Despre rugaciune


Cuvant despre rugaciune

Al lui Nichifor din singuratate

Cei ce sunteti stapaniti de dorul de a avea parte de marita, dumnezeiasca si luminoasa aratare a Mantuitorului nostru Iisus Hristos ; cei ce voiti sa primiti in simtirea inimii focul cel mai presus de ceruri; cei ce va sarguiti sa ajungeti cu cercarea si cu simtirea la impacarea cu Dumnezeu ; cei ce ati lasat toate ale lumii, ca sa aflati si sa agonisiti comoara cea ascunsa in tarina inimilor voastre; cei ce voiti sa va aprindeti inca de aici cu lumina candela sufletelor si ati lepadat toate cele de aici; cei ce intru cunostinta si cercare voiti sa cunoasteti si sa primiti imparatia cerurilor, aflatoare in launtrul vostru - veniti sa va arat stiinta vietuirii pasnice sau ceresti, sau mai bine zis metoda care duce pe lucratorul ei, fara osteneala si fara multa sudoare, la limanul nepatimirii. E o metoda care nu se lasa speriata de nici o amagire sau infricosare din partea dracilor, infricosandu-se numai atunci cand petrecem afara de viata pe care v-o infatisez, departati de ea prin neascultare. Asa s-a intamplat odinioara cu Adam, care, neavand grija de porunca lui Dumnezeu, ci imprietenindu-se cu sarpele si socotindu-l pe acesta vrednie de crezare si hranindu-se astfel cu fructul amagirii, s-a aruncat jalnic in prapastia mortii, a intunericului si a stricaciunii si a atras impreuna cu sine pe toti cei de dupa el.

Deci intoarceti-va, sau, mai drept vorbind, sa ne intoarcem, fratilor, spre noi insine, lepadand cu totul sfatul sarpelui si umblarea dupa cele ce ne trag in jos. Caci nu putem ajunge la impacarea si la familiarizarea cu Dumnezeu, pana ce nu ne intoarcem, sau mai bine zis pana ce nu intram in noi insine, pe cat ne este cu putinta. Ceea ce e minunat este ca, desfacandu-ne de ratacirea prin lume si de frica de sarpe, ne alipim strans de imparatia cerurilor aflatoare in launtrul nostru. De aceea vietuirea calugareasca s-a numit arta artelor si stiinta stiintelor, pentru ca ea nu ne pricinuieste ceva asemanator lucrurilor acestora stricacioase. in care ne infundam, mutandu-ne mintea la ele de la cele mai inalte, ci ne fagaduieste bunatati straine si tainice "pe care ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit" (1 Cor. II, 9). De aceea, "lupta noastra nu este impotriva sangelui si a trupului, ci impotriva domniilor, a stapaniilor si a capeteniilor intunericului veacului acestuia" (Efes. VI, 12).

Daca deci veacul de acum este intuneric, sa fugim de el. Sa fugim cu gandul, ca sa nu fie nimic comun intre noi si satana, dusmanul lui Dumnezeu. Caci cel ce vrea sa se imprieteneasca cu el, se face dusman al lui Dumnezeu, iar celui ce s-a facut dusman al lui Dumnezeu cine ii va ajuta ? De aceea sa urmam pilda parintilor nostri si sa cautam comoara din launtrul inimilor noastre, ca si ei. Iar afland-o pe aceasta, sa o tinem cu tarie, lucrand-o si in acelasi timp pazind-o. Caci spre aceasta am fost randuiti de la inceput. Iar daca vreun alt Nicodim s-ar arata nedumerit de acestea, zicand in duh de impotrivire : "Cum poate cineva intrand in inima sa lucreze sau sa ramana acolo?", cum a zis acela catre Mantuitorul: "Cum poate cineva sa intre in pantecele maicii sale a doua oara si sa se nasca, batran fiind ?" (Ioan III, 4), va auzi si el ca "Duhul sufla unde voieste" (Ioan III, 8). Daca ne indoim cu necredinta de faptele vietii lucratoare, cum ne vor veni cele ale vederii ? Caci faptuirea este treapta spre contemplatie (spre vederea sufleteasca).

Dar fiindca fara dovezi scrise nu poate fi incredintat de aceasta cel ce se indoieste, sa insiram in acest Cuvant vietile sfintilor si cele puse de ei in scris, spre folosul multora, ca incredintandu-se prin aceasta, sa-l apere de toata indoiala. Deci incepand Cuvantul de la parintele nostru cel mare, sa adaugam culegeri din cuvintele si faptele celor urmatori, pe cat ne este cu putinta, spre adeverire.