac. Adica cel ce nu s-a apropiat de Dumnezeu prin dobandirea deprinderii binelui si prin faptuirea lui (caci acestea sunt al treilea si al patrulea neam al virtutilor), apoi prin numele si prin credinta Domnului Iisus si prin cele zece porunci ale Legii, nu va intra, prin renasterea viitoare din veacul cel netrecator, in casa lui Dumnezeu, adica in cetatea cereasca in care e locuinta tuturor celor ce se veselesc.

Intrebarea 78: Din ce pricina cel ce era numai in parte lepros era in fata Legii necurat, iar cel lepros in intregime era curat?

Raspuns: Cel lepros in vreo parte are moarta partea in care e lepra. Caci retragandu-se sangele ce intretine viata, se goleste locul. Si cand prin atingerea preotului se adanceste locul leprei, il spurca pe cel lepros. Tot asa si cel lepros in vreo parte a sufletului, golindu-i-se sufletul, adica adancindu-se prin retragerea puterii vitale a virtutii, se face necurat. Dar cel lepros in intregime e drept ca are culoarea leprei, insa sangele vietii avandu-l imprastiat prin tot trupul, il are semanat si la suprafata. Aceasta inseamna ca cel ce a ajuns la ultimul capat al rautatii, dar pe urma s­a cait, redobandeste puterea vitala a virtutii. Numai constiinta o are colorata de urmele cugetarilor dinainte. Caci nu poate sa nu cugete la cele ce le-a facut, ca si cand nu le-ar fi facut. De aceea il declara Legea pe unul ca acesta curat.

Intrebarea 79: Ce inseamna cele cinci feluri de jertfe aduse dupa randuiala  Legii:   oaia,   boul,   capra,   turtureaua   si porumbelul?

Raspuns: Dupa unul din intelesuri, berbecul, ca unul ce e capetenie, inchipuieste puterea rationala; taurul iutimea; iar capra pofta. Turtureaua, la randul ei, inchipuieste neprihanirea, iar porumbul sfintenia. Daca insa trebuie sa luam seama si la insusirile naturale ale fiecarui animal si sa le cautam intelesul potrivit, cei priceputi in astfel de lucruri spun ca oaia aduce trei lucruri stapanului: lana, laptele si mielul. Iar pupila ochiului ei se intoarce dupa soare si in fiecare zi da afara 365 de bobite. La fel oita rationala, care este omul, daca vrea sa se aduca jertfa Stapanului, trebuie sa-i dea ca lana faptuirea morala, ca lapte contemplatia naturala (caci aceasta hraneste mintea), iar ca miel invatacelul pe care il naste prin invatatura, silindu-se sa-l faca intru totul ca pe sine si sa-l aduca desavarsit lui Dumnezeu. Dar si pupila ochiului unuia ca acesta se intoarce dupa soare, adica mintea lui se indreapta dupa Soarele dreptatii, care calauzeste toate ale noastre prin carmuirea providentiala a lucrurilor; caci in necazuri si in zile bune el ii multumeste Aceluia pentru Providenta care le calauzeste bine pe toate. Unul ca acesta leapada in fiecare zi 365 de bobite, adica arunca de fiecare data cele stricacioase si de prisos, supuse timpului si prefacerii.

Cat despre bou, se spune ca el are inima in trei colturi si rinichii cu cinci iesituri; mai are apoi trei stomacuri. Ziua el are ochii luminosi, iar noaptea in chipul focului. 0 treime din zi si o treime din noapte el rumega, cautand spre Rasarit. Nara lui dreapta da un miros bun. Iar sangele lui omoara animalele domestice, afara de caine. Deci si noi, luand ca niste boi jugul lui Hristos, sa ne taiem inima de piatra si dezradacinand spinii patimilor, sa ne largim pamantul inimii spre primirea cuvantului dumnezeiesc. Sa avem apoi inima in trei colturi, adica sa avem in inima sanatoasa invatatura despre Treime, ca precum inima comunica in chip firesc viata ei trupului, asa si credinta in Dumnezeu sa sustina madularele sufletului. De asemenea sa avem rinichii cu cinci iesituri, adica partea noastra poftitoare sa nu fie intoarsa spre patimi, ci prin cele cinci simturi sa privim zidirea numai in vederea doririi si iubirii Ziditorului. Sa avem apoi trei stomacuri. Stomacul primeste cel dintai bucatele si prin lucrarea de digestie alege si trimite fiecarui madular ceea ce e potrivit cu el, iar restul il preda burtii. Asa se cuvine ca si noi, condusi fiind de contemplatia activa, naturala si teologica si impartind tuturor madularelor sufletului cele potrivite, sa purtam grija si de cel mai de jos, adica de trup sau de burta. Iar a rasufla o treime din zi si noapte, privind spre Rasarit, inseamna a privi spre intreita Providenta a lui Dumnezeu, spre cea care sustine, intoarce si cearta, si a-I multumi atat in noaptea incercarilor, cat si in ziua propasirii. Sa avem si ochii noaptea in chipul focului, iar ziua luminosi, adica puterea noastra contemplativa capabila sa primeasca in ziua virtutilor razele cunostintei de la Soarele Dreptatii, iar in noaptea incercarilor si ispitelor ce vin una dupa alta pe urma virtutilor, in stare sa inteleaga sensul parasirilor. Sa avem si nara dreapta binemirositoare. Caci partea dreapta a omului este sufletul, dat fiind ca avem doua parti, sufletul si trupul. Deci cel ce pentru virtutile sufletului a imbratisat harul Duhului Sfant devine pentru ceilalti binemirositor. Iar sangele acestuia are o putere ce omoara animale domestice; adica iutimea abatuta din drumul ei ucide pe oamenii ce-o practica si hraneste pe dracii ce latra impotriva noastra.

Capra are o fire ce urca usor muntii, sare prapastiile si se incanta de melodiile muzicale. Cornul ei drept, oriunde s-ar sufla in el, da senzatia unui cutremur. Apoi da afara din ea in fiecare zi doua sute de boabe. Deci si sufletul nostru trebuie sa sara cu indrazneala prapastiile ispitelor si incercarilor, sa urce muntii proorocilor si ajungand la inaltimea cunostintei sa se indulceasca cu ea. Si nu numai sa se indulceasca, ci prin clopotelul ei, adica prin ratiunea faptuitoare, sa comunice si celor ce-i aud invatatura aceasta dulceata. Iar cornul ei drept inseamna ca cel ce inchina lui Dumnezeu contemplatia sufletului prin rugaciune, facandu-se binemirositor ascultatorilor, scutura obisnuinta patimilor trupesti din acestia. Unul ca acesta leapada totdeauna ratacirea in jurul celor ce cad sub simturi. Caci simturile impletindu-se cu cele sensibile 
Lipseste sfarsitul.

Carti Ortodoxe

Cuprins