Mitropolitul Teolipt al Filadelfiei - Viata si scrierile


Mitropolitul Teolipt al Filadelfiei

Viata si scrierile

Mitropolitul Teolipt al Filadelfiei a fost una dintre cele mai influente personalitati ale Bizantului la sfarsitul secolului XIII si inceputul secolului XIV. S-a nascut la Niceea pe la 1250, unde s-a casatorit si s-a hirotonit diacon. Cand imparatul Mihail VIII Paleologul a primit unirea ou Biserica Romei, la 1274, Teolipt a organizat rezistenta in toata Biti-nia. De aceea a fost arestat si trimis probabil intr-o insula pustie din Marea Egee, impreuna cu mai multi calugari din Atos, care opuneau deasemenea rezistenta unirii eu Roma. Printre acestia a fost si Nichifor din singuratate, care invatase o metoda a rugaciunii inimii neincetate in Sfantul Munte. in exil a deprins de la el si Teolipt praotica vietii ascetice si aceasta rugaciune. Sfantul Grigorie Palama afirma direct ca Teolipt a avut pe Nichifor ca maestru in aceasta rugaciune. La aceasta se face aluzie si intr-un panegiric anonim din Cod. Paris. Gr. 971 f. 249-250, unde se afirma ca in exil Teolipt "s-a supus unuia dintre acei atleti, care erau si asceti, si anume celui care era primul intre ei" si "invata de la el, care cunostea foarte bine si ca pe o stiinta, viata dupa Dumnezeu, practica si contemplatia si infranarea mintii".

Introdus in acest fel de viata si de rugaciune, Teolipt deveni mai tarziu unul dintre dascalii sfantului Grigorie Palama in ele. S. Salaville necunoscand decat afirmatia patriarhului Filotei, ucenicul lui Palama, in aceasta privinta, se indoieste de adevarul ei, socotind ca pe la 1310-1315, cand Palama isi facea studiile, Teolipt murise. Dar din publicarea scrierilor lui Palama s-a vazut ca insusi acesta afirma ca "Teolipt ne-a predat noua acestea prin gura proprie", "fiind unul dintre barbatii plini de Duhul Sfant".

Filotei spune precis despre Teolipt ca "l-a introdus pe Palama in sfanta trezvie si in... rugaciunea mintii" (Encomiul lui Palama, P.G. 151, 561). Prin chiar aceste cuvinte, invatatura lui Teolipt se dovedeste apropiata de metoda lui Nichifor, care se numeste Despre trezvie si despre paza inimii si oare in fond trateaza "despre trezvie si rugaciune". Dupa o vreme oarecare imparatul l-a eliberat pe Teolipt, dar apoi iarasi l-a aruncat in inchisoare, intrucat acesta, dedicandu-se vietii pustnicesti in apropiere de orasul sau, Niceea, continua sa sustina opozitia impotriva unirii cu Roma.

Dupa ce Papa Martin IV a denuntat la 1 martie 1281 unirea de la Lyon, Teolipt a fosit eliberat. Dupa o scurta vreme petrecuta la Atos, in jurul anului 1284 a fost ales mitropolit al Filadelfiei. Aceasta s-a intamplat dupa moartea lui Mihail VIII Paleologul si dupa ce un Sinod din Vlaherne (Pasti 1283), prezidat de patriarhul Iosif, a condamnat pe aderentii unirii cu Roma. Cand la 1285 un alt Sinod a aprobat tomul scris de Patriarhul Grigorie Cipriotul, ajuns la tronul patriarhal la 1283, dupa moartea patriarhului Iosif - tom in care se respingea din nou purcederea Sfantului Duh de la Fiul, dar se admitea "stralucirea" Lui eterna prin Fiul - Teolipt a semnat acest tom impreuna cu toti episcopii antiunionisti. Astfel se facea un pas ecumenic in problema aceasta care despartea atat de adanc Biserica din Apus de cea din Rasarit. Dar cand un calugar, Marcu, interpretand acest tom, identifica "purcederea" de la Fiul cu "stralucirea prin Fiul", iar Grigorie Cipriotul l-a sustinut, o parte dintre mitropolitii semnatari ai tomului si anume Ioan Chilas de Efes si Daniil de Cizic cerura patriarhului retragerea tomului si incetara sa-l pomeneasca la liturghie. Pana la urma, patriarhul trebui sa se retraga (la 1289). Teolipt dezaproba si el pe patriarh, dar nu din cauza tomului, ci pentru ca sustinea interpretarea lui Marcu, care putea avea un efect bun, dar si unul rau : reducerea purcederii Duhului din Fiul la stralucire, sau a stralucirii la purcedere.

Patriarhul Grigorie Cipriotul trebui sa se retraga. Dar intr-un sinod tinut in palatul imperial si prezidat de imparatul Andronic II Paleologul s-a reafirmat ortodoxia tomului, deci atitudinea mai nuantata in problema purcederii Duhului Sfant, sprijinita si de Teolipt. Atitudinea aceasta va fi preluata si de sfantul Grigorie Palama. Ea e contrara celei sustinute de partida oare nu admitea nici o relatie eterna intre Duhul Sfant si Fiul, ci numai o trimitere temporara a Duhului de catre Fiul, sustinuta de Ioan Chilas, iar in secolul XIV de Achindin si de Nichifor Gregora, adversarii lui Palama.

Dar o alta disputa tot asa de aprinsa diviza Biserica din Bizant, dupa moartea lui Mihail VIII Paleologul. Acesta scosese din scaun pe patriarhul Arsenie, care-l condamnase cand scosese ochii tanarului mostenitor legitim al tronului imparatesc, Ioan Lascaris (la 25 dec. 1261), si inlocuit cu Gherman III (1265-1267), apoi cu losif I, care la 1275 a demisionat, nevoind sa accepte unirea cu Roma. Iosif, readus dupa moartea lui Mihail VIII Paleologul, nu a fost recunoscut de arsenitii extremi. Arsenitii moderati au fost impacati insa prin aducerea osemintelor lui Arsenie la Constantinopol in 1284, sub patriarhul Grigorie Cipriotul. Teolipt adopta si in aceasta chestiune o atitudine moderata, favorabila salvarii unitatii Bisericii. S-au pastrat de la el doua cuvantari, in oare indeamna pe arsenitii extremisti sa vina in sinul Bisericii. El dezvolta aci invatatura ca Biserica e trupul lui Hristos si numai in ea se dobandeste mantuirea.

"Ceea ce e in mod deosebit caracteristic pentru gandirea mitropolitului din Filadelfia este sacramentalismul lui si simtul lui pentru responsabilitatea crestinilor pantru Biserica ; aceste doua trasaturi fac o distinctie marcanta intre el si scriitorii duhovnicesti ai Rasaritului crestin care se desintereseaza, cel putin aparent, de tot ce nu priveste desavarsirea naturii launtrice a monahului. Mitropolitul de Filadelfia, care lupta impotriva disensiunilor interne ale Bisericii bizantine - cazul lui Grigorie Cipriotul si al schismei lui Arsenie - arata o acuta preocupare de unitatea Bisericii locale si de unitatea sacramentala a credinciosilor" . "Odata ce acesti oameni (schismaticii) sunt uniti cu voi, Biserica creste si madularele se aduna si mai strins intre ele intr-un intreg complet... Biserica creste in tarie... Singurul nostru Cap, Hristos, apare atunci ca conducatorul care ne tine legati de El si legati unul de altul prin legaturile unei singure credinte, ale unei singure invataturi si ale unei singure Biserici". "Fiul lui Dumnezeu - continua Teolipt - s-a facut om pentru tine, si a dus o viata fara de pacat. Prin Sfantul Botez si prin scump sangele Sau care a curs pe cruce, te-a rascumparat... El a format biserici locale, fiecare un rai, si ne-a adunat pe noi in ele; dar El a intemeiat Biserica, una in credinta si in invatatura... Pomii raiului sunt pastorii ortodocsi... care au fost trimisi la biserici, incredintati si insarcinati cu datoria sa invete si sa ocarmuiasca pe crestini ...Episcopul este mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni. El inalta neincetat in numele poporului cereri, rugaciuni si multumiri lui Dumnezeu. Actul care e savarsit de preotii ortodocsi si e recunoscut in "Sfintele Daruri" devine trupul si sangele lui Hristos; acesta este efectul epiclezei, al rugaciunii si al coborarii Sfantului Duh... A nu lua parte la Sfanta Impartasanie, sau a se tine departe de ea... inseamna a declara ca Hristos n-a fost decat om".

J. Meyendorff declara: "Rar se poate afla un bizantin ortodox care sa fi exprimat in asemenea cuvinte vii esenta sacramentala care e fundamentul structurii sacramentale a Bisericii. Teolipt are, desigur, meritul de a fi integrat traditia spirituala - adeseori identica cu o spiritualizare - a oamenilor duhovnicesti ai Rasaritului crestin intr-o structura eclesiologica si hristocentrica. El este precursorul renasterii teologice si sacramentale aduse de Palama si de Nicolae Cabasila".

Sublinierea acestei caracteristici a scrisului lui Teolipt e bine venita, dar socotim ca toata viata oamenilor duhovnicesti ai Rasaritului a fost strans legata de Taine si de Hristos. inainte de el, Petru Damaschin, de exemplu, spune ca fara Tainele savarsite de preotie nu se ooate intra in imparatia cerurilor (Filocalia greaca, ed. III, tom. V, ,p. 186) si el prezinta rugaciunile rostite de oamenii duhovnicesti cautatori ai linistei (isihiei) ca fiind constituite in mare parte din rugaciuni si cantari ale cultului public al Bisericii. Aceste rugaciuni si cantari influenteaza intreaga scriere a lui Petru Damaschin si se incadreaza in ea ca intr-un rau duhovnicesc lin si linistitor, ca intr-un mare poem duhovnicesc de remarcabila frumusete si armonie, de buna mireasma spirituala, de subtiri analize ale complexelor stari sufletesti. Nu mai vorbim de incadrarea spiritualitatii unui sfant ca Maxim Marturisitorul in larga viziune a recapitularii progresive a tuturor in Hristos, ca o uriasa Liturghie cosmica.

Teolipt e doar unul dintre cei ce au dat o expresie teoretica mai accentuata trasaturii generale a vietii duhovnicesti rasaritene legata de Biserica. Era obligat la aceasta de diviziunile care se manifestau atunci in viata Bisericii.

Dintre faptele legate de activitatea de arhipastor sau de mitropolit a lui Teolipt, mai amintim ca la 1303, cand orasul Filadelfia a fost impresurat de turci, rugandu-se fui Dumnezeu, a vazut minunea ca orasul sa fie despresurat de aparitia neasteptata a unei armate de catalani. Dar activitatea care l-a impus cel mai mult pe Teolipt a fost aceea de mare sfatuitor duhovnicesc al cercurilor societatii inalte din Constantinopol si al celor doua manastiri, una de monahi si una de monahii, din acel oras, cu numele de Philantropos Soter (Mantuitorul de oameni iubitor). Aceste manastiri au fost recladite de principesa bizantina Irina Chumnos, maritata cu despotul Ioan Paleologul, care, ramasa vaduva la varsta de 16 ani, s-a calugarit in 1308 la indemnul lui Teolipt in manastirea de femei restaurata de ea ca si manastirea de barbati cu acelasi nume.

Opera lui Teolipt socotita "considerabila" si pana azi ramasa in cea mai mare parte nepublicata, e formata in majoritatea ei din scrierile cuprinse in Cod. Vatic. Ottobon. 405, care sunt cuvantari si indrumari adresate celor doua comunitati monahale.

S. Salaville a publicat scrisoarea trimisa printesei aflata intr-o grea criza sufleteasca dupa ce a ramas vaduva si prin care ii recomanda sa imbratiseze viata monahala. Dupa ce a tuns-o el insusi in monahism, Teolipt va continua sa fie indrumatorul ei si al celor doua manastiri.

Textul mai lung publicat in Filocalia greaca (si in P.G. 143, col. 381-400) si tradus in acest volum este scrisoarea adresata de Teolipt tinerei printese de curand calugarita. Ea e o expunere pe scurt a regulilor vietii ascetice si se numeste in Cod. Vatic. Otob. 405, incep. f. 35

Regula pe scurt acomodata vietii ascetice". In Filocalia greaca se numeste "Cuvant care lamureste lucrarea ascunsa in Hristos si arata pe scurt osteneala vietuirii calugaresti".

Dar in Filocalia textul e publicat fara introducerea care se adreseaza direct printesei si pronumele feminin al celei careia se adreseaza e schimbat cu pronumele masculin. Salaville a publicat aceasta introducere. In ea Teolipt lauda pe Irina ca fiind imparateasa in lume, a devenit imparateasa peste patimi.

Cu aceste scrisori Teolipt inaugureaza seria celorlalte scrieri adresate vietuitorilor din cele doua manastiri, dupa aceea. Teolipt a devenit astfel "unul din cei mai celebri sfatuitori duhovnicesti din secolul XIV".

Intre scrierile lui Teolipt cuprinse in Cod. Vatic. Otob. 405, Salaville numeste : "Despre veghere si rugaciune" (Cod. cit. f. 22 v-53 r.) ; "Despre linistire si rugaciune" (Cod. cit. f. 78 v-83 r.). Ele sunt mai mult explicari ale rugaciunii decat metode.

Intr-o alta scriere "invatatura despre indatoririle vietii de obste" (Cod. cit. f. 93 r.-105 v.)r Teolipt arata superioritatea vietii de obste fata de viata monahala de unul singur. Teolipt se dovedeste din nou un pretuitor al vietii duhovnicesti in Biserica.

Traind in Constantinopol la inceputul secolului XIV si desfasurandu-si activitatea de indrumator duhovnicesc in cercurile apropiate de curtea imparateasca, nu e de mirare ca Teolipt a putut fi dupa 1310 si inainte de 1317 (asadar cand Palama avea vreo 15-20 ani) unul dintre primii indrumatori ai tanarului Grigorie Palama in viata duhovniceasca.

Urmand lui M. Jugie, care-i contesta lui Palama in general orice educatie mai aleasa, Salaville adauga : "in orice caz... nimic nu pare sa permita a face pe Teolipt responsabil de aberatiile reprosate lui Palama". Reprosate de cine? Salaville omite sa spuna ca reprosurile sunt ale lui Varlaam, Aohindin si Nichifor Gregora, si nu ale Bisericii, care, dimpotriva, a condamnat invatatura acestora trei. In acest caz "aberatiile" lui Palama, devin, dupa Salaville, "aberatiile" Bisericii ortodoxe.

De fapt, discipola lui Teolipt, printesa Irina (Euloghia dupa numele de calugarie) a luat atitudine impotriva lui Palama dupa 1340. Dar nu e sigur daca ar fi facut aceasta si Teolipt, in cazul ca ar fi trait, dupa ce Palama a aparat in scrierile sale rugaciunea inimii practicata de calugarii din Atos si invatatura despre energiile necreate, implicata in lumina dumnezeiasca de care se impartaseau practicantii indelungati ai ei. Dimpotriva, in faptul ca Palama, in chestiunea Filioque, sustine si dezvolta - in invatatura despre iradierea luminii dumnezeiesti a Duhului din Hristos in oamenii induhovniciti - invatatura lui Grigorie Cipriotul despre "stralucirea" Duhului Sfant in Fiul, se arata apropiat de Teolipt, contrar partidei opuse a lui Varlaam, Achindin, Gregora si Irina Chumnos.

Teolipt nu avusese ocazia sa dezvolte in sfaturile sale in mod direct invatatura despre lumina dumnezeiasca si despre energiile necreate. Dar ea ni se pare implicata in continutul textului sau publicat in Filocalia. Vom incerca sa aratam aceasta in note. Teolipt a trait probabil pana pe la 1324-1325. Cele doua scrieri au fost traduse si in romaneste si se afla de exemplu in manuscrisul nr. 9 (secolul XVIII), f. 33 r.-59 r.s din Biblioteca manastirii Neamt.