Despre impartasirea dumnezeiasca si indumnezeitoare


A sfantului Grigorie Palama

Despre impartasirea dumnezeiasca si indumnezeitoare; sau despre simplitatea dumnezeiasca si mai presus de fire.

1. Sa cercetam acum ceea ce spun amandoi [ "Amandoi" trebuie sa fie Varlaam si Achindin. Scrierea aceasta trebuie sa dateze din 1342 si trebuie sa fie dintre primele dupa ce Achindin a preluat lupta impotriva lui Palama, dupa ce Varlaam, dezaprobat de Sinodul din 1341, a plecat definitiv in Occident. Palama, referindu-se la Achindin, nu uita nici de Varlaam, caci afirmarea despre caracterul creat al harului o luase Achindin de la Varlaam. Scrierea aceasta se cuprinde in ed. Hristou, tom. II, Salonic, 1966, p. 137-163.-Parintele Dumitru Staniloae] si ceea ce pare sa prezinte o oarecare greutate. Caci zic catre noi : "Daca spuneti ca harul din sfinti e necreat nu pentru altceva, ci pentru ca se impartasesc de Dumnezeu, intrucat toate creaturile se impartasesc de Dumnezeu - caci prin toate strabate si tuturor le impartaseste, unora existenta, altora pe langa existenta si viata simtitoare sau rationala, sau intelegatoare - harul va fi necreat pe seama tuturor, unora pentru a exista, altora pentru a vietui, iar altora, pe langa acestea, si pentru a rationa si intelege".

Noi conglasuind cu sfintii, nu am voit sa le dam acestora nici o atentie, aparadu-ne. Caci in dogmele crestinilor calauzeste credinta nu dovedirea. Dar pentru cei ce ar putea fi inselati de afirmarile amagitoare ale acestora, trebuie sa-i intrebam la randul nostru : daca voi spuneti ca harul din sfinti e creat pentru faptul ca toate cele create se impartasesc de Dumnezeu, pentru voi, toate se vor numi sfinte si toata faptura se va indumnezei de catre voi ; vor fi sfinte nu numai cele rationale, mai bine zis aceia dintre cei rationali care se impartasesc de darul indumnezeitor al Duhului, ci si cele nerationale si pe langa acestea cele neinsufletite. Si ce-i daca unul se impartaseste de existenta si de o viata mai inalta decat altul ? Sau daca si intre sfinti se poate vedea vreo deosebire ? Dupa judecata ta, pentru tine va fi mai sfanta albina decat musca si mioara decat albina si altele decat mioara si omul mai mult decat acestea, poate chiar si Isabela; si iarasi, furnica mai sfanta decat alta insecta, sau daca vrei, taurul sau elefantul sau altul dintre animale mai sfant decat berbecul, iar omul mai sfant decat acestea, chiar daca ar fi ca Ahab. Un astfel de sfant va fi si cel ce va atrage pe voi prin dogme vrednice de dispret spre astfel de opinii vrednice de ras. Cred ca se face aluzie la Varlaam care atrasese pe Achindin la invatatura lui.-Parintele Dumitru Staniloae] si care e in mod vadit un dusman al Evangheliei lui Hristos.

[Adversarii lui Palama respingeau argumentul lui, ca harul e necreat, pentru faptul ca cel ce se impartaseste de el se impartaseste de Dumnezeu, cu argumentul ca atunci toate ar trebui sa se impartaseasca de harul necreat, pentru ca toate se impartasesc de Dumnezeu in diferite grade. Palama le raspunde ca dupa aceasta judecata toate ar trebui sa fie sfinte in diferite grade. Prin aceasta pune temeiul unei deosebiri cu totul de alt ordin intre impartasirea de har, de care se bucura oamenii credinciosi, si intre deosebirile impartasirilor graduale de bunuri create, de care se bucura diferitele creaturi. Judecata simplista a lui Varlaam si a aderentilor lui punea pe acelasi plan impartasirea de ceva necreat din Dumnezeu insusi si impartasirile de bunuri create produse de Dumnezeu, prin actele Lui creatoare, adica intre impartasirea directa si personala de Dumnezeu si impartasirile indirecte de anumite insusiri produse prin acte creatoare de bunatatea Lui. E ca si cand cineva ar pune pe acelasi plan faptul ca primeste de la o persoana un lucru faurit de ea, sau o primeste pe ea insasi, sau o putere ce iradiaza, prin iubire, din ea. Varlaam, ca reprezentant ci scolasticei, inchidea toata viata lumii in ordinea creata.-Parintele Dumitru Staniloae]

2. Daca darul indumnezeitor al Duhului din sfinti e creat si e ceva ca o deprindere [Teologia scolastica incepuse sa defineasca harul ca un "habit" (deprindere) creat, chiar daca il numea in acelasi timp habit supranatural.-Parintele Dumitru Staniloae] sau imitare naturala, cum ne invata cel ce umbla printre noi tulburandu-ne, [Cel ce facea aceasta acum, era Achindin, urmasul lui Varlaam.-Parintele Dumitru Staniloae] sfintii nu se indumnezeiesc mai presus de fire, nici nu se nasc din Dumnezeu (Ioan I, 13), nici nu sunt Duh ca unii nascuti din Duh (Ioan III, 6) si nu se fac un Duh cu Domnul, ca unii ce sunt alipiti de El (1 Cor. VI, 13). In acest caz Hristos n-a dat, numai cand a venit la noi si numai celor ce cred in numele Lui, putere sa se faca fii ai lui Dumnezeu (Ioan I, 12). Caci si inainte de venirea Lui a existat ea in toate popoarele si exista si acum in cei credinciosi si necredinciosi, daca El este in chip na tural in noi.

Dar asculta pe Cuviosul Maxim, care spune in Dialogul cu Pyrrhus : "Si Moise si David si toti cati au primit in ei lucrarea dumnezeiasca prin lepadarea trasaturilor omenesti si trupesti, erau miscati de Duhul lui Dumnezeu" . Si iarasi in alt loc : -"Chipul urcandu-se la arhetip si fiind cucerit de lucrarea dumnezeiasca, mai bine zis facandu-se dumnezeu prin indumnezeire, se indulceste mai mult de extaz decat de cele ce sunt si se cugeta in el, pentru harul Duhului ce l-a covarsit pe el".

3. Deci, cei ce se indumnezeiesc nu se fac numai mai buni dupa fire, ci primesc lucrarea dumnezeiasca, sau pe insusi Duhul Sfant. [Harul ridica pe cei ce-l primesc din ordinea creata, situandu-i prin comuniunea nemijlocita cu Dumnezeu in ordinea necreata, mai presus de fire.-Parintele Dumitru Staniloae] Aceasta o spune si Marele Vasile: "Cand gandim la demnitatea proprie a Lui, il vedem impreuna cu Tatal si cu Fiul, iar cand ne gandim la harul lucrator in cei partasi de El, spunem ca este in noi". Dar daca este si in sfinti ca in toate fapturile, si ca Dumnezeu, dupa inteleptele nascociri ale voastre, creaza si in sfinti sfintenia, cum le creaza pe cele corespunzatoare in toate celelalte, ce nevoie mai era de Hristos si de prezenta Lui ?.

[ E de fapt o teza a teologiei scolastice ca Duhul creeaza harul in noi, deci si sfintenia in sfinti, cum creeaza cele corespunzatoare in toate creaturile. Sfintenia nu e o calitate cu adevarat dumnezeiasca in sfinti, ci una tot creata. Sfantul ramane si el inchis total in ordinea creatului. Pe drept cuvant, Palama intreaba pe cei ce sustineau aceasta : dar atunci de ce a mai fost nevoie de intruparea Fiului lui Dumnezeu ? Nu putea creea Duhul Sfant harul in oameni si fara inomenirea Fiului lui Dumnezeu ? Sau din invatatura aceasta scolastica ar urma ca si tot ce e deosebit in umanitatea lui Hristos e creat. Dar atunci de ce S-a mai intrupat Fiul lui Dumnezeu, cand putea creea intr-o umanitate acestea fara sa se mai faca El insusi Subiectul, sau ipostasul umanitatii asumate, fara sa-i comunice acesteia energiile Sale necreate ? Dar in umanitatea noastra Duhul lui Hristos face acelasi lucru ca si in Hristos ca om : ne face subiecte ale energiilor necreate ale lui Dumnezeu, sau ale lui Hristos. Hristos ne-a scos dintr-o viata petrecuta exclusiv in granitele creatului. Conceptia despre harul creat sau face cu neputinta orice comunicare nemijlocita intre Dumnezeu si lume, sau le confunda in mod panteist.-Parintele Dumitru Staniloae] Ce nevoie mai e de Botezul in El si de stapinirea si de puterea ce ne vine din El ? Ce nevoie mai e de Duhul suflat, trimis si salasluit de la inceput ? Caci precum era in toate, era si in noi. Si va fi si Dumnezeu, Care indumnezeieste, asa cum creeaza. [Dupa invatatura scolastica a lui Varlaam si Achindin nu e nici o deosebire intre lucrarea creatoare si indumnezeitoare a lui Dumnezeu. Totul se indumnezeieste prin creare, ceea ce inseamna ca insasi crearea e nasterea din Dumnezeu. Harul e si el o putere creata data celui ce primeste Tainele. Dar la ce le mai primeste atunci ? Concluzia e sau inchiderea lumii in granitele hermetice ale creatului, sau un panteism pur.-Parintele Dumitru Staniloae] Dar Marele Vasile spune limpede : "Daca Dumnezeu face acelasi lucru creind si nascand, Hristos nu este prin aceeasi lucrare Creator si Parinte. Caci e Dumnezeu. Si nu avem nevoie de infierea prin Duhul Sfant". [Sfantul Vasile, Contra lui Eunomie 4; P.G. 29, 697 A. Daca indumnezeirea e una cu crearea, mu mai e nevoie de o lucrare speciala a Sfantului Duh. Dar Duhul Sfant infiaza pe cei odata creati, ridicandu-i la un plan de viata superior, la viata comuna cu Dumnezeu. El ne ridica din planul creatiei in relatia nemijlocita cu Dumnezeu cel personal. El e dovada iubirii libere a lui Dumnezeu fata de noi, nemailasandu-ne sa traim ca simple creaturi ale Lui.-Parintele Dumitru Staniloae] "Si impreuna ne-a sculat, zice apostolul, si impreuna ne-a asezat intru cele ceresti, in Hristos Iisus. Caci in har sunteti mantuiti prin credinta. Si aceasta nu de la voi, caci al lui Dumnezeu este darul ; nu din fapte, ca sa nu se laude cineva" (Efes. II, 6-8).

Tu insa ne fagaduiesti indumnezeirea numai din faptele imitarii naturale, spunand ca darul indumnezeitor si harul dumnezeiesc este imitarea din puterile firii. Dar "de nu are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui" (Rom. VIII, 9) ; si "Duhul lui Dumnezeu locuieste intru noi" (ibid.) ; si "toti am fost adapati dintr-un singur Duh" (1 Cor. XII, 13) ; si "cel ce se lipeste de Domnul este un Duh" (1 Cor. VI, 17) ; si "Hristos locuieste in inimile celor credinciosi prin Duhul" (Efes. III, 16-17) ; si "ascultand cuvantul adevarului, in care am si crezut, am fost pecetluiti in Duhul cel Sfant al fagaduintei, care este arvuna mantuirii noastre" (Efes. I, 13-14); si "intru aceasta cunoastem ca ramanem intru El si El intru noi, ca din Duhul Lui ne-a dat noua" (1 Ioan IV, 13) ; si "n-ati luat Duh de robie, ci Duh de infiere" (Rom. VIII, 15).

4. Iar tu declari ca numai de creaturi se impartasesc si numai pe ele le vad si cei ce, din pricina curatiei celei mai depline a inimii, vad limpede si patimesc stralucirea lui Dumnezeu si primesc pe Fiul, Care vine sa-Si faca salas impreuna cu Tatal intru ei si sa li Se arate pe Sine lor potrivit fagaduintei. Ce spui, omule ? Socotesti ca Duhul lui Hristos, Duhul lui Dumnezeu, Duhul cel Sfant al fagaduintei, arvuna mostenirii sfintilor, Duhul infierii, fagaduinta Duhului, pe care luand-o Fiul de la Tatal a daruit-o celor ce cred in El, Duhul varsat peste robii si roabele lui Dumnezeu din Duhul Lui, dupa proorocul loil (loil III, 1), e creatura si imitare naturala si pe cei ce nu voiesc sa huleasca ca tine ii declari, umbland din loc in loc, rau credinciosi ? Nu te rusinezi omule, de apostolul care zice ca "trupurile voastre sunt biserica a Duhului, Care locuieste intru voi" ? (1 Cor. VIII, 19) ; si iarasi : "sunteti biserica lui Dumnezeu si Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi" (1 Cor. III, 16) ? Oare a binevoit vreodata inainte, sa cinsteasca locuinta robului cu numele de biserica ? Iar daca e in noi ca in toate, fiecare dintre animalele necuvantatoare si dintre fiare si dintre cele ce se tarasc pe pamant e biserica lui Dumnezeu. Nu mai spun ca si in elinii ce le cinstesc pe acestea si in ceilalti cinstitori ai lor. In zadar ii mai lauda in acest caz apostolul pe credinciosi pentru acest fapt si anume pe cei cercati : "Oare nu stiti ca sunteti biserica lui Dumnezeu si Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi" (1 Cor. III, 16), -"de nu cumva sunteti necercati" (2 Cor. XIII, 5).

5. Dar "il impartiti, zice, pe Duhul dumnezeiesc, spunand ca e subordonat, necreat si supraordonat, si masurati pe Dumnezeu, spunand ca unul dintre sfinti primeste un har mai mare, altul unul mai mic ; si aceasta nu e asemanarea cu Dumnezeu ce si-o castiga fiecare prin imitare, ci altceva decat aceasta, care vine de sus si e dar si necreat". Impotriva cui le spui acestea ? Impotriva noastra sau a proorocului, mai bine zis impotriva Dumnezeului proorocilor, Care a spus prin unul din ei : "Voi varsa din Duhul Meu peste tot trupul", (loil XIII, 1) ; si impotriva apostolului care vorbeste de: "impartirile Duhului Sfant" (Evrei II, 4) ; si a lui Dionisie care scrie limpede : "Unul este Cel pe Care toti cei ce au acelasi chip il doresc, dar din Care nu se impartasesc in chip unitar, macar ca este Unul, ci imparte fiecaruia cele dumnezeiesti potrivite lui impreuna cu implinirea dupa vrednicie".Deci nu Duhul e impartit si masurat, ci mai degraba El masoara pe cei ce se impartasesc, intrucat Se imparte pe Sine fiecaruia dupa vrednicie, potrivit dreptatii Sale mantuitoare si vindecatoare. Propriu-zis El nu Se imparte, ci lumineaza neimpartit, dar noi nu-L putem cuprinde intreg.

[Taina acestei impartiri neimpartite implica taina caracterului personal al Duhului. Oricine doreste intregimea unitara a persoanei iubite, dar o primeste attt cat poate. O primeste intreaga, pentru ca persoana iubita i se daruieste intreaga, dar o primeste cat poate, pe cat de mare este iubirea lui primitoare. Unul o primeste mai mult, altul mai putin si unul mai mult dupa un aspect, altul mai mult dupa un alt aspect, dupa capacitatea sa de iubire si deci de primire.-Parintele Dumitru Staniloae]

6. Acestea s-au scris si despre Pa vel pe scurt, cand i-a vorbit marea lumina, invaluindu-1 ca un fulger (Fapte IX, 3 ; XXVI, 13). Iar cei ce au urcat impreuna cu Domnul pe munte au vazut slava Lui "nu intreaga, ca sa nu piarda, impreuna cu vederea, si viata".[ Stihira a treia de la Litia din 6 august.] Deci nu e numai neimpartit Duhul in cei impartiti, ci ii si uneste pe cei ce se impartasesc dupa puterea lor, ca o putere unificatoare si-i inalta spre unitatea si simplitatea indum-nezeitoare a Tatalui, Care-i aduna. Astfel, iesind cu bunatate pentru unirea celor proniati si inmultindu-Se, Duhul ramane in launtrul Sau insusi dupa puterea cea mai presus de fire. [ O asemanare avem in faptul ca persoana iese spre cei cu care comunica, dar ramane, ca izvorul unitar al manifestarilor sale, neimpartita in sine insasi, desi in acelasi timp se comunica intreaga prin fiecare manifestare si mai multora deodata.-Parintele Dumitru Staniloae] Chiar daca aceasta revarsare si trimitere si inaintare este aratare - "caci fiecaruia i s-a dat aratarea Duhului spre folos" (1 Cor. XII, 7) - se poate spune ca Duhul Se imparte, masurandu-Si aratarea dupa masura celor ce se unesc cu El in chip tainic ? Si daca niciodata nu Se arata in chip desavarsit, aceasta fiind tuturor fara de folos, ci depaseste in chip nesfarsit toata aratarea si intelegerea, se poate spune ca Se imparte si Se compune din ceva subordonat si ceva supraordonat ? Nu intelegeti, voi cei intru toate intelepti, nici faptul ca ceea ce se arata, sau se cugeta, sau se impartaseste de Dumnezeu, nu e partea Lui, ca sa sufere Dumnezeu vreo impartire cum ziceti voi, ci intreg Se arata si nu Se arata, Se intelege si nu Se intelege, Se impartaseste si ramane neimpartasit ?.

[ Afirmarii simpliste a adversarului ca Dumnezeu sau nu Se arata si nu se daruieste deloc, sau Se arata si Se daruieste intreg, Palama ii opune intelegerea vie a tainei persoanei, si a modului dialectic in care ea pe de o parte se arata si se daruieste intreaga, pe de alta nu se poate primi intreaga. Dumnezeu ca Persoana iubitoare Se manifesta si Se daruieste intreg in fiecare lucrare mai presus de fire, dar totodata ramane neimpartit in Sine insusi, sau ramane ca intreg neimpartit si neimpartasit. Caci chiar persoana umana se vede si nu se vede intreaga in orice act si manifestare a ei, sau se daruieste ca intreg si ramane ca intreg nedaruit.-Parintele Dumitru Staniloae]

7. Iar daca, dupa Marele Dionisie, "indumnezeirea este asemanarea si unirea cu Dumnezeu"-, cum am admite ca indumnezeirea este imitare naturala ? Noi avem nevoie de asemanare, ca sa fim in armonie cu unirea aceea, prin care se savarseste indumnezeirea. Caci fara unire, asemanarea nu ajunge pentru indumnezeire. Iar asemanarea de care avem nevoie este aceea care ne vine din lucrarea si pazirea poruncilor dumnezeiesti, care nu se savarseste numai prin imitarea naturala, ci din puterea Duhului, care ne vine prin sfintita nastere a noastra din nou de sus si se intipareste in chip negrait in cei botezati. Prin aceasta, cei ce "nu din sange, nici din voia barbatului, nici din voia trupului, ci din Dumnezeu s-au nascut"- (loan I, 13), ca niste copii de curand nascuti, "pot ajunge la masura plinatatii lui Hristos"- (Efes. IV, 13). "Nu va cunoaste ceva din cele primite de la parinti, nici nu va lucra cel ce nu are existenta in chip dumnezeiesc".

Invata deci, o, iubitule, ca indumnezeirea e de la inceput mai presus de fire. Nici la inceput nu urca firea de la ea insasi. Cum ar fi atunci sfarsitul ei, natural si creat ? Si daca prin inceputul propriu ei e mult deasupra imitarii naturale, cum va fi, odata desavarsita, imitarea naturala ? Boteaza si Ioan al lui Zaharia. Dar numai in apa (Matei III, 11 ; Marcu I, 8 ; Luca III, 16 ; Ioan I, 26, 31-33 ; Fapte I, 5 ; XI, 16). Boteaza si Iisus, Fiul lui Dumnezeu, dar in apa si in Duh (Ioan III, 5). Care e adausul ? Numai numele? Nicidecum. Ci e insusi harul si puterea indumnezeitoare, insusi Duhul Sfant, varsat in cel botezat, nu dupa fiinta, ci dupa harul care porneste din El, prin harul sfinteniei, aflat prin fire in El. Iar daca acesta este creatura si noi cei ce ne-am impartasit de el, ne-am impartasit de ceva creat, cum mai e necreat Duhul Sfant ?.[ In doctrina scolastica reprezentata de Varlaam si Achindin, harul nu e raza a iubirii ce porneste din Duhul Sfant, ci ceva creat. Dar atunci, sau nu porneste din Duhul, caci in acest caz ar fi creat si Duhul, sau s-ar pune intrebarea, cum ni se mai daruieste prin har in mod special Duhul Sfant ? Duhul nu mai e in acest caz propriu-zis ca Persoana in harul ce ni se daruieste. Nu mai intram intr-o legatura nemijlocita cu El.-Parintele Dumitru Staniloae]

8. Dar daca spunem cu Atanasie cel Mare, ca "ne facem partasi de firea dumnezeiasca prin impartasirea de Duhul, ar fi nebun cel ce zice ca Duhul este din fire creata si nu din cea a Fiului". Si cum Hristos, Fiul lui Dumnezeu, botezand si El [Palama se refera la Ioan III, 22, unde se spune ca Iisus boteza si El. Dar in Ioan IV, 2, se adauga : "desi Iisus nu boteza, ci ucenicii Lui".-Parintele Dumitru Staniloae] in credinta ca si Ioan, si sadind in cei botezati putere si har, e Cel "randuit", dupa Pavel, adica cunoscut si marturisit "Fiul lui Dumnezeu in putere si dupa Duhul sfinteniei si al invierii" (Rom. I, 4) ?

Ce e deci puterea lui Dumnezeu care s-a aratat si L-a dovedit pe lisus Fiul lui Dumnezeu ? Oare creatura ? Si cum a fost recunoscut ca fiind Fiul lui Dumnezeu, din pricina ei ?.[ Negarea aratarii harului necreat, sau a puterii nemijlocite a lui Dumnezeu, are consecinte din cele mai nefaste pentru insasi credinta ca Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu cel intrupat. Prin ce s-a mai dovedit El ca atare, daca nimic necreat nu se arata in lume si in umanitatea noastra prin El ?] Si sa nu mai socotim puterea care a curatit pe leprosi, a luminat pe orbi, a indreptat pe cei girboviti, a vindecat pe slabanogi - caci ar fi o miopie fariseica a privi intai la aceea - ci pe cea care a dezlegat mai intai in chip nevazut lantul pacatelor si a facut loc Duhului sfinteniei si a indreptat si luminat pe omul din launtru si a inviat prin unirea cu Dumnezeu din morti si a facut sufletul sa vietuiasca dumnezeieste si a dat viata dumnezeiasca si cu adevarat existenta a lui Dumnezeu. Caci invierea trupului urmeaza invierii sufletului, precum si moartea a urmat la inceput mortii sufletului. Iar moartea sufletului este instrainarea de viata in Dumnezeu. Si aceasta este moartea cea cu adevarat cumplita.

Iar cea de dupa aceea, adica a trupului, e atotdorita. Caci e un semn al iubirii de oameni a lui Dumnezeu. De ea se vor lipsi, vai, ceata celor osanditi la judecata viitoare. Caci celor ce nu s-au folosit bine de talantul harului dumnezeiesc, dat de Dumnezeu, le ramane o inviere unita in veci cu acea a doua moarte, cum ne-a descoperit Ioan in Apocalipsa (Apoc. XX, 14 si XXI, 8), care e mai rea ca moartea. Iar daca aceia traiesc fara de moarte si in acelasi timp sunt morti, sunt multi care traiesc si aici morti, cum a aratat Domnul vietii si al mortii (Matei VIII, 22).

Exista deci si o moarte a sufletului, macar ca dupa fire acesta ramane nemuritor. Cum va trai deci, impartasindu-se de viata creata? El e mai degraba mort, traind aceasta viata. Deci trebuie sa se impartaseasca, daca vrea sa invie la o viata mai inalta, de viata nemuritoare, de aceea care nu se desparte de Duhul.

[Numai Duhul dumnezeiesc cel necreat da viata nemuritoare, cu adevarat vie. Fara Duhul, sufletul nemuritor prin fire va trai o viata nemuritoare moarta, care e lucrul cel mai cumplit.-Parintele Dumitru Staniloae] De aceea zice Vasile, care s-a impartasit de aceasta si vorbeste din experienta: "Si viata pe care o comunica Duhul din Sine in alt ipostas nu se desparte de El, ci are si El in Sine viata si vietuiesc dumnezeieste si cei ce se impartasesc de El, ca unii ce au dobandit viata dumnezeiasca si cereasca". [Contra lui Eunomie V ; P.G. 29, 772 B. Duhul, ca ipostas suprem al vietii, comunica viata nemuritoare si cu adevarat vie altui ipostas, altei persoane. Caci daca e propriu persoanei sa comunice viata sa alteia, cu atat mai mult e propriu acest lucru Duhului Sfant, Persoana comunicanta suprema. Prin aceasta comunicare neincetata de viata dumnezeiasca de la Persoana nemuritoare si cu adevarat vie, devine si ramane si persoana omeneasca intr-o viata nemuritoare cu adevarat si deplin vie, daca se deschide comunicarii Duhului. Altfel persoana omeneasca ramane nemuritoare, dar nu cu adevarat vie. Duhul si acele persoane au prin comuniune o singura viata, cea dumnezeiasca, nemuritoare si cu adevarat vie. In afara de Duhul si de viata Lui, necreata, de Sine existenta si nesecata, comunicata noua, nu exista viata personala nu numai nemuritoare, ci cu adevarat si deplin vie. O viata de continut creat, desigur creat si el prin Duhul, e mereu cu lipsurile creatului, deci intr-un fel moarta, de-o monotonie insuportabila.-Parintele Dumitru Staniloae]

9. Dar vrei sa invatam cu toata limpezimea si aceasta, ca cei ce s-au invrednicit sa se indumnezeiasca primind pe Duhul Sfant insusi, nu-L primesc dupa fiinta, ci dupa iluminarea si harul necreat ? Asculta pe cel ce zice: "Scopul ierarhiei este asemanarea si unirea, pe cat e cu putinta, cu Dumnezeu, care ii face pe cei ce-I urmeaza chipuri dumnezeiesti, oglinzi atotstravezii si nepatate, primitoare ale razei luminii incepatoare si ale obarsiei dumnezeiesti".

Iar daca fiind Unul, Cel ce se impartaseste tuturor nu se impartaseste unitar, ci in mod felurit, ce va impiedica si pe sfinti si pe cei ce nu sunt sfinti sa se impartaseasca de Dumnezeu, dar sa existe o deosebire a acestor impartasiri, una fiind necreata si alta creata ? Sau daca pe Atanasie cel Mare, care zice "un Dumnezeu Tatal" sau inceputul tuturor, dupa apostol (1 Cor. VIII, 6), "dar Cuvantul e din El in chip nascut si Duhul din El in chip purces", daca, deci, l-ar intreba cineva, cum socotesti - dupa ce ai afirmat ca toate sunt din Tatal - numai pe Fiul si pe Duhul Dumnezeu adevarat si nedespartit de El, i-ar raspunde indata ca pentru deosebirea de subsistenta, caci Fiul si Duhul sunt din Tatal ca stralucirea si raza din lumina, anume prin subsistanta de Sine.

Tot asa vom zice si noi ca desi toate se impartasesc de Dumnezeu, dar deosebirea intre impartasirea sfintilor si celelalte e foarte mare. Caci spune-mi de ce, dintre cele ce se impartasesc de Dumnezeu pentru a vietui sensibil sau rational sau intelegator, nu este si nu se spune de viata nici uneia ca este in chipul dumnezeiesc si indumnezeita, nici ca vreuna este dumnezeiasca, sau patrunsa de Dumnezeu, sau purtatoare de Dumnezeu, sau mai bine zis ca e Dumnezeu, daca nu e dintre cele indumnezeite ? Iar cele ce prin fire au numai viata dupa simturi, sau sunt chiar lipsite cu totul de simtire, nu se intampla niciodata sa vietuiasca dumnezeieste, macar ca si ele se impartasesc de Dumnezeu.

10. Vezi ca desi in toate este Dumnezeu si toate se impartasesc de Dumnezeu, El este numai in sfinti si numai ei se impartasesc de El in inteles propriu ? Si astfel un lucru e sigur si adevarat, ca precum sunt si se numesc multi dumnezei, dar noua ne este un singur Dumnezeu adevarat; precum sunt si se numesc multi fii ai lui Dumnezeu, dar noi propovaduim un singur Fiu al lui Dumnezeu cu adevarat, pentru ca este si Unul-Nascut, tot asa fiind multi, ba mai bine zis toti cei ce se impartasesc de Dumnezeu, singuri sfintii se zic ca se impartasesc de Dumnezeu si de Hristos. "Caci e cu neputinta, zice Pavel, ca cei ce s-au luminat si au gustat din darul ceresc si s-au facut partasi de Duhul Sfant" (Evrei VI, 4), sa fie ca si inainte de a se fi impartasit. Dar si Domnul fagaduieste ca va veni si-si va face salas la cei ce-L iubesc pe El si sunt iubiti de El (Ioan XIV, 23), desigur cum nu era si nu locuia mai inainte in ei.

Apoi cei ce sunt indumnezeiti trebuie sa aiba multa asemanare cu Dumnezeu, iar cei infiati multa asemanare cu Fiul. Deci precum numai Dumnezeu este, numai El unul vietuieste, El unul e sfant, El unul e bun, "singur avand nemurirea si locuind in lumina neapropiata" (1 Tim. VI, 16), macar ca multi sunt cei ce sunt si vietuiesc, fiind sfinti si buni si nemuritori si locuind in lumina si in locul celor vii, asa si sfintii singuri sunt cei ce se impartasesc de Dumnezeu, desi toti se impartasesc in oarecare fel.

11. Recunosti ca o asa de mare deosebire de impartasire ajunge ca sa ne infatiseze impartasirea celor ce vietuiesc dumnezeieste ca necreata? Dar si Pavel a spus: "Nu mai vietuiesc eu, ci Hristos vietuieste in mine" (Galat. I, 20) ? Apoi si Maxim a spus despre sine si despre cei ca el, ca "nu poarta in el viata vremelnica, care are inceput si sfarsit, ci pe cea dumnezeiasca si vesnica a Cuvantului ce locuieste in ei". Si iarasi: "Viata dumnezeiasca si neinteleasa, desi da bucuria de ea celor ce se impartasesc de ea prin har, dar nu da intelegerea. Caci ramane pururea neinteleasa chiar si in impartasire celor ce se bucura de ea ; caci are dupa fire, ca una ce e nefacuta, necuprinderea". Si iarasi : "El daruieste ca rasplata celor ce asculta de El indumnezeirea nefacuta". Iar indumnezeire nefacuta numeste "iluminarea enipostatica, care nu are facere, ci e o aratare neinteleasa in cei vrednici". [Ibidem "Iluminarea enipostatica" e iluminarea care are ca ipostas sau ca Persoana din care porneste si in care isi are fundamentul si izvorul, pe Dumnezeu Cuvantul. Ea e manifestarea Persoanei supreme, vesnice si inepuizabile. La viata astfel iluminata ajunge persoana umana prin saltul credintei, dar si ai darului lui Dumnezeu, peste ceea ce reprezinta viata naturala.-Parintele Dumitru Staniloae]

12. Iar Atanasie cel Mare zice : "Cand suntem numiti partasi de Hristos si partasi de Dumnezeu, se arata mirul si pecetea care nu e din firea celor facute". Si iarasi : "Aceasta este iubirea de oameni a lui Dumnezeu, ca al carora este Facator, al acelora se face pe urma si Parinte". Si se face cand oamenii creati de El primesc "in inimile lor Duhul Fiului care striga : Avva, Parinte" (Galat. IV, 6 ; Rom. VIII, 15). Altfel nu s-ar face fii, cei ce sunt prin fire creaturi, daca nu ar primi Duhul Celui ce este prin fire si cu adevarat. [E un salt chiar pentru Dumnezeu de la a fi Creator, a fi al acelorasi si Parinte j un salt in iubire. Creatorul produce din nimic si tine pe cel creat intr-o distanta, necomunicandu-i-Se. Parintele da viata din Sine. El infaptuieste iubirea deplina intre Sine si creaturi. Acestea trebuie sa fie si creaturi si fii, ca sa se arate deplin iubirea Sa, care face din creaturile din nimic fii ai Sai. Creatura trebuie ca sa primeasca viata necreata, ca sa devina fiu al lui Dumnezeu.-Parintele Dumitru Staniloae] De aceea "Cuvantul trup S-a facut" (Ioan I, 14), ca sa faca omenescul primitor al dumnezeirii". [Omenescul nu se putea face purtator al dumnezeirii ca subiect ce si-o face pe aceasta proprie, desi e dar, decat daca a primit in prealabil ipostasul Cuvantului care este ipostas al dumnezeirii, ca ipostas propriu. (Sfantul Atanasie, Contra Arianilor II, 59; P.G. 26, 273 A). In Hris tos usile omenescului s-au deschis, fara ca el sa fie distrus. Lumina si viata dumnezeiasca a patruns in el in toata deplinatatea. Caci voia noastra, devenind voia Cuvantului intrupat, n-a mai opus nici o rezistenta vointei de curatie si de iubire a lui Dumnezeu. Dimpotriva colaboreaza deplin.-Parintele Dumitru Staniloae] Si iarasi : "Precum a fost fagaduit apostolilor Duhul si puterea Celui preainalt, asa si Fecioarei". Iar Marele Vasile iti cere sa te faci "prin Duhul Sfant partas al harului lui Hristos, sa fii fiu al luminii, sa te impartasesti de slava vesnica". Si iarasi : "Cel miscat prin Duhul Sfant cu o miscare vesnica s-a facut numai sfant. Caci salasluindu-Se Duhul in el, omul are in sine vrednicia proorocului, a apostolului, a ingerului, a lui Dumnezeu, cata vreme inainte era pamant si cenuse" (Facere XVIII, 27).[ Duhul Sfant, Cel ce are in Sine viata vesnica, salasluindu-Se in omul credincios, ii da si acestuia viata vesnica, fara inceput si fara sfarsit, caci Se face Duh al acestuia, prin dar, precum e Duhul lui Hristos. Un astfel de om se impartaseste de o viata, pe care o simte ca n-a inceput si nu va avea sfarsit, caci este inepuizabila. El dobandeste in sine toate demnitatile ce le poate avea omul credincios in Duh: de prooroc, de apostol, de inger sau de vestitor al lui Dumnezeu, caci el vesteste pe Dumnezeu, iradiindu-L din sine. Devine chiar Dumnezeu dupa har, caci Subiectul lui e Duhul, Care e Dumnezeu, sau subiectul sau s-a penetrat de Subiectul Duhului. (Pseudo-Vasile, Contra lui Eunomiu 5; P.G. 29, 769 B).-Parintele Dumitru Staniloae] Si iarasi : "Caci nu pentru ca ia pe rob, se face din rob fiu, nici pentru impartasirea de rob indrazneste sa numeasca pe Dumnezeu, Tatal". [Nu pentru ca a luat un rob ca ipostas de rob, se face din rob Fiu, ci fiindca fiind Fiu ramane Fiu si dupa intrupare (Idem, op. cit., col. 741 B).-Parintele Dumitru Staniloae] Si iarasi : "Cele dupa chip se impartasesc de Facatorul, iar aceasta se face prin Duhul. Caci toate cele facute sunt nefericite, fiind liprite de Dumnezeu si de slava Facatorului dupa firea lor creata, daca nu se impartasesc de dumnezeire. Caci e nevrednic cuvantul despre Dumnezeu al celui ce vede goala si pustie faptura Lui. Dar nici creatura nu e atat de nevrednica, nici Dumnezeu atat de lipsit de putere, ca sa nu trimita sfanta Lui daruire fapturilor". Si iarasi : "Zidirea e noua iarasi cand se impartaseste de Duhul, din lipsa Caruia s-a invechit". "Caci trebuie sa conlucreze cu noutatea de la inceput innoirea si contributia de acum. Caci a scos iarasi la iveala chipul, intrucat Cel ce a suflat nu e altul decat Cel ce a suflat la inceput, ci insusi Acela prin care s-a dat insuflarea, atunci odata cu sufletul, acum in suflet". [Chipul cere relatia lui cu modelul, relatie dela persoana la Persoana.-Parintele Dumitru Staniloae] Iar sfantul loan Gura de Aur, laudand harul dumnezeiescului Botez, zice : "Atunci omul s-a facut spre suflet viu (Facere II, 7), iar acum spre duh de viata facator" (1 Cor. XV, 45). E mare deosebirea. Caci sufletul nu daruieste altuia viata, dar Duhul nu vietuieste numai, ci procura si altora aceasta. Astfel apostolii au inviat si morti". [Omil. 25 la loan 2 ; P.G. 59, 150. Duhul raspandeste din Sine viata in cei ce vor sa o primeasca, pentru ca e Duhul vietii nesfarsite a lui Dumnezeu. De aceea o raspandeste chiar din oamenii in care se salasluieste, intrucat S-a intiparit ca Subiect in subiectul lor. Din acestia iradiaza viata cum nu iradiaza din oamenii care sunt numai sufletesti, in care e o viata stinsa, oricat ar fi ei de inteligenti si de puternici in sensul lumesc. Acestia au o anumita viata in ei. Dar aceasta viata e oarecum moarta si nu are puterea iradierii, nu are jarul care iradiaza caldura.-Parintele Dumitru Staniloae]

13. Acestea le infatiseaza mai pe larg si dumnezeiescul Chiril, respingand pe cei ce spun ca dumnezeiasca insuflare s-a facut omului spre (drept) suflet. Caci incheind cuvintele sale, zice : "Iar ceea ce s-a insuflat din El se intelege ca este propriu ai Lui, al fiintei Lui. Deci cum s-ar fi schimbat Duhul din Dumnezeu in firea sufletului ? Asadar animalul a fost insufletit printr-o putere negraita si prin asemanarea ca El s-a facut ceea ce avea in fire sa fie, bun si drept si capabil de toata virtutea. Dar s-a si sfintit aratandu-se partas al Duhului dumnezeiesc. Aceasta e ceea ce a pierdut prin pacat". [Impotriva antropomorlifilor 2; P.G. 76, 1081 AB. Dupa sfintui Ciril deci prin insuflarea dumnezeiasca pe de o parte s-au imprimat potentele morale ale sufletului, pe de alta i s-a dat puterea de a fi sfant. Aceasta ar insemna: s-a facut suflet viu. Caci fara insuflarea harului dumnezeiesc plin de viata, sufletul e mort.] Unde sunt cei ce spun ca darul indumnezeitor al Duhului e o limitare creata si naturala, nu o lucrare dumnezeiasca si negraita si in mod negrait sadita ? Caci si sfantul Maxim zice : "Patimim indumnezeirea, ca fiind mai presus de fire, dar nu o producem". Si iarasi : "Nimic dupa fire nu produce indumnezeirea".

14. Dar sa revenim de unde am pornit si sa ducem cuvantul mai departe. Deci nimic nu ne impiedica sa spunem ca precum "nimeni nu este bun fara numai Dumnezeu" (Matei X, 18), tot asa nimic si nimeni nu se impartaseste de Dumnezeu decat numai cei buni dintre ingeri si aceia dintre oameni care au primit iarasi in mod tainic in suflet insuflarea dumnezeiasca, care s-a departat de la Adam pentru nesocotirea poruncii dumnezeiesti. As intreba cu placere pe cel ce respinge aceasta parere : oare nu e cu totul necesar pentru a se putea impartasi cineva de altceva sa aiba in el o impartasire de mai inainte si sa fie in sine ceva de mai inainte ? Deci cele ce vietuiesc prin impartasirea de Dumnezeu in chip sensibil sau rational sau intelegator, de ce simtire s-ar fi bucurat, sau de ce ratiune sau minte, pana ce nu se impartasisera inca de Dumnezeu ? Numai de existenta, ar spune poate cineva, la care s-au adaugat acestea. Dar si aceasta o are prin impartasirea de Dumnezeu. E vadit asadar ca acestea - nu se impartasesc de Dumnezeu in sens propriu, ca de lucrarea Lui, ci se spun ca se impartasesc de Dumnezeu ca rezultate ale lucrarii si puterii Lui creatoare, precum si despre toate cele produse de vreun mestesug se poate spune, printr-o asemanare obscura, ca se impartasesc de priceperea mesterului, dar sunt cu totul lipsite de intelegerea lui lucratoare.

[Sfantul Grigorie Palama precizeaza aici deosebirea esentiala intre impartasirea sfintilor si in general a oamenilor credinciosi si curatiti de Dumnezeu si intre impartasirea lor sau a tuturor lucrurilor, de Dumnezeu, in calitate de creaturi. Sfintii se impartasesc nemijlocit de Dumnezeu ca Persoana, adica sunt intr-o comuniune actuala cu El, pe cand lucrurile se impartasesc de lucrarea Lui creatoare, in calitate de rezultate ale ei. Prima e impartasirea de Dumnezeu propriu-zis, ultima e impartasirea de o lucrare a Lui. Impartasirea sfintilor e o relatie interpersonala intre ei si Dumnezeu. Aceasta e nota dominanta in toata invatatura sfantului Grigorie Palama, ca precizare a invataturii biblice si patristice. Mai precis: cata vreme in baza creatiei persoanele umane si lucrurile sunt dovada lucrarii creatoare a lui Dumnezeu, dar nu sunt impreuna subiecte constiente cu Dumnezeu ale vreunei lucrari a Lui, sfintii au devenit ei insisi impreuna subiecte cu Dumnezeu ale lucrarii Lui. Sfantul nu e numai un rezultat al unei lucrari creatoare a lui Dumnezeu, ci primeste si lucreaza ca Dumnezeu, impreuna cu Dumnezeu. In acest sens a devenit dumnezeu dupa har.-Parintele Dumitru Staniloae]

15. Sfintii, avand de mai inainte ca baza firea cea creata, dobandesc ca adaos la ea impartasirea mai presus de fire si dumnezeiasca, [S-ar parea ca am avea aici invatatura catolica despre darul supraadaugat la natura omeneasca. Dar e o deosebire esentiala intre invatatura aceasta si cea catolica. Darul supraadaugat in invatatura catolica presupunea natura intreaga prin ea insasi. Aici insa natura fara har nu reprezinta natura intreaga. Ea se completeaza in toata normalitatea ei prin har. A doua deosebire e ca in invatatura catolica gratia supraadaugata este si ea creata (supranaturala creata) si deci devine o proprietate in exclusivitate a omului. In rasarit insa harul e lucrarea necreata si nemijlocita a lui Dumnezeu si omul primind-o devine subiect al ei impreuna cu Dumnezeu.-Parintele Dumitru Staniloae] nu ca o unealta produsa de mestesug si ca cele produse prin el, ci ca cei ce au primit stiinta care "e totdeauna impreuna prezenta, dar prin lucrare se arata cand trebuie", dupa diferitele feluri ale ha-rismelor Duhului.

[Sfantul Vasile, Despre Slantul Duh 26, 61 ; P.G. 32, 180 C. Se precizeaza aceeasi deosebire intre impartasirea de lucrarea creatoare a lui Dumnezeu si impartasirea ca o comuniune nemijlocita cu Persoana Lui. O unealta isi produce prin sine cele pentru care este faurita. Acestea nu sunt un adaos. Altceva este stiinta. Ea trebuie agonisita pe urma, ea se adauga pria vointa personala. De impartasirea aceasta nu se pot bucura decat persoanele. De sigur, harul nu e numai o stiinta agonisita in mod natural de om. Dar in orice caz, in ea se arata ca omul exista deja si pe baza acestui fapt poate deveni subiectul lucrarii, ca har primit de la Subiectul dumnezeiesc, pentru o impreuna-lucrare. Stiinta odata dobandita e ca o potenta de care omul face uz cand trebuie, potrivit diferitelor trebuinte. Deci stiinta e si prin aceasta un chip al harului, care se poate manifesta in diferite harisme. -Parintele Dumitru Staniloae] "Si precum este in noi Cuvantul, asa este in noi si Duhul", uneori ca Cel ce este El insusi in inima, cand "Duhul marturiseste impreuna cu duhul nostru" (Rom. VIII, 16) si cand "striga in inimile noastre : Avva, Parinte" (Rom. VIII, 5 ; Galat. IV, 6 ; Matei X, 20), alteori ca Cel ce graieste prin limba noastra ; caci -"nu voi sunteti cei ce graiti", spune Cel ce ne-a dat intelepciunea necontrazisa, "ci Duhul Tatalui vostru care traieste intru voi" (Matei X, 20).

[Se fac vadite aici mai multe lucruri: a) atat Cuvantul cat si Duhul sunt in noi; b) Cuvantul se face cuvant in noi, cand vrem, sau izvor de cuvinte, impreuna lucrand cu noi la aceasta, fie vorbind cu noi, fie cerandu-ne sa vorbim, raspunzand apelului Sau; c) Duhul se face in. noi izvor de putere al cuvintelor, deci si indemn de a vorbi din Cuvantul, Care este in noi; d) se face totodata izvor de viata ce se misca in noi si ne face sa fim vii, iradiind din noi prin cuvinte si in tot felul. Astfel cuvintele devin ale noastre, desi nu sunt numai ale noastre, si Duhul, Care le umple cu viata, este in asa masura al nostru, ca vorbind El, noi vorbim sau vorbind noi, El vorbeste. La fel, viata si puterea Lui devin viata si puterea noastra.-Parintele Dumitru Staniloae]

Dar trebuie sa fie inteles ca un intreg in parti, in impartirea darurilor. De aceea -"toti suntem madulare unii altora" (Efes. IV, 25). Pe langa aceea, "precum e puterea vederii in ochiul sanatos, asa e lucrarea Duhului in sufletul curatit". De aceea, acelasi numeste luminarea din Duhul si iradiere (curgere ) a Duhului. [ Criticii tomisti ai invataturii aparate de sfantul Grigorie Palama din revista "Istina", 1937, nr. 3, fac mare caz de expresia iradiere-curgere, pe care acela si-ar fi insusit-o de la Dionisie Areopagitul si care ar vadi caracterul neoplatonic al acestei invataturi. Iata ca acest cuvant este folosit inca de sfantul Vasile cel Mare. Dar aceasta "iradiere" sau "curgere" la sfintii parinti nu mai are nimic neoplatonic. Caci ea nu inseamna altceva la ei decat prezenta lui Dumnezeu intreg ca Persoana in fiecare act al Lui si nu o subtiere a naturii supreme in iradierile ce provin din ea. Sau daca nu avem in cursul vietii pamantesti in toata intensitatea ei lumina dumnezeiasca, aceasta nu se datoreste unei slabiri obiective a ei pe masura departarii de izvorul ei, ci neputintei noastre de a o primi in intregime, asa cum un ucenic nu poate primi toata invatatura magistrului, desi acela pune aceeasi silinta intreaga a personalitatii sale in ceea ce-i comunica. E cel mult o acomodare libera a darului impartasit la modul si la putinta celui ce-l primeste.-Parintele Dumitru Staniloae ] "Caci precum cele ce se afla in jurul culorilor inflorite se coloreaza si ele din lumina ce se raspandeste din culori, asa cel ce priveste deschis cu Duhul se preface din slava Aceluia, devenind mai luminos, fiind luminat de adevarul Duhului ca de o lumina". Iar Grigorie cel cu numele de Teologul, insirand calitatile mostenite de sora Gorgonia de la oameni, spune : "Stiu bine ca sunt mai mari si cu mult mai cinstite cele ce le ai de-cat cele din lumea vazuta : zvonul celor ce sarbatoresc, jocul ingerilor, buna intocmire cereasca, vederea slavei, iluminarea Treimii Preainalte, mai curata si mai desa-varsita decat oricare alta, dumnezeirea stralucind cu toata lumina in sufletele noastre". Iar dupa ce a spus acestea, intorcandu-se spre ea, apoi reluand cuvantul pe scurt, zice: "De toate te bucuri, ale caror iradieri le aveai inca pe pamant pentru sinceritatea pornirii tale spre ele". Caci aceasta este firea iradierii (ditoppotai) ce chiar cand e comunicata sa ramana nedespartita de cel ce o comunica, nesuferind nici o micsorare prin comunicare. [Aici sfantul Grigorie Palama spune direct ca "iradierea" nu inseamna o subtiere obiectiva a ceea ce se comunica.-Parintele Dumitru Staniloae] Caci cum ar pati asa ceva lumina din pricina razei, sau raza din pricina stralucirii ei ?

16. Sa nu-mi aduci ca dovada iradierile materiale. Ci departeaza de la aceasta iradiere tot intelesul necuvenit si asa intelege, dupa putinta, modul daruirii Duhului celor vrednici. Cum lumineaza in chip negrait tuturor celor vrednici ? "Ca niste raze ale soarelui, zice, care luminand norul, il fac sa lumineze, dandu-i o culoare aurie".

[Desigur parintii n-aveau in vremea lor putinta exprimarii clare a raportului intre persoana si actele ei. De aceea se folosesc mai mult de imagini din natura. Dar si asa se vede ca ei nu considerau iradierele ca o micsorare. Sfantul Vasile (Pseudo-Vasile) nu vorbeste de o micsorare a razelor soarelui in raport cu soarele, ci grija lui e sa arate ca ele dau norului culoarea soarelui, deci in cazul harului, indumnezeirea produsa in cel ce se salasluieste, adica asemanarea persoanei umane cu Persoana dumnezeiasca, asa cum se produce asemanarea intre doua persoane care intra si raman in legatura.-Parintele Dumitru Staniloae] Mai gandeste si la faptul ca norii acestia, vasele luminii, aprind o simtire dumnezeiasca a luminii aceleia si avand prin fire un fel de ochi capabil sa se impartaseasca de lumina, pot deveni ei insisi o lumina apropiata de a soarelui si se pot folosi de o astfel de lumina. Astfel numai sfintii, deveniti indumnezeiti si in chipul lui Dumnezeu, se impartasesc in sens propriu de Dumnezeu. Si nu numai se impartasesc de El, ci il si transmit. Si nu cunosc numai cele ce s-au intamplat, ci stiu si cele ce n-au fost aduse niciodata la existenta din nimic. Si nu vietuiesc numai, ci si dau viata, ceea ce nu e propriu puterii create. Dar dupa dovedirea adevarului sa dam atentie si vestitorilor adevarului, care spun ca numai sfintii se impartasesc de Dumnezeu. Caci noi totdeauna ii infatisam pe acestia ca martori ai adevarului.

17. Zice deci Marele Vasile : "Numai atunci se poate apropia cineva de Mangaietorul, cand s-a curatit de uriciunea cea adunata prin rautate si a revenit la frumusetea din fire si a redat chipului imparatesc, prin curatie, forma lui straveche". Si iarasi : "Duhul Sfant, neapropiat prin fire, Se face incaput pentru bunatate. Caci umpland toate prin putere, Se impartaseste numai celor vrednici".

[Altceva este faptul ca Duhul le umple toate prin putere si alt ceva ca Se impartaseste intr-o comuniune personala. De ultima au parte numai cei vrednici. Cel ce se impartaseste de El in acest sens devine subiect constient al lucrarii Lui, sau impreuna-subiect cu Duhul al acestei lucrari. El nu mai e simplu creat, mentinut in existenta, carmuit ca un obiect. Impartasirea e relatie personala, e comuniune.-Parintele Dumitru Staniloae] "Nu Se impartaseste in aceeasi unica masura, ci isi imparte lucrarea dupa masura credintei". [Op. cit. 9, 23 ; P.G. 32, 108 C. isi comunica lucrarea pe masura credintei, adica a unei alipiri personale la Persoana Lui.] Si iarasi : "Cel neincaput de lume, cum trebuie sa socotim ca se face vazut numai sfintilor pentru curatia inimii, sau cate cinstiri corespunzatoare I se cuvin Lui ?". [Op. cil., 22, 53; P.G., 32, 168 C. In cei curati cu inima de orice alta afectiune, sau in cei alipiti numai Lui, incape ca Persoana, pentru ca poate stabili cu ei o relatie personala, cum nu poate stabili cu toata lumea.] Si iarasi : "Domnul asigurandu-le ucenicilor Sai curatia vietii prin invataturile Sale, le da sa fie si primitori si vazatori ai Duhului". [Op. cit., col. 168 B. Ucenicii pot vedea pe Duhul ca Persoana, pentru ca tin invataturile pe care le-au primit, adica implinesc poruncile, unificandu-si voia lor, cu voia Lui.-Parintele Dumitru Staniloae] Si iarasi : "Cei ce au calcat peste cele pamantesti si s-au ridicat mai presus de ele, au fost recunoscuti vrednici de harul Sfantului Duh".

18. Dar sa-ti infatisam deosebirea acestor impartasiri si prin pilde, ca prin niste chipuri obscure. Vasul de pamant se impartaseste de foc si dupa ce, intrand in intrebuintare, s-a departat de focul din cuptor ; caci pastreaza urmele focului. Caci culoarea, densitatea si taria neteda a materiei o are din foc ; pentru ca focul uscand umezeala si intarindu-l si innegrindu-l prin ardere, culoarea galbena a focului se impleteste cu albul pamantesc natural si asa din galben si alb si negru se iveste prin amestecarea lor culoarea framantarii arse si moliciunea paman-tului se strange, caci porii se inchid din adanc sub puterea focului in asa fel, ca ingrosandu-se nu mai ingaduie patrunderea apei. Astfel ceea ce se desfacea prin apa, de aici inainte ramane de nedesfacut si neinmuiat. Ba devine si mult mai usor si mai cald decat piatra sau decat pamantul de masura egala, prin faptul ca au fost apropiate de foc. Caci vasul se impartaseste de foc si cand e confectionat spre intrebuintare. Dar se impartaseste si cand e pus pe soba aprinsa si e incalzit de foc sau lipit de foc. Dar atunci se impartaseste nu numai de rezultatele focului, ci in oarecare masura si de toate lucrarile lui, nelipsindu-se nici de caldura si de puterea lui arzatoare, ba si transmite cu usurinta din lucrarea lui, de care se impartaseste, tot celui ce se apropie, daca acela e in stare sa se impartaseasca, desi dupa fire nu se impartaseste si e prin sine pamant. Iar luat de pe soba spre intrebuintare, se impartaseste de rezultatele focului, dar de lucrarile lui nu.

19. Deci ia, pe cat e cu putinta, prin asemanare, din vase cele de folos spre intelegerea temei de fata. Viata si existenta, cunostinta naturala si toate cele asemenea acestora sunt rezultatele lucrarilor dumnezeiesti, dar nu lucrari in sensul propriu. Viata indumnezeita si harul celor ce exista si vietuiesc dumnezeieste si mai presus de fire sunt insa o lucrare cu adevarat dumnezeiasca si mai presus de fire, prin care se infaptuieste unirea lui Dumnezeu cu cei vrednici de Dumnezeu. Deci toate cate au fost aduse la existenta din cele ce nu sunt, prin porunca dumnezeiasca, sunt create si rezultate ale lucrarilor dumnezeiesti, dar nu si lucrari. Iar Domnul, facandu-Si impreuna cu Tatal salas in cei vrednici (Ioan XIV, 23), savarseste cele ce se ivesc in purtatorii de Dumnezeu, nu prin porunca creatoare, ci prin unirea si salasluirea dumnezeiasca, prin puterea indumnezeitoare si prin harul indumnezeitor, comunicand celor uniti cu El din cele ce-I sunt proprii Lui prin fire. Deci sfintii se impartasesc nu numai din rezul tate, ci si din insesi lucrarile lui Dumnezeu, imitand pe ingeri si vrednicia lor. Caci aceasta zice Marele Vasile ca e deosebirea ingerilor fata de Duhul Sfant, "ca Acesta este sfintenia prin fire, iar acelora le e propriu a se sfinti prin impartasire".

[Contra Iui Eunomie, 3; P.G. 29, 660 b. In lucrurile si fiintele create, in calitatea lor de create, nu se vede Dumnezeu direct, ci numai indirect, ca in rezultatele lucrarii Lui. Aceasta este impartasirea lor do Dumnezeu. Dar in ingerii buni si in oamenii credinciosi si care se silesc sa se curateasca de toata aplecarea contrara lui Dumnezeu, Acesta se vede nemijlocit in lucrarea Lui actuala, ba chiar ii face impreuna-subiecte ale acestei lucrari. Deosebirea intre Dumnezeu in Sine si Dumnezeu in ingeri si in sfinti, e numai aceea ca in ultimii Dumnezeu e prin impartasirea celor din urma de El; ei nu sunt sfinti si dumnezei prin ei, ci sfinti si indumnezeiti prin impartasirea de Dumnezeu. Dumnezeu n-are nevoie de comuniunea cu ei, ca sa fie Dumnezeu; ei au nevoie de comuniunea cu El pentru a avea viata dumnezeiasca in ei. De aceea fiinta lor creata nu inceteaza de a ramanea ca baza creata. Aceasta se vede in ei si ei o vad de asemenea, chiar daca au devenit purtatorii caracterelor si lucrarilor dumnezeiesti. De aceea ei participa cu efortul lor de deschidere, de curatire, de alipire exclusiva la Dumnezeu, cu punerea la dispozitia lui Dumnezeu a fiintei si a voii lor, ca mediu prin care Dumnezeu lucreaza si ei insisi devin subiecte ale voii si lucrarii lui Dumnezeu, nemaivoind sa lucreze ale lor. Lucrarea lui Dumnezeu ia o forma ingereasca, sau umana, dar numai intrucat se observa ca ingerul sau emul s-au pus la dispozitia lui Dumnezeu. De aceea se mai poate observa si faptul ca lucrarea lui Dumnezeu depaseste aportul posibil al lucrarii ingeresti sau omenesti create. Ei sunt transparenti ontologic pentru Dumnezeu, pentru ca sunt transparenti moral. -Parintele Dumitru Staniloae]

20. Astfel dreptii vor straluci cum a stralucit Domnul pe munte. Si vor avea nu o imparatie creata, nici deosebita in vreun fel de a Lui, ci aceeasi cu a Lui. Astfel Hristos traieste si graieste si aici (Galat. II, 20 ; 2 Cor. XIII, 3), desi Pavel este cel ce traieste si graieste.

[Interferenta intre Persoana lui Hristos si a sfantului e de asa natura, ca nu se pot nici separa, nici confunda. Dimpotriva, sfantul se intareste ca persoana in unirea cu Hristos, dar fara sa vrea sa o afirme aceasta. Hristos vietuieste si graieste "a Subiect in sfant si totusi sfantul vietuieste si graieste tot ca subiect, dar mult mai inten", in Hristos. Viata si grairea lui Hristos a devenit a sfantului si viceversa. Hristos a devenit subiectul interior al vietii si grairii sfantului fara sa-l faca pe acesta o coaja pasiva, ci acesta devenind la randul lui subiect interior al vietii si grairii lui Hristos. Hristos l-a antrenat pe sfant in vietuirea si lucrarea Lui, sau Si-a insusit vietuirea si grairea purificata a sfantului, intrucat aceasta s-a identificat prin vointa cu voia lui Hristos. E un fenomen tainic ce are loc si intre persoanele umane ce se iubesc in mod deplin.-Parintele Dumitru Staniloae]

Astfel Petru omoara (Fapte V, 1-10) si invie (Fapte IX, 37-42), desi singur Dumnezeu este Cel ce omoara si invie. Astfel impreuna cu el lacob si loan vad pe munte si cu ochii trupesti lumina neinserata si neurmata de altele (Matei XXVII, 1-8 ; Marcu IX, 2-8 ; Luca IX, 28-36), care l-a invaluit si pe Pavel mai pe urma, intunecandu-i simtirea vazului, care nu putea suporta covarsirea stralucirii (Fapte IX, 3 ; XXII, 6-11 ; XXVI, 13). Caci firea trupului nu are putere sa vada lumina aceea. Astfel Stefan priveste de pe pamant la cer si cu trupul (Fapte VII, 56). Iar daruirea Sfantului Duh se face prin atingerea mainilor trupesti (Fapte VIII, 17), care transmite, celui ce se apropie cu sinceritate si cu adevarat, lucrarea dumnezeiasca si harul dumnezeiesc, care la randul ei se transmite prin aceasta iarasi altuia si prin el iarasi altuia si trece prin succesiune, intinzandu-se impreuna cu tot timpul.

[ Numai ca putere necreata harul patrunde si in tot trapul si se poate transmite si prin trup. Acest fapt explica si succesiunea apostolica a transmiterii harului. Altfel ea devine mai mult o transmitere a unui "habit", a unei deprinderi create de administrare bisericeasca, a unei dexteritati a exercitarii puterii administrative, sau o transmitere de putere juridica. Desigur, in aceasta transmisiune a puterii ce iradiaza din Dumnezeu, Duhul insusi este lucrator. Caci harul e o lucrare mereu actuala a lui Dumnezeu insusi. Insasi lucrarea actuala a Duhului lui Hristos iradiaza prin persoana umana in care Dumnezeu e lucrator; prin aceasta Duhul devine lucrator si in cel caruia i se transmite lucrarea, intrucat prin lucrare se transmite Persoana Duhului care e Subiectul ei. S-a spus mai inainte ca sufletul iradiaza viata deplina prin faptul ca e creat. Dar numai ridicat la viata in har, iradiaza aceasta viata si in altii. Mai trebuie luat in considerare si faptul ca Duhul e si Subiectul lucrarilor din Biserica, date fiind legaturile tainice dintre persoanele care o compun. Duhul se transmite ca lucrator unui slujitor nou, si prin faptul ca transmitatorul il transmite in ambianta Bisericii, ca un slujitor al lui Hristos in Biserica si pentru Biserica; Duhul e transmis ca lucrator in subiectele din Biserica.-Parintele Dumitru Staniloae]

O, cine ar putea lauda, Cuvinte al lui Dumnezeu, Unule-Nascut, puterea prezentei Tale pe pamant ? Nu se aprinde niciodata jertfelnicul Tau dumnezeiesc prin foc strain si pamantesc. Caci e un foc strain si ceresc de alt mod, pastrat prin transmiterea focului nestins, pe care ai venit sa-1 arunci pe pamant (Luca XII, 49), ca pe un ocean nemarginit, prin iubirea Ta de oameni. De acesta se impartasesc si duhurile Tale slujitoare (Ps. CUI, 4), prin care demonii sunt pusi pe fuga. E focul pe care Moise l-a vazut in rug (Iesire III, 2) si prin care Ilie a fost rapit de pe pamant (4 Regi II, 11). E focul pe care l-a vazut si ceata apostolilor Tai, pornind din Duhul Tau si de care Pavel a fost invaluit cu lumina si prigonitorul a fost preschimbat in ucenic (Fapte IX, 3, s.u.). El este puterea invierii si lucrarea nemuririi, luminarea sufletelor sfinte si sustinerea tuturor puterilor rationale.

[S-ar putea intelege prin aceasta expresie ca focul dumnezeiesc sustine puterile ingeresti, dar si ca el sustine in lucrare sanatoasa insesi puterile rationale ale sufletului, ridicandu-le din anormalitatea starii de pacat, de functionare egoista. Unde este deci acest foc si simtirea lui, puterile naturale nu se mai mentin separate intre ele. Ratiunea lucreaza in acord cu iubirea si pentru armonia cu ceilalti. Omul face din puterile sale sufletesti un uz sanatos, plin de raspundere-Parintele Dumitru Staniloae]

Dar pentru dovedirea celor spuse trebuie sa amintim si semnele vadite aratate prin simturi, care au fost lasate pentru o vreme la o parte. Aceasta pentru a convinge si pe cei cu totul invartosati in parerile lor. Caci s-a impartasit de viata sluga mai^marelui sinagogii (Matei IX, 25 ; Marcu V, 41 ; Luca VIII, 54-55) si fiul vaduvei (Luca VII, 14-15), prin atingerea si glasul Stapanu-lui ; s-a impartasit Tavita din Iope si tanarul Eutih din Troa, acesta prin atingerea lui Pavel (Fapte XX, 10), aceia prin glasul lui Petru (Fapte IX, 40). De ce viata s-au impartasit acestia ? Nu de cea de viata facatoare pe care o primim si noi, dar de care nu s-a impartasit Stapanul ? Oare mai e cineva care sa spuna ca nu de lucrarea naturala si necreata dumnezeiasca se impartasesc toti sfintii ? Caci acestia lipsindu-se, prin libera hotarare de lucrarea firii lor, se fac cunoscuti numai din har si se vor arata atat de mult ca fiind din Acela, pe cat de mult S-a impartasit, intrupandu-Se, Dumnezeu Cel prin fire, de slabiciunea noastra, masurand, cum singur El stie, cu golirea Sa (chenoza) indumnezeirea prin har a celor mantuiti.

[Cat S-a facut purtator al slabiciunii noastre, atata a umplut-o pe aceasta de slava si puterea Lui dumnezeiasca. A masurat inaltarea firii noastre cu coborarea Lui ca Dumnezeu la ea. Cat a coborat ca Dumnezeu in formele de traire si exprimare omeneasca, atat a umplut aceste forme de continutul dumnezeiesc. Cat intra soarele intr-o incapere, atata o umple de lumina lui. Frumusetea fetei imparatului e dinauntru. In smerenia si bunatatea ei blanda e si coborarea lui Dumnezeu si inaltimea Lui de forma umana si inaltimea umanului insusi. E o tainica marire si putere de inferioritate, de intensitate, de penetrare in adancimea ultima a sufletelor prin smerenie si bunatate, care intrece nesfarsit orice marire care vrea sa se impuna exterior. Aceasta inseamna ca exista o conformitate potentiala intre umanul autentic si Dumnezeu, conformitate care se actualizeaza prin Dumnezeu in dimensiuni fara sfarsit.-Parintele Dumitru Staniloae]

Caci cum vom mosteni altfel imparatia lui Dumnezeu, care "este transmiterea prin har a bunatatilor pe care le are El prin fire ?". Avandu-i adunati intregi in Sine, le imparte si le transmite slava si stralucirea Sa, incat nu se vor mai putea cunoaste din ei insisi, ca un aer luminat cu totul de lumina, sau ca un aur inteligibil nepatat, ars in focul nematerial si dumnezeiesc. Astfel "au devenit dumnezei prin indumnezeire si sunt plini de lucrarea dumnezeiasca din pricina harului covarsitor al Duhului, asa incat prin toti e o singura lucrare a lui Dumnezeu si a celor vrednici de Dumnezeu", dupa dumnezeiasca graire a lui Maxim, Dumnezeu "strabatandu-i cu bunatate, intreg, pe cei vrednici, intregi".

[Ambigua ; P.G. 91, 1076 C. Exista o perihoreza intre Dumnezeu si cei vrednici, precum exista intre Persoanele Sfintei Treimi si intre firile lui Hristos. Exista si o peri horeza intre persoanele ce se iubesc. Sau aceasta perihoreza a iubirii o prezinta in toate felurile de perihoreza. In Treime perihoreza se datoreaza unitatii de fiinta intre persoanele neconfundate, in Hristos, unitatii de persoana in firi neconfundate, iar intre Dumnezeu si cei vrednici, unitatii de lucrare intre persoane neconfundate, lucrarea lui Dumnezeu devenind prin impartasire si lucrare a sfintilor. Dumnezeu Se misca cu lucrarea Lui in sfinti si sfintii se misca prin aceeasi lucrare, devenita lucrarea lor, in Dumnezeu. Subiectul lui Hristos s-a salasluit in mod activ in interiorul persoanei umane si aceasta in launtrul Persoanei lui Hristos. Hristos si-a insusit lucrarea omului sfintind-o, omul si-a insusit lucrarea lui Dumnezeu, umanizand-o ca forma, dar pastrand-o in masurile ei, in calitatile ei mai presus de fire.-Parintele Dumitru Staniloae]

22. Precum toate intiparirile se impartasesc de sigiliu, dar se misca fiecare despartita, insa daca luand una din ele ai lipi-o de sigiliu, nu mai are unde sa se miste, ci va avea aceeasi miscare ca si arhetipul, devenind una si aceeasi cu el, dar materia ei ramanand deosebita, asa chipul dumnezeiesc din noi, urcand la arhietip (la modelul prim), se implineste rugaciunea aceea dumnezeiasca pentru noi : Da-le lor, "ca sa fie toti una, precum Eu, Parinte, intru Tine si Tu intru Mine, ca si ei sa fie una" (Ioan XVII, 21) in adevar. Astfel "cel ce se lipeste de Domnul este un duh" (1 Cor. VI, 17). Astfel taina unirii intr-un trup prin atingerea trupurilor este cu adevarat "mare, dar in Hristos si in Biserica" (Efes. V, 32). Sigiliul se da pe sine intreg fiecarei bucati de ceara, dar fiecare din acestea se impartaseste pe cat e cu putinta, pe masura puterii ei proprii, nu numai de trasaturi, ci si de unire, pentru a se intipari.

23. De ce te mai temi de compozitie la Dumnezeu, pentru faptul ca si lucrarile sunt si se numesc necreate ? Teme-te mai mult sa nu faci pe Dumnezeu creatura, socotind lucrarile Lui naturale, create. Caci sfantul Ioan Damaschin, vorbind despre cele doua lucrari in Hristos, spune ca -"cea creata va arata firea creata, iar cea necreata va caracteriza fiinta necreata. Caci cele naturale trebuie sa fie corespunzatoare firii lor". Iar in acord cu aceasta, sfantul Maxim spune : "Daca se desfiinteaza voia naturala si lucrarea fiintiala a fiintei dumnezeiesti si omenesti, cum va fi Dumnezeu si om ?". Dar oare nu si caracterele ipostatice ale Prea inaltei Treimi, desi sunt multe, sunt necreate ? Cum deci nu sunt mai multi dumnezei sau cum de nu e compus Cel Unul din cauza lor ? Sau vei spune ca si acelea sunt una in toate si acelasi lucru cu fiinta dumnezeiasca si cu totul nedeosebite, ca si lucrarea ? Ma tem ca ne introduci un Dumnezeu cu totul lipsit de fiinta si neipostatic. Caci toate acestea sunt prin ele cu totul neipostatice. Tu insa in toate spui ca acestea sunt aceleasi cu fiinta lui Dumnezeu si pe Dumnezeu il socotesti unul si neimpartit in tot chipul, neintelegand ca Se inmulteste ramanand Unul si Se imparte neimpartit si Se imparteste in mod felurit, fiind cu totul netaiat si ramanand neiesit din unitatea Lui, printr-o putere mai presus de fiinta.

["Se inmulteste ramanand Unul" etc. Sfantul Grigorie Palama exprima aici o gandire supla, dialectica despre Dumnezeu ca Persoana, nu una din alternativele ce se exclud simplist: sau Unul fara nici o deosebire in manifestarile Lui, sau compus. Persoana e una, dar libera de a se manifesta fata de altele in mod diferit si pe masura puterii de sesizare a celor fata de care se manifesta, dar mereu intreaga, facandu-se cunoscuta intreaga aceeasi, dar in mod diferit, revelata in unitatea ei intreaga, si ascunsa in unitatea ei intreaga. Achindin afirma: nimic necreat nu poate "curge", socotind ca orice manifestare e "curgere" ; dimpotriva, ceea ce e creat curge si ca esenta, nu numai ca lucrare (Vezi in studiul citat al lui J. S. Nadal, S. J., in : Istina cit., p. 367). El nu cunostea deosebirea intre persoana si lucrari, cum nu cunoaste nici Nadal care-i ia apararea. O persoana se mentine in unitatea ei indestructibila si tainica fara a se dizolva in iradierile ei, cum se intampla cu lucrurile (de aceea se mentine etern si in iad, departe de Dumnezeu). Tocmai de aceea manifestarile persoanei nu sunt curgeri involuntare, prin care se dizolva treptat, sau se transforma in altceva, ci manifestari voite, pe care persoana le schimba cand vrea si ea ramane aceeasi. O persoana cu cat se manifesta mai mult, cu atat se imbogateste mai mult in unitatea ei, sau se intensifica in ea. Aceasta, in cazul persoanelor umane, limitate prin caracterul lor creat. Sau tocmai prin manifestari isi dovedeste unitatea ei inepuizabila si neslabita. Achindii condamna pe Dumnezeu la neputinta de manifestare pentru faptul ca e necreat. Aceasta tradeaza conceptia esentialista, neperso-nalista a lui Dumnezeu. Numai o astfel de mentalitate putea afirma ca intrucat Dumnezeu e necreat, e atat de tare in esenta Lui ca nu se poate-manifesta, intelegandu-se manifestarea ca o curgere. Necreatul echivala pentru Achindin cu incremenirea. Dumnezeul lui Achindin si Varlaam, sau Dumnezeul scolastic e o substanta rigida, mai incremenita ca orice piatra, deci o substanta moarta, substanta unei filozofii simplist rationaliste. Dumnezeul Bibliei, al Parintilor, al oamenilor credinciosi, afirmat de Palama, e Dumnezeul personal, viu, liber sa-Si manifeste interesul si iubirea Sa.-Parintele Dumitru Staniloae]

24. Spune-mi mie : nu are si fiecare ipostas mai multe caractere ipostatice ? Caci Tatal este necauzat si cauzator, purcezator si nascator. Dar acestea toate le are Tatal in chip necreat. Socotesti deci caracterele ipostatice cu totul unul si acelasi lucru cu ipostasul, precum nu admiti nicio deosebire intre (lucrarile) cele naturale si natura (si lucrarile) cele esentiale si esenta ? Vei numi deci ipostas (caracterele) cele ipostatice, precum ai numit fire (lucrarile) cele naturale, in chip sinonim, nu omonim ? Dar parintii Bisericii nu fac asa. Ei le numesc pe acelea enipostatice (aflatoare in ipostas), dar nu ipostas, precum pe acestea nu le numesc fiinta, ci in sens propriu in fiinta.

[Caracterele ipostatice sunt ale ipostasului, isi au baza in ipostas, dar nu sunt ipostasul. Caci daca am spune ca ipostasul e nenascutul in abstract, s-ar dizolva misterul persoanei in ceva cu caracter impersonal, panteist. La fel daca s-ar confunda insusirile si lucrarile cu fiinta, s-ar atrage fiinta din misterul ei insondabil in ordinea celor ce sunt supuse categoriilor rationale. De aceea parintii au spus ca fiinta lui Dumnezeu e dincolo de infinitate, de eternitate si de celelalte insusiri ale ei. "Dumnezeu este de infinite ori infinit deasupra celor ce sunt, atat a celor care se impartasesc, cat si a celor de care se impartasesc... Toate cele nemuritoare si insasi nemurirea, toate cele ce vietuiesc si insasi viata, toate cele sfinte si insasi sfintenia, toate cele virtuoase si insasi virtutea, toate cele bune si insasi bunatatea, toate cele ce exista si insasi existenta sunt lucruri ale lui Dumnezeu... El este deasupra fiintei tuturor celor ce sunt cugetate si numite" (Sfantul Maxim Mart., Capete gnostice I, 49-50 ; Filoc. rom. II, p. 140-141). Palama, urmand Parintilor rasariteni, vede misterul indefinit al Persoanei dincolo de toate manifestarile lui impartasibile. Caci el considera, ca si aceia, fiinta existand real numai ca Persoana, care e modul de existenta reala si vesnica a fiintei.-Parintele Dumitru Staniloae] Dealtfel, odata ce in jurul fiecaruia dintre ipostasuri exista multe si felurite (caractere) ipostatice, cum va fi ipostasul si ipostaticul (caracterul ipostatic) unul si acelasi lucru ? Deci, odata ce se arata multe si felurite (caractere) ipostatice, dupa intelegerea ta prea sucita si nestatornica, vor fi multi dumnezei si fiecare ipostas in cele dumnezeiesti va fi compus. Astfel, tu care te-ai autohirotonit aparatorul simplitatii mai presus de minte, ne-ai aratat pe Dumnezeu compus.

25. Dar daca lucrarile componente ale celor ce subsista in ele insesi nu sunt contemplate in altul - aceasta e o dogma comuna si a filozofilor din afara si de la inceput - nimic din cele ce exista nu se spune vreodata ca se compune cu lucrarea proprie. [Lucrarile care compun ansamblul manifestarilor unor unitati de sine statatoare, nu dau un caracter compus acestor unitati, pentru ca nu sunt contemplate ca existand in alte si alte unitati, ci in una si aceeasi. Si despre nici o unitate existenta nu se spune ca e compusa datorita lucrarii proprii ce o are.-Parintele Dumitru Staniloae] Caci nici puterea arzatoare nu face compus pe cel ce incalzeste, nici raza nu face compusa lumina. Aceasta fantezie iti apartine tie, care propovaduiesti totala indistinctie a Celui necreat, intreit in ipostasuri. Caci cele necreate, fiind multe, sunt totodata una si fiecare din ele este enipostatica (subzista in ipostas) si in acest sens autoipostatica. Iar lucrarile naturale si caracterele ipostatice, fiind multe, converg intruna, caci nici una din ele nu este in ipostas ca de sine ipostatica, [Lucrarile nu compun unitatea ale careia sunt, pentru ca nu exista in ea ca niste ipostasuri proprii, de sine, ci in ipostasul respectiv. Ipostasul comun aduce la unitate lucrarile sau manifestarile unei unitati. E aceeasi taina a unitatii indestructibile a persoanei care tine in unitate necompusa toate manifestarile ei. Lucrarile, neputandu-se detasa de persoana, ci persoana fiind in ele ca izvor si baza continua a lor, arata unitatea intregului in toate manifestarile lui. Lucrarea e numita si "autoipostatica" pentru ca nu iradiaza din alt ipostas.-Parintele Dumitru Staniloae] nici nu era mai inainte nici nu va fi dupa aceea, nici nu e cu putinta sa subziste in alta esenta oarecare, ca tinand de natura ei. [Spunand acum ca nu sunt in alta esenta, dupa ce a spus, ca sunt in ipostas, sfantul Grigorie arata ca lucrarile naturale nu vin dintr-o fiinta contemplata in afara ipostasurilor. Ea rasare din fiinta care subzista real numai in cele trei ipostasuri. Chiar aici spune "nu subzista in alta esenta", adica se afla in esenta ce subzista in ipostas. Dar ea nu e o manifestare ce a fost inainte sau va fi mereu la fel, ca un ipostas. Aceasta ar insemna sa fie identificata cu ipostasul sau cu esenta. Lucrarile vin si se retrag in ipostas. Ele sunt variate. Dar unitatea lor e asigurata de unitatea fiintei sau a ipostasului care e izvorul si baza tuturor celor pe caro le cuprinde potential si le manifesta actual.-Parintele Dumitru Staniloae]

Dar tot ce e compus e din diferite esente, fie prin contopire, fie prin unire neamestecata, in care se contempla mai multe caractere ipostatice ale unui ipostas, dar in fiecare nu ca mai multe ipostasuri depline decat unul, pentru ca altfel n-ar mai fi unul si pentru ca nu se compune. Iar acesta e deosebit prin acestea, fie ca e din diferite esente, fie dintr-o esenta si din cele ce se contempla in El ca intr-un suport si prin aceasta sunt deosebiri esentiale si opuse. Dar nu numai prin aceasta, ci si prin faptul ca sunt innascute unor esente diferite, iar datorita lor toate cele create vor suporta si schimbari pri crestere si micsorare, prin asimilare si lepadare, lucrand si patimind, si astfel sufera si pierderea unora din cele ce existau impreuna. In felul acesta se dovedesc supuse si unei depline descompuneri. Iar tot ce se descompune este in chip necesar si compus.

26. Dar la Dumnezeu, existand o singura esenta neimpartita, nu este micsorare, nici crestere, nici adaos, nici pierdere ; deci nici impartire, care ne-ar face vadita compozitia de mai inainte. [Deci Sfantul Grigorie Palama respinge ideea ce i se atribuia, si i se mai atribuie si azi de o parte a teologiei catolice, ca admitand energiile necreate ar admite o micsorare a esentei divine in aceste energii, in sens neoplatonic. Aceasta ar fi cazul numai cand Dumnezeu ar fi inteles ca substanta impersonala. In acest caz, recunoasterea micsorarii nu s-ar putea evita decat afirmandu-se, ca in teologia scolastica, lipsa oricarei manifestari a acestei substante, pe baza faptului ca e necreata. O substanta care ar iradia din ea, s-ar descompune treptat, ca sa se recompuna apoi intr-o alta substanta, sau poate din nou in ea insasi, ca in teosofie si antroposofie. E o viziune proprie de altfel oricarui panteism. Credinta in Dumnezeu ca Persoana evita intelegerea lui Dumnezeu ca o substanta incremenita, lipsita de manifestari, cat si descompunerea prin iradiere. Unitatea Persoanei e de asa natura ca, desi nu ramane inchisa rigid in sine, totusi nu se descompune prin iradieri, nici nu se compune cu manifestarile ei. -Parintele Dumitru Staniloae] Si "cate le are Dumnezeu" ca sa spun cu Atanasie cel Mare, "le are prin Sine si nu dobandite". [Loc neidentificat.] Si numai ca lucrand, nu patimind prin ele. [Si de aici se vede ca Dumnezeu e considerat ca Persoana desa-varsita. Caci persoana se manifesta lucrand liber, nu patimind fara voie o curgere, care ar micsora-o si care ar compune-o, incat sa poata suferi modificari esentiale produse asupra ei din afara sau de vreo lege interioara. Persoana creata insusi e chemata sa ajunga la nepatimire in Dumnezeu din amestecul de activitate si pasivitate.-Parintele Dumitru Staniloae] De aceea este cu totul in afara de opozitie, care i-ar pricinui vreo prefacere. El singur dintre toate nu are deosebiri esentiale, dar are lucrari, precum a aratat mai inainte cuvantul. Din cauza lor toate ii sunt supuse ca materie si insasi cele intelegatoare ii sunt supuse Celui ce le poarta toate cu cuvantul, mai bine zis cu vointa, adica Celui ce le poarta prin lucrarea netemporala, neobosita si nepatimitiare. [In caracterul lucrator si total nepasiv al lui Dumnezeu (aici isi are justetea ei expresia : Deus est actus purus, dar nu in sensul ca ar fi mereu acelasi act si n-ar fi si o persoana, izvor al actelor Sale total nepatimitoare) se arata prin excelenta caracterul personal si liber al lui Dumnezeu. Iar In aceasta faptul ca nu e supus nici unei compozitii si nici unei "curgeri" (iradieri involuntare) fatale, care L-ar micsora si duce la descompunere. El e atat de puternic si de liber in calitatea Lui de lucrator, ca toate le face si le sustine, cand voieste, cu cuvantul, neavand sa depuna nici un efort pentru a invinge vreo rezistenta, vreo putere din afara ce I s-ar opune.-Parintele Dumitru Staniloae] Dar nici n-ai putea vedea vreodata ceva din cele ce apartin Lui, apartinand prin fire altcuiva din toate celelalte. Si aceasta pentru ca ii apartine ca Celui ce lucreaza singur prin ele. [Cele ce nu au prin fire vreo insusire proprie lui Dumnezeu, nu lucreaza numai prin ea, cum lucreaza Dumnezeu. insusirile lui Dumnezeu reprezinta, asa dar, modurile lucrarii Lui esentiale; ele reprezinta caracterul Lui personal prin excelenta activ, nepastiv, deci necompus, lucrand exclusiv din El insusi, nu ajutat sau impins din afara, sau dinauntru.-Parintele Dumitru Staniloae] "Caci nimeni, zice, nu e bun, fara numai Dumnezeu" (Marcu X, 18), "fericitul si singurul Stapanitor, singurul care are nemurire, locuind in lumina neapropiata" (1 Tim. VI, 15, 16). De unde scoti banuiala despre compozitia lui Dumnezeu din firi deosebite, odata ce se manifesta totdeauna in mod unitar ?.

[Sfantul Grigorie Palama afirma aici din nou ceea oe am notat in diferite randuri: Dumnezeu care se manifesta unitar in toate, nu e compus, El e Persoana prin excelenta care nu-si pierde unitatea manifestandu-se, ci si-o reveleaza. In toate lucrarile Lui se simte lucrand acelasi Subiect intreg. Manifestarea unitara inseamna ca Unul si acelasi ca Persoana e prezent in toate manifestarile Lui. Iar aceasta lipsa a Lui de compozitie rezulta din calitatea de Persoana desavarsita.-Parintele Dumitru Staniloae]

 Iar dintre cele trei ipostasuri fiecare este desavarsit si deosebit, in unirea negraita mai presus de toata mintea si cuvantul. Nu va putea nascoci cineva ca fiecare sta de sine, fara celelalte, ca de aci sa urmeze o compozitie. "Caci nu ajung, zice, sa inteleg cu mintea, cum sunt luminat de Unul prin Trei". Deci unirea si desavarsirea celor trei ipostasuri respinge si aci compozitia.

27. Prin urmare, intelege si pazeste simplitatea dumnezeiasca, dar sa nu desfiintezi iesirile Lui naturale, ca si cand n-ar fi, nici sa nu socotesti lumina neinserata si vesnica, inceputa, nici sa nu afirmi doua dumnezeiri si doua obarsii dumnezeiesti ale binelui, adica create si necreate. Caci numai asa ar fi doua propriu-zis. Caci fiind amandoua necreate, atat fiinta cit si lucrarea, nu e nicio piedica sa fie una, cum e raza si soarele o singura lumina. Nici sa nu socotesti ca dumnezeirea si imparatia lui Dumnezeu e creata. Caci acestea sunt lucrari ale lui Dumnezeu.

[Sfantul Grigorie Palama numeste, dupa pilda lui Dionisie Areop. si lucrarea lui Dumnezeu, deci si lumina Lui, imparatia Lui si dumnezeirea Lui, pentru ca in ele se arata El insusi ca Persoana, dar si pentru ca fiinta insasi a lui Dumnezeu e mai presus de orice nume.-Parintele Dumitru Staniloae] Nici sa nu cobori harul indumnezeitor la treapta de creatura, ca sa nu cobori impreuna cu El si pe Cel ce are din fire si procura acest har. Nici sa nu arati ca pe ceva mincinos faptul ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut ca noi. Caci cum ar fi binevoit sa se faca pentru noi ca noi, daca nu ne-ar fi impartasit pe Duhul Sfant, ci o creatura, mai bine zis daca nu ne-ar fi dat duhul infierii in schimbul trupului, pe care luandu-l din Fecioara, S-a facut om ?.

[De fapt, daca Hristos nu ne-a dat Duhul necreat, nu L-a dat nici firii Sale omenesti, nici trupului Sau. Atunci intruparea nu s-a infaptuit, decat doar intr-un sens nestorian. Firea divina si firea umana au ramas deplin despartite in Hristos. Sau toate faptele minunate savarsite prin trup sunt lucrari supranaturale, dar create de El ca Dumnezeu in umanitatea Sa. In general conceptia catolica despre fenomenele miraculoase, ca fenomene produse de gratia supranaturala creata, le leaga pe acestea intr-un mod magic de natura, nevazandu-le ca manifestari ale puterii directe a lui Dumnezeu.-Parintele Dumitru Staniloae] Nici sa nu faci locasuri ale fapturilor pe cei ce sunt biserici ale lui Dumnezeu, adica pe sfinti ; nici pe tine sa nu te faci atat de nefericit, incat nu numai sa te abtii de la impartasirea dumnezeiasca si indumnezei-toare, ci sa respingi nadejdea in ea. Nici sa nu faci pe Dumnezeu atat de neputincios, incat sa nu poata darui sfanta Lui impartasire fapturilor Lui rationale curatite. Mai bine zis sa nu-L faci pe El lipsit de fiinta si de ipostasuri, spunand ca El este in toate privintele una si aceeasi cu lucrarile Lui, care prin ele sunt nefiintiale si nei-postatice, adica nici esente, nici ipostasuri. [ Una din consecintele ce rezulta din teoria lui Varlaam si Achin din e si aceea ca daca lucrarile lui Dumnezeu sunt una cu esenta si cu ipostasurile Lui, intrucat acestea prin ele nu sunt esenta, nici ipostasuri, anuleaza si esenta si ipostasurile lui Dumnezeu. Iar aceasta inseamna pur si simplu ca Dumnezeu nu exista. Un Dumnezeu nelucrator e un Dumnezeu neputincios, deci inexistent.-Parintele Dumitru Staniloae] Nici sa nu faci impartasibila esenta lui Dumnezeu cea mai presus de esenta si de nume si in sine neimpartasibila si nemanifestata, numind tot ce e necreat esenta. Nici sa nu apari ca un alt Eunomiu, numind ca acela toate (caracterele) cele ipostatice, ca necreate, fiinta lui Dumnezeu, sub pretextul simplitatii dumnezeiesti. Nici sa nu te faci monotelit, facand firea dumnezeiasca din Hristos lipsita de lucrare. Nici alt Sabeliu, socotind in alt chip numirile lui Dumnezeu goale de realitati, ca unele ce ar insemna toate acelasi lucru, adica numai esenta. Sa nu patesti toate acestea, numind lucrarile lui Dumnezeu create si prin plasmuiri goale infatisand simplitatea Sa ca nemaifiind nimic. Si crede in acelasi Dumnezeu impartit si neimpartit, unit in impartire si distinct in unire, neiesit din Sine in iesiri si pururea miscandu-Se in nemiscare, impartindu-Se neimpartit si impartasindu-Se intreg dupa chipul razei solare.

28. Dar trecand iarasi la miezul lucrurilor, cel ce propovaduieste pe Dumnezeu ca unul si simplu sa se arate limpede ca Vasile cel Mare care zice : "Cum nu va fi ne-compus Cel simplu dupa fiinta ? Caci nu modurile care arata ce este El propriu-zis altereaza ratiunea simplitatii Lui. Fiindca in felul acesta toate cate se spun despre Dumnezeu ne vor arata pe Dumnezeu compus. Si de aci ar urma ca daca am vrea sa salvam ideea simplitatii si a neimpartirii, ar trebui sau sa nu spunem nimic despre Dumnezeu, decat ca e nefacut si sa ne abtinem sa-L numim nestricacios, neschimbat, creator, judecator si toate cate le primim acum in teologie sau, primind numirile, ce vom face ? Oare le vom face toate fiinta ? Dar atunci nu-L vom arata numai compus, ci si constand din parti neasemanatoare, pentru motivul ca prin fiecare nume se indica altceva si altceva".

29. Cand deci ne auzi spunand ca altceva e fiinta si altceva lucrarea, intelege ca altceva si altceva numim ceea ce e semnificat in fiecare din acestea, cum a spus si marele Vasile. Si iarasi : "Daca am lua ca parte a fiintei nenasterea, ar avea loc cuvantul ca compozitia consta din parti diferite. Dar daca intelegem prin fiinta lui Dumnezeu lumina sau viata, sau binele, intregul care este fiind viata si intregul lumina si intregul bine, deci viata avand nenasterea, cum nu va fi necompus Cel simplu dupa fiinta ?". [Ibidem. Prin propozitia introducatoare a acestui citat si prin citatul insusi, sfantul Grigorie Palama vrea sa spuna: daca am referi fiecare nume numai la o parte din fiinta, ar fi dreapta acuza ca facem fiinta lui Dumnezeu compusa. Dar daca pe fiecare il referim la o lucrare, dar in lucrare vedem lucrand fiinta ipostasiata intreaga, acuza aceasta nu mai are nici o indreptatire. P. Hristou (in editia operei lui Palama, tom. I, p. 162, nota 2), deduce de aici ca nu e justa acuza teologiei catolice ca Palama considera fiinta lui Dumnezeu compusa prin deosebirea ce o face intre fiinta si energie. Caci dupa el, diferitele numiri indica numai manifestari ale unei fiinte nedespartite. Fapt e insa ca Palama vede in fiecare manifestare prezenta intregii fiinte divine, dar nu vede totusi fiinta epui-zandu-se in nici o manifestare. Fiecare nume semnifica o lucrare, dar lucrarea semnificata nu e despartita de intreaga fiinta, ci intreaga fiinta e prezenta in ceea ce e semnificat, dar nu e epuizata in ea. Daca prin fiecare nume s-ar indica fiinta, intrucat fiecare inseamna altceva, ele ar indica parti ale fiintei si in acest caz fiinta ar fi compusa.-Parintele Dumitru Staniloae] Si iarasi zice catre ereticii care ziceau catre el atunci ceea ce ne opui noua acum ca Dumnezeu e simplu si tot ce numeri din El e parte cunoscuta a fiintei : "aceasta e o sofisma ce cuprinde zeci de mii de nebunii. Daca sunt atatea numarari, oare aceste numiri sunt ale fiintei si au acelasi inteles ?". Si iarasi : "Trebuie stiut ca numim marirea lui Dumnezeu si puterea si intelepciunea, dar nu fiinta insasi". Dar cand ne auzi pe noi zicand ca altceva este fiinta si altceva puterea sau lucrarea lui Dumnezeu, cunoaste ca de aceea zicem noi aceasta, pentru ca puterea si lucrarea lui Dumnezeu se cunosc in oarecare fel, dar fiinta nu se cunoaste de nimeni.

30. Dar Domnul cunoasterii, Care invata pe om cunostinta, Care daruieste intelepciunea si indreapta pe intelept, "in Care sunt ascunse toate comorile intelepciunii si ale cunostintei" (1 Colos. II, 3), "sa va dea voua Duhul intelepciunii si al descoperirii in cunostinta Lui, luminand ochii inimii voastre, ca sa vedeti care e nadejdea chemarii Lui si care e bogatia slavei mostenirii Lui intru sfinti si care e marimea covarsitoare a puterii Lui catre voi cei ce credeti dupa lucrarea puterii Lui, pe care a lucrat-o in Hristos" (Efes. I, 17-20), "in Cel ce poate sa faca prin puterea Lui cea lucratoare in noi cu mult mai mult decat cele ce le cerem sau le gandim" (Efes. III, 20). Caruia se cuvire slava in vecii vecilor. Amin.